[Act & play] Ionuț Vișan: Mi se pare o minune că eu și mulți ca mine trăim din meseria asta în România

Ionuț Vișan este unul dintre actorii tinerei generații foarte prezenți pe scenele din București. Îi place să joace și nu găsește nimic greu în meseria sa. Poate doar momentele când nu poate petrece mai mult timp cu fiul său fiindcă are multe spectacole.

Actoria a apărut în viața sa pe când studia pictura, dar își dorea în secret un colac de salvare din acea mare de culori, despre care nu credea că i se potrivește. A văzut un spectacol numit ”Iluzia optică”, iar teatrul a fost dragoste la prima vedere. Și nu a fost o iluzie, cum se mai întâmplă cu iubirile, pentru că povestea a continuat cu el student la UNATC. Tot acolo a făcut și un master în actorie, la clasa unuia dintre cei mai iubiți profesori de teatru, Ion Cojar.

A devenit actor profesionist, iar în prezent este angajat la Teatrul Mic din București, dar joacă mult și în teatrul independent. În film a apărut mai puțin, a avut până acum roluri mai mici sau mai mari în ”Eu când vreau să fluier, fluier”, ”6.9 pe scara Richter”, ”Și caii sunt verzi pe pereți” sau ”În acvariu”.

Ionuț Vișan povestește despre învățături ale meseriei sale, spectacole de teatru și primul personaj care, pe lângă emoții de toate felurile, i-a adus și un premiu.

Actoria, dragoste la prima vedere

Ionuț Valeriu Vișan. 32 de ani. Născut in octombrie, pe la finele lunii. Vin dintr-un oraș mic mic mic.  Oraș poreclit “cetatea de foc” din cauza uzinelor metalurgice probabil, sau “orașul cu poeți”, pentru că sunt foarte mulți poeți pe metrul pătrat la Reșița. :)

Actoria “m-a lovit” prin 2003 sau 2004, când întâmplător am văzut, pe stradă un afiș al unui spectacol de teatru si mi-a plăcut titlul, ”Iluzia optică”. Nu mai intrasem în sala de spectacole până atunci. Am văzut spectacolul și am hotărât că asta mă fac. Actor. Studiam pictura la liceu, nu mă simțeam deloc stăpânul culorilor și probabil că îmi căutam un colac de salvare. Încercasem multe lucruri, dar nimic nu mă “lovise” așa.  Chiar a fost dragoste la prima vedere. “Cine ar fi crezut”? :)

Viața de actor

Viața de actor în România…multe instastory-uri. Facebook. Insta. Facebook. Insta. Facem multe poze să pară că suntem foarte ocupați. Le postăm. Like-uri. Mai stăm puțin, spunem replica, verificăm dacă s-au mai strâns like-uri. Cred – sincer- că cea mai mare schimbare în viața actorilor și în actorie în general este apariția retelelor de socializare. Evident că sunt și câteva excepții, dar sunt rare.

Primul personaj

Primul, primul a fost Martin din ”Fool for love”, de Sam Shepard. Regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografie Ioana Pașca. Platoul de regie UNATC. Eram în anul 2 de facultate, eram speriat și copleșit de cât de experimentați (buni)  sunt colegii cu un an mai mare ( Ana Ularu și Adrian Nicolaie, pe Vasile Flutur nu îl pun că era în an cu mine). A fost foarte frumos. Am luat chiar și un premiu pentru acel rol.

Oameni cu care ai lucrat

Primul spectacol cu Alex Mâzgareanu, apoi Elena Morar, Vlad Cristache, Sânziana Stoican, Cristi Juncu, Andreea Vulpe, Teodor Cristian Popescu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Gelu Coceag, Zsuszi Kovacs, Vlad Masaci, Radu Iacoban,  Andrei si Andreea Grosu, Bobi Pricop,  Andrei Șerban, Dragos Galgoțiu. M-am întâlnit și cu domnul Purcărete la un workshop la Sinaia.

Pe film am lucrat mult mai puțin, dar am lucrat cu Dan Chișu (”Și caii sunt verzi pe pereți”), Tudor Jurgiu (”În acvariu”), Millo Simulov (”Hello, Kitty!”) Cristi Smeu si foarte foarte puțin cu Florin Șerban (”Eu când vreau să fluier, fluier și Nae Caramfil (”6.9 pe scara Richter”), foarte foarte puțin în sensul că am avut o apariție, două. 

Nu aș ști să îți spun de ce nu am prea făcut mai mult film, probabil că este o chestie legată de șansă, noroc. Sau alte cuvinte din familia asta atât de bine cunoscute de “lumea noastră”. Ori poate că, atunci când am avut șansa, pentru că am avut-o, nu am făcut maxim din lucrul ăla. În orice caz am făcut destul de mult teatru în anii aștia și asta mi-a umplut toate golurile lăsate de film.

