Bucăți din povești diferite și improbabil alăturate, dar care împreună au o viață nouă. Referințe mixate, indicii, căutări ale unor amintiri din viitor. Colajele ocupă încă un loc la graniță printre artiști. Dar în ultimul timp devin o formă de exprimare din ce în ce mai des întâlnită. Carla Schoppel a descoperit colajul acum trei ani, băgând foarfeca în niște albume și reviste. A tăiat, a alăturat și a lipit, creând povești.
În ciuda pseudohandicapului de a nu fi urmat o școală de Arte, am considerat că imaginația și pregătirea estetică sunt suficiente pentru a realiza colajele măcar ca hobby.
Recent, Carla și-a strâns colajele într-o expoziție, Izgonirea din seRAI, care a avut în centru tema marginalizaților: un fel de izgonire morală din societate a celor care nu corespund normelor clasice. Până la următorul vernisaj, lucrările ei pot fi văzute și pe Instagram sau pe Schoppel Cut. Colajele ei sunt preocupate de pierdere, obiecte ale dorinţei şi teme subversive care bântuie prezentul: sociale, politice, contrastele propriei culturi. Mai mult despre ce o inspira si care sunt etapele de creatie, povestește Carla mai jos.
Scurtă istorie personală
M-am născut în Brașov. În 2009, după terminarea liceului, am plecat în București, unde m-am înscris la Facultatea de Filosofie. Am rămas acolo și pentru master și doctorat, la aceeași facultate, apoi am hotărât să rămân rezident bucureștean aplicând bineînțeles pentru diverse joburi.
În timpul facultății am lucrat pentru edituri și diverse platforme culturale (hyperliteratura.ro, societatesicultura.ro) pentru care cream conținut. Vara obișnuiam să plec în Vamă, unde lucram sporadic în bar, la diverse terase, și unde rămâneam din iunie până în septembrie. Pe măsură ce au trecut anii și m-am împământenit în oraș, am lucrat cu asociații și fundații culturale. Asta a însemnat fie că pregăteam programul expozițional, fie că organizam evenimente culturale.
Am scris și coordonat proiecte de artă vizuală și educație prin cultură, precum Mosaic Portrayal of Diversity și Laboratorul schimbării. Altfel, independent am lucrat cu artiști plastici pentru care scriam textele de expoziție sau cărora le deschideam expoziția. În calitate de curator am organizat și tabăra de pictură la Balcic, în 2018, și am contribuit la numeroase proiecte de artă vizuală, cele mai multe dintre ele finalizându-se cu expoziții sau albume care documentează proiectul. Pot spune că deși joburile par variate, ele sunt corelate cu pregătirea mea și cu pasiunile mele.
Ca artist m-am format târziu, în adevăratul sens al cuvântului. Nu am urmat o școală de Arte, însă studiile în cadrul Facultății de Filosofie au contat foarte mult deoarece am studiat puțină estetică și istoria artei, discipline pe care le-am aprofundat apoi pe cont propriu. Deși implicarea mea în proiecte de artă vizuală a fost inițial în calitate de filosof al artei, nu de artist, cred că a ajutat și asta foarte mult. Am putut identifica mai ușor regulile compoziționale și principiile estetice în propriile lucrări.
Amintiri artistice
Primele amintiri artistice țin poate de casa în care am copilărit, unde aveam câteva tablouri, sculpturi și niște tratate de botanică, foarte frumos ilustrate. Nu îmi amintesc ca în copilărie să fi fost dusă la muzee de artă altfel decât în excursiile cu școala, iar în Brașov nu cred să fi existat galerii de artă în anii '90. Abia în liceu am început să mă apropii de artă mai conștient. Uneori chiuleam de la cursuri ca să răsfoiesc la Biblioteca Județeană albume de artă. Poate asta m-a apropiat cel mai mult de artă și de istoria ei.
