Radu Abraham: Cred ca orice surse de inspiratie ai avea, oricat de geniale ar fi ele, desavarsirea lor vine doar prin munca

Radu Abraham: Cred ca orice surse de inspiratie ai avea, oricat de geniale ar fi ele, desavarsirea lor vine doar prin munca

Pe de o parte, avem nevoia și utilul. Apoi, confortul. Fizic, ca în cazul unui scaun. Psihic, care se poate regăsi în forme și obiecte care plac, indiferent de functionalitatea lor. Apoi, avem arta. Care nu trebuie neapărat să placă, ci să te facă să simți sau să îți pui întrebări. Și la granița a toate acestea se află obiectele gândite de Radu Abraham, designer de obiect. Un fel de artă funcțională, meșteșug, tehnică, muncă și inspirație. 

Am observat ca multe dintre obiectele pe care le faceam nu aveau neaparat un public si atunci am inceput sa dezvolt o parte de productie care imi asigure un venit, iar o parte din castig merge inapoi in materiale pentru obiectele mele, spune Radu

 Indiferent de destinația proiectului la care lucrează, satisfacția cea mai mare este aceea când pleacă din atelier și pe mâinile lui se vede că a muncit toată ziua. Până la urmă, spune Radu, cel mai important lucru în formarea lui a fost munca. Despre etapele care l-au adus aici, primele încercări, temeri, cumpărători și privitori, designul de obiect din România, artă, tehnică și supraviețuire, în rândurile ce urmează:

 

Scurta istorie personala

M-am nascut la Cluj-Napoca, aici am studiat si, cu cateva exceptii, trait toata viata. Dupa liceul de Arte Plastice, alegerea instinctiva a fost Universitatea de Arte si Design. In liceu terminasem sectia Design si aceasta a fost alegerea si pentru facultate. A durat insa pana sa devin cu adevarat interesat de domeniu si sa gasesc o zona a lui in care sa ma regasesc.

Spre sfarsitul facultatii am avut cateva tentative timide de a face grafic design, perioada care a durat probabil catre un an, dupa care la master am descoperit designul de obiect. Intre timp ma angajasem la o firma de productie publicitara din Cluj, unde faceam machetare in Corel pentru diverse piese/proiecte ce trebuiau realizate in atelier, pe cnc, laser, plotter. Pot sa zic ca am invatat multe lucruri in toata perioada asta si a fost primul contact ca adult, daca bine tin minte, cu un atelier. Era super mare si stiu ca imi facea placere sa petrec timp acolo. Proiectele insa semanau destul de mult intre ele si munca putea deveni plictisitoare destul de usor, iar creativitatea nu pot sa zic ca primea cei mai puternici stimuli.

Am plecat de la jobul acesta la inceputul masterului printr-o intamplare nefericita atunci, dar fericita ulterior, cu o contraoferta care nu s-a mai concretizat, dupa ce imi dadusem deja demisia. M-am concentrat mai mult pe proiectele de la facultate si am inceput sa ma gandesc serios la ideea unui atelier, insa era descurajator cand iti dadeai seama de costurile implicate.

Cateva veri in SUA cu Work and Travel, m-au ajutat sa rezolv o parte din problema financiara si dupa ultima, am reusit sa imi strang bani pentru niste scule de baza, cu care sa incep. Am lucrat ca server, un job pe care de-a lungul timpului l-am tot avut si de care imi amintesc cu drag.  Dupa ce m-am intors si mi-am organizat un mic atelier, problema era ca acum nu stiam ce sa fac sau cum sa incep. Din lipsa de cunostinte tehnice, parca nici ideile nu tare mai veneau si mi-era greau sa imi dau seama ce puteam face cu sculele respective.

Drumul artistic s-a format din mers, nu a fost in sine un scop. Imi doream doar sa lucrez si cautam sa primesc feedback de la oameni avizati. Unul dintre aceste feedbackuri a fost un internship la Berlin, la o companie si intr-un atelier cu proces de productie similar cu al meu, foarte hands-on si cu destul de putina proiectare pe calculator.

