Povestea lui Alexander Nanau incepe cu camera de filmat a familiei. Continua la Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin si se defineste dupa filmul Salesmen, al fratilor Maysles – momentul in care a stiut ca asta vrea sa faca pentru totdeauna. Mai tarziu, este influentat si de Peter Zadek, unul dintre cei mai mari regizori de teatru din Germania, alaturi de care a petrecut cativa ani ca prim asistent de regie, in teatre din Hamburg, Viena sau Berlin.
Si acum, un capitol important din povestea lui Alexander Nanau este ”colectiv”. Ca orice student in scoala de film, Alexander visa sa lucreze cu actori mari, pana cand si-a dat seama ca povestile oamenilor simpli au cel mai mare potential, ca viata bate fictiunea. Asa s-a intamplat si in cazul Colectiv. Dincolo de tragedie, regizorul a vazut un update in democratia abia formata a Romaniei, si anume, revolta generatiei tinere impotriva politicienilor incompetenti si corupti. Filmul spune povestea primului an dupa incendiu, concentrandu-se pe relatia dintre presa de investigatie si autoritati.
Documentarul e produs de Alexander Nanau Production in coproducție cu HBO Europe și Samsa Film (Luxemburg). Traseul international include lansarea la Festivalul de Film de la Venetia, prezenta la TIFF, Sundance, si castigarea celui mai bun documentar la Festivalul de Film de la Zurich.
Filmul va intra in cinematografele din Romania pe 28 Februarie, iar de la sfarsitul lunii Martie, va fi disponibil pe HBO so HBO Go.
In prima parte a interviului am vorbit despre motivele care l-au indreptat pe Alexander catre documentar, despre cum a evoluat acesta in Romania si influentele care l-au marcat ca regizor. Apoi, vorbim despre filmul”colectiv”.
Documentare observationale
Mai intai a fost o alegere despre ce iti ofera fiecare proces. Cand am fost la scoala de film mi-am dat seama ca fictiunea – sa scrii un scenariu despre ceva ce stii deja, sa il finantezi – dureaza ani de zile. Mi s-a parut ca e un timp prea lung in care, de fapt, nu invat nimic nou – poate invat ceva despre industrie, despre cum finantezi, despre cum colaborezi cu alti oameni, dar, la documentarul observational mi s-a parut ca poti sa combini doua lucruri – o meserie cu un proces constant de a invata mai departe. Daca te lipesti de viata altora, care te incita atat de mult, incat stai si un an de zile ca se le spui povestea, practic, in acest timp devii unul cu viata lor, e ca si cum traiesti viata lor prin ochii lor, si cresti constant mai departe prin experienta unei vieti alternative. Te imbogateste mai mult.
Documentarul in Romania
De cand am eu contact cu Romania, a avut o evolutie foarte mare. Tin minte ca a fost o perioada cand mai nimeni nu facea diferenta intre un reportaj de televiziune si un documentar. Toata lumea confunda cele doua lucruri, asta si pentru ca televiziunile isi numesc in continuare, reportajele, documentare. Un reportaj are o idee destul de clar definita, pentru care un reporter culege voci pentru a o ilustra, iar un documentar cauta o poveste, cauta niste raspunsuri, sunt demersuri foarte diferite.
De atunci, au existat initiative precum Astra film si One World, pus in picioare de Alexandru Solomon, sau workshopuri ca Aristoteles, care au schimbat foarte mult perceptia, au adus filme de calitate in Romania si au format o generatie noua si tanara de documentaristi care sunt la un nivel exceptional – vezi acum filmul “Acasa” a lui Radu Ciorniciuc care a fost la Sundance.
In ultimii 10 ani, documentarul romanesc a inceput sa egaleze noul val romanesc de fictiune.