Altfel, dacă ne referim la niște amintiri cu mine, ca artist în formare, ei bine, nu m-am priceput deloc la asta. Nici lucrul manual, nici pictura nu erau tocmai materiile la care să excelez, ba chiar cred că meritam să rămân corigentă.
De ce tocmai colaje
Povestea Schoppel Cut a început în 2017. Deja lucram cu artiști plastici și cu galerii de artă locale, iar în mijlocul atâtor lucrări despre care scriam mă frustra tot mai mult că n-am avut niciodată mână pentru pictură sau desen. Aveam câteva albume de licitație acasă, pe care le tot răsfoiam fiindcă îmi plăceau foarte mult lucrările unor artiști contemporani (Câlția, FIKL, Ilfoveanu etc.).
În seara aceea din 2017 am hotărât să bag foarfeca în albume și reviste și să selectez imaginile care îmi plac pentru a le înfige în panoplia din fața biroului meu, unde printre to do lists și calendare puneam și imagini care să mă inspire la scris. Imediat după ce am decupat câteva imagini am realizat că puse laolaltă ele creează o nouă poveste, care este și satisfăcătoare din punct de vedere compozițional. Tot ce a urmat a fost repetarea procedeului și crearea a noi și noi colaje. Am început să le lipesc într-un caiet mic de schițe și ulterior le-am mutat pe suprafețe mai mari, format A4 și A3, pe măsură ce m-am deprins cu crearea unor povești vizuale mai complexe.
Primul colaj
Prima lucrare este Venus.
Temeri de început
Nu m-am temut de prea multe lucruri, deși nu prea mă apuc eu de ceva nou. În general cred că e lung drumul de la începerea unei activități noi până la atingerea unui nivel satisfăcător în acel domeniu. În cazul colajelor a fost diferit fiindcă mi-a plăcut încă de la primul colaj ce a ieșit și chiar dacă unele colaje sunt mai bune decât altele nu m-am îndoit niciodată de valoarea pe care o au în sine.
Un aspect care m-a tensionat la început era acela că oamenii din jurul meu îmi tot spuneau să studiez Artele, ca să învăț să construiesc o imagine. Alții doar mă comparau cu Ion Bîrlădeanu, cel mai cunoscut artist în lumea colajelor românești, însă pentru mine această comparație a fost încă de la început inutilă. Fiecare artist care realizează colaje lucrează cu propriile teme și simboluri, are un stil anume și până la urmă numai tehnica este numitorul comun.
Așadar, în ciuda pseudohandicapului de a nu fi urmat o școală de Arte, am considerat că imaginația și pregătirea estetică sunt suficiente pentru a realiza colajele măcar ca hobby.
Cui arăți prima oară lucrările tale
Cui este prin preajmă, hahaha. Dacă nu e nimeni pe aproape oricum le încarc destul de repede pe pagina Facebook și pe Instagram (@schoppelcut). Poate că din online primesc cel mai ușor feedback-ul.
Etapele de creație
Întâi de toate aleg câteva imagini care în ziua respectivă mi se pare că au sens pentru lucrurile la care mă gândesc să le ilustrez. Le selectez astfel încât să mi se pară că pot fi puse împreună unele dintre ele, conceptual sau cromatic. Apoi le mișc de colo colo pe coala de hârtie până când mi se pare că obțin o poveste și că din punct de vedere compozițional colajul este gata. Titlul vine uneori încă din faza de concepere a colajului, alteori rămâne ca ultim pas, moment când încerc să concentrez ideea coajului într-un titlu.
Expoziția de la Celula
Expoziția din Celula s-a numit Izgonirea din seRAI. A fost despre cei marginalizați, un fel de izgonire morală din societate a celor care nu corespund normelor clasice. O poezie vizuală care a ilustrat subiectul spaimei și al dezgustului simțite de creator față de cel abandonat. M-au inspirat mai multe lucruri, de la stigmatizarea mamelor singure și a celor minoritari etnic la propria izgonire, a celor care se sacrifică pentru un job în marile orașe, în incubatoare de sticlă.
