[Povesti de fotografi] Simion Buia: Publicul din România nu e interesat în a vedea și admira fotografia, ca formă de artă

Este pentru a doua oară în seria noastră, după Cristian Suțu, când întâlnim un fost ziarist care a decis să își ilustreze singur articolele. Simion Buia a fost ziarist în România și Germania, cea din urmă fiind și țara în care a studiat Estetica Fotografiei, la Kunstakademie Düsseldorf. S-a specializat în Portret, dar spune că acceptă orice gen de fotografie Corporate, Real Estate sau Casting Photography pentru actori/actrițe. Fotografiază și teatru. Subiectul lui preferat este natura umană.

Lui Simion nu-i place să piardă timpul într-o ședință foto, așa că lucrează “scurt și la obiect”. Călătorește mult cu jobul, amintind de exemplu colaborările de la Fashion Week din Londra, Paris sau Milano. La noi este recunoscut pentru proiectul sau în care fotografiază actori, dar și pentru fotografiile din campania lui Klaus Iohannis.

"Un fotograf este, în definitiv, un prestator de servicii. Asemenea unui bucătar. Cum există bucătari cu stele Michelin, așa și fotografi cu stil aparte."

Povestim în continuare despre izolare, despre fotografiile preferate și poveștile actorilor care apar în ele.  

Starea de spirit în izolare

Nu stau, sunt activ. Detest să stau. Starea mea de spirit e faină. Mă simt inspirat, am timp pentru idei noi, vorbesc zilnic la telefon cu oameni pe care i-am “neglijat”, cu actori, regizori, fotografi din Germania, foști colegi de școală, actuali colegi de breaslă. Mă ocup de educarea fiicei mele, Martha. De 11 zile am adoptat un suflețel minunat, Foltos, metis. Își pierdea timpul neiubit, acum însă e prea iubit, pupat pe bot, îmbrățișat non-stop. De Martha, eu sunt doar spectator/organizator. Cumpăr tot ce-i trebuie lui Foltos, ne plimbăm pe malul Oltului, câteodată mai și biciclim. Locuim într-o oază de liniște, la Sfântu Gheorghe, unde ne-am cumpărat un apartament nou, într-o zona mișto, rezidențială, și facem lucruri boierești: mergem inclusiv la călărie, la Benedek Mező. Ne antrenează Eszter. În rest citim, gătim mult, eu m-am reapucat de Tiramisu… Întotdeauna când doream să cuceresc o fată îi făceam Tiramisu. Acum am chef să recuceresc lumea din jurul meu, dacă tot nu se mai poate călători o vreme…

În ultimele 2 luni am creat o nouă relație cu Martha. Devine domnișoară, sunt lucruri de vorbit. Nu mă refer la educația sexuală neapărat, ci la conduita umană. Observăm oamenii, vecinii, gesturile lor, gesturile noastre, interesele lor, interesele noastre, orgoliul lor, al nostru, nepăsarea lor, dar și a noastră - și tragem concluzii. Referința mea morală este cea inspirată de la nemți: punctuali, tehnicizați, curați, serioși, cu multă artă “la vedere” și cu o generală atitudine, pe care ei o descriu: “Ein Mann, ein Wort”. Imposibil de înțeles în Balcani, pe veci. Dar e bine să-ți pregătești copilul pentru alte civilizații. Abia aștep să-i arăt USA - cu bune și rele. Suntem așteptați la New York.

Fotografii în izolare

Investesc timpul “mort” al pandemiei în realizarea unor fotografii & filme de Cooking & Baking. Martha găteste - eu filmez, apoi edităm amândoi pe iMovie. Întotdeauna mi-a plăcut să fotografiez “Food”, și mai mult să consum.

Ne gândim să organizăm un Atelier de gătit pentru copii. Cum se “redeschide” viața - începem să contactăm câteva branduri pentru a ne sprijini în acțiunea noastră. Pe lângă pasiune & timp - ai nevoie de lucruri profi pentru bucătăreală.

Recomandări

Am comandat de la Taschen Verlag din Berlin 30 albume de artă fotografică. Mă inspiră.

Pentru a-i inspira pe alții - am în pregătire o carte cu 222 actori români. Apare la Blurb în 2020. Va fi parte din proiectul online, vizibil pe www.romanianactors.com.

Pentru a mă amuza de inspirația-mi de odinioară: mi-am recitit poeziile din tinerețe, bătute la mașina de scris… În răstimpul izolării - Martha le-a digitalizat, și iată cum ne-am deschis unul altuia mai mult ca niciodată, vorbind despre perioada mea de adolescent, când eram copleșit de Urmuz, Bacovia, Nichita, Sorescu, Tzara, precum de Ady Endre, József Attila, Petőfi Sándor,  Áprily, Dsida, Nagy László, Kányádi - pe cel din urmă l-am vizitat de câteva ori la locuința sa din Cluj. 

“Fotografia pe înțelesul copiilor” - va fi următorul proiect editorial. O carte bine ilustrată și povestită, la îndemâna oricui, inclusiv a adulților. 

