Dupa ce am gatit toate felurile de banana bread, am citit toate cartile din biblioteca, am intrat in intalniri de business cu outfit-uri in care am asortat excelent pantalonii de pijama la camasa calcata la dunga si am mancat atat de mult incat am devenit cosmarul propriului cantar, viata incepe sa se aseze in noul ritm. Mai lent. Mult mai lent.
Simona incepuse o viata mai dinamica inainte de izbucnirea pandemiei. Matinalii puteau vedea story-uri postate foarte de dimineata din sala de sport. Acum le vad din nou, dar exercitiile se fac pe saltea acasa, cu un antrenor biped dincolo de ecran si Mihaela, Dragostea Ei care supravegheaza miscarile Simonei asezata tacticos pe saltea.
“Nu exista niciun risc sa devenim cu totii niste mici Mowgli” crede Simona Tache dupa mai bine de o luna de izolare. Dar mai bine va lasam sa va delectati cu concluziile la care a ajuns pana acum, in calitate de psiholog.
Oameni de toate felurile
Am vazut si vad solidaritate zilnic, chiar si cand nu suntem inchisi in case de un virus. Sigur ca ea creste atunci cand emotiile sunt mai mari si nevoia de a ne ajuta unii pe ceilalti e mai mare, dar e cat de poate de normal. Nu putem ramane la fel de mobilizati si in vremuri banale, pentru ca si resursele noastre fizice si emoționale sunt limitate, iar un hei-rup trebuie urmat mereu de un respiro, altfel ni se termina energia si intram in burnout.
Oamenii sunt frumosi pentru ca pot fi atat de aproape unii de altii in momente foarte critice, iar faptul ca nu pot face asta tot timpul la acelasi nivel nu ii face urati, îi face doar oameni.
Timpuri normale
Daca suntem suficient de realisti, e destul de putin probabil sa ne fi asteptat sa se ridice restrictiile mai devreme de jumatatea lui mai. Altfel spus, psihicul unei persoane reacționează intr-un moment greu exact cum reacționeaza si in "timpuri normale", doar ca mai intens. Daca ne e greu sa gestionam rutina vietii in perioade banale, ne va fi si mai greu in momente dificile. Pe de alta parte, dupa ce vom fi depasit pandemia, vom sti despre noi ca disconfortul nu ne omoara, ba chiar e un foarte bun antrenament pentru rezilienta.
Suntem suficient de adaptabili incat sa ne putem lua ce avem nevoie si dintr-o petrecere pe chat cu prietenii, daca altfel nu se poate deocamdata. Uneori avem de ales intre o solutie proasta (sa ne vedem cu cei dragi printr-o aplicatie video) si una si mai proasta (sa nu ne vedem deloc). De fapt, de foarte multe ori in viata e asa. Pandemia ne preda, pe repede inainte, cele mai grele lectii.
Cand ne vom lua viata inapoi
Nu exista niciun risc sa devenim cu totii niste mici Mowgli. Vom reveni, incet-incet, la rutinele noastre sociale. Nu ne poate schimba in mod fundamental o astfel de experienta. Poate ca la inceput vom fi mai atenti cu spatiul nostru intim, poate o sa tresarim pe dinauntru cand se va apropia cineva de noi, cum tresarim acum, cand ne intersectam cu alti semeni in vreun raion de supermarket, dar nu o sa ramanem pentru vesnicie speriati de bombe.
Ce se intampla acum nu se va încheia definitiv foarte curand. Probabil ca, timp de vreun an, vor alterna perioadele de relaxare a restrictiilor cu noi izolari, mai lungi sau mai scurte, pana apare vaccinul. Cat vom ramane nevaccinati, poate ca nu ne vom mai repezi sa ne imbratisam un prieten pe care nu l-am vazut de mult. Dar va veni el si vaccinul si atunci ne vom lua viata si hug-urile inapoi.
Timpul liber nu e atat de mult pe cat credeam
Prima observatie ar fi ca, pe masura ce se lungeste, izolarea mi se pare mai usor de dus decat la inceput, cand mi s-a părut megadificila. Inca o dovada ca suntem adaptabili. Apoi, nici timpul liber nu e atat de mult cum credeam la momentul la care m-am inchis in casa. E o surpriza pe care am avut-o multi. Citesc si vad mai putine filme decat mi-as dori, iar prin dulapuri inca nu am apucat sa descind, pentru niste ordine drastica.
In schimb, reusesc sa dorm aproape cat vreau, somnul fiind una dintre "activitatile" mele preferate. Si visez la petreceri CU DANS, iesiri la terasa, la parc si la oamenii mei, de care mi-e foaaaaarte dor.
Anxietatea e direct proportionala cu numarul stirilor
După ce ai ascultat TOATE stirile, nu stiu ce mai poti face. :))) Glumesc, dar doar pe jumatate. Stirile din perioada asta potenteaza mult anxietatea, deci ar fi de preferat sa diminuam doza zilnica. Altfel - am mai tot spus si scris - e normal sa simtim niste anxietate si e OK sa o acceptam, atata timp cat nu ne strica zilele, asa cum e OK sa acceptam si alte emotii, precum tristetea, frustrarea sau altele. Nu e sanatos insa sa ne abandonam in bratele lor, sa le lasam sa ne controleze mintea.
A fi activ, a face miscare, a tine legatura cu prietenii sunt activitati care ne ajuta sa mentinem anxietatea la un nivel functional. Daca nu reusim asta, daca nu putem opri creierul din ruminatii, daca ni s-a stricat somnul si suntem asaltati de scenarii catastrofice ori simtim ca alunecam in depresie, e cazul sa apelam la un specialist.