Revenind, in timp directia in care mergeam a inceput sa devina tot mai clara. Am observat ca multe dintre obiectele pe care le faceam nu aveau neaparat un public si atunci am inceput sa dezvolt o parte de productie care imi asigure un venit, iar o parte din castig merge inapoi in materiale pentru obiectele mele. E in continuare un drum in lucru, cu multe necunoscute si aspecte pe care inca nu stiu neaparat cum ar trebui sa le abordez, insa e cu siguranta mult mai clar decat la inceput. Am invatat de exemplu ca e mult mai greu decat imi imaginam atunci.

Prima data cand m-am gandit la un atelier, imi imaginam ca intr-un an o sa mearga, o sa fie super ok. Dupa ce m-am intors de la Berlin mi-am zis ca de atunci va mai trebui de fapt un an, si dupa primul targ din Bucuresti, un an mai tarziu, am crezut din nou ca acela e momentul de cand va mai fi nevoie de inca un an. Acuma imi vine sa rad. Fac asta de 4 ani si cred ca daca ar fi mai dau un prognostic acum, desi incerc sa nu, as zice ca mai e nevoie de vreo 3-4 ani.

 

Etape de formare

Cred ca mergand pe un fir cronologic, as zice ca prima etapa importanta a fost scoala. Aici ma refer mai mult la o istorie a designului cu care am intrat in contact acolo si care mi-a trezit curiozitatea spre o documentare personala pe care am ales, sau am fost nevoit sa o fac ulterior, intelegand si devenind in felul acesta atras de subiect.

Chiar daca modul in care ti se predau lucrurile si chiar daca ceea ce ti se preda nu pot fi considerate repere actuale din domeniu si, doar cateva dintre materiile predate sunt de fapt relevante, faptul ca eram acolo m-a constrans, daca pot sa zic asa, sa imi fac o cercetare personala, pe care desi evident o poti face si in alt context, fara sa fi urmat facultatea aceasta, sunt sigur ca eu nu as fi facut-o.

Cred ca facultatea, indiferent de ce domeniu vorbim, dar cu atat mai mult in domenii vocationale, iti pune la dispozitie timpul necesar in care poti sa experiementezi si sa ai niste cautari personale, fara sa trebuiasca sa le explici prea mult si fara sa fie neaparat nevoie ca din proiectele realizate sa castigi bani.

Ajungi in felul acesta sa cauti sincer, intr-o directie pe care in primul rand o simti si abia dupa aceea te gandesti daca exista posbilitatea ca acea directie sa fie si o sursa de venit. In momentul in care intri in viata la propriu si aspectul financiar devine principal, se schimba mult ecuatia.

Tocmai asta mi se pare ca reprezinta facultatea, perioada aia de tampon in care munca ta nu e inca legata atat de puternic de partea financiara si poti in felul asta sa cauti o reteta personala careia sa ii dai un sens in directia asta.

Daca incepi sa faci asta la 30 de ani fara sa iti permiti sa te sustii financiar, dupa cateva esecuri, care sunt parte din proces din punctul meu de vedere, cel mai probabil ca te descurajezi si nevoile financiare incep sa suprime dorinta de a creea, devenind astfel foarte usor sa renunti. Imi pare rau ca nu am inteles asta mai devreme si ca nu am profitat din plin de perioada aceea. Cred ca aici intervine de fapt rolul unui profesor, pedagog sau mentor in esenta, care cu o abordare potrivita poate sa faca un student sa inteleaga lucrurile astea.

Tot intr-o oarecare legatura cu facultatea, pentru mine ca parte din etapele parcurse au fost acele veri cu Work and Travel, fara de care nu as fi avut banii si posibilitatea de a imi cumpara sculele de care aveam nevoie.

In parcursul de dupa, a urmat internshipul la Berlin care a fost la momentul respectiv o confirmare buna a faptului ca exista potential in ceea ce faceam. Acolo am invatat destul de multe, atat practic, pentru ca lucram la ei in atelier, taiam, sudam, slefuiam, cat si aspecte legate de logistica, shipping, relatii cu clientii, surse alternative de venit pe care un atelier ti le poate pune la dispozitie si cred, gandidu-ma acuma, ca fara sa imi dau seama, dupa ce m-am intors am aplicat destul de multe principii similare in ceea ce urma sa fie atelierul acesta pe care il am impreuna cu 3 prieteni si in care lucrez.

