M-am mutat din vechiul meu apartament cu câteva săptămâni înainte ca virusul să ajungă în România. Așa că ordonanța de urgență m-a prins cu lucruri încă în cutii, cu colțuri neexplorate din noul apartament și cu vecini cu care nu m-am interesectat niciodată pe casa scării. Între timp, mă simt de parcă aș locui între pereții ăștia de câteva luni, deși abia azi am plătit a doua chirie. La fel, simt că am intrat în viețile personale ale vecinilor mei, deși în continuare nu am idee cum arată. Din vizitele poliției, știu că vecinii din apartamentul de lângă au stat două săptămâni în izolare, după ce s-au întors din străinătate. Am ascultat după momentul în care au ieșit prima oară din casă după cele 14 zile. Vecinii de deasupra râd mult și mănâncă împreună în fiecare seară. Le aud paharele ciocnind și râsetele zgomotoase de la al doilea „cioc” încolo.
Odată cu pandemia e mai evident decât niciodată că în spatele fiecărei uși de apartament din fiecare bloc e un univers în sine. Un univers cu propriile reguli, propriile plăceri vinovate, propriile încercări de a face săptămânile astea să funcționeze. Înăuntru e un proiect care dă glas poveștilor din spatele ușilor fiecăruia cu ajutorul fetelor de la Dume de mestecat și le așază într-un bloc imaginat de 441 Design Studio. Primele cărămide s-au așezat săptămâna trecută pe pagina de Instagram a proiectului și, deja, blocul de pe strada Împreună adună între etajele sale o comunitate colorată.
„ Înăuntru locuim și oameni, și animale, și singuri, și cu copii, și aici, și în diaspora, și tineri, și bătrâni, de care e necesar să avem grijă acum mai mult ca oricând”, spun Laura Ionescu (Luluts), Ioana Zvâc și Alina Filipoiu. Cu ajutorul lor, tragem și noi un ochi la „administrația” blocului.
Viața înainte de/vs/ în pandemie
Luluts: Când ești freelancer, zilele rareori sunt la fel, ca o vitrină de pahare desperecheate din tot felul de seturi primite de-a lungul timpului. O zi e ocupată cu proiectul unde arde DL-ul, următoarea e pentru sală și cumpărături. O zi e dedicată scrisului la carte, apoi alta scrisului la mail-uri.
Izolarea a venit ca un val care mi-a răsturnat vitrina și mi-a mai lăsat doar câteva pahare de folosit, pentru vin în mod special. Câteva lucruri sunt la fel. Lucrez de acasă, cum făceam și până acum. Pisica cere la fel de mult de mâncare. Serile se încheie tot cu prieteni, dar online.
Fuga de știri e lucrul care s-a schimbat cel mai mult. Dacă înainte se întâmpla să mai lucrez cu știrile în fundal, acum prefer să fiu la curent cu inițiativele de bine și să țin știrile la minimul necesar. Nu-mi iese mereu.
Alina: Antreprenoriatul mi-a dat multe lecții valoroase. Cea mai importantă dintre ele a fost să mă dezic de normal. Pentru că, adevărul e că nicio zi nu era normală, niciuna la fel ca alta.
Înainte de pandemie îmi petreceam timpul între biroul 441, acasă și ieșit la cafea. Acum cafeneaua s-a mutat în bucătărie, unde mă joc cu latte art, noua mea plăcere matinală. Biroul s-a mutat în jumătatea albă a living-ului, iar spațiul de “acasă” s-a restrâns în jumătatea bleumarin a aceleiași camere.
Un lucru a rămas la fel: încerc să mă înconjor de frumos, așa cum îl percep eu, și îl las să cuprindă cât mai mult din spațiul meu, până când anxietății nu îi mai rămâne decât un mic colțișor să se zbată. Mă păstrez mereu ocupată, cât să uit de cât de dor îmi e de plimbări și făcut fotografii. Dar e un timp pentru toate. Acum e doar altfel.
