[Povești de fotografi] Miluță Flueraș: Cel mai mult am învățat experimentând, fotografiind frenetic și făcând greșeli

Dacă aparatul lui foto ar vorbi, i-ar spune să folosească toate obiectivele din trusă. Miluță Flueraș a pornit pe drumul fotografiei acum 12 ani și s-a specializat în fotografia de concert, pentru care este deja recunoscut, dar nu se dă deoparte nici de la portrete sau design interior. A învățat singur și a investit în crearea unei culturi vizuale bogate prin explorarea cât mai multor albume. Și-a câstigat astfel un simț prin care deosebește rapid un cadru valoros, de unul comun. Folosește preponderent o paletă de culori reci, pe care o semnalează cu tagul #BeyondTheEye.

A merge pe calea intenției autorului poate fi un demers înșelător. Cel mai important este efectul imediat asupra conștiinței privitorului, primul impact este foarte important.

Mai departe, discuția cu Miluță s-a îndreptat către stilul său, poveștile fotografiilor preferate și cum crede el că ar trebui să fie etica fotografului. În plus, recomandă o serie de albume, numai bune de urmărit în izolare.

Starea de spirit în izolare

Din păcate (sau fericire – rămâne de văzut) nu stau în izolare totală pentru că mai un job în afara celui de fotograf, care necesită prezența mea fizică la birou, așa că am rămas la rutina birou-casă în această perioadă. Cred că este bine să profităm de ocazie pentru a încetini un pic ritmul nebun în care ne aflăm, pentru a reflecta un pic la ce ne rezervă viitorul.

Pentru mine această perioadă a fost benefică, am avut ocazia să îmi ordonez toate resursele educative și de documentare pe care le-am adunat de-a lungul timpului, nu tocmai puține, și să încep să învăț lucruri noi. Pe lângă asta, ca fotograf acumulezi adesea mult material care trebuie sortat și revizuit, așa că această perioadă de izolare este propice refacerii portofoliului și reeditării de imagini din arhivă.

Fotografii în izolare

M-am concentrat mai mult pe a reedita fotografii deja existente în arhiva mea, nu m-a inspirat ceva în mod deosebit, dar am făcut câteva pe afară cu telefonul, pe ruta mea zilnică, cu spații publice lipsite de oameni. Pe lângă asta, am început un proiect foto care constă în a face o fotografie pe zi în același punct și la același interval orar pe o durată îndelungată, în scopul obținerii unui timelapse. 

Inspirație în izolare

Lista este destul de lungă aici. Adevărul e că sunt un destul de mare consumator de filme și seriale chiar și în afara izolării, dar cu această ocazie am reușit să mă ocup și de cărțile și albumele de fotografie colecționate atât în format analogic, cât și digital. Este un exercițiu bun să treci din când în când prin ce ai acumulat și să regândești abordări pentru viitoare proiecte sau pur și simplu să analizezi portofoliile altor fotografi în scopul dobândirii unei culturi vizuale cât mai variate.

Am dezvoltat o rutină în a descoperi mereu fotografi noi de urmărit, atât prin intermediul platformelor de social media, cât și cu ajutorul site-urilor dedicate fotografiei. Ar fi de amintit aici și albumul „101 Amazing Photos to Take Before You Die” apărut anul acesta.

Recomandări

Printre albumele pe care le-am răsfoit în această perioadă se numără „Post-Photography. The Artist with a Camera” de Robert Shore și cele trei volume The Best of LensCulture.  Aș profita de ocazie să menționez un club de carte dedicat albumelor foto, care ne pune la dispoziție albume de fotografie atent selecționate, unele în serie limitată.

Pasiunea pentru fotografie

A existat latent în mine, prima oară am pus mâna pe o cameră pe film când aveam 5-6 ani, dar a început să se manifeste în liceu când mi-am cumpărat prima cameră compactă pe film. Punctul culminant a fost primul contact cu cameră digitală, prin 2004, când am hotărât că îmi doresc să mă apuc serios de fotografie în viitorul apropiat. Până mi-am permis prima cameră digitală mai împrumutam de la prieteni.

