Unele trenduri se schimbă de la an la an, altele trăiesc decenii, dar ceea ce rămâne veșnică este atenția consumatorului. Pentru ea se scriu, se gândesc, se organizează toate „vino-ncoace-urile”. Apoi, ce vrea Măria sa, consumatorul, în 2020 și cum îi îndeplinim dorințele, cum ajungem la mintea și sufletul lui? Chicu Ana, CEO Business Expert, crede că umorul poate face față acestor sarcini. Emoțiile sunt cele care-l îndeamnă la acțiune, iar un content de calitate, personalizat, îl menține curios.
Ana ne îndeamnă să scăpăm de copy-paste-uri, să nu ne limităm la „cumpără acum”, ci să dezvoltăm mai multe strategii care să loializeze consumatorul. Poftim, teorie. Ne-a rămas să o punem în practică, într-un prezent apropiat.
Trenduri 2020
Dat fiind că în marketing lucrurile se schimbă aproape în fiecare zi, și permanent acest domeniu vine cu idei, concepte, tehnici și procese noi, e mai complicat de făcut evaluări anuale – anul nefiind aici o unitate omogenă de timp, dar aș evidenția tendințele observate la unele companii de pe piața noastră pe partea de creativitate și creștere a calității content-ului.
Tot mai pronunțat devine conținutul cu sens filosofic, ce pune accent pe autodezvoltare și cunoaștere de sine. Agențiile și departamentele de marketing încearcă să facă promovări de produs sau serviciu, făcând trimitere la valori personale pe care le potențează produsul sau serviciul respectiv, de aici vine răspunsul la a doua parte a întrebării – „ce mi-ar plăcea să dispară”. Este vorba de „Copy-Paste-ul” în zona creativității, care se transformă, cu această ocazie, într-una a necreativității și de furtul ideilor de promovare sau branding.
Mi-aș mai dori să dispară greșelile gramaticale de pe billboarduri, campaniile publicitare gândite să vândă astăzi, acum și aici, fără nicio strategie de viitor sau o raportare corectă la clienți.
Dihotomia promite să persiste
Pe de o parte, vor fi companiile ce vor continua să strige „cel mai mic preț”, „reduceri”, „vino acum”, în ideea de a avea un flux cât mai mare de clienți pe o durată scurtă de timp, iar pe de altă parte, companiile ce vor depune efort și suflet în felul în care își prezintă produsele și în care comunică despre ele și despre problema pe care o rezolvă acestea, companiile care vor continua să învețe clientul ce înseamnă calitate și grijă, în perspectiva creșterii loialității și a încrederii pentru un timp mai îndelungat.
Schimbări
În 2020, ne pregătim de un nou val de schimbări în comportamentul companiilor, dar și al consumatorilor. Întreprinderile de comerț electronic vor transforma modul în care oamenii interacționează cu produsele, mergând pe formula computerizată, dar cu un conținut personalizat.
Inteligența artificială va juca un rol tot mai important și ne așteptăm ca voice search-ul să subîntindă 50% din totalul căutărilor online. Pe partea de content, va începe să se dezvolte mai mult dimensiunea umorului și componenta emoțională.
Eco, egalitate de gen, GDPR, încălzirea globală
Despre aceste probleme se va vorbi încă mult, deoarece chiar sunt probleme globale ce merită atenție și grijă din partea fiecăruia dintre noi.
Pe plan de marketing și comunicare deja apare un stil aparte de abordare a acestor preocupări, tot mai mulți clienți cerând rebranding în stil ECO, campanii publicitare cu accent pe ecologie sau chiar activități sociale educative în ideea prevenirii încălzirii globale.
În departamentele de marketing, pe lângă funcția de atragere a lead-urilor, mai este și funcția de comunicare activă cu clienții, ceea ce garantează că orice problemă, mai ales de calibru mondial, se va afla în capul listei creatorilor, pentru abordare în mesajele campaniilor, fiind astfel ilustrată grija companiilor nu doar pentru creșterea profiturilor, ci și pentru realitățile naționale și internaționale.
Vreau, totuși, să menționez că, până la urmă, nu comunicarea acestor probleme ar trebui să fie scopul de bază, ci soluționarea lor, în vederea căreia să fie făcuți pași concreți.
Responsabilitate civică și politicul
Tadaaaam. :) La această întrebare chiar nu vreau să vorbesc de rău pe nimeni, însă, de vreme ce mi se cere să mă pronunț la acest subiect, o voi face, în modul meu subiectiv. MANIPULARE – iată care e cuvântul care-mi vine primul.