Pasiunea pentru fotografie

Am fost multă vreme ziarist, în România și Germania. La interviuri/reportaje eram asistat de câte un fotograf. Materialul trebuia să aibe text și imagine. Nu întotdeauna ieșea bine fotografia, cum nici textul meu nu ieșea neapărat la fel de bine, precum fotografia. Ca atare: am hotărât să fac și textul, și imaginea, eu însumi. Extrem de pasionant & riscant. Ani mai târziu am studiat “Estetica fotografiei” la Kunstakademie Düsseldorf, specializându-mă în “Portretul fotografic” la clasa lui Thomas Ruff. 

La Düsseldorf, unde mi-am petrecut adolescența târzie și maturitatea timpurie, este o pepinieră de artiști cunoscuți în lumea întreagă. Aici i-am cunoscut personal pe Helmut Newton, Andreas Gursky, Thomas Struth, Candida Höfer, Thomas Ruff. Tot aici am mers la Kunstakademie și mi-am luat soarta de fotograf profesionist în mâini.

Între timp mi-am descoperit și pasiunea de a preda fotografia, și o fac cu nesaț, la școala inventată de mine: www.academiadefotografie.ro.

Maschere di Venezia

Primul aparat de fotografiat

Eram deja în Germania, unde toată lumea fotografiază. Sunt nenumărate studiouri, expoziții cu artiști cunoscuți, fotografia e ridicată la rang de artă. Așa mi-a venit cheful să aprofundez interesul meu față de fotografie, și pentru că la Deutsche Welle câștigam foarte bine - am cumpărat nechibzuit câteva aparate foto și obiective. Am început exercițiul fotografic. Zilnic câte ceva. Ulterior mi-am cumpărat prima “trusă” adevărată în Hong Kong: Canon profesional cu 3 obiective: 16-35 mm f: 1:2.8 // 24-70 mm f: 1:2.8 // 70-200 mm f1: 2.8. Dar fără școală, experiență - orice aparat valorează mai nimic.

O lecție învățată

Fundalul e mai important decât subiectul. 

Primii clienți

Când am ajuns în Germania, la 25 de ani, am ajuns întâmplător la o Agenție de Casting. Aici am fost fotografiat în mod profesional, iar acele imagini au devenit portofoliul meu de actor, chiar dacă nu aveam studii în domeniu. Ca fapt divers, deși nu răspunde întrebării neapărat - am jucat în multe filme roluri mici, apoi am fost selectat în echipa Düsseldorfer Schauspielhaus, cu care am jucat inclusiv la Royal Shakespeare Company. Norocos, ce să spun. Revenind la Agenția de Casting: acolo m-am împrietenit cu fotograful care realiza SED-cardul actorilor, profesioniști & amatori, și am făcut echipă cu el, devenind asistent. Era un spaniol.

Câțiva ani mai târziu se săturase de vremea ploioasă din Germania, și-a încărcat duba și dus a fost, la mare, la soare. I-am preluat imediat locul. Pe atunci lucram pe film, developam în laboratoare specializate, era o perioadă gen: ”Trial and error”. Până la urmă a funcționat, și am colaborat cu Agenții de Casting din Düsseldorf și Köln. Am avut norocul să lucrez pentru Neckermann Reisen și Hilton Hotels - motiv pentru care am călătorit enorm.

În Germania un fotograf junior câștigă 300 Euro/jumate zi, 500 E / zi întreagă. Editarea se remunerează separat, iar în ziua de azi fișierele digitale se trimit via Cloud în China, unde o armată de excelenți editori photoshopează la comandă orice imagine, repede, bine, ieftin.

Am mai câștigat lucrând 4 ani consecutivi la Fashion Week din Londra, Paris, Milano, și să nu uit - am lucrat la Düsseldorf cu Karl Lagerfeld, pentru o colecție de haine și bijuterii pe care le concepuse pentru H&M. 

Ultimul client important pe lista a fost Klaus Iohannis, căruia i-am fotografiat campania electorală din 2019. 

Stilul tău

Lucrez “scurt și la obiect”. Nu-mi pierd timpul, inclusiv pe al clientului. Nimeni nu mai are răbdare și disponibilitate exagerată. Toată lumea fotografiază în ziua de azi, așa că cei care angajează un fotograf profesionist se așteaptă la o muncă bine făcută în cel mai scurt timp, cu efect imediat. Cât privește inspirația, e lumina și umbra locației în care trebuie sa creez ceva pe considerentele și placul clientului.

Aparatul tău foto despre tine

Eeee, păi dacă zice ceva de rău nu-l mai duc la sesiunile Boudoir.

Trick-uri pentru relaxarea subiecților

Vă ofer un exemplu concret: la sesiunea foto de la Palatul Cotroceni m-am dus cu fiica mea Martha, tocmai pentru a elimina atmosfera protocolară. Martha a călătorit cu mine prin Europa, am educat-o cum să se comporte în public fără să-și piardă identitatea, vorbește bine engleza și prost germana, dar suficient cât să comunice minunat cu domnul Iohannis, care a fost destins ca, poate, niciodată. Eu mi-am atins scopul profesional: sesiunea a ieșit perfect, subiectul a fost relaxat și încrezător.

