[De dragul artei] Andrei Breahnă, Gaep: Visez la ziua în care toată lumea va ști că vizitarea unei galerii de artă contemporană este gratuită

O duzină de spectacole de teatru – independente și de stat, românești sau de peste hotare, tururi ghidate la muzee din țări în care nu ai pășit încă, galerii independente cu expoziții virtuale, producții originale online de la artiștii tăi preferați, dezbateri despre artă și creativitate în contextul actual pe Zoom. Cam așa sună oferta culturală a unei zile oarecare în vreme de pandemie. Oricât de bogată s-ar arăta, odată cu dispariția granițelor din mediul online, are și niște lipsuri care ne întregeau în trecut experiența de interacțiune cu arta. 

Galeria GAEP oferă din 2014 un spațiu în care artiștii, pasionații de artă și curioșii își dau întâlnire într-un schimb interdisciplinar de idei. Au început cu un portofloiu de artiști est-europeni, dar în ultimii ani l-au deschis și înafara regiunii: „Ne-am dat seama că toți artiștii și toate galeriile respiră, de fapt, același aer. Orice artist și orice galerie se raportează la scena internațională și vrea să fie prezent(ă) pe această scenă.”, spune Andrei Breahnă, cofondator al galeriei. E o galerie de artă comercială și privată, deci prin definiție independentă, dar dependentă de consumul de artă, obicei care în România abia s-a ridicat pe propriile picioare, după ani buni de mers de-a bușilea.

Până la zilele când ne vom plimba iar în astfel de spații, să ne bucurăm de poveștile lor. 

Povestea Gaep

Gaep a apărut în toamna lui 2014, numai că pe atunci se numea Eastwards Prospectus (din martie 2019 suntem Gaep). Ne propuneam să prospectăm scena de artă contemporană din Europa de Est și să prezentăm artiști din regiune. Asta le spuneam și prietenilor, pentru că mulți mă întrebau ce înseamnă numele Eastwards Prospectus.

Focus pe Europa de Est

Abordarea regională cu care am început era parțial legată de traseul nostru personal – al meu și al partenerei mele, arhitecta Raluca Șoaita, împreună cu care am fondat galeria. Noi doi ne-am cunoscut în Franța, unde am lucrat și am studiat. Plecaserăm amândoi, așadar, din Europa de Est spre Occident. După câțiva ani am făcut drumul invers, dinspre Occident spre Europa de Est.

Ne-am întors știind că există un potențial de a construi aici în domeniul cultural, pentru că făcuserăm o călătorie de cercetare în toate țările principale din regiune și constataserăm un lucru simplu: nu prea existau galerii. Ni s-a părut firesc ca galeria noastră să aibă o abordare centrată pe regiune, având în vedere și proximitatea cu artiștii. Așa se face că în primii doi ani de activitate ne-am concentrat pe identificarea unor artiști din Europa de Est cu care să rezonăm și pe care să-i introducem publicului din România prin expoziții.

Evoluție și constante

După doi ani, când am început să participăm la târguri internaționale de artă - în 2017, de exemplu, am avut standuri la șapte târguri: Art Rotterdam, Miart/Milano, LOOP/Barcelona, Granpalazzo/Roma, Contemporary Istanbul, Vienna Contemporary și Artissima/Torino, și să cunoaștem mai mulți artiști și curatori străini, ne-am dat seama că toți artiștii și toate galeriile respiră, de fapt, același aer. Orice artist și orice galerie se raportează la scena internațională și vrea să fie prezent(ă) pe această scenă.

Expoziția GAEP la ARCO Madrid 2020

În plus, portofoliul nostru a început să se extindă cu artiști care fie nu sunt din regiune - precum Tania Mouraud, din Franța, fie nu mai locuiesc în regiune, chiar dacă sunt originari de aici - ca Vlatka Horvat, care-i născută în Croația, a trăit 20 de ani în Statele Unite, iar acum locuiește și lucrează la Londra. Toate astea ne-au făcut să ne rebranduim ca Gaep – un nume în care am păstrat inițialele de la Eastwards Prospectus pentru a puncta continuitatea din activitate, dar care este mai adecvat pentru portofoliul actual al galeriei, unul internațional.

Galeria a evoluat destul de mult și-n mintea mea, și-n realitate. Constante au rămas interesul pentru practici artistice cu o abordare interdisciplinară și dorința de a arăta medii diverse, nu doar tradiționala pictură. Galeria noastră a funcționat de la bun început într-o vilă de la finalul secolului al XIX-lea, cu două niveluri de expunere foarte diferite între ele. La subsol am prezentat preponderent lucrări video și instalații, iar la etaj – lucrări pe hârtie, sculpturi, obiecte.

