[Act & play] Crina Semciuc: Nu cred ca stie cineva cum o sa supravetuiasca arta in aceasta perioada

Cand mama sa i-a sugerat sa dea la actorie dupa gimnaziu, Crina Semciuc a spus un “nu” mare si rotund din frica de esec. A inceput sa faca balet la varsta de 3 ani, mai mult ca sa scape de timiditate. Lucrurile s-au schimbat pe parcurs si nu a mai avut unde sa continue dupa gimnaziu. Si, pentru ca nu i se potrivea deloc un liceu clasic, a fost indrumata catre clasa de actorie a Liceului de Arta din Galati.

Astazi este actrita a Teatrului National Bucuresti si a facut o multime de filme, dar spune ca a ramas la fel de retrasa, cu aceleasi frici si nesigurante. Actoria a invatat-o sa le stapaneasca.

In aceasta perioada, nu debordeaza de optimism despre ce urmeaza in lumea actorilor, dar incearca sa se bucure de timpul petrecut in izolare cu familia sa. Si sa aiba incredere ca teatrul si filmul romanesc isi vor reveni dupa pandemie.

„Viitorul va fi diferit. Multa nesiguranta, putini bani pentru proiecte culturale, teatre sau filme, va fi criza in toata regula. Va urma un an complicat, dar nu imi pierd speranta, stiu ca toti cei care iubim teatrul si filmul o sa ne luptam, o sa gasim forta sa ne mobilizam și impreuna o sa iesim din criza”

Povestim cu Crina Semciuc despre parcursul ei in actorie si aruncam o privire asupra teatrului si filmului romanesc.

Povestea drumului catre actorie, pe scurt

Sunt Crina Semciuc, 34 de ani, oraș natal: Galați de unde am plecat la varsta de 18 ani când am intrat la facultate și am lasat o parte din mine acolo, respectiv adolescenta de care imi aduc aminte cu placere. M-am nascut intr-o familie modesta, unde am avut norocul sa invat lucruri simple, de baza, care insa mi-au calauzit viata: cat de important e respectul fata de sine si fata de cei din jur, sa ai, asa cum spunea tata, “coloana vertebrala" indiferent de situațiile în care ești pus.

In sanul familiei am simtit si inteles iubirea, intelegerea, daruirea. Imi amintesc cu drag bucuria sarbatorilor (mai ales de Craciun, cand ne adunam toti acasa si eu cu tata si fratii mei impodobeam bradul, iar bunica cu mama mea se ocupau de celebri braduti de ciocolata) am simtit ce inseamna afectiunea și am stiut importanta existentei oamenilor care necondiționat au fost acolo pentru mine, indeferent de ce se intampla.

Am fost un copil introvertit, nu imi placea sa vorbesc in public, aveam emotii foarte mari, practic inghetam, dar toate acestea au luat sfarsit cand undeva pe la 3 ani mama m-a inscris la primul meu curs de balet, care mi-a aratat ca poate ce știam despre mine, nu era tot, era foarte putin. :)

Prin dans am reusit sa scap de emotiile care ma stapaneau cu atata usurinta, am reusit sa nu ma mai simt ciudata, stinghera, singura, neinteleasa și anxioasa. Si e greu sa scapi de ele mai ales ca aceste sentimente te urmăresc cu o alta intensitate în perioada copilăriei și a adolescentei. In clasa a VII-a, din pacate s-a desfiintat clasa de balet, si am fost nevoita sa renunt la dans, dar mama mi-a sarit iar in ajutor.

Ea a fost cea care a insistat sa dau la actorie, si care m-a incurajat si pregatit pentru admiterea la liceu, la sectia de teatru. La inceput am zis “NU”, din cauza fricii de eșec, nu voiam sa ii dezamagesc pe ai mei, dar a contat ca ei m-au susținut, m-au incurajat, nu au renuntat niciodata la mine, asa ca, in toamna am avut bucuria sa aflu ca am intrat la sectia de actorie, lucru pentru care le multumesc si le sunt recunascatoare si astazi.

