[Act & play] Adela Bengescu: Cineva îți zice, am găsit un spațiu, e un fost service RATB, hai să facem un spectacol acolo. Și înnebunești de fericire

A mers la actorie dintr-o joacă. Râdea cu o prietenă pe scările Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța, când s-a gândit cum ar fi să dea la teatru. Și poate chiar există, încă din copilărie, semne că suntem potriviți pentru o meserie sau alta. Adela Bengescu, de exemplu, era teatrală de mică. Așa îi spunea sora ei, mai ales când se angajau în vreo ceartă, din care una trebuia să iasă învingătoare cumva. Și tot de copilă, îi plăcea să dea spectacole pentru familia sa, pe care le regiza chiar ea.

În prezent, printre spectacolele în care joacă se numără ”Zadarnicele chinuri ale dragostei”, ”Carusel” și ”Omul cel bun din Seciuan” montate de Andrei Șerban la Bulandra. Și, nu o să vă vină să credeți, o găsim în ”Kremlinul de zahăr”, un spectacol montat într-un fost service RATB. Unde, alături de colegi de-ai săi, a pornit o mișcare independentă inedită. Adela Bengescu a fost, de asemenea, librăreasa Maria în filmul ”Moromeții 2” regizat de Stere Gulea.

În cele ce urmează povestim cu Adela Bengescu despre începuturile sale ca actriță și despre RAMPA, compania de teatru care a pornit din entuziasmul unor tineri artiști de a face mai mult în meseria pe care și-au ales-o.

Ideea de a deveni actriță

Numele meu e Adela Bengescu. Vin din Slobozia. Am trecut și prin Constanța, am făcut liceul acolo la Mircea cel Bătrân. Și într-o zi, după ore, pe scări, aproape de un aparat de cafea la 1 leu, tot râdeam cu o prietenă, poate făcusem o glumă bună sau fusese plictisitor în ziua aia la școală că ai fi putut să râzi din orice, că a apărut ideea asta, cum ar fi să dau la teatru. Prietena mea era pasionată de regie. Am râs în continuare, dar apoi am luat din ce în ce mai serios ideea asta, au luat-o și alții din jurul meu și asta a fost.

Foto: Adi Bulboacă

E adevărat că de mică dădeam spectacole, era ceva grandomanie la mine că eu făceam tot, jucam, regizam, costume. Mama a vrut să fie actriță, dar zice că ar fi avut mare problemă cu tracul. Iar bunicul, tatăl mamei, avea talent de povestitor. Curăța porumb în spate, în curte și povestea. Sora mea a zis mereu că sunt foarte teatrală, în special când mă cert cu ea. M-au atras și alte meserii, de la chimist la avocat, dar mi-a intrat asta cu teatrul în cap și n-am mai renunțat.

Viața de actor în România

Este incertă. Chiar vorbeam cu niște colegi la repetiții zilele trecute și unul din ei a zis: ”Da, frate, cum e și viața asta! Azi crezi că ești genial, monumental, mâine ți se pare că ești cel mai prost din lume!”. Sunt de acord cu el. Poți să nu ai un proiect luni de zile, și apoi să ai trei în același timp.

Joci în teatru de stat, joci în teatru independent. Nu repeți un timp, și apoi cineva îți zice: ”Am găsit un spațiu, e un fost service RATB, hai să facem un spectacol acolo”. Și înnebunești de fericire. Deși e frig și praf. Dar te bucuri, că ai lavaliere.

Foto: Matei D Sopterean

Mie mi se pare că în ultima vreme, actorii au început să aibă mai multă încredere să înceapă ei proiecte, să găsească texte, să caute ei regizori. Să facă multe lucruri, de la scris proiecte pentru AFCN la căutat sponsori. Eu nu mă gândeam că o să fac lucruri de felul acesta la început. Dar am fondat o companie de teatru independent, RAMPA, împreună cu Mihai Alexandru Ion, de la regie și colegii mei de la actorie din facultate.

Cel dintâi personaj făcut

Primul personaj. Primul, primul, a fost în liceu, am participat la un festival, Shakespeare’s Heritage și am făcut ”Pericles, Prince of Tyres”. Eu eram Marina, fata lui Pericles. Credeam că suntem foarte importanți. Am primit primele indicații de regie, de la prietena mea. Mă simțeam ciudat. Dar era foarte plăcut, ne și distram destul de tare. După repetiții mergeam să mâncăm ceva și vorbeam despre teatru. Ca actorii.

Am fost la teatru din Constanța să împrumutăm costume. Am dus o cafea și bomboane la doamnele de acolo să ne dea cele mai frumoase rochii. Uite că am zis și asta. Am avut o rochie albă, mă rog, nu mai era așa albă și era lungă de mine. Am scurtat-o. Dar îmi plăcea mult, mă simțeam prințesă. Am jucat la București, la teatrul Nottara. Am zis tot textul și nu m-am bâlbâit. Aveam un mic monolog, țin și acum minte, intram cu un mic buchet de flori. Erau artificiale. Pacat ca nu mai am poze de atunci.

Oameni cu care ai lucrat

În anul trei de facultate, am avut prima mea colaborare cu un teatru de stat. La teatrul Bulandra. Cu Andrei Șerban. Am avut mari emoții toată perioada de lucru. Și a însemnat mult pentru mine încrederea pe care Andrei Șerban mi-a acordat-o, chiar atunci, la început.  După, am mai lucrat la încă două proiecte împreună. Văzându-l la lucru, am înțeles că pentru un actor e foarte important să se pună în dificultate.