Zvâc: Ultimii ani m-au adus mai aproape de casă, de unde și lucrez, în mod normal. Așa că pandemia m-a găsit în locul unde mă simt cel mai confortabil. La noi oricum nu ai cum să te plictisești: doi câini, pisica cu cei șase pui, eu și prietenul meu. Suntem 40 de picioare și piciorușe care tropăie simultan când ne apucă joaca sau ne ia valul cu muzica noastră preferată.
Sunt și lucruri noi, cum ar fi carnețelul cu rețetele mamei trimise și explicate în detaliu pe Whatsapp. Aș putea să fac ciorbiță acră de Moldova și pâinici naan cu ochii închiși acum, deși nu curățasem un păstârnac în viața mea. Sau playlist-ul cu tutoriale pentru recondiționat mobilă, mai util acum ca niciodată.
Pentru că scoatem câinii la plimbare zi de zi, încercăm să ne ajutăm și vecinii care mai au nevoie de una-alta. Și suntem mai buni unul cu altul, pentru că suntem mai buni cu ceilalți. Ceea ce recomand tuturor.
Viața în izolare
E la fel și un pic diferit pentru fiecare dintre noi. Ne vedem cu oamenii, dar online. Lucrăm în continuare, dar uneori de pe canapea. Facem video call-uri din colțul cel bun al casei, iar în restul timpului e fiecare cu filmul ei.
Cel mai mult ne-am descoperit pe noi însene. Acum, că gândurile aleargă mai repede decât o putem face noi, se lovesc de pereți și se întorc ca un bumerang înapoi. Așa că multe lucruri puse on hold din lipsă de timp acum au devenit plăcerile noastre de zi cu zi. Luluts și-a parcurs deja o bună parte din lista de good reads, Alina își exersează latte-art-ul, iar Zvâc s-a apucat să-și recondiționeze bucățile vechi de mobilă din casă.
Adevărul este că spațiile noastre ne ajută să vedem și cât de norocoase suntem. Ne putem face propriul club doar cu muzica preferată din playlist-ul de Spotify sau propriul cinema cu watchlist-ul de pe Netflix. E cam ca atunci când bagi pe un proiect cu buget mic, dar cu liber la idei creative. Faci tot ce poți din ce ai, chiar dacă asta înseamnă să îți transformi cei patru pereți în ferestre. Nu mai zicem că niciuneia dintre noi nu îi lipsește compania, și bipedă, și patrupedă. Și e minunat să lași o urmă de recunoștință pentru asta să-ți străpungă chiar și zilele când #stămacasă.
Cu toții Înăuntru
Ne știm deja de ceva vreme din alte proiecte unde am lucrat împreună și ne iubim tare atât profesional, cât și personal. Așa că ideea colaborării a venit natural, spontan, într-o conversație despre altele. Luluts a copt de mai demult ideea unei cărți despre vecinii dintr-un bloc și despre cum viețile li se încâlcesc prin zidurile apartamentelor. Alina dă culoare oricărei povești, chiar și celor citite printre gânduri. Iar Instagram-ul era cel mai bun loc pentru construitul unui bloc printre grid-urile neatinse de content. Nici nu am fost nevoite să căutăm piesele de puzzle, că s-au aranjat singure. Doar ne-am pus la scris și desenat și, în câteva zile, eram live.
Primele povești
Planul nostru a fost să începem să vorbim despre proiect după ce construim parterul și primul nivel al blocului. Practic, ne-am dorit să ne deschidem ușile cu o mână de povești deja ilustrate. A durat doar câteva zile până când ne-am mutat @înăuntru, am dat share proiectului pe profilele noastre personale, iar mesajele au început să vină din prima zi.
Oamenii sunt foarte deschiși la a-și spune povestea atunci când cineva îi ascultă. Și nu aveam nicio îndoială că așa va fi. În plus, fiecare dintre noi are un colț de univers doar al lui de împărtășit. Noi doar vrem să îl arătăm și vecinilor, ca o dovadă în plus că suntem cu toții în asta, fiecare de la geamul lui.
Ap. 4 - Gigi
Fii-mea mi-a adus tot ce am nevoie acum vreo 2 săptămâni. “Ai tot ce-ți trebuie, doar stai în casă, tată.”