Primul aparat de fotografiat

Prima mea cameră digitală mi-am cumpărat-o în 2006  și a fost un Fuji S9500, iar pentru a-l cumpăra îmi amintesc că am avut nevoie de un credit. Încă mai am fotografii făcute în acea perioadă și le păstrez pentru valoarea lor documentară, începuturile sunt mereu frumoase, nu-i așa? Sunt foarte critic cu munca mea, nu sunt pe deplin mulțumit nici de fotografiile recente, așa că cele de acum 12 ani nici nu intră în discuție, rămâne doar valoare sentimentală.

Tehnica fotografiei

Am fost și sunt autodidact. Avem disponibile o abundență de resurse și depinde de felul de a fi al fiecăruia dacă poate învăța singur sau dacă necesită neapărat prezența unui mentor. Cel mai mult am învățat experimentând, fotografiind frenetic și făcând greșeli. Este foarte important în acest demers crearea unei viziuni bazată pe o cultură vizuală bogată, obținută prin studierea unei cantități cât mai mari de fotografii în vederea constituirii unui simț aparte care poate discerne fotografiile cu adevărat „valoroase”.

Lecții învățate

Cu un melanj de perseverență și auto-critică poți ajunge departe, important e să nu uiți pe drum să fii OM.

Primii clienți

Primii bani i-am câștigat destul de repede, cam la un an după ce am început să fotografiez. Recunosc că am abordat un domeniu cu care m-am simțit destul de confortabil – fotografia de eveniment – pe lângă câteva nunți (ca ritual de inițiere în relațiile cu clienții) cred că primul client corporate pe care l-am avut a fost Volvo Trucks.

Tipuri de fotografie

Mă axez mult pe fotografia de eveniment, în special fotografia de concert m-a făcut cunoscut, dar fac și fotografie de portret sau arhitectură (în special design interior). În 2008 am început să fac fotografie de concert, reușind până în prezent să adun un portofoliu consistent de câteva sute de evenimente fotografiate. Fiind primul gen de fotografie pe care l-am abordat, fotografia de concert cred că mi-a adus cele mai multe satisfacții, mai ales că atenția mea a fost mereu direcționată și către public, încercând mereu să reproduc emoția produsă de actul artistic.

De aici a apărut și fascinația pentru fotografia de portret, recunosc că îmi place mai mult abordarea în contextul festivalurilor, dar nu refuz nici ședințe foto de studio, adesea acestea fiind ședințe foto cu trupe sau artiști.  Experimentez destul de mult atunci când am timp și este posibil, în special cu expuneri multiple sau  tehnici creative precum fotografia în infraroșu sau utilizarea prismelor și sunt adeptul obținerii în cameră al efector creative cu o post-procesare minimă. Pe lângă toate acestea, am început să lucrez și cu Polaroid-ul, în special pentru expunerile multiple.

Stilul tău

Nu prea mi-am pus vreodată problema să îmi descriu stilul, după un timp totul devine reflex și conștiința afectivă dictează care este cadrul capturat sau decizia luată în post-procesare. Cred că stilul meu s-ar putea descrie drept inovativ și caracterizat de o paletă de culori reci, de aici și tag-ul pe care îl folosesc #BeyondTheEye. Legat de inspirație un singur nume în vine în minte, e un fotograf de concert din Finlanda pe care îl urmăresc de mult  timp - Kalle Björklid (kallebjorklid.com). Mă inspiră orice abordare fresh, energia și emoția oamenilor la concertele pe care le fotografiez, forțarea limitelor impuse de convențional și procesul de continuă reinventare.

Aparatul tău foto despre tine

„Nu prea folosești toate obiectivele din trusă! Mi-e dor de Petzval 58”.

Trick-uri pentru relaxarea subiecților

Am noroc că nu trebuie să fac asta foarte des, e destul de dificil uneori când ești contra timp, dar abordarea mea este să dau dovadă de empatie și să fie un dialog continuu, și oferirea de feedback de ambele părți, iar dacă suntem în studio muzica ajută mult (mai ales dacă o pot alege eu...).

