9 din 10 români din mediul urban nu își vor vizita rudele de Paște 

9 din 10 români din mediul urban nu își vor vizita rudele de Paște 

90% dintre românii din mediul urban intenționează să rămână acasă de Paște anul acesta în contextul pandemiei de coronavirus, arată ultimele date (culese în perioada 6-10 aprilie) din studiul Consumer Stress Score realizat de către iSense Solutions. Cât privește momentul în care viața își va relua cursul normal, 58% dintre persoanele din mediul urban estimează că acest moment va fi până la mijlocul lunii iunie. Datele prezentate fac parte dintr-un studiu omnibus, reprezentativ pentru mediul urban, realizat săptămânal de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, cuprinzând 500 de interviuri online în fiecare săptămână, cu un grad de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.  

Interesul românilor pentru știri legate de coronavirus rămâne ridicat: 83% urmăresc cel putin ocazional știri despre acest subiect, în timp ce 25% o fac foarte des. În această perioadă, românii sunt cel mai îngrijorați pentru situația economică (îngrijorarea având scorul de 79 pe o scală de la 0 la 100) și pentru sănătatea membrilor familiei (scorul fiind de 59 pe o scală de la 0 la 100).

Deși jumătate dintre consumatori (50%) declară că le-au scăzut veniturile personale, iar 78% că au cheltuit mai puțin pe lucruri ce nu țin de strictul necesar, gradul de responsabilitate socială a românilor rămâne unul ridicat: 6 din 10 au cumpărat de la producători locali pentru a susține economia.

 

Care sunt așteptările românilor de la branduri în această perioadă?

Aproape jumătate (47%) dintre românii din mediul urban consideră că brandurile ar trebui să aibă mesaje de comunicare fără legătură cu epidemia de coronavirus, în timp de 44% cred că brandurile ar trebui să își adapteze mesajele în această perioadă. Doar 6% sunt de părere că brandurile nu ar trebui să comunice deloc.

7 din 10 consumatori și-ar dori ca mai multe branduri să facă livrări la domiciliu, iar 63% își doresc promoții speciale în această perioadă.

Studiul Consumer Stress Score conține, pe lângă metodologia cantitativă,  și o parte calitativă, realizată cu ajutorul comunității online iSense Modern Consumers, pentru a nuanța concluziile obținute prin interviurile cantitative. În cadrul acestei comunități online, discuțiile au relevat faptul că printre modalitățile de a-și recăpăta starea de bine și echilibrul emoțional se numără activități pentru dezvoltarea spirituală (rugăciune, meditație), exerciții fizice, activități recreative (filme, citit, dans, muzică), trierea informațiilor pentru evitarea știrilor false, oferirea de suport emoțional altor membri ai familiei. În plus, starea de bine personală este îmbunătățită și prin implicarea în lupta împotriva COVID-19, fie prin donații financiare către ONG-uri, spitale (din studiul cantitativ, 25% au donat către spitale/ONG-uri), fie prin ajutor oferit persoanelor vulnerabile.

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus săptămânal, ce combină metodologia cantitativă cu cea calitativă (comunitate online cu 50 de participanți). Studiul este reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, având 500 de interviuri online în fiecare săptămână, grad de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.  

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related