E mult haos în orașul nostru. Aglomerație, indiferență, solidaritate și frumusețe, salvare și încrâncenare, mixate în doze variabile și mereu neașteptate. În tot amalgamul acesta, artiștii de stradă aduc poezia pe ziduri, clădiri părăsite, pereți uitați. Când dai peste anomalii arhitecturale, nu ai cum să te abții, spune Alexandru Ciubotariu, aka Pisica Pătrată. Proiectul „Pisica Pătrată” înseamnă o muncă susținută de 16-17 ani, 100 de expoziţii şi intervenţii în spaţii expoziţionale din ţară şi străinătate, un proiect pe care l-a construit de la zero și pe care nu îl negociază. Alexandru e cunoscut atât pentru lucrările sale stradale, dar și pentru creațiile de bandă desenată şi pentru proiectul Muzeul Benzii Desenate.
O intervenție recentă a Pisicii Pătrate poate fi văzută la Institutului Cervantes, unde a realizat trei picturi murale, cu ocazia a 25 de ani de la deschiderea Institului la București. Lucrările pot fi văzute de oricine și reprezintă un moment necesar de asumare a artei stradale, explică Alexandru:
Prin acest proiect, Institutului Cervantes din București a girat nu doar numele meu, ci un întreg curent artistic care, deși actual, este văzut de multe ori ca un act de vandalism. Este așadar un moment important pentru toți cei care compun comunitatea street-artists, un gest de recunoaștere a creațiilor noastre, extrem de necesar.
Despre arta de stradă, viața orașului, comunități, haos și rolul artiștilor, povestește Alexandru Ciubotariu mai mult în rândurile ce urmează:
Viața de artist în România
Viața de artist din România este singura pe care o cunosc, altă perspectivă nu am. Și, dincolo de bune sau rele, cred că nu am de ce să mă plâng, ar fi păcat. În definitiv, acesta este drumul pe care l-am ales.
Cum ai ajuns la arta stradală
Am urmat școli de artă încă din clasa a III-a, așadar pașii parcurși sunt destul de previzibili. Ceea ce m-a deturnat, însă, de la un traseu viitor previzibil pentru un absolvent de Arte Plastice a fost interesul meu pentru arta urbană.
Inițial, voiam să mă fac caricaturist. În clasa a IX-a, după o primă participare la Salonul Internațional de Bandă Desenată de la Constanța, am început să fiu interesat de sfera BD. Și asta pentru că rămăsesem fascinat de revistele franțuzești de bandă desenată și de lucrările expuse acolo. Experiența vizuală pe care o ai atunci când te afli în prezența unei planșe originale este atât de diferită de „parcurgerea” ei într-un album! În album, bariera tiparului nu te lasă să pătrunzi până la capăt în spiritul lucrării.
Declicul propriu-zis și alunecarea mea înspre sfera artei stradale s-a produs după o vizită în Franța, unde am văzut ce înseamnă sticker-art. Cu sticker-art am început și eu, pentru ca mai apoi să încerc ceea ce se cheamă paste-up – lucrări de dimensiuni mai mari, pregătire și ulterior „montate” în spațiul urban.
Fac lucrări pe care aleg să le fac ce țin de arta murală, deși formula mea preferată este aceea de „intervenție în spațiul public”.
Undertown Street Art Gallery Timișoara/2019
Lucrarea de la Institutul Cervantes
În general, mă interesează propunerile care vin dinspre sfera culturală, precum a fost și cea a Institutului Cervantes din București, pentru că, de regulă, solicitanții sunt familiarizați cu lucrările mele, știu care sunt limitele mele, „fixurile” și potențialul, cu alte cuvinte, mă contactează în cunoștință de cauză, fără să fie nevoie să discutăm despre „compromisuri”.
Cel mai important în relația cu cei de la Institutul Cervantes din București este faptul că au avut încredere în mine. Am avut mână liberă să propun „de la zero”, ce simt eu, iar asta a fost, deopotrivă, îmbucurător și înspăimântător.
Etapele de creație
Am început prin a crea schițele, dublate de o justificare a lucrărilor. În cazul proiectului de la Cervantes, am ales să reinterpretez mici simboluri și preocupări personale, însă într-o încercare de a le lega de locul în care mă aflam.
