[Noii artizani] O lampă cât un colț de pădure

Ne așezăm mici momente de viață în lucrurile din jurul nostru. Dacă apropii urechea, s-ar putea să auzi cum din cana preferată răsună zecile de sorbituri de cafea, din diminețile somnoroase. Între volanele fustei preferate se ascund ore nedormite, nu pierdute – dar câștigate dansând. Perdelele trase ne închid bula de intimitatea și ne promit, în același timp, o privire mai blândă a lumii pe care o ascund de partea celalaltă. Șosetele știu, poate mai bine decât noi uneori, să facă diferența între zilele în care am pășit în lume cu încredere și cele în care am fi preferat să dansăm desculți în casă, doar cu propriile priviri în jur. Stăm între obiectele noastre cu confortul pe care ni-l dă timpul petrecut cu noi înșine.

În fiecare lampă GLŌM, Mircea Struțeanu așază o plimbare în natură, o rază de lumină care își găsește locul ei unic în pădure, un lemn al unui copac care ar fi părut că și-a încheiat povestea. Într-un atelier dintr-o curte de munte, le meșterește o poveste nouă, căreia îi dă un nume propriu, inspirat din mitologia lumii. Un obiect care îți intră în casă deja plin de semnificații. Dar a cărui unicitate se împlinește cu adevărat doar după ce îi încredințezi puțin din tine.

Înainte de GLŌM

GLŌM vine dintr-un dialect scoțian vechi, unde însemna ultima licărire a luminii de apus. Un crepuscul al multor posibilități și dimensiuni. Momentul de întrepătrundere dintre zi și noapte, când vântul se oprește și păsările amuțesc. Animalele sălbatice ies la cutreierat și copacii își întind umbrele pană în depărtări.

Înainte de a face lămpi făceam ceea ce fac în continuare. Vreau sa spun ca n-am renunțat la nimic încă, ci doar le-am înghesuit mai tare. Eu sunt și instructor de escaladă la o sală de cățărat din București, dar și fotograf freelance pe struteanu.com.

Ceea ce am început să fac însă, de curând, a fost să fiu mult mai strict cu timpul și energia pe care le consumam în direcția foto și cea de cursuri de cățărat. Nu mă mai angajez în proiecte pe care nu le simt cu totul pentru mine, iar la sală nu mai lucrez cu oameni pe care nu îi simt motivați și / sau cu energie bună. Așadar cred ca pot spune ca sunt mai selectiv.

Despre pasiune

Eu am făcut facultatea de geografie, protecția mediului și un master de peisaje. Nu pot spune ca lucrez în domeniu, dar cu siguranță nici departe de el nu sunt. Însă pot spune cu mâna pe inimă că tot ce am făcut în viață a fost din pasiune și pentru pasiune. Pasiunea pentru frumos, pentru viață, pentru bunătate și pentru un viitor luminos. Poate că sună a bullshit, dar pe cuvânt că e adevărat.

La început a fost pasiunea pentru natură, cu care am crescut de mic și care mi-a fost transmisă din familie. Iar de când mă știu mi-a plăcut să lucrez cu mâinile și să fac lucruri. Mai ales din lemn. Iar fotografia mi-a deschis ochii în fața luminii. Mă refer la o lumină specială, care se strecoară așa ușor printre noi, încât majoritatea oamenilor nu au timp să o simtă. Este o lumină care separă lumi și care deschide dimensiuni.

Așadar, stând mult timp în natură, în pădure și fiind fascinat de lumină și de umbre, a fost doar o chestiune de timp până când s-a legat totul natural și am visat să fac lampi din lemne uscate, pe care le tot vedeam prin păduri. Este esențial pentru mine să nu folosesc niciun lemn viu. Sunt un mare iubitor de natură și încerc să fac cât de puțin rău pot. Pasiunea mi-am cultivat-o prin păstrarea unei legături strânse și constante cu natura. Tot de acolo pornește și procesul creativ și tot acolo îmi găsesc și inspirația.

