Vorbește despre știință la nunți, botezuri și cumetrii. Pe blogul lui, pe Facebook, în cartea recent lansată, pe YouTube. Nu îi place prea mult cuvântul influencer, dar ne lasă, totuși, să îl numim așa. Alex Doppelgänger, influencer de știință. Am putea să îl numim autor - a lansat recent cartea “Pământul este plat!” - sau blogger, dar influencer de știință are un farmec aparte. Pentru că în lumea aceasta mare a internetului, astfel de influenceri de nișă sunt rari. Alex luptă cu pseudoștiința, prejudecățile, ochiul mistic al chakrelor, mințile închise și toate celelalte bazaconii care apar în propagate în online. Are de partea lui curiozitatea, răbdarea, un limbaj accesibil și umorul. Înțelege că promisiunile pseudoștiințifice pot păcăli pe oricine și tocmai de aceea încearcă să dea la o parte farmecul mistic din jurul lor.
Vrei să crezi toate bazaconiile pseudoștiințifice; te scot din cotidian, din viața asta plictisitoare. Îți oferă un control asupra propriului destin: omul este control freak, nu îi place să știe că trăiește într-un Univers rece și indiferent, dominat de pură coincidență, așa că se lipește de fiecare oportunitate care îi oferă șansa de a recâștiga controlul...
Am vorbit cu Alex despre păcălelile lumii moderne, de ce se lasă oamenii înșelați așa ușor pe internet, despre cele mai ciudate reacții pe care le-a primit până acum din tabăra Pâmântul este plat și soarele se învârte în jurul lui, de ce-urile copiilor și blazarea adulților, cum i se pare prezentul lui 2020 față de cel promis de SF-uri și cum a evoluat atitudinea oamenilor vizavi de știință.
Drumul spre știință
De crescut am crescut ca orice copil normal din perioada anilor ‘90-’00. Mă fascinau dinozaurii și spațiul și îmi plăcea să răsfoiesc enciclopedii, să învăț cât mai multe lucruri interesante din ele. Erau niște chestii care mă scoteau din cotidian (“Wow, pe planeta Venus e atât de cald încât poate topi plumbul!”).
Cu toate acestea, nu îmi aduc aminte să fi vrut vreodată în copilărie să devin om de știință sau ceva care să aibă de-a face cu domeniul științei (poate doar astronaut, în treacăt) și mă mulțumeam doar cu asimilarea de informații. Mai târziu, am vrut să devin muzician (lucru care s-a adeverit într-o oarecare măsură) și mi-am continuat drumul prin liceu și facultate (unde am fost mediocru, mai ales în zona științelor exacte), timp în care cotele curiozității au crescut și am început să-mi pun acele întrebări cheie: “de ce?” și “cum?”.
De ce? -urile copiilor și blazarea adulților
Principala problemă (și sună a clișeu, dar e un motiv pentru care avem clișee) este că acea curiozitate nativă copiilor este retezată în general de către adulții apropiați lor (părinți, bunici, unchi și mătuși); adulți care la rândul lor au fost niște copii a căror curiozitate a fost stârpită de către alți adulți. Alteori e vorba de profesori care predau în așa hal materia respectivă (deși nu pot pune 100% din vină nici pe ei, discuția fiind în realitate mult mai complexă), încât mulți copii ajung să se ferească toată viața de acele materii și domenii științifice.
D-aia în ziua de azi avem oameni care sunt traumatizați sau în cel mai fericit caz încep să sforăie cum aud cuvântul “matematică”. Ceea ce e păcat, deoarece fie că vorbim de matematică, fizică, chimie sau alte științe exacte, fiecare ascunde în interiorul său la fel de multă poezie și artă ca literatura, muzica sau pictura.
Curiozitatea este starea noastră default. Specia Homo sapiens are un creier care este un veritabil burete de informații, fiind motivul principal pentru care am ajuns unde ne aflăm în ziua de azi. Curiozitatea nu este o chestie pe care trebuie să o clădești, ci o chestie pe care trebuie să o menții, fiind inerentă ființei umane. Indiferent că citești cărți de beletristică, de chimie, că citești reviste de can-can, că te uiți la un serial, ăla e creierul tău care încearcă să strângă cât mai multe informații despre lumea din jur. Eu mi-am menținut curiozitatea vie punând întrebări care în general par foarte banale. De exemplu, dacă pui întrebarea “de ce nu ia apa foc?”, mulți or să răspundă “pentru că e apă, e udă” (sau ceva de genul ăsta) și or să treacă mai departe. Însă răspunsul la această întrebare aparent atât de banală este de-a dreptul fascinant și te învață o grămadă despre lumea din jur.
