2019 a fost un an de restart pentru Andreea Nemens, consultant strategic in servicii de creatie, si partenerii sai. Si-au asumat sa construiasca de la zero agentia 11.22 si deja au castigat primul pitch mare in fata unor agentii de top din Romania. Intre ”Best year of my life” si "Bine ca se termina", Andreea bifeaza prima varianta. Pentru curajul de a porni ceva nou.
Asta e toata frumusetea. Cred ca doar asa ne vom gasi vocea. Facand din aceasta agentie si din fiecare proiect o poveste, de care sa ne bucuram cu oamenii cu care o scriem, spune Andreea
In ce priveste trendurile care vor influenta industria si anul viitor, Andreea crede ca marketingul experiential va fi mereu in trend, iar consumatorii trebuie sedusi. In plus, brandurile vor trebui sa isi gaseasca o identitate clara, iar companiile sa investeasca in comunicarea interna pentru a avea angajati fericiti.
Inceput de 2019
Noi am inceput anul 2019 la jumatatea lui. Atunci am lansat 11.22 si, ca la orice inceput, a fost cu mult entuziasm. Au trecut 6 luni si suntem recunoscatori si bucurosi. Am inceput proiecte noi, am reusit sa luam si un client mare, care sa ne gireze cu incredere alegandu-ne intr-un parteneriat pe termen lung. Este primul pitch mare pe care il castigam in fata unor agentii de top din Romania. Asta ne onoreaza, ne obliga, ne da incredere.
Anul intreg, pe scurt
2019 a fost un an de restart. In plan personal simt cum, incet, incet ma adun si imi gasesc energia si bucuria de a face. A fost extrem de important ca am avut curajul, si eu, si partenerii mei sa pornim pe un drum impreuna sub forma unei agentii care are ca principal obiectiv cresterea noastra, in noile noastre roluri, cresterea proiectelor in care ne implicam si a businessurilor cu care interactionam.
”Bine ca se încheie” sau ”Cel mai bun an de pana acum”
”Best year of my life” pentru ca am indraznit sa pasesc pe un drum aparent batatorit, dar pe care eu si partenerii mei ni-l asumam intr-un mod personal. Si asta e toata frumusetea. Cred ca doar asa ne vom gasi vocea. Facand din aceasta agentie si din fiecare proiect o poveste, de care sa ne bucuram cu oamenii cu care o scriem.
Ce ti-a atras atentia
Un frizer nebun conduce lumea din umbra. Cred ca avem nevoie de umor, intr-o lume nebuna, dezlantuita. Cred ca putem sa gasim punti intre noi vorbind despre politica nu cu “unfriend-ul” la picior. Unde o sa ajungem? Vom ramane izolati in bula noastra, ne vom pierde prietenii pentru ca unii credem in Iohannis si altii nu credem. Nu mai vorbim cu parintii pentru ca se uita la Antena 3. Nu vi se pare disproportionata atitudinea? Noi ne pierdem linistea si prietenii, ei fac mai departe politica pe care o stiu de 30 de ani.
Romania la 30 de ani de libertate
A castigat 30 de ani de minte cu care se poate uita in urma sa vada cat de naivi am fost, cat de creduli, incrancenati. Cred ca avem o vedere mai limpede astazi despre ce s-a intamplat in cei 30 de ani, cu toate guvernarile, cu totii presedintii si primi-ministrii. Ar trebui sa ne ajute pentru urmatorii 30.
Am pierdut dragostea pentru tara, agatandu-ne de un partid sau un om care ne-a dezamagit. Am pierdut umanitatea si increderea ca sunt si oameni buni, cinstiti, care schimba lumea in jurul lor. Ne-am pierdut reperele sanatoase pe care oamenii simpli, curati le aveau, pe care intelectualii de elita ai acestei tari le aveau acum 100 de ani.
Libertatea in munca ta
Libertatea mea este sa pot sa aleg cu ce clienti ma intalnesc si aleg sa semnez un contract, cu ce oameni imi place sa impartasesc opinii, pentru ca sunt deschisi sa asculte si perspectiva mea si eu ma pot imbogati din experienta lor.
Libertatea de a spune ce gandesti si de a te simti ascultat.
Libertatea de a spune pot sau nu pot, cred sau nu cred.
Libertatea de a face ceva dupa intuitie, de a documenta intuitia. Libertatea de a nu-mi aglomera ziua pana la refuz sau, dimpotriva, de a-mi aglomera weekendul pentru ca aleg sa fac un proiect care imi place.
Libertatea de a pleca sa iau copiii intr-o zi la pranz de la scoala ca sa mergem sa patinam.
Cele mai tari proiecte
Lucram la mai multe proiecte in paralel. Am tras 6 luni ca sa le vedem intamplandu-se acum. Nu stiu cum, dar toate se aglomereaza pe final de an. Mai povestim despre ele dupa ce apar si vedem ce impact au. Si, sa nu uit, proiectul 11.22. Super exciting sa desenezi agentia ta de la 0.