Ce regizori urmaresti
Eu vad cam tot, din orice gen, de pe orice continent, mai putin filmele Marvel. Ce m-a influentat cel mai mult in munca mea au fost pionerii documentarului observational, un Robert Flaherty cu ”Man of Aran”, ”Nanook of the North”, sau filmul crucial, pe care atunci cand l-am vazut am stiut ca asa ceva vreau sa fac, Salesmen, realizat de doi frati pe care ii chema Maysles, despre niste vanzatori de biblii.
Pentru prima data mi-am dat seama ca ce faceam noi la scola de film, ca toti voiam sa devenim mari regizori, sa facem filme cu staruri, nu e neaparat cea mai buna directie. E mult mai interesant cand urmaresti oameni normali si reusesti sa le arati viata ca la cinema, bigger than life, adica sa vezi personaje ca mine si tine puse sub lupa, care sunt poate staruri mult mai inspirationale si mai interesante decat niste actori care repeta anumite lucruri, dar tot actorul ala e in spate.
Cum ai aflat despre Colectiv
Eram la Piata Universitatii, eram cu niste prieteni la un vin, am iesit si am auzit salvarile. Am ajuns acasa si am vazut ce s-a intamplat si am urmarit constant stirile in zilele urmatoare.
Am fost socat, ca orice parinte, de cat de usor poate sa se intample asa ceva, dar ce imi aduc aminte bine, e ca ne uitam si ne ziceam ca autoritatile nu au cum sa faca fata, pentru ca la televizor aveam in fata un guvern care a venit dupa niste scandaluri in care politicienii s-au dovedit a fi incompetenti si corupti. Nu credeam ca acesti oameni stiu ce fac sau ca stiu ce scot pe gura. N-am avut niciun pic de incredere.
De ce ai ales sa faci filmul
Primul impuls a fost cand au inceput miscarile de strada si a parut ca asistam la un punct de curbura in societatea romaneasca, cand generatia tanara in sfarsit vrea sa inlature generatia parintilor si a societatii formate de generatia parintilor, care de fapt, nu mai era o societate functionala, ci una tinuta in frau de o gasca de oameni corupti. Cumva, asocierea cu o schimbare, corelata si cu miscarile de strada din Ungaria, mi-au dat impresia ca asistam la ceva nou si ca e inceputul unei Arab Spring in Europa de Est.
M-a interesat sa vedem cum functioneaza cu adevarat o democratie atat de tanara ca a Romaniei, care de abia se formeaza, pentru ca ea nu este inca o democratie, si de la ideea asta am zis care ar putea fi personajele pe care poti sa le urmaresti prin prisma carora sa intelegi mecanismele societatii, si asa am ajuns sa ne dam seama ca presa de investigatie e cea mai buna poarta de intrare, de a intelege relatia dintre putere si cetatean.
Obtinerea informatiilor
Impreuna cu HBO Europe si cu producatoarea Hanka Kastelicova, am decis sa facem acest proiect si am avut o echipa de research, care a cercetat in diferite directii: parinti, victime, doctori, politicieni sau jurnalisti. Am abordat echipa de la Gazeta Sporturilor, pentru ca ei au inceput sa investigheze la momentul ala si sa descopere minciunile interminabile, de la minciuna lui Arafat ca nu stia ISU unde e clubul, la minciuna ca se opereaza arsi intr-o sectie noua de la Floreasca, care de fapt era inchisa cu lacatul.
Ne-am dus catre ei, desi au fost foarte reticenti la inceput, evident, au zis ca o redactie e un spatiu care trebuie protejat, nu putem filma. Dar au prins incredere cand au vazut ca si echipa noastra de research a ajuns destul de adanc la informatie, am ajuns la surse, am ajuns la oameni din sistem care vorbeau, cred ca asa le-am castigat increderea. La un moment dat, Tolontan a zis ca ei investigheaza ceva de luni de zile, ”s-ar putea sa ne inselam sau sa fie ceva foarte mare, n-am cum sa iti spun ce este, dar hai sa vedem daca putem sa gasim modalitati de a filma acest lucru.”