Și din pasiune în business

Ideea lămpilor mi s-a plimbat în cap câțiva ani însă, până să mă simt bine cu lansarea unui brand oficial. Asta este o problemă mare de-a mea, că nu mă simt suficient de bun în lucrul x sau y și amân mult începerea sau lansarea lui. Mare prostie. În cazul de față am avut noroc să o am alături pe fosta prietenă, Andreea, care m-a împins de la spate și mi-a zis să fac naibii odată lămpile alea. Mi-a spus-o frumos și îi sunt recunoscător.

Nu m-am hotărât încă să fac asta full time, deși este deja mai mult decât part time. Vreau să spun că n-am renunțat la cursurile de escaladă și nici la fotografie. Din 2 motive: îmi place mult și să țin cursuri de cățărat și să am diverse joburi foto fascinante și, nu în ultimul rând, pentru că încă nu mă pot întreține exclusiv din lămpile mele. Nu știu însă către ce proporție mă îndrept între cele 3. Cred că nu e nevoie să auziți și de la mine ceea ce toata lumea știe prea bine - e destul de complicat să-ți deschizi un business în România și să fii legal cu totul și la zi cu toate.

Prima încercare

Prima lampă făcută o consider un eșec. A fost făcută impulsiv. Pur și simplu eram uimit de brăduții nenumărați aruncați după sărbători, după doar 2-3 săptămâni de împodobire, așa că am făcut o lampă dintr-o bucată a unui astfel de brăduț. Nu mi-a plăcut, dar cum tocmai se stricase o lampă a mamei, am înlocuit-o cu asta. Îmi place să mă mai uit la ea câteodată, ca să văd de unde am plecat.

Echilibrul – o provocare continuă

Cea mai mare provocare a fost să mă lansez concret, după care să fac față discursului meu interior dintre eul care își dorește satisfacții și să culeagă roadele muncii sale și să primească validari de toate felurile și eul care spune că lucrurile bune vin mai greu și că Roma n-a fost construită într-o zi.

Foarte interesant echilibrul ăsta dintre munca creativă și cea antreprenorială. Cred că sunt undeva pe la jumi juma. Ceea ce e puțin tristuț pentru mine, așa că sunt în căutare de soluții pentru a înclina puțin balanța înspre partea creativă. Până la urmă exploratul pădurilor m-a adus aici și nu vreau să pierd din asta.

Fără o echipă, dar cu mulți prieteni

Din păcate nu am o echipă, sau cel puțin nu una fixă și profi. Dar mă ajută mulți prieteni. Unul dintre lucrurile pe care îmi place să le fac în viață este să ajut oamenii. Bineînțeles că sunt selectiv, dar nu voi renunța niciodată la asta. Una peste alta, atunci când am nevoie, se pare că se găsesc oameni bucuroși să mă ajute. Iar toata povestea asta și întreg schimbul ăsta de energie bună și constructivă mă umple de bucurie.

Pe lista rapidă de "to have" se găsesc oameni pentru marketing, atât online cât și offline, oameni pentru comunicare, oameni pentru promovare, oameni pentru it și programare, operator video, editor video, sunetist etc. Dar pentru că nu îmi permit să-i plătesc pe toți momentan, așa cum merită clar, lucrez mai ales cu prieteni.

Natura, loc și de atelier

Cel mai mult îmi place să lucrez în aer liber. Soarta a făcut ca familia mea să aibă două case la munte, una la Sinaia, construită de străbunicul meu și alta micuță, țărănească, în Piatra Craiului, cumpărată acum 26 de ani pe mai nimic. Nu am un atelier așa ca stau în curte acolo, când într-o parte, când în cealaltă, cu un super prelungitor la care îmi conectez toate aparatele și sculele electrice. Majoritatea muncii o fac totuși manual. Lucrez totuși și în București, mai ales partea electrică, care nu face mizerie.

Și lămpile au super-puteri

Aș spune că lămpile GLŌM sunt diferite față de celelalte lămpi din multe direcții, unghiuri și motive. În primul rând fiecare piesă este unicat. N-aș putea nici măcar eu să fac o alta la fel. Eu mă ocup de întreg procesul de producție, de la ideea alegerii unei anumite specii de copac sau a zonei de unde aleg să caut lemnul, până la faptul că uneori umblu ore în șir prin păduri sălbatice în căutarea bucăților de lemn, pe care le aleg cu atenție, să nu facă parte dintr-un copac viu.