Deși cele mai citite articole științifice (ochiometric vorbind) la ora actuală sunt alea ce țin de găuri negre sau fizică cuantică, cred că lumea ar trebui să-și orienteze atenția fix către lucrurile astea mai banale, pentru că ascund în ele o sumedenie de povești fascinante. Ce e un atom? De ce e cerul albastru? Este vulpea mai apropiată de câini sau de pisici? Și așa mai departe.
La ce lucrezi
În momentul de față sunt ocupat cu promovarea cărții “Pământul este plat!” (apărută la editura Humanitas) și postarea de articole pe blog. Mereu mi-a plăcut mai mult să scriu decât să vorbesc, iar blogul este fundamentul tuturor celorlalte proiecte pe care le-am întreprins și le voi întreprinde vreodată, de aceea mereu va fi considerat important.
Cartea
“Pământul este plat!” a fost scrisă destul de repede, mai ales că am avut mână liberă să scriu fix în stilul meu, fără vreo restricție. Din fericire subiectul cărții este unul pe care l-am tot abordat de-a lungul anilor, așa că nu a fost prea greu să îl aștern pe hârtie.
Însă cea mai grea parte a fost (și este întotdeauna) research-ul pe partea de statistici și diverse valori numerice, pentru că de multe ori găsești două sau trei surse perfect legitime care îți dau trei valori diferite. Și trebuie să verifici: care este valoarea adevărată? De ce sunt diferite? Diferă anii în care au fost publicate? Sunt studii greșite? Câte alte studii le citează? Bineînțeles, de când am scris cartea și până în momentul în care citești aceste rânduri, există posibilitatea ridicată ca multe dintre aceste valori să se fi modificat.
Temele au fost alese pe considerentul “Ok. Bun. Sunt un om care nu are habar de știință, dar care vrea să învețe să navigheze prin această junglă a informațiilor adevărate și mai puțin adevărate, a științei și pseudoștiinței. Ce ar fi util să știu? Despre ce aș vrea să citesc?” Astfel, “Pământul este plat!” este un soi de “Pseudoscience for dummies”, un scurt ghid care are rolul de a-ți face introducerea în această lume cu niște informații ușor de asimilat. Nu dorește și nici nu se imaginează a fi o sursă exhaustivă de astfel de informații.
Reacțiile au fost foarte favorabile, din ce am văzut până acum, atât de la publicul țintă, cât și de la oamenii care știu deja destule încât să nu aibă nevoie să citească această carte. Alte reacții au fost cele ale adepților pseudoștiinței, printre care nelipsita “elitele te-au plătit ca să scrii cartea asta”, lucru care mă mulțumește peste măsură.
Știința în online
Inițial site-ul pe care scriu în momentul de față era un banal blog de Blogspot în care scriam mai degrabă articole satirice pe modelul Cracked. Aveam de comentat despre o grămadă de chestii care mă enervau sau mă amuzau. Nimic special, era un blog personal ca toate celelalte bloguri personale ale vremii. Și cam ăsta era climatul acelor vremuri. Existau Wordpress, Blogspot, dar și platforme de blogging românești precum Weblog, și majoritatea oamenilor aveau un spațiu de genul ăsta pe care își scriau gândurile.
Între timp am început să postez timid câte ceva despre știință pe Facebook și pe blog (prima postare îmi aduc aminte că a fost despre viața unei stele), pe considerentul “azi am aflat chestia asta mișto, hai să ți-o zic și ție”. La început like-urile erau modeste și interesul oamenilor era minim, dar ușor ușor au început să fie din ce în ce mai atenți la postări. Tot în acea perioadă a ieșit la iveală acel sondaj infam în care a reieșit că 42% (ceva de genul) din români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului. Moment în care am început să mă gândesc dacă nu ar fi o idee bună, dacă tot sunt interesat de știință și știu să scriu, să nu mai fiu unul din cei care așteaptă să facă cineva ceva și să ajut și eu cum pot pentru a-i educa pe ceilalți.
Mi-am luat “misiunea” în serios, iar în 2016 am făcut un “reboot” al blogului, am cumpărat frumos domeniu, i-am schimbat vopseaua și am păstrat doar articolele ce se ocupau cu educația științifică.
