[De dragul artei] Inainte să ajungi la cafea, treci printr-o galeria de artă

Suntem în casă doar de câteva zile, dar deja tânjim la viața „de după”, care sperăm că va păstra culorile vieții noastre „de dinainte”. Ne vedem sorbind din cafeaua noastră preferată din nou, plimbându-ne prin galeria din cartier în căutare de noi artiști, așteptând să intrăm la un spectacol de teatru independent. Ca toate astea să continue să fie parte din realitatea noastră în viitor, micile afaceri au nevoie de suport și în timpul crizei. Pre-comandă-ți băutura preferată, cumpără un bilet pentru livestream-ul unui spectacol, ia-ți un voucher pe care să îl consumi la ei în viitor.

Despre ce pierde o comunitate atunci când un spațiu dedicat experimentului artistic își închide porțile e povestea MERU Iași, un hub cultural artistic deschis în 2013 și închis în 2019, pentru o perioadă care nu are încă un termen final. În anii de activitate au fost scenă de teatru, spațiu expozițional, loc de întâlnire pentru tinerii artiști, cafenea, bar și un spațiu pentru dezbateri pasionale într-o comunitate care are nevoie de asta pentru a nu rămâne mică. Într-un cadru legislativ neadaptat nevoilor culturale din prezent, independența înseamnă, în ochii Otiliei Chitic, inițiator și cofondator MERU, haiducie – „ deschidere, diversitate, multiculturalitate, toleranță, actualizare, critică”

Cercul poveștii MERU

O clădire monument istoric câștigată la poker are destinul după cum îi va fi norocul. O metaforă foarte potrivită și pentru cultura independentă.

Meru (Mișcare Experimentală de Rezistență Urbană prin Artă în Comunitate), este un hub cultural artistic independent ce interconectează artiști din diverse zone de creație și geografice și îi conectează cu publicuri noi.

Am lansat MERU ca spațiu interactiv - hub cultural artistic, cu o galerie de artă, ateliere pentru artiști și un spațiu mix de consum bere, cafea, concerte, lansări de carte, dezbateri etc. în septembrie 2013, ca urmare naturală a Clubului Creatorilor - un spațiu undergound de producție și expunere artistică care a funcționat timp de 2 ani într-un demisol central.

MERU a închis ușile în iulie 2019, ca urmare a intereselor imobiliare și presiunilor celui mai nou dintre proprietari de a achiziționa la speculă, ieftin, întreaga clădire. Povestea pe larg o găsiți pe pagina noastră de facebook.

MERU ca gând vs. realitate

Vedeam MERU ca un spațiu dinamic, destul de underground, de dezbatere culturală artistică. Locul acela în care artiști de tot felul pot purta discuții cu patos, confortabile mai mult sau mai puțin, cum este caracteristic unui mediu de creație, dar cu asumarea necesității de comunicare.

În realitate, după mediul politic, cred că mediul artistic este cel mai orbit de orgolii și interese. Poziționări, statementuri și imagine.

Marele nostru avantaj este că ne-am aflat tot timpul la intersecții și asta pentru că noi credem în nuanțe. Alb sau negru fac prea mult loc marginalizării, unidirecționării. Ca spațiu privat, coordonat de un ONG care și-a propus încă de la început să se autofinanțeze sută la sută, am fost greu de încadrat. De unde priveai eram mai mereu la graniță, de aceea lumea artistică a simțiti o deschidere mai mare către Meru, cu precădere artiștii tinerii.

Un portret la șase ani

Dacă este să fac o imagine de ansamblu după 6 ani de activitate, ar ieși o fotografie puțin supraexpusă intenționat, prin multă muncă și cu puțin prea mult curaj, care oprește trecătorul, ori din pură din curiozitate, ori pentru că deja se regăsește în ea.

Peste 200 de evenimente cultural artistice (spun acum din minte, posibil să fie chiar mai multe; nu am avut timpul și energia să facem o statistică) care ne-au adus alături diferite publicuri: cei care au fost mai tot timpul în Iași, cei care ne-au rămas și cărora le-am rămas dragi și ne trimit și acum referințe din diferite zone ale lumii, cei noi, în formare.

Independent în 2020

Mă întrebați despre managementul cultural, însă această structură este compatibilă doar cu mediul instituționalizat. În mediul independent sunt nuanțe, cum spuneam. Până la urmă, încă se poartă o polemică pe marginea conceptului, chiar și cei mai vehemenți au simțit nevoia de redefiniri, actualizări.

În ceea ce ne privește, atributul - Independent- este un manifest prin care înțelegem și transmitem faptul că avem libertatea de a ne stabili programul propriu – atât organizatoric cât și de proiecte artistice – desemnând proiectului un grad mare de autonomie prin înlăturarea constrângerilor generate de finanțările publice și/sau de tip social, politic, instituțional ori religios.