Cum arata burnout-ul in timp de pandemie
Multi se plang, intr-adevar, ca, desi nu se asteptau, le-a crescut volumul de munca la job. La asta se adauga multe task-uri casnice, pentru care nu mai avem ajutoare, ca in vremurile "normale". Ba ne mai si tundem singuri sau chiar ne vopsim.
Cea mai oropsita categorie, de departe, e cea a parintilor cu copii mici. Imaginati-va un cuplu sau chiar un parinte singur care munceste de acasa, in timp ce gateste, spala, face curat si are grija de doi copii mici. Homeschooling-ul ii solicita si el pe parinti si tot asa. In conditiile astea, sigur ca riscam epuizare sau chiar burnout, doar ca ele nu apar chiar asa, brusc, de pe azi pe maine.
Daca suntem atenti la noi, vom observa din timp ca nu ne e bine si tine tot de noi sa controlam cat de cat situatia. Putem spune "Nu" chiar si in pandemie unor proiecte suplimentare de birou, pe care stim ca nu le mai putem duce, putem manca si mai putin elaborat (nu a murit inca niciun copil daca nu i s-au servit trei mese diferite zilnic), putem sa lasam copiii ceva mai mult decat de obicei la ecrane (asta e!).
Cel mai simplu ar fi sa ne facem o lista cu toate activitatile zilnice, sa le aranjam in ordinea prioritatilor si sa eliminam apoi din lista ce nu e prioritar. Spre exemplu, ma uitam mai devreme la geamurile mele nesterse si ma gandeam ce frumos ar fi sa straluceasca in lumina soarelui de primavara. Mi-a luat insa mai putin de 30 de secunde sa decid ca nu sunt pe lista prioritatilor mele, deci nu o sa ma apuc prea curand sa le sterg. :))
Spatii separate
Separam spatiile. Muncim intr-un singur loc, special amenajat pentru asta si ne relaxam in alte locuri din casa. Pare ca nu e cine stie ce aceasta separare de spatii, insa pentru creier ea are extrem de multa importanta. De-asta, de exemplu, celor care au insomnii li se recomanda sa nu foloseasca patul pentru nimic altceva in afara de somn si sex. Cititul in pat, vizionatul de filme, lucratul, chiar si ascultatul muzicii sau al podcast-urilor ii dau creierului insomniac semnal de trezire si il supratureaza, in loc sa il lase sa adoarma.
E greu pentru noi toti, deci pe multe relatii e presiune mare
Cand ne aflam sub stres, relatiile noastre sunt mai puternic puse la incercare. De obicei, in viata "normala", intram sub stres pe rand, astfel incat e mai usor sa ne sustinem unii pe altii. O relatie e cu atat mai buna cu cat oamenii reusesc sa intre pe rand chiar si in "crizele de nervi", indiferent daca e vorba de o prietenie sau de un cuplu.
Daca planeaza deasupra noastra o cearta, ideal e ca macar unul dintre cei implicati sa ramana calm, sa astepte pana se calmeaza si celalalt si sa redeschida apoi discutia, ca "de la adult la adult". Daca reusim sa preluam pe rand acest rol, de adult, in timp ce partenerul nostru e un copil furios, relatia va fi buna si echitabila. Cine il preia? Cine are mai multe resurse emotionale in acel moment. Problema e, cum ziceam, ca, in aceasta perioada, nu prea se lafaie nimeni in resurse. E greu pentru noi toti, deci pe multe relatii e presiune mare. Pe de alta parte, tot momentele in care ne e greu ne dau dorinta si curajul de a ne duce catre oamenii care au ramas importanti pentru noi, desi viata ni i-a indepartat, iar asta e foarte frumos si uman, indiferent daca reusim sa reinnodam relatia sau, pana la urma, ramane rupta..
Suntem, intr-adevar, prea departe de ceilalti si prea aproape de frigider
Daca simtim ca ii deschidem usa mult prea des, avem la indemana cateva masuri simple:’
1. Ne fixam un program zilnic de 2-3 mese (nu foarte incarcate caloric) plus 2 gustari ultrausoare si ne tinem de el. Ideal ar fi sa mancam cate ceva o data la trei ore, ca sa nu ajungem sa intram in hipoglicemie si sa devastam frigiderul. Daca putem manca la aceleasi ore in fiecare zi, ar fi super. Ultima masa ar trebui sa fie undeva pe la 18-19 si sa ne aduca aport caloric cam cat jumatate din micul dejun.
2. Nu mai ciugulim nimic in afara orelor de masa;
3. Nu mancam decat stand pe scaun, la masa, portionat dinainte. Exclus scosul pe masa a tot ce e in frigider si consumatul la liber :);
4. Nu ne uitam in telefon sau pe alte divaisuri in timpul mesei. Ne concentram doar pe mirosul, gustul si textura mancarii. Mestecam de minimum 20 de ori;
5. Daca mancam pizza sau paste, putem sa ne multumim cu o portie mica (trei felii de pizza sau o portie mica de paste), langa care punem o salata mare de frunze.
6. Consumam multe legume crude. Nu si fructe multe. O portie de fructe in prima parte a zilei e suficienta.
5. Ne fixam si unul-doua momente din saptamana in care sa ne rasfatam cu mai multe calorii. Un superdesert (hai, doua) ar trebui sa ne fie de ajuns. Daca am putea plasa aceste rasfaturi la orele diminetii, ar fi excelent.
