Ați văzut fotografiile acelea din diferite colțuri ale planetei cu străzi și piețe goale. Si oricâte motive de optimism am aduna și oricât ne-am strădui să vedem și lucrurile bune, imaginile cu orașele pustii sunt copleșitoare. Tocmai de aceea semnalăm o inițiativă care ne-a plăcut mult. Un proiect colaborativ în desfășurare de la Cluj: ilustratorii anima orașele goale și starea de spirit a celor care stau în casă.
Artiștii cântă și citesc de acasă, ilustratorii colorează lumea pustie. Stăm acasă, dar nu separați. Zilele astea se vede cel mai bine că știm să fim împreună.