Camera performantă și aplicațiile de editare și Social Media disponibile în AppGallery, cele două motive principale pentru care Selly poziționează P40 lite drept smartphone-ul ideal pentru tinerii care vor să se lanseze în lumea vlogging-ului.
Vloggerul Andrei Șelaru, cunoscut în mediul online drept Selly, a avut ocazia de a testa telefonul Huawei P40 lite, smartphone-ul care se recomandă printr-un preț accesibil și specificații de top, și a ajuns la câteva concluzii interesante. Cel mai recent vlog publicat pe canalul său oficial de YouTube este dedicat pieselor muzicale la care a lucrat de-a lungul timpului, dar pe care nu le-a lansat niciodată. Cu acest prilej și cu gândul la cei care îi împărtășesc pasiunea pentru mediul online, Selly menționează gadget-ul pe care îl consideră ideal pentru vlogging, pentru cei aflați la început de drum: Huawei P40 lite.
Experiența lui Selly în domeniul online l-a ajutat să înțeleagă care sunt instrumentele de lucru necesare pentru crearea unui conținut calitativ, care să inspire și să genereze reacții. În cel mai recent vlog postat pe canalul său oficial de YouTube, Selly dezvăluie un truc util pentru pasionații de video care își doresc să se apuce de vlogging: o cameră profesională poate fi înlocuită cu succes de un telefon Huawei P40 lite, care livrează imagini calitative la un preț accesibil, pentru cei aflați la început de drum.
"Astăzi există telefoane care au rezultate foarte, foarte apropiate de camerele profesionale. Un exemplu este Huawei P40 lite. Telefonul este ideal pentru cei care vor să se apuce de vlog, pentru că are o cameră suficient de bună încât să satisfacă orice nevoie pentru cei la început de drum și dispune de aplicații de editat care pot fi găsite în AppGallery și, bineînțeles, de YouTube. În concluzie, pentru cei care nu știu ce cameră să își cumpere pentru a se apuca de vlogging, nu trebuie să caute mai departe decât camera unui telefon mobil.", completează Selly.
Toate aplicațiile necesare pentru procesul de editare și totodată cele mai cunoscute aplicații Social Media sunt disponibile în AppGallery, cel de-al treilea magazin de aplicații al HUAWEI la nivel internațional, precum Filmora Go, VivaVideo sau InShot. Printre aplicațiile indispensabile, de care vloggerii au nevoie în telefonul lor Huawei P40 lite se numără, bineînțeles, și platformele de video sharing și Social Media necesare pentru activitățile unui vlogger: Facebook, Instagram sau WhatsApp.
La prima întâlnire cu telefonul, Selly a explorat universul AppGallery alături de Lidia Buble, imaginea Huawei P40 lite
Vlog-ul în care Selly recomandă Huawei P40 lite drept telefonul care oferă toate funcționalitățile de care vloggerii la început de drum au nevoie la un preț accesibil vine ca o continuare a videoclipului dedicat unboxing-ului telefonului, publicat tot pe contul lui oficial de YouTube. Pe lângă specificațiile legate de design-ul și nuanța interesantă a Huawei P40 lite, Selly a fost curios să descopere magazinul AppGallery și să afle exact cum își poate descărca aplicațiile de care are nevoie.
În căutarea aplicației Triviador, pe care avea nevoie să o descarce din AppGallery, Selly a descoperit secțiunea dedicată HUAWEI VIP Customer Support (0800400896), locul în care utilizatorii pot intra în contact permanent cu operatorii HUAWEI.
Spre surprinderea lui, în momentul în care a apelat linia de asistență pentru Serviciul VIP, la celălalt capăt al apelului și al video-ului, cea care i-a venit în ajutor a fost chiar Lidia Buble, imaginea Huawei P40 lite, gata să îi răspundă tuturor întrebărilor. Vlog-ul continuă cu dialogul celor doi, în care Lidia Buble face introducerea platformei AppGallery, locul din care pot fi descărcate cele mai utile aplicații de Social Media și nu numai.
"Cu Huawei P40 lite, este foarte simplu să îți descarci aplicațiile preferate. Jocul Triviador, dar și alte aplicații de care ai nevoie, pot fi descărcate din AppGallery sau More Apps. Facebook, Instagram și WhatsApp sunt doar câteva exemple.", completează Lidia Buble.
Selly și Lidia Buble duc mai departe conversația și amintesc specificațiile top ale telefonului, printre care se numără bateria puternică și sistemul performant de camere foto.
Huawei P40 lite
Cu un design uimitor, o cameră foto cvadruplă inovatoare, o baterie mare și un chipset puternic Kirin 810 care îmbunătățește experiența de utilizare, Huawei P40 lite vine ca o alegere ideală pentru tinerii consumatori care își doresc o experiență de utilizator unică, în ceea ce privește fotografia, experiența vizuală pentru gaming și nu numai.
Camera principală de 48 MP suportă cea mai recentă tehnologie de compoziție multi-cadru de la Huawei, capabilă să surprindă culori uimitoare prin îmbinarea mai multor fotografii realizate succesiv. Obiectivul cu unghi ultra larg de 8 MP oferă un câmp de vizualizare de 120° pentru ca utilizatorii să poată realiza fotografii mai cuprinzătoare, smartphone-ul fiind ideal pentru peisaje, arhitectură și fotografii de grup.
Obiectivul macro poate focaliza obiecte de la 4 cm distanță, adăugând versatilitate configurației solide. Configurația camerei cvadruple include și un obiectiv pentru stilul bokeh, care funcționează cu AI pentru a simula efectele naturale ale profunzimii de câmp și pentru a duce portretele la nivelul următor.
Sistemul de patru camere de pe Huawei P40 lite include și modul Super Night, permițând utilizatorilor să surprindă fotografii uimitoare pe timp de noapte, fără a utiliza un trepied. Pentru videoclipuri, Huawei P40 lite este compatibil cu un editor video AI puternic, ce poate fi utilizat pentru a adăuga muzică de fundal și pentru a decupa imagini, astfel încât utilizatorii să poată crea conținut pentru Social Media, oriunde s-ar afla.
În total, AppGallery conține peste 450 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.
Toate aplicațiile trec printr-un test strict de verificare pentru a proteja aplicațiile dezvoltatorilor împotriva activităților periculoase. Aceasta dispune de un sistem de evaluare a vârstei pentru a crea un mediu sigur pentru copii, eliminând aplicațiile care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.
Huawei App Gallery cuprinde în portofoliu aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicația Here WeGo, dedicată navigației, poate fi și ea descărcată din AppGallery.
Huawei AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine, precum Learn English, French, German, Japanese, dezvoltate de Meta Language Pro.
Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.