[Radio love] Ioana Bâldea Constantinescu: Te zbați între extreme. Să nu fie nici elitist, nici reducționist. Să rămână accesibil și provocator

Ioana Bâldea Constantinescu a început să facă radio în urmă cu 19 ani. Era studentă, își căuta un job de vară și s-a trezit într-o aventură cu note ludice, care continuă și astăzi. Momentan o preocupă subiectele legate de educație, sănătate, mediu și patrimoniu, adică ingrediente ale unei lumi urbane mai sănătoase decât cea în care trăim. Pe care le abordează, alături de invitații săi, în emisiunea ”Orașul vorbește”.

Tot aici a intervievat, de-a lungul vremii, o listă consistentă cu mari scriitori, jurnaliști, regizori, oameni de televiziune și ”actori” importanți ai societății civile. Off air este scriitoare și a publicat ”Poveste pentru Maria”, ”Dincolo de portocali”, ”Nautilius”, iar timpul liber îl dedică în intregime familiei.

Cum s-a schimbat ascultătorul român de radio, ce caută el? Și care este viitorul radioului românesc la concurență cu podcastul? Cât de mult contează brandul personal al omului de radio, dincolo de vorbele de la microfon? Sunt câteva dintre întrebările la care ne propunem să găsim răspunsuri într-o nouă serie, pe care o începem astăzi. Cu oameni de radio mai vechi și mai noi, de pe diverse unde ale aerului.

Suntem acum on air cu Ioana Bâldea Constantinescu.

Începuturile în radio

Am venit la radio într-o vacanță. Eram studentă. Anul trei la Limbi Străine, Engleză – Spaniolă. Nu am crezut că voi rămâne mai mult de o lună. Pe urmă am plusat la trei. Cred că în primii doi ani am încercat să mă desprind de câteva ori. Nu a funcționat. A fost și este un soi de adicție, cu etape de idilă, de plictiseală, de chimie și de toxicitate. O relație, una peste alta, care durează de 19 ani. Întâi am descoperit un limbaj nou, pe urmă a fost muzica. Montajul. Ritmul. În final, adică la vreo două luni după ce aterizasem în redacție, directul. Și asta m-a dat gata. E un virus puternic. Am renunțat să cred că voi mai scăpa de el.

La radio e grozav să ajungi vara, cum am ajuns eu. Redactorii sunt epuizați, vor să plece în vacanță, caută o variantă de fugă, un înlocuitor, o stare de provizorat care să-i lase să-și tragă sufletul câteva săptămâni. Când ești tânăr, cu pretenții financiare mici și apetit de muncă mare, ești soluția ideală, așa că toată lumea te încurajează să încerci, să-ți forțezi limitele.

Nu îmi aduc aminte multe din etapele mele de început, pentru că s-au derulat extrem de repede. Făceam materiale și emisiuni de educație, care nu era domeniul meu predilect, dar ideea de live, becul roșu care se aprindea, piesa care pleca la semn, emisiunea care se năștea în capul tău, trecea pe hârtie și pe urmă într-un difuzor, ei, toate astea au fost electrice pentru mine.

Un job cu mult praf și adrenalină

Radioul era vetust, lambrisat și un pic intimidant, birourile miroseau a țigări și a pilitură de bandă, holurile miroseau a povești, studiourile păreau un fel de Camelot. Și în fiecare zi învățam ceva nou. Era o aventură continuă, cu un ingredient ludic consistent. Eu eram foarte tânără când am ajund la radio și mi se părea că am descoperit America.

Îmi fusese groază de un job de birou, cu program fix, hârțogăraie, rutină și zero creativitate. Găsisem un serviciu cu mult praf, cu adrenalină, în care cu greu se puteau confecționa două zile care să semene într-o săptămână. La momentul respectiv, a fost alegerea perfectă. Cu timpul, perfecțiunea s-a mai ciobit, dar mi-a fost greu să renunț la dimensiunea asta a mea. Mi-e greu și acum să spun exact de ce, dar am câteva idei pe tema asta. :)

Ce este greu, ce este frumos

E frumos ce-a fost frumos de la bun început – posibilitatea de a te reinventa mereu, faptul că întâlnești oameni absolut extraordinari, plăcerea conversației exersate dincolo de interesele tale personale, faptul că îți testezi continuu viteza de reacție, că, dacă îți respecți interlocutorul și dacă te respecți pe tine, înveți, cel puțin în teorie, lucruri noi cu fiecare subiect pe care îl ai de rezolvat, plăcerea de a face lucrurile să se întâmple în timp real, contra cronometru, de a crea stare și, uneori, idei care circulă.

Toate astea sunt și frumoase, și provocatoare și... grele. Din punctul meu de vedere, un realizator OK are prezență de spirit, e adaptabil, deschis la minte și, în mod ideal,  are un grad apreciabil de radiogenie. Nu e narcisist și știe că nu e buricul pământului. E un om dispus să-și expună vulnerabilitățile, să le controleze cât timp e on air și să se consume, să se cheltuiască în identitatea programului pe care îl semnează. După mine, un program bun e unul care are amprentă, în care simt vocea și mintea celui care-l girează. Dacă nu te implici, poți foarte bine să faci emisiuni corecte, uneori chiar plăcute. Dar atât.