Pragmatic, să activezi independent în zona cultural artistică în România înseamnă haiducie. Mediu legislativ neadaptat, încadrări neactualizate, subfinanțare pentru cei care apelează la fonduri publice, autofinanțarea prin activități proprii mereu la graniță și un public mereu în formare, pentru că publicurile formate sunt în căutare de actualizare permanentă și pleacă din oraș sau din țară.

Prețul independenței

Este și mare, și mic. Depinde cine răspunde. Eu, ca persoană care a căutat mereu actualizare, ce nu a avut niciodată un job la program, care nu e depins de deciziile cuiva, pot spune că este un preț mult mai mic, chiar insignifiant, decât instituționalizarea.

Evoluția se produce mult mai rapede, îți creezi propriul sistem, nu trebuie să te adpatezi la unul învechit, ori neactualizat, ori a cărui viziune depinde de altcineva, implementezi mult mai ușor diverse idei, îți permiți să experimentezi. Pe de altă parte, responsabilitatea este mai apăsătoare, știi că depinzi de propriile decizii, greșelile tale nu sunt înghițite de un sistem dinozaur, ci suporți direct și rapid consecințele. Eu îl prefer așa, aș muri într-un angrenaj de stat.

Promovare cu răbdare

Ne-am promovat prin activitatea noastră - am avut răbdare, nu am lansat promisiuni, am oferit experiență proprie publicului nostru pentru a trece prin propriul filtru și a recomanda mai departe. Promovarea din gură în gură este mai lentă, dar mult mai eficace pe tremen lung.

Ca mod de comunicare am ales online-ul, rețelele de socializare fiind cel mai la îndemână de accesat pentru un public larg. Avem și site, care urmează a fi adus la zi cu toate proiectele și care consituie arhiva noastră ca mod de comunicare în timp.

Publicul – hotărât și nu chiar

Publicul știe oarecum ce vrea, însă nu știe destul de clar ce nu vrea. Oferta în domeniul cultural-artistic este peste predicțiile pe care și le poate face publicul, de aceea noi i-am oferit o surpriză. I-a fost mereu mult mai ușor să meargă într-un bar, decât să intre într-o galerie. Iar MERU i-a oferit surpriza ca atunci când vine la o cafea sau un vin să găsească la pachet și proiectul unui artist local (de cele mai multe ori) prin galeria de artă în care se ajungea prin cafenea.

Împreună cu grupul artistic local, Five'o'Shock, format din artiști care au activat în atelierele Meru, am realizat prima galerie într-o toaletă, Galeria Intestina.

Pe hol, înainte de a ajunge în cafenea, era Muzeul Imaginar al Comunismului, un alt proiect realizat împreună cu grupul. Deci, pe unde treceai, găseai neanticipat motive de surpriză, de dezbatere critică, semne de întrebare, de confuzie, de adaptare la noile forme de exprimare artistică.

De dragul publicului /vs/ De dragul artei

În expunerile artistice nu am mers după o rețetă care prinde la public, de asta ne-am numit mișcare experimentală de rezistență urbană.

Am avut în vedere și am prioritizat tinerii artiști locali, fără a interveni în proiectul lor, ori fără teama că o anume expunere ne poate atrage critici și automat putem pierde clienți din cafenea, singurul nostru motor de finanțare. Ceea ce s-a și întîmplat, de câteva ori declarat. Anumite proiecte au atras dezacordul unor persoane.

Dar am avut grijă să creăm un echilibru, eram cunoscuți pentru cea mai bună ciocolată caldă, ori limonadă, ori paharul cu vin cu o cantitate pe măsura așteptării la un preț corect, ori pentru Jazz în Copou - o seară de jazz spectaculoasă. Și astfel era greu pentru ei să rămână supărați, se întoarceau de obicei. Găseau alt proiect în galerie, poate mai digerabil. Mai schimbau aerul, dar în toată perioada aceasta se întâmpla un proces de înțelegere, de fapt. Atât pentru noi, cât și pentru ei. Ne-am format împreună și le mulțumesc pentru asta.

De-a lungul celor 6 ani am avut oportunitatea, plăcerea și bucuria de a fi observatori la deschiderea publicului către diferite forme de artă contemporană și formarea de publicuri noi.

Arta în comunitățile mai mici

Nici Clujul și nici Bucureștiul nu sunt destul de mari încât în mediul artistic să nu fie mai mereu același public. Poate au chiar avantajul unui public format în Iași, acel public despre care spuneam că este în căutare de actualizare și migrează către alte orașe. Deci misiunea mai grea rămâne, cumva, tot orașelor de provincie. Povestea marilor metropole europene, și nu numai, este altă discuție.

Deschidere, diversitate, multiculturalitate, toleranță, actualizare, critică. Arta este importantă pentru oricare comunitate, dar când ne gândim la comunități mai restrânse, marginalizate geografic, mai tradiționaliste, arta este extrem de importantă.