Influencer de știință
În general sunt trei momente în care primesc un impuls al popularității în online: când dau diverse personalități share postărilor mele, când postez ceva “controversat” (false controverse, în realitate; de exemplu postări în care vorbesc despre acele “subiecte fierbinți” precum Teoria Evoluției, Big Bang, forma Pământului etc.), sau când postez ceva pe emoțional. Bineînțeles, asta nu înseamnă că celelalte postări sunt ignorate, dar astea au cea mai mare tracțiune. În rest, în realitate, este destul de greu de prezis ce postare va avea cel mai mare reach, cele mai multe click-uri, și nici nu mă interesează, sincer să fiu. Pur și simplu scriu postarea și aia e.
Ha, în general mă feresc de termenul ăsta de “influencer”, dar cred că ar trebui să îi dăm cezarului ce-i al cezarului. Cred că cea mai mare diferență față de alții care nu fac asta e că am plăcerea de a mă certa cu mai mulți indivizi pe internet. Mereu se găsește cineva care simte nevoia să-mi spună că mă înșel, că Pământul chiar e plat, că teoria evoluției “e doar o teorie” etc. În rest, fac ce fac de obicei: citesc cât mai multe articole ce țin de știință, iar când îmi vine o idee de postare, mă pun pe scris.
Cât de greu e să popularizezi știința
O să încep cu partea cea mai frumoasă: în momentul de față, treaba asta de popularizare a științei este un hobby. O fac din pură pasiune și vreau să afle cât mai mulți oameni în ce lume fascinantă trăim. Asta înseamnă că singurele compromisuri pe care le fac sunt în raport cu mine. Nu este un job, deci nu există “trebuie să scriu despre asta, pentru că oamenii sunt interesați de subiectul ăsta, iar eu am nevoie de cât mai multe vizualizări, ca să vină banii de la Google”. Scriu despre ce vreau eu, cum vreau eu, când vreau eu. E o libertate la care nu renunț cu una-cu două.
Partea cea mai grea (a se traduce prin “enervantă”) e în momentul în care trebuie să le explic diverșilor de pe internet ce am vrut să spun cu postările mele (care sunt, oricum, foarte clare). Iar aici nu mă refer la adepții pseudoștiinței, ci chiar la cei care sunt de partea mea, dar sunt foarte pedanți: acei oameni care nu înțeleg că site-ul e unul de popularizare a științei pentru publicul larg și că nu e nevoie să vorbesc despre cine-știe-ce fenomen obscur din fizica cuantică, pentru că nu interesează pe cititor. Oamenii ăia care au impresia că ne aflăm într-un concurs de “care e mai deștept”.
Reacții ciudate
Hăhă, mie deja nu mi se mai par ciudate reacțiile astea, și le-aș numi, mai degrabă amuzante. Cea mai recentă reacție a fost un mesaj al membrilor administrației unui grup de adepți ai Pământului plat lung de câteva paragrafe în care explicau cum au aflat cu stupoare că “Pământul este plat!” nu le aprobă ideile (probabil nu ajunseseră să citească subtitlul încă) și că sunt plătit de elite pentru a spune ce spun.
Păcălelile lumii moderne
E un dicton latin care spune “mundus vult decipi, ergo decipiatur” (“lumea vrea să fie păcălită, deci păcălește-o” ar fi una din traduceri), care este cât se poate de adevărat. Când ești păcălit de un șarlatan, acesta are mereu un complice: pe tine însuți. Pentru că vrei să crezi toate bazaconiile pseudoștiințifice; te scot din cotidian, din viața asta plictisitoare.
Pe de altă parte, îți oferă un control asupra propriului destin: omul este control freak, nu îi place să știe că trăiește într-un Univers rece și indiferent, dominat de pură coincidență, așa că se lipește de fiecare oportunitate care îi oferă șansa de a recâștiga controlul...
În epoca internetului să fii ignorant este o alegere (bineînțeles, ne referim la oamenii care au acces la aceste informații, nu la cei dintr-un sat uitat de lume). O bună parte din oamenii care cred tot felul de idei pseudoștiințifice ar putea oricând să citească despre dovezile care le infirmă ideile, dar pur și simplu nu vor. Le ignoră complet și cu bună știință. Astfel, problema (și ce am încercat să rezolv cu cartea) e că nu avem o disciplină în ceea ce privește gândirea critică și filtrarea de informații. Cauzele sunt mult mai multe, dar cele menționate mai sus sunt cele mai des întâlnite.
Ai fost păcălit vreodată de vreun fake news?