Schițele au însemnat o muncă de două-trei luni, iar lucrul în sine, cam trei săptămâni. Vorbim, însă, de trei săptămâni de full-time job, cu tot cu muncă peste program. A fost important că, în cazul acestei lucrări, nu am avut nevoie de schelă: prezența schelei într-un proiect complică destul de mult lucrurile, este foarte greu să te orientezi în spațiu când folosești schela, lucrul este mult mai anevoios.
Prin acest proiect, Institutului Cervantes din București a girat nu doar numele meu, ci un întreg curent artistic care, deși actual, este văzut de multe ori ca un act de vandalism. Este așadar un moment important pentru toți cei care compun comunitatea street-artists, un gest de recunoaștere a creațiilor noastre, extrem de necesar.
Relația cu clienții. Negocieri
De-a lungul vieții, am lucrat atât pentru instituții din sfera culturală, care, așa cum am mai spus, de regulă cunosc bine lucrările mele și mi-au lăsat o libertate destul de mare în abordarea proiectelor, cât și pentru clienți din zona agențiilor de publicitate, a multinaționalelor. Cei din urmă, majoritatea dintre ei, țin extrem de mult la brief, ceea ce mie îmi anulează destul de mult din libertate. Așa că aveam de ales între a renunța la colaborare sau a o accepta și a o păstra anonimă. Biografia mea profesională include și astfel de colaborări, momente când am ales să nu semnez lucrările.
Proiectul „Pisica Pătrată” înseamnă o muncă susținută de 16-17 ani, un proiect pe care l-am construit de la zero, cu greu, un profil pe care nu îl negociez.
De ce e nevoie pentru a atrage atenția oamenilor când merg pe stradă
Este nevoie doar ca oamenii să deschidă ochii. În spațiul urban de astăzi există de toate, din fericire sau din păcate. Sunt multe de rezolvat, mai ales în București. Mulți nu conștientizăm că acest spațiu e al nostru și acceptăm ca tot felul de mizerii să ne sufoce existența: de la mașinile parcate aiurea pe trotuar până la explozia de reclame.
Și nici cei din advertising nu realizează că, expunând atât de multă reclamă, au creat un haos din care nu se mai vede nimic. Rolul artiștilor, în toată această „zarvă”, este acela de a propune intervenții publice care să atragă atenția. Și avem astfel de proiecte: vezi lucrarea de la Cinema „Capitol” sau cea de la Cinema „Dacia”, de pe Griviței.
Relația oamenilor cu arta
Cred că putem vorbi despre o mică schimbare, lumea este un pic mai deschisă. Când am intervenit în spațiul urban din Sibiu – și vorbim despre proiecte realizate nu în centru, ci în cartiere mărginașe –, am fost impresionat de reacțiile oamenilor, care au fost bune, mult peste așteptări.
Rolul artistului în 2020
Nu am știut niciodată care este rolul artistului, pentru că eu m-am simțit niciodată împovărat de vreo responsabilitate de breaslă. Eu doar mi-am făcut treaba, mi-am urmat menirea. Nu simt că am un mare rol: în toți anii aceștia, eu am creat doar pentru că am simțit că am ceva de spus, fără să am în minte o mare misiune.
Ce te enervează la arta stradală din România. Ce te încântă
În general, sunt un om deschis, cred că există foarte puține lucrări care să nu îmi placă. Poate că intervențiile realizate pe monumente ar putea fi o problemă, dar nici în acest caz nu sunt foarte sigur. Problema nu este la artiști. Dacă totul ar fi fost perfect în spațiul public autohton, Pisica Pătrată nu ar fi existat. Dar, când dai peste anomalii arhitecturale, nu ai cum să te abții.
Arta stradală din România mă încântă și mă surprinde în fiecare zi. Simt că acest curent s-a dezvoltat, că avem artiști din ce în ce mai buni. Este păcat că avem atât de puține festivaluri!
Rolul artei stradale în viața orașului
Arta de stradă poate să aibă mai multe roluri, depinde de motivația artistului. În cea ce mă privește, în lucrările mele, chiar dacă mesajul nu pare clar, consider că tocmai lipsa unui mesaj evident constituie în sine un soi de semn de exclamare și devine un mesaj.
Ce pictură murală din București ți-a atras atenția
Rămân un fan lucrării de pe peretele Arthur Verona, reînnoită ciclic.