Absolut toate experiențele, dar absolut toate m-au modelat într-un fel și m-au făcut să fiu omul care sunt acum. Și cred că pentru fiecare actor e așa.

Ce este greu, ce este ușor

Singura greutate cu care mă confrunt (dar asta de puțin timp) este programul. Am un copil mic și, de foarte multe ori când îl iau de la grădiniță, trebuie să plec la spectacol. Așa că sunt zile în care nu prea ne vedem și asta mă întristează. În afara de asta, totul este bine și frumos.

Învățături din teatru

Foarte multe lucruri am învățat din meseria asta. Și mereu am crezut că școala de actorie te ajută în viață fie că vei profesa, fie că nu. În primul rând că te “deschide”, te face să devii mai vulnerabil, mai sensibil, îți oferă acces la cultură într-un fel. Chiar dacă tu, să zicem, vii dintr-un mediu unde nu se citea mai deloc, ești dintr-o dată nevoit să o faci pentru că ăsta e nivelul discuției. Nu mă refer neapărat la un nivel academic. Nu. E foarte simplu: actoria operează cu texte dramatice, iar tu, ca actor, sau ca aspirant într-ale actoriei treci de foarte multe ori prin textele astea. Asta e doar de bine!

Pregătirea pentru rol

Pentru roluri mă pregătesc foarte diferit, depinde de rol, sau de perioada în care mă aflu. Sau nu mă pregătesc deloc. Se întâmplă. În orice caz, știu întotdeauna că nu știu nimic, așa că uneori mă documentez un pic despre autorul respectiv, despre piesa, despre istoricul ei. Sau nu fac nimic și îl (o) ascult cu real interes pe domnul (doamna) regizor. Nu știu să răspund mai concret. Fiecare spectacol a avut felul lui propriu și personal de a exista în viața mea, și a fost tratat diferit din acest motiv.

Critici și reacții în social media

Păi pentru mine cronicile sunt ca niste note, sau calificative pe care le primesc ca la o lucrare scrisă. Le-am primit, le bag în ghiozdan și mă duc acasă. Dar nu mă ajută, nu am cum să folosesc în niciun fel ce scrie acolo. Pentru ca un spectacol este un cumul de întâlniri (repetiții) în care se rodează niște intenții, și eu nu am cum să schimb, de la o zi la alta, un sens, sau o scenă. Ori chiar rolul, fără să repet (repetiție).

Cum primesc criticile? “Când mă laudă mă bucur, când mă critică sunt supărat o zi…hai două” ( aprox. Trigorin, act II, Pescărușul).

Teatrul și filmul românești

Fiind o mică parte din peisajul teatral, pe acesta nu îl văd. Adică nu am o privire de ansamblu pentru că sunt în interior. Mă bucur că există teatru, că este încă subvenționat. Mi se pare o minune că eu și mulți ca mine trăim din meseria asta în România. Este o chestie nu?

Despre cinematografia românească, pe care o văd mai mult din afară pot să spun că pare super ok. Adică filmul românesc mi se pare un etalon în sine. Sunt multe filme bune, articulate, iar mie personal mi se pare că este foarte bine ce se întamplă în cinema-ul românesc.

Reclame și claborări cu branduri

Nu prea mă pot lauda nici în direcția asta. Nu prea merg la castinguri de reclame pentru că nu sunt solicitat. Am făcut o singură reclamă, la o bancă. (BRD) De fapt, o campanie a unei bănci care a ținut cam doi ani. Deci mai multe reclame mici ale aceluiași produs. Mi-a plăcut foarte mult la filmări, am improvizat, m-am jucat și am fost cât am putut eu să fiu de haios pentru banii aia. N-am nicio problemă cu reclamele. Dar nici nu m-aș duce la orice (crenvursti sau laxative). Nu m-aș duce.  Nu aș vrea să aud pe stradă (sau la teatru, sau oriunde) ”aaa , uite-l pe băiatu’ cu …” și aici poți completa cu ce vrei tu: pateu, pastile anti-balonare etc.

Planuri, visuri și dorințe

Am multe planuri pe care nu apuc să le pun în aplicare, uneori din lipsă de timp, uneori din lene. Dar am așa de multe planuri. Sunt un om superstițios și știi că există o superstiție legată de mărturisirea planurilor, viselor, speranțelor, așa că nu pot să spun. :)

Unde te vedem în 2020

În 2020 pot fi întâlnit la Teatrul Mic în “Deșteptarea Primăverii” , “Ținutul din miezul verii” , “Viața si moartea lui Richard al II-lea” , “Legături Primejdioase” , “Nevermore”. La Unteatru ne vedem la  “Oo ce zile frumoase” , “ Trădare” , “Pescărușul” , “Proof”, “ Nora”.  Iar la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești în “Menajeria de sticlă” , “Punctul Orb”, “Când ploaia se va opri” , “Avarul”, “Căsătoria”.