Marilena Preda Sânc, parte din expoziția Subjective (De)constructions

Prima expoziție

Au fost, de fapt, două expoziții personale simultane, pe cele două niveluri despre care tocmai vorbeam: Radu Cioca (la etaj) și Karolina Bregula (la subsol). Pe Radu îl cunoșteam de mai mulți ani, îi colecționam lucrările. A fost o alegere naturală pentru noi să deschidem cu el.

Karolina ne-a fost recomandată de un alt artist, am intrat în legătură cu ea și am agreat să facem o expoziție de lucrări video. Mi-aduc aminte că deschiderea galeriei – și preview-ul, și vernisajul pentru publicul larg – a fost o experiență foarte faină. A venit multă lume, am avut un happening – Radu a făcut în timpul vernisajului un stencil de mari dimensiuni într-o cameră în care oamenii aveau acces unul câte unul, pentru un raport foarte personal cu lucrarea și cu artistul, a fost mult entuziasm.

O expoziție recentă

Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention, prima expoziție personală în România a lui Ignacio Uriarte. Suntem fericiți să colaborăm cu acest artist care a avut solo show-uri în instituții ca The Drawing Center din New York, Berlinische Galerie, Museo ABC din Madrid și Leopold Hoesch Museum din Düren. Faptul că noi îl expunem la București e unul dintre acele lucruri care ne dau încredere că facem bine ce facem.

Ignacio Uriarte, Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention (solo show), 2019-2020

Independenți în 2020

Nu cred că s-a schimbat ceva fundamental în peisajul managementului cultural, adică el este dominat în continuare de două probleme: a finanțării și a publicului. După mine, obiectivul primar al oricărei organizații culturale independente e de a găsi mecanisme – parteneriate cu companii, instituții, fundații etc. – prin care să aibă venituri constante, astfel încât funcționarea ei să nu depindă de AFCN, de pildă.

În ceea ce ne privește, finanțarea și publicul sunt interconectate. Cu cât reușim să aducem mai mulți oameni noi în această conversație despre arta contemporană și să formăm cumpărători/colecționari de artă, cu atât situația financiară e mai bună.

Promovarea. Ce funcționează

Targetat. Prin canalele noastre proprii (site, social media, newsletter etc.), prin evenimente și prin articole în media pe care le propunem, în general, unor jurnaliști care scriu pe subiecte culturale sau de lifestyle. Ne interesează mai mult calitatea acoperirii media decât cantitatea.

Artiștii vor, în mod firesc, să aibă dialoguri cu jurnaliști interesați de lucrările lor, iar expozițiile să fie reviewed cu integritate și pricepere. Nu știu ce n-o să moară niciodată în promovare, dar deocamdată Instagramul e un loc destul de bun pentru artă, o cronică într-o publicație internațională de specialitate, cu notorietate și autoritate, rămâne a thing, iar evenimentele care creează un sentiment de comunitate și care conturează arta, în mintea celor prezenți, ca un mod de a privi lumea sau ca un stil de viață pot fi eficiente pe termen lung.

De dragul publicului / vs / De dragul artei

În privința asta, nu facem niciun compromis.

Activitatea noastră e definită prin colaborarea cu artiștii noștri și cu curatori. Nu ne construim programul expozițional astfel încât să fie a content farm pentru Instagram. Iar marketabilitatea unei lucrări de artă nu este rezultatul unui chestionar printre clienți cu privire la preferințele lor- nu-i întrebăm, de pildă, dacă și-ar dori să expunem lucrări cu roșu sau lucrări cu verde.

Rolul nostru e de a face medierea, de a fi un go-between între lucrare/mesajul ei, pe de o parte, și public, pe de altă parte. Chiar și publicul care știe puține la început, învață prin intermediul nostru.

Damir Očko, Untitled (Safewords), 2019

Trenduri culturale

Poate arta contemporană e pe cale să devină un trend, dacă ne uităm la câte galerii au apărut în ultimii cinci-șase ani în București. Poate aceste inițiative antreprenoriale vor reuși să stimuleze curiozitatea oamenilor față de arta contemporană și chiar să o transforme într-un interes.