Imediat dupa intoarcere si in fiecare an de atunci incoace, participarea la RDW a fost un target pe care am incercat sa il ating si sa imbunatatesc obiectele cu care aplicam. A devenit in felul acesta si asta o etapa, al carui upgrade incerc sa il fac constant.

De RDW se leaga si doua dintre cele mai frumoase proiecte/colaborari ale mele, cea cu MBQ si cea cu DeltaCraft. In ambele dintre ele am lucrat in colaborare cu mesteri si am realizat impreuna cu ei o serie de obiecte. Seria facuta cu cei de la MBQ a fost realizata in colaborare cu mesteri caldarari si un strungar si a constat intr-o familie de vaze si tavi realizate din cupru, alama si lemn, iar obiectele realizate cu DeltaCraft au fost o serie de “volume de sezut” realizate din stuf cu un mester din Letea.

Ambele colaborari au insemnat super mult pentru mine si m-au dus practic intr-o noua zona de interes si anume cea legata de mestesuguri si posibilitatea recuperarii lor prin designul de obiect. M-am reintors cu tema asta la scoala, si am inceput o cercetare pe subiectul acesta, in cadrul unui program de doctorat. Cred ca asta e etapa actuala in care ma aflu, chiar daca in paralel incerc sa ma ocup si de alte lucruri.

Cel mai important lucru in formarea mea a avut-o de fapt munca. Asta e cuvantul cu care as raspunde la cea de-a doua intrebare. E un aspect fara de care nici una din etapele de mai sus nu s-ar fi intamplat, la fel cum nici unele din cele viitoare nu se vor intampla daca iese munca din ecuatie.

Ma rog, exista pasiunea care e mai sus, insa aceasta din urma e mai mult o treaba de sensibilitate pe cand munca e cumva un aspect de natura tehnica, in ideea in care iti materializeaza nu doar ideile, cat prin repetitie si perseverenta si idealurile. Si intr-un mod pe care nu mi-l imaginam, a ajuns sa imi faca o mare placere sa stau sa lucrez si adesea o fac pana tarziu. Exista o satisfactie super faina cand plec acasa si uitandu-ma la mainile mele se vede pe ele ca am muncit toata ziua.

 

Primele incercari

Chiar prima incercare, daca bine tin minte, a fost una care raspundea la o tema pe care am avut-o la facultate si era un baston pe care trebuia sa il facem. A fost primul contact mai direct si mai personal cu lemnul.

Am gandit o forma foarte organica pe care am obtinut-o exact asa cum mi-o imaginam dupa ce am slefuit, in mare parte pe balcon, vreo 2 saptamani cu o rașpilă. La final am fost super incantat de rezultat si era pentru prima data cand ma gandeam ca mi-ar placea sa raman in contact cu materialul si cu un mod din acesta de lucru „for a living”. A urmat un scaun si o lampa, obiecte la care am inceput sa ma apropiu de forme mai geometrice. Acum, in timp ce scriu, imi dau seama ca probabil mi-ar placea sa ma intorc pentru un proiect, la o abordare similara cu cea pe care am avut-o pentru acest prim obiect, bastonul.

Nu stiu neaparat daca la acel moment aveam neaparat temeri, cumva nu imi propusesem nimic inca si doar imi facea placere sa lucrez si incercam sa gasesc ateliere unde sa pot face asta. Am lucrat o vreme pe la niste prieteni prin atelier, carora le multumesc, unde mergeam si fie faceam anumite operatiuni de prelucrare a materialelor, fie doar asamblam elemente realizate anterior.

La vreme aceea, cred ca temerea a fost sa imi conving parintii ca un atelier poate sa fie o idee buna si mai mult decat atat, ca desi eram constient ca pe termen lung poate sa fie o meserie grea ce implica multa munca fizica, era ceea ce imi doream. Au inteles, repede zic eu, si ce era o temere inainte, s-a transformat in suport dupa.

Adevaratele temeri cred ca au inceput sa apara dupa ce am pornit atelierul si am inceput sa ma gandesc/ingrijorez ca poate nu o sa pot asigura un flow suficient de constant de lucrari/venit, pentru a putea sustine toata povestea. Lucrurile s-au asezat si in continuare se aseaza in moduri pe care nu le pot anticipa tot timpul si am invatat, asa cum inca invat, sa am incredere ca totul va fi bine.