Am fost îngropat până în gât în pseudoștiință în perioada liceului. Dacă vrei să-ți dea cineva în cărți de tarot, poți să apelezi lejer la mine. Aveam o colecție întreagă din revistele Dracula și Paranormal și chiar mă interesau subiectele respective; chiar și în ziua de azi mă fascinează ocultul și paranormalul, dar din altă perspectivă.
Așa, mai recent, nu știu exact dacă am fost păcălit de vreun fake news sau de vreo pseudoștiință, dar sigur e acolo ceva care să mă păcălească. Și nu pentru că țin neapărat să fiu păcălit, ci deoarece cu toții suntem vulnerabili la astfel de lucruri, oricât de educați am fi. Cu toate acestea, mă liniștește gândul că dacă o să ajung vreodată să cred în vreo idee pseudoștiințifică (și chiar să o promovez), mereu or să fie oameni care să mi se opună și să le explice altora de ce și în ce fel mă înșel.
Măsuri de combatere a știrilor false
Cred că cel mai important este ca oamenii să înțeleagă cum am ajuns să avem toate aceste cunoștințe despre Univers și de ce unele idei nu sunt egale cu altele. Mulți cred că multe cunoștințe pe care le avem despre lumea înconjurătoare le acceptăm pur și simplu pentru că așa au zis oamenii de știință și că aceștia pur și simplu s-au gândit la ele și au hotărât că sunt adevărate pentru că așa au vrut ei.
De exemplu, mulți oameni au impresia că acceptăm teoria evoluției ca explicație pentru diversitatea biosferei din prezent pur și simplu pentru că așa a zis Darwin la un moment dat. Iar noi l-am crezut pentru că avea ochi frumoși. Oamenii nu înțeleg cum s-a ajuns la acceptarea faptului că Pământul este sferic, ce implică realizarea unei teorii științifice, ce e o teorie științifică. Mai presus decât prezentarea dovezilor că Pământul este sferic, e nevoie să arătăm și să explicăm logica din spatele acestora, povestea drumului parcurs până la concluziile din prezent. După cum spunea Carl Sagan, știința este mai mult decât un set de cunoștințe, este un mod de a gândi.
La fel și cu pseudoștiința, nu e de ajuns să spui că chakrele sau theta healing sunt pseudoștiință, ci trebuie să și explici de ce nu pot fi percepute ca niște adevăruri (cel puțin în momentul de față) și de ce oamenii de știință resping aceste idei.
Cum se combate pseudoștiința pe Facebook
Postând, postând și iar postând. În general postez texte lungi (pentru că la un moment dat mai rău faci încercând să comprimi un text pe astfel de teme) pe un ton simpatic, informal, cu umor. În același timp mă feresc de termeni pompoși și tehnici, pe cei din urmă folosindu-i doar când e nevoie. Unii ar vrea să scriu mai nu-știu-cum, mai formal, mai ca pe Teleenciclopedia, dar nu mă pasionează astfel de abordări. Bineînțeles, nu am cum să mulțumesc pe toată lumea, și nici nu vreau.
Sunt oamenii ăia care vin și-ti pun întrebări și știi din start că nu o fac cu bunăvoință, cu scopul de a clarifica/învăța ceva. Vin cu aroganță și pun niște întrebări al căror răspuns l-ar afla extraordinar de ușor (de exemplu “dar de ce nu se văd stelele în fotografiile de pe Lună?”), ceea ce se numesc PRATT (Point refuted a thousand times), întrebări la care s-a tot răspuns ad nauseam și pe care efectiv nu mai are rost să le abordezi la modul serios. În momentele alea nu neapărat că îmi pierd răbdarea, dar încep cu mișto-urile și sarcasmul.
2020 și prezentul promis de SF-uri
Cel puțin în domeniul științific, consider că prezentul este extraordinar. Chiar am postat pe blog acum vreo lună unde enumeram câteva din cele mai mari realizări ale deceniului 2010-2019. Sunt mai entuziasmat decât am fost vreodată pentru că ușor-ușor facem pași mici dar siguri către acele scenarii care până mai ieri păreau SF (până la urmă și prezentul părea SF acum 20-30 de ani). De exemplu, în momentul de față este în desfășurare proiectul Artemis prin care NASA (împreună cu diverse firme private precum Lockheed Martin, Blue Origin și Space X și agenții spațiale precum ESA, JAXA, CSA) urmărește ca până în 2024-2028 să readucă oameni pe Lună, iar de acolo pe Marte. Este îmbucurător faptul că ușor-ușor revenim la rădăcinile noastre de exploratori.