Autoportretul din Celula a fost realizat în 2017, iar celelalte 13 colaje, expuse în seara vernisajului în Carol 53, au fost realizate la finalul anului 2019 și la început de 2020 și fac parte dintr-o serie mai mare.
Reacții
Expoziția a fost foarte bine primită, în special fiindcă vizitatorii au putut vedea colajele și în viața reală, nu numai în online. Nu știu dacă a fost o lucrare apreciată mai mult decât alta deoarece preferințele s-au împărțit în mod egal. Însă Primordial supper, Sacrificial job, Urban life și Izgonirea din seRAI au fost pomenite destul de des în seara vernisajului.
Autoportret
Celula este un proiect inițiat în anul 2017 și până de curând presupunea expunerea unei lucrări care nu a mai fost văzută în alt spațiu expozițional. Apoi, în limita lucrărilor disponibile, artiștii au externalizat pentru o seară expoziția și în Casa Carol 53. Așadar, am început cu alegerea lucrării care va rămâne în Celula. Am ales Autoportret în primul rând fiindcă dimensiunile lucrării se potriveau cel mai bine cu spațiul, fiind cea mai mare lucrare pe care am creat-o până acum. Este o lucrare mai veche, dar foarte detaliată, pe care nu am expus-o nicăieri și mi s-a părut că definește cel mai bine procedeul de cut and paste prin care vreau să spun o poveste despre mine și despre lume, despre propriile izgoniri.
Obsesii
Nu știu dacă obsesie este cel mai bun cuvânt. De regulă, colajele mele sunt despre conflicte, întrebări, sunt o întoarcere la imagine prin care dau chip trecutului, memoriei personale, vieţii urbane sau bucolice. De inspirat mă inspiră propria lume interioară și dorința de a povesti câte ceva din lucrurile la care mă gândesc, iar aceste lucruri pot fi fantezii freudiene preocupate de pierdere, obiecte ale dorinţei şi teme subversive care bântuie prezentul: sociale, politice, contrastele propriei culturi, ba chiar propria ambivalenţă.
Mi se pare că un colaj analog îţi arată cât de mult poţi penetra realitatea folosind fragmente vizuale decupate, dar şi care este distanţa impusă de imaginar. Faptul că folosesc hârtia este o formă de rezistență împotriva libertăţii date de digital. Nu mă enervează nimic, nici obsesii recente nu cred că am.
Ce știu oamenii prea puțin despre colaje
Cred că un lucru pe care oamenii îl știu prea puțin despre colaje este faptul că un colaj nu este lipsit de valoare artistic, estetică. Colajul nu este numai pentru a distra copiii la ora de lucru manual și nu se adresează exclusiv nici celor care nu știu să creeze alt tip de artă.
Colajul încorporează o varietate de tehnici, teme și simboluri pentru a provoca privitorul să sondeze imaginea și mesajul de dincolo de imagine. Posibilitățile colajului sunt nenumărate, iar valoarea estetică nu poate fi pusă la îndoială.
Cum ai defini colajul
Înlocuire, decupaj, suprarealism, indiciu.
Nivelul local
Descopăr tot mai mulți artiști care realizează colaj, fie el analog, fie digital. În digital am observat că migrează cei mai mulți, poate fiindcă acolo resursele sunt nelimitate și poți manipula oricând și oricum o imagine, câtă vreme știi să lucrezi în Photoshop sau cu alte programe asemănătoare.
Totuși, avem și artiști care lucrează direct cu foarfeca, bisturiul, lipiciul și hârtia și pe care îi poți recunoaște foarte bine în colajele lor, chiar și atunci când ele nu poartă o semnătură. Din fericire, de la an la an colajul este o formă de artă tot mai întâlnită pe plan local. Asta face ca rolul colajului pe piața de artă și pe scena artistică locală să aibă în sfârșit importanță.