3 fotografii preferate

Ahhh, 3 nu pot, hai 7!

Albulescu a intrat în studioul meu din Ecaterina Teodoroiu 11, Bucuresti. Era o vară toridă, afară 40 grade, August. În studio, aer condiționat, plăcut. Cum a intrat, a zis: “Bunule, închide aerul și deschide laaarg ferestrele, că am o conjunctivita acută, și nu vreau să plâng”. Zis și făcut, numai că ferestrele studioului erau foarte mari și repede a început să transpire fața domnului Albulescu, cu ea fondul de ten, apoi s-a dezbrăcat asistenta (de la căldură), apoi make-up artista, apoi eu. Afară huruia motorul de la taxi-ul cu care venise Albulescu, și-l aștepta. Studioul e într-o casă, la stradă, hochparter. Se auzea tot. Albulescu a rămas 48 de minute, a spus câteva bancuri, era foarte bine dispus. Un om minunat! Cum a plecat am făcut cu toții un duș rece, am repornit aerul și ne-am revenit la un Baileys pe gheață.

Doamna Iekel dorea să ajungă la domnul Codrescu, undeva spre Snagov… Dar nu avea cu ce. M-am oferit, ne-am dus împreună cu mașina mea la moșia domnului Codrescu. Pe drum doamna Tatiana, mama lui Florinel Piersic, fosta parteneră de viață a lui Florin Piersic - mi-a povestit o mie de lucruri neștiute despre Florinel. Desigur, le păstrez pentru mine. Ajuns la domnul Codrescu - au urmat alte o mie de povești despre alți actori… Bref: acolo am improvizat un mic studio foto și i-am fotografiat pe amàndoi, pentru eternitate. A fost o zi de neuitat.

Vladimir Găitan. Pe atunci aveam studioul în Palatul Universul. Găitan a venit punctual, dar obosit. Îl deranja inima… Mi-a vorbit mult despre Sergiu Nicolaescu. Am aflat lucruri foarte interesante, dar nici nu știu ce e de facut cu aceste informații, de vreme ce Nicolaescu nu mai trăiește, ca atare nici nu mai prezintă interes. Vladimir a rămas 4 ore, între timp se relaxase. A plecat bine dispus.

Ștefan Sileanu. M-a primit în apartamentul său din București, în bucătărie. “Aici e cel mai bine” - a zis, “uite, primești și o mâncărică…”. Ok, mi-am zis. Bucătărioara era îngustă, m-am pus pe genunchi, el pe un scaun instabil, avea o față neprietenoasă, nu mi-a plăcut de el. Mă domina cu vocea. “Hai, câte faci?” - m-a întrebat nerâbdător, de parcă ar fi avut altceva mai bun de făcut? I-am spus să mâncăm înainte, mai fotografiem după. După a fost mult mai bine…

Constantin Dinulescu. La el acasă, la bloc. Am urcat fundalul de 3m, am urcat lampile Profoto, am urcat 3 stative grele de lumini, am urcat Beauty dish, am urcat strip light, am urcat generatorul Profoto: “Mai am doar 15 minute, trebuie să merg la teatru…” - mi-a zis. OK, mi-am spus, ce iese - iese. Și a ieșit. Apoi am mai stat la taclale o oră…

Marin Moraru. M-a așteptat în fața le Perla, era o iarnă mizerabilă, viscolea de nedescris. A intrat în Loganul meu combi și a zis: mergem după colț. M-a ajutat cu echipamentul foto, am intrat într-un superb apartament, nou nouț, pe lângă Perla. Eram plin de emoție. Îl văzusem în copilărie în Asteptându-l pe Godot, la TNB, Sala Atelier, cu Dinică și Sandu Sticlaru. Acum eram la el în casă, la 60 cm de fața lui. "Stai și încălzeștete un pic" - mi-a zis, apoi ne-am apucat de treabă. "Să mai vii, să mă suni, că ești simpatic"... N-am să uit. Mă întreb și acum, cu regret, de ce n-am mai venit, n-am mai sunat?

Relația autor-public

Un fotograf este, în definitiv, un prestator de servicii. Asemenea unui bucătar. Cum există bucătari cu stele Michelin - așa și fotografi cu stil aparte. Dar nu facem altceva decât să deservim gustul și interesul clientelei.  

Publicul din România nu e interesat în a vedea și admira fotografia, ca formă de artă, deoarece nu se mănâncă. În plus, tehnica modernă permite oricui să fie un om care fotografiază, iar dacă o face cu har, poate fi chiar mai bun ca un profesionist fără har. Dixit!

Ghid personal de etică

Fotograful să ofere tot ce are mai valoros și “să-și facă temele” înainte de shooting. Să nu uite de Plan B & Plan C. Sunt nenumărate situații “surpriză” în producția fotografică, care trebuie luate în considerare ab initio.

Humans of Tokyo

Trenduri in fotografie?

Nu. Totul e tabula rasa. Ce place - place, ce nu place - nu place. Omul e diferit, divers. De gustibus non est disputandum.