Cand am descoperit actoria, am descoperit o lume noua, am inceput cu adevarat un exercitiu de sinceritate cu mine, la care inca lucrez. Am ramas acelasi copil timid, cu aceleasi frici, nesigurante, dar pe care acum stiu cum sa le controlez.

Cand nu sunt pe scena, sau nu filmez, adica in timpul liber, imi place sa stau in familie, cu cei 2 prichindei ai mei, sa citesc, sa fac ordine, sa ascult muzica, sa-mi exercit inclinatia mea spre design interior, prin a decorarea casele prietenilor (am cateva cu care chiar ma pot lauda).

Viata de actor in Romania, o privire de ansamblu

Pentru fiecare actor este o experienta unica. Unii au noroc, altii muncesc o viata si la un momendat apar si rezultatele, iar altii nu reusesc. Zic noroc, pentru ca domnul Albulescu spunea ca “norocul are un rol nepermis de mare în meseria asta”. Trebuie sa ai norocul in primul rand sa afli de castinguri. Apoi sa te potrivești ca varsta, ca tipologie, sa ai chimie cu cei cu care lucrezi, etc

Schimbare este un cuvant mare, insa e adevarat ca s-au produs schimbari: au inceput sa se faca mai multe filme, nu neaparat mai bune, dar sunt mai multe, asta inseamna mai multe roluri, mai multe sanse, teatrele independente au inceput sa prinda putere, proiecte mai multe, actori tineri implicati, acesta fiind un lucru minunatpe care-l sustin din toata inima. Cel putin, asa era inainte de pandemie si izolare.

Teatrul independent este cel mai bun lucru care s-a intamplat pentru noi actorii si publicul din Romania. Dar cu tot ce se intampla acum in lume, sincer nu stiu in ce directie ne indreptam, nu stiu ce viitor o sa avem dupa ce trece “furtuna”. Dar ne auzim din toamna, cand sper sa avem deja un plan in miscare. ;) 

Primul personaj

Prima colaborare a fost cu Adrian Sitaru, intr-un scurt metraj, imi aduc aminte ca eram in primul an de facultate. M-am pregatit, mi-am invatat textul, insa eram foarte speriata nu stiam ce trebuie sa fac, era prima data cand instinctul imi spunea sa stau, dar eu voiam sa fug. Totusi am ramas.

Am invatat din mers ce trebuie sa fac, a fost minunata intalnirea cu Adrian Sitaru. El a stiu sa ma indrume cu calm catre ceea ce isi dorea de la mine, a stiut ce sa pastreze din ce aveam eu atunci, ce sa dea la o parte, a stiut sa retuseze, ca sa pot ajunge la a crea personajul Ema.

Oameni cu care ai lucrat

Am avut norocul sa lucrez cu profesionisti, oameni minunati. De la fiecare am incercat sa invat ce nu stiam, “sa fur” ce nu aveam, simt ca din fiecare proiect am plecat cu ceva, si am amintiri frumoase care imi bucura sufletul si astazi. In film am lucrat cu Adrian Sitaru, Marian Crisan, Constantin Popescu, Paul Negoescu, Andrei Cretulescu si Cristina Iacob, iar in teatru cu Horatiu Maleiele, Radu Afrim, Alexandru Morfov, David Doiashvili si Yuri Kordonski.

Greutatile meseriei

Acum trecem printr-o perioada foarte grea cu totii. Insa arta a avut mereu perioade delicate. Banii au fost tot timpul o problema, prin urmare productia de filme si spectacole a fost ingreunata. Apoi au venit alte piedici: prejudecatile, lipsa de solidaritate dintre generatii, rautatiile gratuite si frustariile noatre personale pe care le punem de foarte mult ori pe altii. Toate astea nu fac decat sa chinuie si mai mult procesul artistic al fiecaruia si duce la degradarea noastra ca oameni in primul rand. Din pacate nu mai stim sa fim umani. 

Invataturile meseriei

Am descoperit ca am destul de putina rabdare cu mine, lucru pe care ma chinui sa-l schimb, si ca din rautate si incrancenare nu iese niciodata ceva cu adevarat magic. In meseria de actor azi esti pe val, maine nu. Asa cum e si in viata. Tot timpul am perceput actoria ca pe o relatie. Cum o tratezi, asa te trateaza. Trebuie tot timpul sa alegi sa actionezi cu blandete si adevar! 