Cele mai dificile momente
La modul cum se desfasurau evenimentele, in fiecare zi era ceva nou, niciodata n-am zis ca nu putem trece de vreun moment anume. Cea mai dificila a fost partea emotionala, constientizarea gradului de inumanitate care exista in politic si in sistemul medical din Romania. Cand ne-am dat seama ca a fost totul o manipulare, si organizat, un grup de oameni format din doctori, oameni din sistemul de sanatate si politicieni, au decis sa minta stiind foarte bine ca vor muri oameni, a fost un moment foarte greu de digerat si el s-a continuat cu Hexipharma. Doar sa iti imaginezi ca cineva ar putea sa dilueze dezinfectanti e ceva ce nu poti cuprinde cu mintea, emotional nu o poti face.
Procesul de lucru
Modul de a face film documentar observational, inseamna sa urmaresti o poveste despre care nu stii cum arata, ea se dezvolta odata cu filmarile, si tu doar te duci dupa ea. Incerci sa colectezi povestea din viata reala, iar la montaj trebuie sa reduci la o ora-doua si sa ii dai coerenta. Daca la o fictiune povestea o stii din scenariu, la documentar procesul de scriere al povestii se face in camera de montaj.
Ce te-a frapat in investigatie
Inversunarea cu care cei de la putere au impresia ca nu fac parte din cetatenii normali si au impresia ca pe ei nu ii poate atinge niciodata nimic si ca nu datoreaza adevarul nimanui, pentru ca regulile le fac ei intr-o lume a puterii, care le apartine lor. N-am intalnit niciodata, niciun politician, in afara de Vlad Voiculescu, care apare in film, care sa creada cu adevarat ca el este acolo cu un mandat de la cetateni si cu responsabilitea de a lucra in slujba lor. Toate lumea de la putere pare sa aiba impresia ca puterea i se cuvine, ca intre ei si cetateni e o prapastie si ca nu sunt responsabili de nimic.
Rolul presei in dinamica post-tragedie
Ce e important de inteles e ca tot ce a facut presa bine a putut sa faca pentru ca niste cetateni au avut curaj. Daca nu erau sursele care veneau cu informatia si adevarul, presa se putea pune si in cap, nu avea ce sa faca. Trebuie inteles ca exista o relatie intre cetatean si presa, iar presa este o institutie ca orice alta institutie de stat. Ea trebuie sa lucreze in slujba cetatenilor si trebuie sa isi dovedeasca constant bunele intentii fata de cetateni, si cred ca trebuie verificata daca face acest lucru. Este responsabila ca orice institutie de stat.
Si aici se separa apele, carei presa ii dam incredere. Trebuie sa invatam sa o facem celor care au dovedit ca sunt de incredere. O presa care amesteca lucrurile si mai publica si un pic de zvonuri, mai face si investigatii mai putin aprofundate, sau e de parere ca poate sa publice opinii care nu au de a face cu jurnalismul, devin doar un alt fel de Facebook, e o presa pe care trebuie sa o respingem.
(foto Benedetta Bressani)
Reactii din afara tarii
Reactiile au fost foarte puternice, emotional in primul rand. Am constant ca in toate tarile, oamenii identifica povestea cu societatea si politicenii lor, cu o situatie in care si democratiile lor incep sa fie destructurare de politiceni populisti, care au preluat puterea din 2016 si au pretins ca vor ceva pentru societate, dar in spate aveau alte interese - vezi Austria, Brazilia, SUA sau UK, unde cu o mare minciuna despre sistemul de sanatate au reusit sa duca tara intr-o prapastie.
(foto Benedetta Bressani)
Toata lumea se simte amenintata de ziua de maine, nu mai stie nimeni daca statele, maine, ne vor mai proteja viata sau daca vietile noastre au fost predate hazardului. Asta e si povestea Colectiv, una a hazardului, un grup de oameni au decis ca e ok sa omori niste cetateni, atat timp cat de poti imbogati. Si cam asta se intampla in toata lumea si de aceea spectatorii se identifica cu povestea.