Sesiuni foto de povestit

Când eram pe scena mare la Electric Castle m-a prezentat Cătălin de la COMA ca fiind la tobe, dar pe moment nu am realizat că eram concentrat, am văzut abia pe filmare după ce mi-a spus un prieten. Era acel moment când se prezintă componența trupei și mă aflam în spatele tobelor pentru o fotografie, cam așa a fost.

3 fotografii preferate

2018 se pare că a fost un an foarte benefic pentru portofoliul meu. Această imagine este capturată la Electric Castle în timpul show-ului Kensington, cred că a fost cea mai frumoasă lumină roșie pe care am văzut-o la un concert. Era puțină lume în photopit, și cum sunt mereu atent la ce se petrece în afara scenei nu am ratat momentul. Întâmplarea face că la un minut de această imagine am făcut alta cu Eloi Youssef, vocalul de la Kensington, care a devenit imaginea mea preferată cu un artist de la acea ediție de Electric Castle.

Tot 2018 (vezi afirmația de la imaginea anterioară), concertul Heilung în cadrul festivalului meu preferat - Dark Bombastic Evening (RYMA, Alba Iulia). Cred că a fost unul dintre cele mai magice (da! ăsta e cuvântul) concerte la care am luat parte, pentru că finalul a coincis cu o ploaie de meteoriți care se putea observa perfect pe cerul înstelat (ora 12:03 am).

2016. E foarte greu să aleg 3 imagini din tot ce am făcut, dar am zis că pentru a 3-a imagine să ales și o imagine-concept care nu e realizată la un eveniment. Imaginea prea pare din proiectul intitulat Outer Lights, o serie de portrete care explorează simbioza dintre lumină și model într-un mod neconvențional, unde lumina are rol de mesaj, nu doar unealtă de modelare.

Relația autor-public

A merge pe calea intenției autorului poate fi un demers înșelător. Cel mai important este efectul imediat asupra conștiinței privitorului, primul impact este foarte important și pentru ochiul „avizat” constituie limita dintre demers sincer și kitsch.

Publicul a evoluat, dar consider că mai e încă un drum lung de parcurs, ne lipsește de exemplu un muzeu fizic al fotografiei cu galerii dedicate fotografiei contemporane (cum este cel din Stockholm – Fotografiska), totuși ar fi de amintit inițiativă lăudabilă a lui Alex Gâlmeanu cu muzeuldefotografie.ro.

Publicul va fi mereu divizat între facțiunea restrânsă de cunoscători și una extinsă de consumatori, este de datoria formatorilor să promoveze valorile fotografiei și să educe publicul larg cum să distingă o imagine valoroasă. Totuși, până la urmă, orice reguli și concepte despre ce înseamnă o fotografie bună nu se pot extrapola la infinit și este mai important impactul fotografiei asupra privitorului, dincolo de rigorile impuse.

Deontologia fotografului

Există reguli nescrise pentru diversele domenii ale fotografiei, dar aleg totuși să mă refer la fotografia de eveniment, pentru că cel mai mult fotografiez evenimente muzicale și conferințe, cred că cel mai important este respectul atât pentru colegii de branșă, dar și fată de client. Acesta presupune de cele mai multe ori să nu perturbi bunul mers al evenimentului pentru a obține cadre mai bune, de exemplu dacă ești fotograf de concert și staționezi jumătate de concert pe scenă cu artistul, să fii îmbrăcat în negru pentru a nu distrage atenția. Dacă ne referim la deontologia imaginii cred că materialul final care este predat nu trebuie să includă imagini care nu pun într-o lumină favorabilă subiectul.

Trenduri

Raportându-mă la principala mea nișă, pot spune că am identificat niște tendințe care vor să ducă la crearea unor stiluri, dar adesea eșuează deoarece nu caută autenticitatea, ci urmează o rețetă care nu poate fi universal valabilă. Cele mai evidente exemple sunt legate de folosirea de preseturi și efecte creative fără discernământ.