Pregatirea pentru un rol nou

In primul rand am nevoie de a ma debarasa de strada, de viața cotidiana atunci cand incep lucrul la un proiect nou, fie teatru, fie film, am nevoie sa ies din tot ce insemna oras, tumult, problemele zilnice ale societatii. Citirea textului si invatarea este primul pas, dar unul foarte important. Nu cred ca poti descoperi, nu poti sa creezi ceva daca nu cunosti textul, nu cunosti lumea aceea, povestea.

Sunt mai multi pasi pe care incerc sa ii urmez atunci cand incep lucru la un personaj, dar ei se schimba in functie de proiect. Lucrurile ce tin insa de rutina sunt: de fiecare data ajung mult mai inainte de inceperea repetițiilor, am nevoie să fiu cu cei cu care lucrez, pentru că noi cream o lume împreuna si trebuie sa ne cunoastem. 

Critici, pareri si reactii in social media

Am invatat in timp ca e mai bine pentru mine, pentru familia mea sa traiesc fara sa depind de pararile altora, fie ele pozitive sau nu, in trecut m-au ranit mai mult decat era nevoie, fara a ma ajuta, fara a ma face sa evoluez in vreun fel. Acum in schimb singurii pe care-i urmez sunt cei pe care-i iubesc si ii respect. 

Reclame, produse si branduri de care ți-ai legat imaginea

Cand eram in facultate am jucat in multe reclame, era o forma usoara de a-mi plati chiria, dar o forma si mai usoara de a ma indeparta foarte mult de ce imi doream sa fac, adica teatru, film, asta pentru ca nu eram bine priviti cei care facem reclame, seriale, filme comerciale, dar lucrurile s-au schimbat intre timp, acum nu mai deranjeaza nimic pe nimeni. :)

Cum simti perioada de izolare

Cu siguranta traim niste vremuri pe care nu le-am mai trait pana acum, dar incerc sa fiu linistita si sa ma bucur de ce imi ofera aceasta perioada. In primul rand sunt fericita ca sunt acasa alaturi de familia mea, si ca impreuna cu sotul meu ne putem petrece mai mult timp cu cei doi princhidei, Radu si Aria.

Nu stiu cum o sa fie dupa ce iesim din izolare si lucrurile vor lua o turnura normala, scenariul din mintea mea nu e deloc unul pozitiv, dar sper ca viitorul sa fie mai luminos decat cel pe care mi-l imaginez in acest moment. 

Teatrul si cinematografia romanesti

Teatrul romanesc inceput sa se schimbe prin teatrul independent, care a inceput sa devina o voce puternica. E un inceput bun, iar acum cred cu tarie ca trebuie sustinut mai mult ca niciodata de toti cei care iubim teatrul.

Imi place cinematografia romaneasca, iubesc filmul de arta, din pacate nu avem public care sa-l sustina. Daca am avea buget pentru filmul romanesc, am avea mai multe genuri de filme, si atunci cred ca am putea aprecia mai mult ce se intampla la noi, si cred ca si publicul ar fi prezent in numar mai mare in salile de cinema.

Cat despre anul 2020, se pare ca e plin de mister, nu cred ca stie cineva cum o sa supravetuiasca arta in aceasta perioada, fie teatru, fie film, muzica, dans, sau orice alta forma de arta.

E dificil de spus cum va fi mai departe. Va fi greu, vor fi resurse puține, insa tot timpul a fost așa in arta, dar atat teatrul cat si industria filmului au rezistat, au mers inainte, au invatat sa supravetuiasca. Viitorul va fi diferit. Multa nesiguranta, puțini bani pentru proiecte culturale, teatre sau filme, va fi criza in toata regula. Va urma un an complicat, dar nu imi pierd speranta, stiu ca toti cei care iubim teatrul si filmul o sa ne luptam, o sa gasim forta sa ne mobilizam și impreuna o sa iesim din criza.