Subiectele care te preocupă

Acum mă preocupă cel mai mult subiectele care țin de educație, de sănătate, de mediu și de patrimoniu. Mi se pare că igiena și supraviețuirea urbană sunt făcute din zonele astea din ce în ce mai cenușii. Mă încăpățânez să le reexplorez. Au fost și rămân arii care generează dezamăgiri pe bandă rulantă și puține satisfacții, dar mă voi întoarce la ele cât timp se va putea, pentru că mi se par vitale. Sunt un fel de teritorii seismice. Nicio discuție care le vizează nu rămâne sterilă.

Cum s-a schimbat ascultatorul român de radio

Cred că toți căutăm răspunsul la întrebarea asta. :) Eu fac un tip special de radio, și anume  emisiuni culturale într-o țară cu un minuscul consum cultural. Cum e? Asincron, în cea mai mare parte. Uneori, dezolant. Cultura este fie un bibelou de pe vremuri, care se prăfuiește pe televizor, fie un produs forțat în chingi comerciale care-l vulgarizează până la serializare.

Te zbați între extreme. Să nu fie nici elitist, nici reducționist. Să rămână accesibil și provocator, în același timp. Cu buget mic sau fără buget. Să aduci oameni interesanți, care să nu recite sloganuri și cu care să susții dialoguri reale, conectate la ce se întâmplă în lume. Miez, nu coajă. Miez pentru care să ai public căruia nu-i livrezi rețetă. Public pe care-l crești, pe care-l vânezi, pe care-l furi, pe care-l creezi. Uneori e îngrozitor de frustrant. Uneori e îngrozitor. Și, uneori, e grozav.

Ce vrea publicul

Oamenii nu mai stau de mult timp lipiți de un spațiu. E timpul podcast-urilor, al poveștilor pe care le iei cu tine, al educației făcute fără morgă, al ironiei fine care bate umorul prea gros. Eu cred, sper, de fapt, că publicul e din ce în ce mai versatil.

Nu vrea doar să-i legi două piese, să-i dai ora și să râzi de propriile tale glume între două știri pe care le citești cu o voce albă, că nu prea te-ai prins ce vor ele de la viața ta. Cred și sper că vrea un comentariu inteligent și o idee sau două de mestecat pe drum, la pachet cu piesa aia grozavă care i s-a lipit de creier.

Foto: Alexandru Dolea

Brandul personal și omul de radio

Contează. Doar că brand personal înseamnă bani. O echipă, un buget, o idee. Eu sunt doar omul de la microfon. :) Contează tocmai pentru că nu mai trăim într-un secol în care îți împrumuți vocea și atât. Nu ești nici crainic, nici actor. Nu rulezi cuvintele altcuiva. E vital să le ai pe ale tale. Să fii credibil când spui ce spui. Trebuie să ai idei, opinie, personalitate și responsabilitate când se aprinde becul ăla roșu.

Și să o poți lua mereu de la capăt, știind că vor fi zile mai slabe și zile mai bune, zile în care dai 100% din energia și entuziasmul tău și altele când ești, pur și simplu, copleșit. Vor fi oameni care te vor lăuda, uneori mai mult decât meriți și alții care te vor înjura, uneori mai mult decât meriți. Totul on air.

Și, în tot timpul ăsta, pe tine trebuie să te preocupe exclusiv ce ai de făcut – câte minute, câte piese, câte live-uri, câte reportaje, ce jingle și unde, câte calupuri de promo și la ce ore, ce cortină, ce corespondenți, ce ID, câți invitați, ce reporter, ce breaking news, ce manevră și tot așa, până ești off air.

Foto: Alexandru Dolea

Proiecte, preocupări, like-uri din afara radioului

Nu prea mai am timp să exersez nimic din lucrurile astea pe lângă radio. Fac un program greu în fiecare zi, de luni până vineri. Tot timpul care-mi rămâne e al familiei mele. Ei sunt pe heavy rotation în viața mea off air. Altfel, îmi plac și literatura, și muzeele, și călătoriile, dar aș minți să spun că le cultiv prea mult în ultima vreme.

Reclame, brand endorsment, cauze susținute

Am susținut întotdeauna cauzele în care am crezut, cu precădere pe partea de educație și de responsabilizare socială. Cele mai multe au fost susținute de postul la care lucrez, care le-a promovat și mi-a dat ocazia să le promovez.

Radioul românesc peste câțiva ani

Îl văd inovativ pe partea de storytelling și de feature. Sper să crească publicul de documentar. Sper ca radioul să fie din ce în ce mai ancorat în social pentru că e nevoie de asta. Sper să crească zona de artă, poate chiar și cea de literatură. Personal, cred în emisiunile de fashion și de gastronomie făcute cu know how și cu eleganță. Poate și pentru că acum nu prea sunt :)

Visuri și dorințe de împlinit

Să nu mă consum complet. Să am momente în care să simt că merită și, eventual, ele să fie mai multe decât celelalte. Să plec mai mult în vacanță. Un om nu poate construi dacă nu se construiește și interior, dacă nu se recondiționează, dacă nu crește. Și să rămân cu capul pe umeri, dincolo de brand-uri și de trend-uri. Să nu mă pierd de mine pe drum.