Am în propriul buzunar (ÎN BUZUNAR!!!) un calculator cu care pot comanda mâncare, la orice oră. Am absolut întreaga cunoaștere dobândită de omenire de la apariția sa acum aproximativ 300.000 de ani și până în prezent la buricul degetelor. Pot să discut oricând cu cineva aflat la zeci de mii de kilometri distanță de mine. Dacă mă ia vreo infecție, pot sta liniștit la gândul că datorită progresului medicinei riscul de a muri de la acea infecție este minim. Poate nu am ajuns încă pe Marte sau inventat automobile zburătoare, dar multe din realizările științei din prezent depășesc cu mult cele mai mari așteptări ale noastre.
Bineînțeles, sunt probleme și or să tot fie, iar cea mai acută în momentul de față ar fi încălzirea globală care nu mă amenință doar pe mine și pe tine acum, ci și pe oamenii și celelalte speciile de animale și plante din viitor. Sunt probleme, dar, din nou, oamenii de știință lucrează la rezolvarea acestora. Pe zi ce trece, înțelegem mai bine acest fenomen și ne este mai ușor să dezvoltăm soluții. Bineînțeles, asta dacă putem să ne înfrânăm pornirile tribale moștenite de la strămoșii noștri și nu ne autodistrugem. Drumul care se așterne în fața noastră este plin de suișuri și coborâșuri, dar sunt perfect încrezător și optimist că ne vom putea bucura de primele și depăși pe celelalte.
Publicul
Din fericire, în ultima vreme publicul este din ce în ce mai interesat de știință. Asta și datorită diverselor instituții care au înțeles rolul social media și au participat activ la propagarea informațiilor științifice. Acum ceva vreme am completat un formular pentru a-mi trimite numele pe Marte, cu următorul rover care va fi lansat anul ăsta în iulie sau august. Bineînțeles, un gest simbolic, dar i-a făcut pe toți cei care și-au trimis numele să fie mai interesați de acest proiect.
Acum câțiva ani o grămadă de oameni au trăit în suspans și au vărsat câteva lacrimi, citind ultimul schimb de replici de pe Twitter dintre nava spațială Rosetta și landerul Philae (care au fost până la cometa 67P/Churyumov–Gerasimenko, să o studieze). Bineînțeles, nici Rosetta, nici Philae nu sunt vietăți și nu gândesc, dar această mișcare i-a făcut pe mulți oameni să fie interesați de proiect: “cine e Rosetta? Dar Philae? Ce caută pe 67P/Churyumov–Gerasimenko? Cum au ajuns acolo?”. Am dat exemple din domeniul explorării spațiale, pentru că sunt cele mai apropiate de mine, dar sunt la fel de vizibile și în alte domenii, la alte instituții precum CERN, WHO, CDC, FDA, care postează zilnic pe paginile lor de social media.
De asemenea, avem proiecte precum Foldit. Un joc online prin care oamenii ca mine și ca tine (care nu sunt cercetători) rezolvă puzzle-uri ce țin de plierea proteinelor, oferind o contribuție valoroasă ce îi ajută pe oamenii de știință în cercetările lor.
Datorită acestei deschideri fără precedent a diverselor instituții, oamenii au acces la din ce în ce mai multă știință, mai multe informații ce țin de știință, și se vede. Pe 14 iulie 2015, în momentul în care nava New Horizons a ajuns la Pluto și ne-a oferit primele fotografii de aproape ale planetei pitice, primele de acest fel din istoria omenirii, am avut newsfeedul plin de postări cu acestea, de la oameni care în general n-au ca pasiune știința. M-am bucurat enorm să văd acest lucru. Bineînțeles, încă există oameni care cred că nu am fost niciodată în spațiu, că spațiul în sinea lui nu există, că medicamentele sunt o minciună sau că am fost creați acum 10.000-12.000 de ani exact așa cum suntem în ziua de azi, mereu vor exista oameni d-ăștia. Nu vor dispărea niciodată.
Îmi place să cred, însă, că ne aflăm la începutul unei perioade înfloritoare (să îndrăznesc oare să o numesc “o nouă epocă de aur”?) în ceea ce privește interesul oamenilor pentru știință, în care am reînceput să înțelegem cine suntem și încotro trebuie să ne îndreptăm. Îmi place mult ce spunea la un moment dat Thomas Henry Huxley:
“Ceea ce cunoaştem e finit, ceea ce nu cunoaştem e infinit; intelectual vorbind, ne aflăm pe o insuliţă în mijlocul oceanului fără margini al inexplicabilului. Misiunea fiecărei generaţii este să lărgească puţin uscatul.”