O alta temere pe care am avut-o si care inca uneori mai revine insa poate la intensitate mai mica, a fost legata de faptul de a nu ma prinde prea tare in lucrari facute pentru venit si astfel sa ma indepartez de partea creativa, de realizarea de obiecte, care pentru mine este ceea ce imi doresc sa fac, cu scopul ca la un moment dat sa ma sustin doar din asta. Sau ma rog, din proiecte creative, chiar daca nu sunt strict legate de obiecte individuale.

Au existat multe proiecte care erau strict de executie, fara mare legatura cu partea creativa si mi-era cumva teama sa nu ma ia prea mult de la aceasta din urma. Desigur, imi aduceau bani fara de care nici nu s-ar fi putut pune problema realizarii unor obiecte, deseori ele avad costuri de productie destul de ridicate. Si desi creativitatea in proiectele de genul asta nu era de natura estetica, era nevoie de multe ori sa fim creativi tehnic, pentru a realiza tot felul de lucruri.

Mi-am dat seama in timp  ca toate cunostintele tehnice castigate in executia diverselor lucrari m-au ajutat foarte mult in ceea ce imi doream eu sa fac. Initial ma gandeam sa zic ca e un compromis toata dinamica asta, dar imi dau seama ca de fapt e un singur proces care se autosustine.

 

Atelierul

E un atelier de tamplarie si confectii metalice, care se afla intr-o fosta fabrica de carton. De multe ori cand ma intreaba lumea cum e atelierul il descriu ca fiind garaj super mare, de lucru. Practic asta e si este. La inceput imi imaginam un spatiu combinat, care pe de-o parte sa arate bine sa fie populat pe ici pe colo cu diverse obiecte si printre astea utilaje. Cateodata sa intampla, insa asta nu dureaza niciodata foarte mult.

Asa cum sunt toate atelierele, e un spatiu a carui dinamica e in continua schimbare. Exista lucrari care odata terminate mai raman in atelier pentru inca o perioada de timp si asta schimba periodic aspectul. De multe ori se creeaza haos si desi imi place mult sa fiu ordonat mi-am dat seama in timp ca intr-un atelier e destul de greu sa faci asta tot timpul.

Cu atat mai mult cu cat suntem 4 oameni care lucram acolo, uneori impreuna, alteori separat. Imi place mult vegetatia pe care o avem in fata atelierului si de multe ori de primavara pana toamna petrecem mult timp afara. Fabrica in care se afla atelierul e destul de ruinata si vegetatia a inceput sa reintre in drepturi, ceea ce cred eu, compenseaza mult.

 

Primele obiecte

Daca bine tin minte, primul produs a fost acel baston despre care am vorbit mai devreme, iar dupa acesta am facut un un scaun, tot pentru facultate. De data aceasta am gandit un obiect care sa fie mai simplu, atat ca forma cat si ca executie si a fost realizat din lemn si metal.

L-am construit impreuna cu un prieten de familie care avea un atelier in curte, cu aparat de sudura si tot ce era nevoie. Asta a fost primul contact cu lucrul in metal si ideea unui atelier incepea sa devina tot mai puternica si cu tot mai mult sens in capul meu. Intre timp lucram la o lampa mica, cu o baza din ghips si un brat lung de aluminiu, la capatul caruia era un led care avea ca abajur o sticla maro, iar mai tarziu putin am revenit la tema luminii si am realizat o lampa de podea din lemn.

Tot cam prin aceasta perioada m-am reintalnit cu un fost coleg de liceu si am aflat ca facea confectii metalice si am inceput sa colaboram pe diferite proiecte. Am invatat foarte multe de la el, practic tot ce stiu sa fac in metal, si in timp am ajuns colegi de atelier. Primul proiect pe care l-am facut impreuna, ma rog mai mult el, a fost o structura pentru o canapea, insa primul de referinta, daca pot sa il numesc asa, realizat din metal, au fost niste suporturi de haine, realizate pentru Oana Lupas.