Andrei Șerban spune foarte des că munca la un rol, la un spectacol, nu se termină la premieră. Trebuie să cauți în continuu, să vrei să înțelegi mai multe, să nu fi mulțumit de tine. Mă tot gândesc la asta. Am mai lucrat cu Peter Kerek, și pe parcursul repetițiilor cu el, mai ales la Teen Spirit, am redescoperit plăcerea improvizației. Am lucrat cu Anca Maria Colțeanu la ”Treapta a noua”, de la care am înțeles mai multe despre răbdare și duioșie.

Cea mai lungă dintre colaborări este cea cu Mihai Alexandru Ion. Dar facem lucruri extreme de diferite, niciun rol nu seamănă cu altul. E poate unul din cele mai bune lucruri pe care un actor le poate primi de la un regizor. Cred că este o relație de lucru extrem de sinceră. Am trecut de etapa în care ne menajăm unul pe celălalt. Și e mult mai bine așa.

Am lucrat multe spectacole din facultate și până acum împreună cu trupa RAMPA. Am făcut lucruri de care nu credeam că sunt în stare. Și asta se datorează în mare parte lui Mișu și trupei pe care a reușit să o creeze.

În film am lucrat cu Stere Gulea, la ”Moromeții 2”, unde am fost Librăreasa Maria. Am fost prima oară pe un platou de filmare și totul mă entuziasma. Am simțit experienta diferită de teatru, fiindcă mi se părea că nu am control deloc. Dar Stere Gulea e foarte cald ca prezență și are mare grijă de actori, așa că am avut încredere.

Prejudecățile

Am un prieten care crede că actorii sunt narcisiști și că fac asta dintr-o prea mare nevoie de atenție. Mai crede și că actoria e o meserie păgână.

Învățăturile actoriei

Am învățat multe texte. Și beau cafea seara că îmi trebuie energie la spectacole. Mi s-a schimbat un pic programul de somn și de mâncat.  Înainte vorbeam mult despre teatru, dar de când mi-am dat seama că e un pic deranjant pentru unii dintre prietenii mei, m-am mai calmat.

Foto: Eveline Păuna

Pregătirea pentru un rol

În școală am învățat lucruri de bază, care s-au păstrat, să desfaci un text, să analizezi situațiile dramatice, să faci documentare. Dar lucrurile se schimbă destul de mult pentru mine de la un rol la altul, și de la regizor la regizor. Mă inspiră muzica. Mă inspiră filme și cărți, oamenii din jur. Mă interesează treaba asta cu creativitatea. O ai nativ, sau se poate dezvolta. John Cleese ,,On creativity”, mi-a plăcut. Și mulți alții.

Foto: Andreea-Diana Nistor

Critici și reacții în social media

În zodiacul chinezesc, eu sunt capră de metal. Și se pare că nu accept așa ușor critica. Sau cel puțin așa zice Urania. Urmăresc reacții din media, încerc să iau ce mă ajută. Și chiar dacă primul instinct e să te superi când ești criticat, de cele mai multe ori încerc să trec peste. Să nu rămân doar în mintea mea. Când este de bine, mi-e mai simplu. :)

Foto: Alin Leanca

Ce ar putea fi mai bine în teatru

Este încă destul de dezorganizat și inegal, dar capabil de surprize. Sper să nu se renunțe la a investi în teatru. Mi-ar plăcea să fie colaborări mai dese între teatrul de stat și cel independent, și probabil încurajat mai mult experimentul teatral.

Foto: Romica Zaharia

Uneori tindem să facem anumite lucruri într-un anume fel fiindcă a mai funcționat și ne obișnuim așa. Să fie spațiu și pentru încercări teatrale. E mai greu să investești în astfel de experimente fiindcă nu e garantat succesul întotdeauna. Dar cine știe ce se poate dezvolta.

Dar în cinematografia românească 

Nu știu multe lucruri de inside despre cinematografia românească, văd și eu filmele și îmi fac o părere. Sper să se facă mai multe în 2020. Mi-ar plăcea să fie încurajați mai mult regizorii tineri să facă film, dar cred că tot de bugete este vorba și aici. Și să se facă mai multe genuri de film, să fie mai mare diversitatea.

Reclame și branduri

Nu am făcut nicio reclamă până acum, nu pentru că aș avea ceva împotriva lor, dar nu am luat castinguri. Cred că am auzit și că n-aș avea față de reclamă, și nu știu, nu m-am mai gândit la acest lucru în ultima vreme.

Planuri, visuri și dorințe

Acum îmi doresc mult să reușim să facem prima stagiune RAMPA la Plant Village, să dezvoltăm ideea de teatru de cartier și să experimentăm lucruri în acest spațiu. Nu-mi doresc un anume rol. Sper să meargă bine ce am deocamdată. Mi-ar plăcea să mai fac și film.

Unde te vedem în 2020

La RAMPA, la Plant Village, o să avem în curând premiera spectacolului ”Expoziția. Rampa vs Orkeny”. O să reluăm și ”Kremlinul de zahăr”, după Vladimir Sorokin, ”Julie”, după Strindberg, Staipelochian”, după Cartea Șoaptelor, ”O noapte furtunoasă”, după Caragiale. Programul îl vom posta pe pagina de Facebook a RAMPA și pe Instagram.

La Teatrul Bulandra, joc în ”Zadarnicele chinuri ale dragostei”, ”Carusel” și ”Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Șerban și ”Treapta a noua”, regia Anca Maria Colțeanu. La Teatrul Ion Creangă, în ”Pantalone în Lună”, regia Mihai Alexandru Ion.