Managementul crizei: decizii de business inspirate de real-time data, pentru provocările pandemiei

Managementul crizei: decizii de business inspirate de real-time data, pentru provocările pandemiei

Într-un mediu de business în care niciun tipar nu mai funcționează, iar prognozele sunt tot mai incerte, datele în timp real reprezintă singura resursă de adaptare. Aceasta a fost tema webinarului Online Power Sessions de pe 7 aprilie, organizat în parteneriat cu Wall Street și găzduit de Radu Mărcușu, CEO Upswing.

Adresat businessurilor receptive la schimbările care au loc în rândul consumatorilor și totodată acelora care vor mai mult decât să supraviețuiască pandemiei, webinarul Certitudine în vremuri incerte, prin real time data a pus accent pe nevoia promptitudinii în această perioadă, precum și pe necesitatea unor decizii inspirate de business și de marketing, decizii pe care le poți lua doar pe baza informațiilor și datelor de actualitate. 

Iată care au fost punctele cheie ale prezentării și cum poți folosi aceste insights pentru a lua decizii de business mai bune:

 

Decizii raportate la bugete și poziționare pe piață

Poziționarea strategică și puterea financiară a companiei dictează patru scenarii în care se pot regăsi businessurile în această perioadă. Iată ce trebuie să faci, în funcție de categoria în care te încadrezi:

  • Poziționare strategică și putere financiară slabe: redu costurile, păstrează numerarul și, dacă este cazul, pivotează modelul de business.
  • Poziționare strategică puternică și putere financiară slabă: concentrează-ți eforturile pe campaniile care îți aduc ROI și oprește-le pe celelalte; pune accent pe produsele de bază și pariază pe obiective și câștiguri pe termen scurt.
  • Poziționare strategică slabă și putere financiară mare: folosește-te de avantajele competitive și setează-ți obiectivele pe termen mediu și lung.
  • Poziționare strategică puternică și putere financiară mare: consolidează-ți poziția pe piață și caută să obții rezultate pe termen mediu și lung.

Indiferent în care scenariu te afli, ține cont de cronologia businessurilor în timpul crizelor:

  • Adaptare: redu cheltuielile și implementează strategii pe termen scurt.
  • Tranziție în online: stabilește-ți strategia și acțiunile de marketing pe termen mediu.
  • Noua normalitate post-criză: elaborează strategia pe termen lung și stabilește obiective clare pentru campaniile de marketing și content marketing.

 

Principii de marketing pentru perioada pandemiei

Gazda webinarului a adus în discuție și principiile, respectiv metodologia după care agenția de SEO & content Upswing se ghidează în această perioadă, pentru a depăși provocările specifice prin care trece în contextul pandemiei de COVID-19.

“Fii curajos. Acționează prompt. Explorează comportamentul consumatorilor și adaptează-te la nevoile lor. Nu uita nicio clipă de contextul socio-economic și ține cont de el în orice comunicare, oficială sau neoficială. Ajustează-ți planurile în concordanță cu cele mai noi date, indicii și tendințe din piață. Setează-ți obiective pe termen scurt, dar nu omite oportunitățile care îți pot aduce rezultate pe termen lung. Ajută acțiunile de pull marketing (Google) cu push (Facebook), pentru a grăbi rezultatele.”, Radu Mărcușu (CEO Upswing)

 

Upswing COVID-19 Trends, instrumentul gratuit care îți va inspira, pornind de la date în timp real, deciziile de business

Din dorința de a face față provocărilor generate de criză, dar și pentru a ajuta industria, agenția a lansat Upswing COVID-19 Trends, un tool gratuit integrat cu Google Trends, care reflectă în timp real interesul consumatorilor pentru 100k de cuvinte cheie analizate din 25 de industrii.

Emoțiile primează în această perioadă, iar acest lucru se reflectă în interesele și comportamentul consumatorilor. Aici vei găsi datele de care ai nevoie pentru a-ți înțelege mai bine publicul și pentru a-ți adapta strategia și planul de acțiune în concordanță cu schimbările:

 

Trenduri emergente

În modulul Emerging Trends dintr-o industrie, poți vedea cuvintele cu cele mai mari creșteri din ultima săptămână. Sortează-le cu ajutorul filtrelor pentru a le ordona alfabetic, în funcție de volumele de căutări sau de nivelul ascendent al trendului. 

 

Search Volume Forecast

Volumele de căutări din martie 2020 ne ajută să facem o prognoză precisă pentru felul în care vor arăta acestea în următoarele 30 de zile. Acest forecast se bazează pe trendurile anterioare și pe cele mai noi date din Google Trends.

În secțiunea TrendX poți vedea diferențele de creștere sau scădere a trendurilor din ultimele 3 zile, comparativ cu perioada anterioară declanșării crizei. 

 

All data

Datele din Search Volume Forecast nu acoperă întreaga listă de cuvinte cheie dintr-o industrie, ci doar pe cele mai importante dintre ele. Pentru lista completă, vei accesa modulul All data, unde poți vedea: volumul de căutări pentru fiecare cuvânt din martie 2019, martie 2020 și diferența dintre ele, dar și trendul pentru ultimele 4 săptămâni.

Poți folosi aceste date pentru a-ți ajusta modelul de business, strategia și mesajele de marketing din multiple puncte de vedere:

  • Planuri de business realiste - tendințele pot sta la baza unor prognoze financiare și aduc claritate în elaborarea unui nou plan de business, aliniat la acest context;
  • Strategii de achiziții și de soldare - odată ce știi care sunt produsele care se caută acum, îți poți reface stocurile pentru care există cerere și poți lua decizii în ceea ce privește categoriile de produse pentru care nu există cerere;
  • Alinierea conținutului la contextul actual - de la crearea pe site a unor categorii specifice, pe care utilizatorii le caută, la linking intern pentru paginile de produse sau categorii căutate, cărora vrei să le crești autoritatea și alinierea tuturor mesajelor de marketing și a strategiilor de SEO și PPC.

 

Urmărește integral webinarul Upswing și află mai multe despre descoperirile acestei perioade, dar și despre felul în care gestionează criza cea mai importantă agenție de SEO și content din România.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related