E un proiect la care ma gandesc cu mare drag si in care inca ma regasesc destul de puternic. Au urmat niste lampi pentru un bar din Cluj, care de asemenea imi plac in continuare foarte mult si de aici incolo on and off am lucrat constant impreuna.  Tot in acea perioada, am realizat primele sfesnice, tema la care am revenit un an mai tarziu si i-am facut un upgrade.

De-a lungul timpului m-am oprit destul de des asupra luminii, fiind o tema de care imi place sa ma folosesc in obiectele mele.

 

Cumparatorii

Mi-e destul de greu sa raspund la intrebarea asta. Stiu ca orice business plan trebuie sa aiba un profil al cumparatorului pentru produsele vandute. Eu m-am tot gandit si nu am UN profil. Mi-ar placea sa ajunga la cat mai multi oameni, atata timp cat este apreciat si oarecum inteles obiectul. Desi poate par pretentioase ca nevoi de ambianta pe care obiectele le au, ele sunt de fapt super la indemana de folosit in orice spatiu. Cel putin asta cred eu.

De aproape fiecare data, sunt primul care foloseste obiectele. Le aduc acasa, vad cum ma simt cu ele si daca e nevoie sa modific sau sa inbunatatesc ceva la ele. Si locuiesc intr-un apartament super simplu, nimic fancy si totusi obiectele, chiar daca unele pot parea abstracte, ajung sa se integreze foarte bine.

Am vazut in acelasi timp obiecte de-ale mele si in apartamente super faine, alaturi de piese de design foarte atent alese si super tare mi-a placut cum se potrivesc si acolo. Evident, nu poti decat sa te bucuri cand vezi masuta facuta de tine, langa un lounge chair Le Corbusier. In fine, daca ar fi sa rezum foarte scurt profilul cumparatorului, as zice ca ar trebui sa fie acela al unui om cu imaginatie si cu un puternic simt estetic.

 

Teme. Inspirație

Sunt foarte multe lucruri care ma inspira si de fiecare data diferite. De la obiectele iconice care au trasat o linie foarte clara in istoria designului de obiect, pana la pictura sculptura sau arhitectura, pot observa lucruri care ma sa inspire in orice. Si nu doar in lucrurile legate de arta, de multe ori gasesc inspiratie in chestii super simple pe langa care trec pe strada.

Incerc sa fiu cat mai mult timp atent si sa observ lucrurile care trec pe langa mine sau pe langa care trec eu. Sunt curios din fire si asta cred ca ma face sa caut ceva nou la fiecare plimbare prin oras, de exemplu. O puternica sursa de inspiratie in ultima vreme, este arhitectura.

Imi place sa caut elemente arhitecturale, sau principii de constructie/asamblare pe care, modificate la scara, sa le transpun in obiecte.

In acest domeniu, caut destul de mult in perioada modernista, ea fiind o sursa destul de puternica de inspiratie, la fel cum este toate prima jumatate de secol 20. De o vreme incoace ma inspira de asemenea si arhitectura socialista si diversele monumente realizate in spiritul curentului, prin monumentalitatea lor si formele masive, brutaliste, pe care le abordeaza. Ma inspira foarte mult calatoriile si de multe ori intors din acestea vin cu un bagaj destul de frumos de surse de inspiratie.

Sub o forma sau alta, ma intorc mereu la geometrie si la forme si volume de baza din aceasta, pe care le folosesc in obiectele realizate si probabil ca asta ar fi un laitmotiv.

Pe langa sursele exterioare care vin in contact cu mine fara prea mult control din partea mea, exista o alta inspiratie care vine din munca. Nu m-as fi gandit la asta, dar majoritatea ideilor cu o materializare faina, au venit in timpul muncii.

Cred ca orice surse de inspiratie ai avea, oricat de geniale ar fi ele, desavarsirea lor vine doar prin munca si incercarea continua de a le transpune in ceea ce faci. Sa nu se inteleaga gresit, nu consider sub nici o forma ca ceea ce fac este intr-o oarecare masura desavarsit. Dar simt ca daca am vreo sansa sa fac asta, se va putea intampla doar prin munca.