Like or hate
Nu mi-a placut politica. Dar aici nu e nimic nou. Mi-a placut maxim tot ce fac ONG-urile si oamenii implicati, MagiCAMP si Melania si Vlad cu echipa lor, Bogdan Ivanel si echipa Code4Romania, Tudor Chirila, Oana Pellea, care pot parea nebuni de la un punct aducand mereu teme de actualitate in atentia celor care ii urmaresc, Fundatia 9, asta ca sa ii mentionez aici doar pe cei mai vizibili in bula mea.
Dar am oameni necunoscuti unui public larg cum sunt Alin si Georgiana Paraschiv care au salvat un caine superb, si-au luat 2 animale alpaca, ca sa faca terapie cu copii sau alearga la maratoane ca sa ajute. Maica Ecaterina care are grija de 126 de copii zi de zi. Alex Dima si echipa “Romania, te iubesc” care scot la lumina subiecte grele, se implica si ajuta. Am in bula mea zeci si zeci de oameni sau grupuri de oameni care sunt foarte implicati. Ei ma fac sa ma simt mica si inutila. Ma uit la ei ca la eroii zilelor noastre. Ma uit la ei si cred ca iubirea poate sa salveze lumea. De am fi mai multi care sa iubeasca ca ei.
Campanii misto
Nu ma pot opri la 20, 40, 50 de idei pe care le-am vazut si au ramas cu mine. Am pus cateva fara sa fac un top.
Avem anul asta spoturi care sunt productii care te super impresioneaza, vezi Hennessy cu Sir Ridely Scott, spoturi manifest social cum sunt Nike “Dream crazier” si Gillette “The best a man can be”, avem Campania Sprite de la noi care vine sa vorbeasca despre bullying si intregul demers, de peste 2 ani, pentru a da o lege anti bullying, lobby included, initiat de un brand pentru cum copii cum e Itsy Bitsy.
Spotul de Craciun la care mi-au dat lacrimile Apple “ The Surprise”, poate pentru ca am ajuns la varsta la care avem parinti care se imbolnavesc si apreciem firecare zi si fiecare Craciun, dar si pentru ca e foarte veridic spusa povestea, asumat ca le dai uneori copiilor tableta pentru 10 min de liniste. Spotify, simplu, dar foarte insightful. Campaniile care investind enorm in research au creat produse pentru a-I ajuta pe cei cu dizabilitati sa traiasca o viata in care se pot bucura mai mult Microsoft “Changing the game”, Google “Creatability”
Burger King si “The Whopper detour” pentru ingeniozitate in tara unde poti sa te folosesti de competitie ca sa vorbesti despre tine.
Trenduri 2020
Punctez 3, dintre care primele 2 sunt evergreens.
Mi se pare ca uitandu-ne in ultimii ani, repetam, ca in moda, niste trenduri. Cat s-a mai ras de SIT, cat s-a mai vorbit de AI, cat s-a tot vorbit despre integrare si apoi despre specializare, totul era digital native.
Eu as puncta un lucru in care cred si daca mi-ai fi pus intrebarea asta acum 20 de ani si peste 20 de ani as raspunde ca INSIGHT-UL e mereu in trend, e greu de gasit si ai nevoie sa il pui magistral in poveste ca sa ramana valoros.
Si as mai spune ca ”experiential marketing” va fi mereu in trend, consumatorii trebuie sedusi, e nevoie sa gasesti, ca brand, capacitatea de a te conecta cu oamenii intr-un mod care sa aiba sens pentru ei.
Iar ultimul pe care l-as puncta este comunicarea interna, sudarea identitatii unei companii in randul echipelor, oamenilor pe care ii au. Daca ei nu cred, daca ei nu respira un aer comun si nu au realmente obiective comune in care sa creada, atunci e foarte greu. Si vedem companii care vopsesc garduri, care poate chiar fac treaba buna cu produsele lor, dar angajatii sunt demotivati, pleaca pe capete si vorbesc de rau compania. Mai devreme sau mai tarziu, aceste companii vor ajunge intr-un punct critic. Motorul unei companii este echipa si cred ca suntem intr-o perioada in care se reinventeaza comunicarea interna.
Ce ar putea fi mai bine
Chiar BINELE. Daca ar exista o etica reala in fiecare industrie, nu doar de frica organismelor de reglementare, daca fiecare companie mare sau mica si-ar propune sa faca putin bine, in limita bugetelor, pentru a-i ajuta pe oamenii care ii cumpara sa duca o viata mai buna, pentru a aduce ceva folositor mediului in care fac business, lumea din 2020 ar fi un loc mai bun in care sa traim cu totii.