Visez la ziua în care toată lumea va ști că vizitarea unei galerii de artă contemporană este gratuită, nu se plătește intrare nici la vernisaj, nici după; că poate veni și sâmbăta, cu prietenii sau cu familia; că va primi orice informație solicită; că nu trebuie să fii milionar ca să cumperi artă contemporană.

Teme dominante

Corpul și istoria recentă sunt două teme comune mai multor artiști din portofoliul nostru. În filmele lui Damir Očko, de pildă, fragilitatea și rezistența corpului politic reprezintă o temă recurentă. Vlatka Horvat tinde să examineze prin lucrări sculpturale, performance-uri, fotografii și colaje raporturile precare și deseori conflictuale dintre corpuri, obiecte și spațiul construit. Iar Marilena Preda Sânc investiga, încă din anii ’80, posibilitatea de a converti corpul feminin într-o unitate de măsură a realității, prin autoportrete nud pe care intervenea desenând forme litologice și fragmente de natură.

Damir Očko, Repeat After Me (solo show), 2016, foto: Alex Nelu

Diverse fațete ale istoriei Europei de Est în ultimele trei-patru decenii sunt explorate de Pavel Brăila, Răzvan Anton și Ištvan Išt Huzjan. Iar subiecte cu care ne intersectăm toți zi de zi, precum migrația și distrugerea mediului înconjurător, stau la baza unor lucrări de Pavel Brăila (The Ship, prezentată la documenta 14, în 2017) sau Tania Mouraud (seria de fotografii Désastres și videoul Once Upon a Time). Așa cum spune Pavel, „artistul astăzi e o figură sincretică, își trăiește viața absorbind o mulțime de influențe”.

Cu ochii pe

În București, tranzit.ro – prin agenda sa, prin tipurile de proiecte pe care le prezintă, prin abordarea interdisciplinară – susține o conversație necesară, cred.

Consumul de artă

Dacă ne referim la piața de artă, da, uneori, în funcție de practica artistului, cererea se întâlnește cu oferta. Avem artiști de la care vindem toate lucrările din inventar în cursul unui an – un an și ceva. Alteori, tot procesul de mediere despre care vorbeam mai devreme durează mai mult.

Dacă prin consum înțelegem vizitarea de expoziții, publicul nostru s-a consolidat în acești cinci ani și jumătate de activitate, însă miza e să-l extindem în permanență. Contextul în care facem asta e cel descris de Barometrul de Consum Cultural: la nivel național, 62% dintre români n-au vizitat niciun muzeu sau expoziție într-o galerie de artă în 2018.

(mai) Dispuși să investim în artă

În ultimii doi-trei ani, simt că publicul cumpărător de artă contemporană este mai informat, mai implicat în înțelegerea artei și a artiștilor care-l interesează și deci mai orientat spre achiziție. E vorba despre oameni care au bifat anumite lucruri în viață, care sunt antreprenori sau care au ajuns la o anumită vârstă (cei mai mulți au între 30 și 55 de ani) și își doresc să intre în această conversație despre artă. 

Ištvan Išt Huzjan, Debris (solo show), 2019

Limbajul criptic – ultima din probleme

Cred că arta contemporană are încă imaginea unui domeniu intimidant. Era digitală a mai estompat, totuși, această imagine. În medierea culturală, nicio galerie nu se mai bazează doar pe un text curatorial, care poate fi greu de descifrat de nespecialiști, într-adevăr. Postările pe Instagram, video-urile de prezentare a unei expoziții sau a unui artist, mai nou podcast-urile accesibilizează arta, așa cum o fac și clasicele tururi ghidate (pe care noi le facem inclusiv pentru angajații unor companii cu care avem parteneriate) sau programele pentru familii (la Gaep avem Sâmbăta la galerie, prin care încurajăm părinții să vină cu copiii).

În ultimii ani, unele dintre cele mai engaging discuții despre expoziții le-am avut cu elevii de la Liceul Francez, care vin în vizită la galerie și le facem un tur ghidat, semn că arta contemporană nu este per se un limbaj criptic.

Din experiența mea, așa-zisul ermetism al artei contemporane este un fals obstacol. Mult mai problematice sunt: timpul limitat al oamenilor, avalanșa de informații care se revarsă înspre noi din telefoanele mobile și ne solicită atenția, caracterul complicat și de durată al procesului de a trezi interesul cuiva pentru un domeniu despre care știe puține la început. Dar Gaep s-a dezvoltat constant de la înființare și mizez că vom continua să creștem tocmai pentru că publicul cumpărător de artă va fi tot mai numeros și tot mai interesat.