 

Functionalitate si estetica

Cred ca vorbim de doua categorii diferite de obiecte. Evident problema functionalitatii necesita rezvolvare si este esential pentru om sa aiba in jurul lui obiecte care sa ii rezolve diversele nevoi. In acelasi timp eu cred ca exista obiecte care functioneaza prin proprietatile lor estetice, si in felul acesta nu ne mai raportam la intelesul obisnuit al functionalitatii. Imaginatia fiecaruia, poate sa puna la dispozitie posibilitati infinite de utilizare a fiecarui obiect.

Confortul este la randul lui esential, dar cred ca si aici subiectul poate fi discutat din doua unghiuri. Avem pe de-o parte confortul fizic, care in cazul unui scaun, daca nu este atins avem o problema de functionalitate, insa pe de alta parte avem confortul psihic, care cred ca gaseste odihna foarte usor in forme sau obiecte care ii sunt pe plac fiecarui individ, fara a fi atat de mult legate de aspecte obisnuite de functionalitate. Personal, le prefer pe amandoua si cred ca o alternanta intre acestea poate fi solutia ideala.

 

Cum a evoluat designul de produs in Romania

Designul de produs din Romania, as zice eu ca este in continuare la inceput. Se poate vedea o evolutie a acestuia insa poate ca usor cam lenta si de multe ori inca la nivel de experiment. Asta poate fi si din cauza ca neexistand o piata suficient de mare, care sa sustina domeniul si implicit oamenii care contribuie la dezvoltarea lui, multi dintre cei care fac design de obiect sunt nevoiti sa lucreze si altceva pe langa. Sau sa faca designul pe langa altceva. Este si situatia mea, insa am cunoscut si alti oameni din domeniu, care tocmai pentru ca nu aveau un rulaj care sa le permita sa se sustina doar din obiectele pe care le faceau, erau nevoiti sa le faca pe langa alte activitati care sa le aduca un venit.

In mod firesc, obiectele de design au o evolutie direct proportionala cu timpul petrecut pentru a le face si in conditiile in care sunt facute ca un second job, e normal ca si evolutia lor sa dureze mai mult. Cred insa ca directia in care se indreapta este una buna si interesul in crestere pentru designul de obiect nu poate fi decat o confirmare a acestui fapt.

Observ de asemenea o aplecare inspre designul de obiect si din partea unor artisti formati in cu totul alt mediu decat acesta. Mi se pare o treaba super faina, cu un potential mare din punctul meu de vedere, tocmai prin faptul ca ajung sa scoata obiectele/lucrarile rezultate, din zona care este asociata in mod normal cu designul de obiect.

In felul acesta, cred ca cele doua domenii care oricum nu sunt foarte indepartate, pot ajunge sa se apropie si mai mult si in timp sau pe alocuri, chiar sa fuzioneze.

Cred ca ajungem astfel sa vorbim despre functional art, un concept existent pe scena designului din strainatate de ani buni, deja. Este un mod de abordarea a procesului creativ de care personal ma simt apropiat si imi place mult sa merg cu obiectele realizate intr-o zona sculpturala.

Ma documentez constant, si pot sa zic ca sunt la curent cu tendintele. Desi le urmaresc, incerc pe cat posibil sa nu le urmez. Insa aici cred ca intervine o chestie destul de subtila si greu de depistat, in ideea in care cu cat vei stoca in creier mai multe imagini cu obiecte actuale, cu atat tendinta de a te apropia de acele zone cand gandesti tu un obiect, va fi mai mare.

Mai importanta din punctul meu de vedere decat un update zilnic al celor mai noi obiecte, este o cunoastere a felului in care acestea au ajuns sa evolueze in timp. Intelegerea si constientizarea unui fir cronologic pe care acestea au evoluat pana sa ajunga in stadiul actual. Si de fapt scopul acestei documentari este ca prin intelegerea precedentelor existente, sa nu incerci sa urmezi tendintele, ci sa te rupi de ele. Nu stiu in ce masura reusesc.

 

Publicul

Nu stiu ce asteptari a avut sau are publicul din Romania. Am observat insa ca la inceput o mare parte din oameni erau doar privitori si in ultima vreme incep sa apara si doritori/consumatori. Asta inseamna ca oamenii incep sa aprecieze obiectele expuse, vad un sens in acestea, si le doresc pentru casa lor. Cred ca exista o deschidere tot mai mare inspre obiectele realizate de designeri si timp lucrurile se vor aseza.