Pe de o parte, partidele politice și guvernarea au și ele marketing-ul lor politic și de aceea folosesc toate instrumentele, pe care le dețin, pentru a influența decizia societății, printre ele numărându-se companii mari, holding-uri, vedete, influenceri…
Pe de altă parte, aceste vedete, persoane influente, primesc în schimb bugete, abonați și comentarii, ceea ce ar constitui, în principiu, o asociere reciproc avantajoasă, dar defavorabilă oamenilor de rând.
Companiile nu ar trebui să se bage în activitățile politice din perioada electorală sau, mai bine zis, mesajele de încurajare a participării la vot sau a votării unui atare candidat nu trebuie să vină din numele unui Brand.
Piața de publicitate
În 2020, piața va evolua în continuare spre digitalizare, automatizare, apariția instrumentelor noi de promovare, companiile ambițioase generând și valorificând capital cultural. Mi-aș dori foarte mult o combinație dintre digitalizare și accent pe convingeri, principii, valori și emoții.
Brandurile vor înregistra creșteri prin inovații ce vor ajunge la public și vor oferi ceva cu totul diferit. Pe măsură ce lupta pentru atenție va deveni tot mai aprinsă, brandurile puternice vor gândi cum să facă mai multe lucruri, dar cu bugete mai mici, concentrarea producându-se pe cluster-ele de public – segmente de clienți bine aleși cu care se va lucra asiduu.
Milenialii deja dictează dinamica pieței și îmbrățișează masiv tehnologia, companiile fiind constrânse să se adapteze la aceste evoluții, utilizând inteligența artificială și realitatea virtuală, iar orice strategie de marketing trebuie deja să se sprijine pe decizii bazate pe cifre, automatizări și noi tehnologii.
Proporțiile bugetelor
Pe prim plan rămâne treapta întâi din Piramida lui Maslow – nevoile care asigură supraviețuirea: apă, hrană, adăpost. Aici clienții vor crește progresiv bugetul din motiv că și prețurile cresc.
Apoi, vine dezvoltarea comunicării sociale, vorbim despre toate tehnicile de comunicare cu prietenii, familia, colegii de muncă, elementul-cheie fiind device-ul de comunicare.
Cred și sper că, în distribuirea bugetelor, se va încerca echilibrarea valorilor spirituale, a dezvoltării personale, profesionale și emoționale. Nu neg că în Republica Moldova societatea noastră investește în confort, în lux și în accesibilitate, ceea ce decurge din educația sovietică ce mai persistă și va mai lăsa amprente o perioadă bună.
Dacă tot vorbim de bugetele clienților, știm tare bine fraza: „dacă moldoveanul a terminat banii, atunci sună în Italia să i se mai trimită niște euro, sau aleargă după un credit”. Slavă Domnului, companii de creditare avem și apar ca ciupercile după ploaie, iar moldoveni peste hotare mai sunt și vor fi.
Digital
Nu cred că reglementările pot afecta comunicarea, mai ales în plan digital, acest sistem fiind atât de flexibil și greu de afectat.
Majoritatea firmelor deja știu că platformele social media joacă un rol important în marketingul online. Conținutul este inima care bate în pieptul pieței de social media și este ceea ce determină implicarea și traficul, așa că va continua comunicarea prin intermediul SMM, și nu doar.
În 2020 va crește sigur dinamica online și este necesar să ajungi direct la oamenii tăi, or altfel riști să te pierzi în marea de companii care se promovează online. Cu toate astea, evoluțiile tehnologice nu presupun dispariția Omului. De aceea, cu cât mai personalizată va fi comunicarea cu clientul sau grupul-țintă, cu atât mai mare va fi succesul.
Influencers
Acest segment de oameni sau specialiști creează senzații și impresii diferite diferitor oameni și branduri.
Pe când unii le poartă respect și îi consideră specialiști mai buni sau mai puțin buni în domeniu, alții nici nu vor să audă de ei și cred că nu reprezintă o profesie, sau că tot ce fac și publică pe paginile lor are exclusiv scop comercial ce nu merită ascultat.
Influencerii au reușit foarte bine să mute reflectoarele și atenția către ei, lăsând în umbră politicienii și oamenii de știință. Nu aș striga în gura mare că în Republica Moldova avem specialiști în acest domeniu, ce merită urmați și urmăriți. Este totul prea comercial, prea vag, fără viață reală după realizarea obiectivului.
Goana deja nu mai este după numărul de followeri, ci după calitatea acestora, iar brandurile trebuie, în primul rând, această cifră să o analizeze.
În 2020, pe primul loc se vor poziționa influencerii ce au până la 50k de abonați, în defavoarea celor care au trecut de milioane, din motiv că au un auditoriu mai segmentat și calitativ, un auditoriu ce va fi gata să cumpere orice produs sau serviciu pe care îl vor plasa pe pagina lor. Dacă nu în 2020, atunci în 2021 sigur va apărea necesitatea integrării influencerilor în strategiile de comunicare cu publicul.