După ce termin o lampă de lucrat, ea primește un nume propriu, inspirat din mitologia lumii. Nume care își va găsi explicația și istoria pe eticheta lămpii, alături de o scurtă poveste a lemnului în sine. Cu locul unde a fost găsit, perioada și atmosfera de acolo. Tot din etichetă face parte și o mică poză a locului exact în care am găsit lemnul. Cu fiecare lampă cumpărată ofer și o carte poștală cu poza (cel mai adesea un peisaj de pădure) cu locul unde era lemnul. La lămpile de podea sau la cele de tavan, care sunt mai mari și mai scumpe, ofer un high resolution print, care poate fi înrămat și pus pe perete însoțind astfel lampa.

Însă adevărata lor superputere cred că este intimitatea pe care o oferă, căldura și însuflețirea pe care cred că o aduc unui spațiu. Eu cred că în fiecare lemn stă cuibărită o mică părticică din pădurea în care a crescut el. O lampă GLŌM este un mic colț de natură.

Clienții – o nișă de iubitori de natură și artă

Oameni care înțeleg de ce o astfel de lampă nu este un simplu lemn cu un bec înfipt în el. Ei înțeleg tot procesul din spate și cum fiecare lampă este în sine o poveste. O poveste strâns legată de viața pe care a dus-o copacul sursă, de locul unde a crescut, de vârsta sau de specia lui și multe altele. Sunt oameni care, ca și mine, iubesc poveștile. Cel mai adesea mă găsesc pe net, prin rețeaua mea de cunoștințe și prieteni.

Promovarea online & offline

Cel mai adesea îmi promovez lămpile pe net - Facebook și Instagram. Apoi ar fi târgurile, la care am început să merg de anul ăsta. Și nu în ultimul rând, din vorbă în vorbă, când stau cu lumea la povești. Dintre toate astea prefer ultima variantă, pentru că este singura în care pot apuca să spun o poveste pe îndelete și pentru că îmi place să mă uit în ochii oamenilor când vorbesc cu ei. Sigur că pot face asta și la târguri, dar acolo este ceva vânzoleală și am tendința să fiu mai agitat. Sunt conștient însă de puterea internetului și de faptul că doar așa pot ajunge să fie văzute de mii și mii de oameni noi.

Comunitatea de artizani din România

Cu siguranță există. Aș spune chiar că există mai multe. De exemplu eu mă bucur să fac parte dintr-o asemenea comunitate, numită Kătun. Însă comunitatea cea mare de la noi, care le cuprinde pe toate, mi se pare că este, ca și țara noastră, foarte frumoasă, dar care îmi lasă mixed feelings. Un lucru este cert: comunitatea crește și are în sânul ei oameni care strălucesc. Sper doar să aibă puterea să nu se lase stinși de ceilalți.

Nevoia de legături reale

Cred că este un interes tot mai mare în direcția artizanală din cauză că tot mai mulți oameni ajung să muncească foarte mult în tot felul de domenii și să aibă un nivel crescut de stres. Crește astfel nevoia de frumos, de sensibil, de artă și de hrană spirituală. Cred că oamenii simt nevoia să aibă grijă de sufletul lor mai mult, ca răspuns la consumul pe care îl depun în viața lor de zi cu zi.

 Sunt din ce în ce mai mulți oameni care merg la terapie, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun. Sunt oameni care fac terapie prin artă, alții care fac terapie prin sport și tot așa.  Cred că atunci când cineva cumpără un lucru handmade sau o piesă de artă poate avea un sentiment organic care îl leagă de originea și de procesul lui de creație. Lucru cu neputință de simțit în cazul unui produs de serie, scos pe banda unei fabrici.

Un ochi spre viitor

Creșterea pe care mi-o propun pe viitor este una organică. Nu am nici resursele și nici nu mă încântă ideea unei promovari agresive a brandului. Mi-ar plăcea că lampile să facă singure lumină și să-și spună povestea mai departe. Sigur că mi-aș dori ca GLŌM să crească, iar pentru asta în 2020 mi-am propus să mă deschid și pe piața din restul Europei. De un singur lucru mă feresc însă - să ajungă un brand comercial.