The (short) story of a longshot
Acum 3 ani si ceva m-am intors in tara. Coada cam intre picioare. Nici afara nu erau caini cu covrigi in coada si creativi superbi, in afara de romanii care ne-au chemat acolo, Andy si Lutzu. Singurul lucru pe care mi l-a oferit experienta asta, in afara de prieteneala cu oamenii astia, a fost un gand care nu-mi mai iesea din cap si anume: agentiile de publicitate nu mai sunt dorite asa cum erau. Oamenii care mureau sa se angajeze in publicitate inainte, acum vor sa faca lucrurile altfel, in ritmul lor, fara o suta de capete luminate care sa distruga ideile inca din meetingurile interne. Asa ca ce era sa fac? Poate un creative shop. Cu oameni care vor sa faca numai creatie. Respectati pentru asta. Externi, nu chiar colegi. Altii sa se ocupe de profiturile alea mari, de client service, etc.
Suntem mici, dar nu suntem singuri.
Long story short, nici nu stiu cum am trecut de la freelance la butic de creatie, au fost niste oameni la mijloc, Ana, Adi, Xi, Oana, nevasta-mea, sora-mea. Dar s-a intamplat si acum muncesc cu Silviu, Marian si Ionut. Habar n-aveti cine-s toti astia si nici nu trebuie, sunt oameni cu calitati si defecte, ca mine, ai mei. Ne numim Longshot.
Treaba sta asa. Noi facem de toate. Suntem cu background de Atl, Btl, Digital, whatever, suntem buni.
Nu putem arata portofoliu aici ca lucram pentru agentii, dar in privat avem cu ce ne lauda (*not sure how we’re gonna do that now).
Nu prea stim sa programam, sa filmam chiar noi, sa construim chestii, dar le gandim, le mockup-am ca nimeni altii si le urmarim pana devin realitate. Sunt copiii nostri, ratiuni de business altele decat sa fim toti fericiti la sfarsitul zilei, nu exista. Si lucram numai cu altii care simt acelasi lucru. Fara exceptii.
Shit just hit the fan
Da. E groasa. Oameni cu care lucram pe events, oameni competenti si muncitori au belit-o. Rau. Noi mai putin. Inca mai e destula creatie de facut pe piata. Poate inghetam chiria la sediu, lucram de pe laptopuri ca suntem obisnuiti de la inceput sa lucram remote - da, ne place sa stam cu copiii nostri (reali). Ne descurcam, suntem ok. Bea fiecare cafelele la el acasa si oricum n-avem abonamente, suntem pe cartela.
Dar ce se intampla cu astialalti? Pai momentan nimic. Si asta ii trimite direct acasa, iar workul lor nu e remote, ca implementeaza chestii for a living. Si ce urasc mai mult decat un incompetent intr-o functie de conducere, e sa vad un competent in faliment.
Ce dracu facem?
Stim cu totii ca industria asta functioneaza pe networking + creativitate. In ordinea asta. Asa ca zic asa: voi aveti networkul, noi avem creatia, hai sa ne urcam unul in carca celuilalt si sa facem sa ne fie bine. De azi incolo, Longshot lucreaza doar la success fee pentru cei care fac mainly events si vor sa se bage in pitchuri pe arii conexe: instore, ATL, digital, whatever. Daca trecem cu bine, trecem impreuna. Daca pierdem, nu va costa nimic. Pentru ceilalti, ATL-isti sau digitali, va pupam, dar scorul ramane acelaasi.
It’s a fucking longshot. Dar, cum zice Urban Dictionary, longshot = when a contestant of a competition has no probability of winning, but wins anyhow, that’s a longshot!
Deci, hai cu briefu’!
PS: Ramane ca si pana acum - cei mari sa se teama de cei mici in pitchuri pe bune.
Disclaimer: daca nu ne angajeaza. Power to the people!
--------------------------
Alex Malaescu, Creative Partner LONGSHOT