Expunerea la diverse forme de artă, indiferent cum sunt primite, conturează un spirit critic. Desigur, fără ghidaj, această critică poate pica ușor în extremismul unei majorități, important este să existe continuitate în proiectele artistice, pentru că înțelegerea și mentalitățile se schimbă inevitabil. Uneori mai greu, dar schimbarea se produce.

Timp de 6 ani am activat în aproierea unuia dintre cele 2 mari campusuri universitare din Iași și în preajma a câtorva licee. Clar publicul nostru țintă au fost tinerii, segmentul de vârstă care are cea mai mare predispoziție la nou.

Trenduri culturale

Nu am căutat să ne aliniem unui trend cultural, dar asta vine inevitabil cu dorința de a te păstra actualizat. Și asta înseamnă, în primul rând, să vorbești într-un limbaj pe care îl înțelege publicul tău țintă. Ori, când te adresezi tinerilor, este și ușor, și dificil.

Trebuie să ții pasul cu noile tehnologii, metode de comunicare. Ei acceptă mai entuziaști noul, dar responsabilitatea a ceea ce le propui rămâne pentru tine un instrument prin care îți măsori disponibilitatea de a face compromisuri. Sigur, e greu să fii un fel de curator pentru ceea ce alegi să oferi în proiectul pe care îl propui publicului țintă - te gândești mereu de ce e bine, sau nu, sunt tineri, în formare, este ok ceea ce le livrăm? Ne-am creat niște criterii proprii de selecție care ne-au permis o plajă mare de libertate și un somn -cât de cât- liniștit.

Cât se produce și cât se consumă

Nu știu dacă a făcut cineva o statistică, însă în Iașiul anilor 2019/2020 nu prea mai sunt deschideri de expoziții fără un public minim sau artiști care doresc să expună și nu au posibilitatea. Cred că este destul de echilibrată balanța. Nu spun că este suficient sau nu, ci doar că există un echilibru între producție și consum.

Disponibilitatea de a investi în cultură încă suferă decepții în România. Am știut asta de când am deschis Meru și ne-am creat propriul sistem de auto-finanțare printr-o activitate economică de bar. Simt că între timp, subtil, tendințele s-au mai schimbat, însă nicidecum vizibil, ori semnificativ.

Utilitatea unui act, produs, serviciu este de cele mai multe ori tradusă în rezultate imediate, cuantificabile, vizibile. Ori participarea la expoziția unei artiste locale de 22 ani care face un performance pe care e posibil să nu îl înțelegi, nu oferă satisfacția unei emoții clare, a unui rezultat imediat. Nicidecum cuantificabil.

Pentru rezultate în consumul de artă este nevoie de expunere permanentă, ori publicul larg încă se simte inadecvat să intre într-un spațiu de creație, artiștii au rămas acea categorie boemă, neconformă cu realitatea. Ori arta contemporană exact despre realități vorbește, uneori frustrant de mult, ca un act documentar, arhivabil sau o carte de istorie care abia se scrie.

Democratizare sau vulgarizare

Regăsim în discursurile multor galerii și artiști intenția de a democratiza arta, nevoia de a crea publicuri noi, de incluziune. În realitate, nu regăsim în procesul lor artistic și/sau de expunere nimic din teorie, din statement.

Galerii ascunse, greu de găsit, accesibile numai unui public care știe despre ele. Artiști care nu expun în orașul lor pentru că sunt prea mari pentru asta, ori expun rar și publicurile noi (posibile noi) nici nu au auzit de ei, ori îi știu doar ca pe un nume. Ori proiecte foarte criptate, cu descrieri și mai întortocheate menite să creeze o aură în jurul artistului sau a curatorului. Prea puțin sau deloc dispuși să se deschidă unul public larg, asta li se pare vulgar, ori consideră că le scade valoarea/cota.

O invitație

În încheiere vă invit, cititorilor, în galerii, în spații de creație, la teatru contemporan care pune accent mai mult pe mesaj și actul artistic și mai puțin pe decor și brizbrizuri. Nu aveții idee cât sunteți de așteptați. Nu vă creați idei că doar voi nu înțelegeți - și artiștii greșesc și uneori nu reușesc într-un proiect să transmită ceea ce și-au propus. Și nu toate proiectele expuse sunt bune.

Unele proiecte independente sunt realizate din bani publici, deci participați chiar și fără intenție la producția lor. Nu cereți să fie pe placul vostru, artistul este omul experimentului, cel care are motivație, curiozitate, timp, energie și curaj să testeze terenuri noi, care împing limite. Fără a ne depăși limitele rămânem fazi, ne plictisim și nu știm de ce, suntem mai conflictuali și mai puțin toleranți.

Perseverați. Insistați. Repetați.