Vreau să mă plimb, fiindcă singura mișcare pe care o mai fac acum e să mă urc pe pereți.
Mai ies doar ca să-mi iau ziare. Înainte mergeam la piață și la șah în parc. Plecam dimineața și mă întorceam seara. Pensionarii sunt un fel de copii pe care nu-i mai obligă nimeni să meargă la școală. Eu chiuleam în fiecare zi cu prietenii din parcul Obor.
Sun pe toată lumea la care țin.
Nu sunt mulți. Nu au mai rămas mulți. Citesc romane de dragoste, fiindcă iubirea se găsește greu zilele astea. Citesc și romane istorice, fiindcă nimeni nu a scris istorie stând în casă. Până acum. Despre Cehoslovacia, 1968.
În rest, televizorul merge întruna, ca o inimă zgomotoasă și plină de griji. Foarte rar mai dau pe știri.
Fac integrame.
Paginile se umplu cu litere și sens.
Măcar integramele să aibă sens, dacă realitatea n-are.”
Un bloc pe strada Împreună
Ce-am învățat noi în anii de publicitate pe care i-am strâns e că proiectul nu-i proiect dacă n-are și-un excel :). Pentru că mesajele au început să vină în număr foarte mare, le organizăm într-un tabel. În fiecare zi selectăm câte o poveste: acolo unde putem, mai edităm nițel textul cât să le aducem în aceeași poveste-bloc. Apoi ilustrăm highlight-ul poveștii și-i dăm drumul în online.
Căutăm o varietate cât mai mare de povești. @Înăuntru locuim și oameni, și animale, și singuri, și cu copii, și aici, și în diaspora, și tineri, și bătrâni, de care e necesar să avem grijă acum mai mult ca oricând. Stăm pe strada Împreună, pentru că împreună vom trece peste asta.
Poveștile pe care nu am fi apucat să le spunem
Într-un feed de social media unde toți obișnuim să show off cu cele mai faine vacanțe și experiențe, statul acasă ne-a forțat s-o luăm în marșarier. Acum găsim și poveștile din lucruri care înainte păreau rutină, nimicuri. Sunt povești pe care nu apucăm să le spunem niciodată, pentru că nu credem că i-ar păsa cuiva că ne plac puzzle-urile sau integramele. Și, totuși, sunt povești care ne reprezintă foarte mult, pentru că sunt din spatele ușilor fiecăruia.
Așa că am dat share bucuroase la fiecare dintre ele, pentru că în felul ăsta am aprins lumina și în colțuri ale vieții noastre altfel ignorate.
Ap. 8 - Andreea & Justin
De când suntem în carantină, sunetele cartierului s-au schimbat. Păsările au primăvara doar pentru ele, cântă pe la ferestre și își dau mai încet vocile pentru că nu mai trebuie să strige tare ca să acopere zgomotul nostru. Se aud copii plângând de răzvrătire, de căzături sau de mirare că, în sfârșit, avem timp de ei. Câinii nu mai schelălăie de singurătate la geam sau pe balcon. Un claxon rătăcit sună ca o pasăre exotică în tăcerea zilei. În depărtare, o sirenă de ambulanță ne aduce aminte că primăvara își vede de viață fără noi. În telefoane, părerile și-au dat întâlnire la balamuc: statistici, numere, păreri, articole, remedii naturiste, curaj de tastatură. Swipe. Click. Seen. Iau liniștea de afară, o potrivesc în mine. Mă potrivesc în ea.”
Un ochi din viitor
Ne-am bucura să știm că oamenii sunt ceva mai empatici cu vecinii lor. Că există oameni care se gândesc nu doar la bormașinile din spatele ușilor, ci știu că acolo există universuri care se petrec la fel, dar mereu un pic altfel, față de al lor. Iar poveștile ne ajută să vedem mai mult decât notificările de la avizierul din scara blocului.
În plus, noi o să ne bucurăm că măcar online putem fi vecine cu o sumedenie de prieteni noi și vechi și oameni dragi.