 

Proiecte recente

Ultimul proiect la care am lucrat este o serie de obiecte din plastic tehnic, realizate in colaborare cu o firma de aici din Cluj, care mi-a pus la dispozitie o mare parte din materialul necesar pentru a realiza obiectele propuse. Multe dintre ele sunt bucati de plastic care au cazut la taiere din placi mari si pe care ei, nu prea mai aveau la ce sa le foloseasca. Seria este alcatuita din 4 lampi, un birou si doua obiecte mai sculpturale cu spatiu de depozitare. Zic asa descriptiv despre ultimele doua, pentru ca nu stiu neaparat cum sa le numesc. In ultima vreme imi place sa merg cu obiectele intr-o zona in care explorarea e foarte mult orientata inspre forma si de multe ori nu pot sa definesc foarte clar din perspectiva functiei, ce anume sunt unele dintre obiectele rezultate.

Parte grea, nu pot sa zic ca a avut proiectul acesta. Mi-am dorit sa lucrez cu un material ale carui dimensiuni de grosime si diametru, in cazul barelor, sa imi permita sa realizez in timp mai scurt un numar mai mare de obiecte. De obiecei, pentru a obtine suprafetele/volumele astea din lemn, procesul e unul mai lung si ce am urmarit prin proiectul acesta a fost tocmai o simplificare a acestui proces.

Vanzarea, cand se intampla, vine in mare parte din offline. Consider ca si recomandarea se incadreaza aici. S-a intamplat sa fie si prin mediul online, insa majoritatea obiectelor vandute, chiar daca nu s-a intamplat pe loc, au venit ca o urmare a unei participari la diverse expozitii.

Pe mine personal m-a ajutat foarte mult participarea la RDW si recomand asta tuturor. Chiar daca feedback-ul nu venea de fiecare data direct si in timp real, de-a lungul timpului, din cauza participarii aici, mi s-au ivit diverse oportunitati printre care posibilitatea sa expun la Viena sau Paris. Nu am si vandut acolo, insa am cunoscut oameni pe care altfel nu as fi avut ocazia sa o fac si cred ca asta e mai important decat a vinde si cu rezultate pe termen mai lung. 

Vanzarea e direct legata de asteptarile/obiceiurile publicului si atunci e un aspect care e legat de raspunsul anterior, fiind si el intr-un proces de dezvoltare. Cred ca toate sursele posibile de vanzare, mentionate in intrebarea voastra, se aplica in egala masura si poate ca vanzari venite din mediul online, au avut de fapt ca sursa originala o recomandare.

 

Reintoarcerea la mestesug

Cred ca lucrul acesta se intampla in primul rand dintr-o o constientizare a potentialului care exista in mestesuguri, si in al doilea rand dintr-o constientizare a riscului ca aceste traditii si mestesuguri sa dispara o data cu mesterii care le practica.

De asemenea, pentru ca tot vorbeam mai devreme de tendinte, cred ca este si acesta un motiv care a dus la reintoarcerea spre mestesuguri. Mi se pare ca e vorba despre o miscare care se intampla la o scara mai mare si care in ultimii ani a fost orientata tot mai mult in directia asta. Cred ca daca se implementeaza corect, poate reprezenta o sursa de venit in plus pentru mestesugari, care de multe ori, in ciuda talentului pe care il au, nu reusesc sa isi asigure un venit suficient pentru un trai decent. Cel putin la noi, din pacate, asta e situatia. 

Nu stiu in ce masura se va reusi prin design o schimbare in bine, insa sper din suflet ca macar intr-o mica masura, acest lucru sa se intample. Insa ne intoarcem din nou la public/piata/vanzari. Si aici cred ca problema ar trebui abordata dintr-o perspectiva mai pragmatica si obiectele realizate ar trebui sa fie clar gandite pentru a ajunge in numar cat mai mare pe piata. Doar in felul acesta mestesugarii ar putea beneficia cu adevarat si in mod constant de acel venit extra.

Exista initiative laudabile si super faine in directia asta, cum sunt cele de la MBQ sau Deltacraft, cu care din fericire am avut si sansa sa colaborez. Ambele colaborari au avut rezultate de care personal am fost foarte multumit si care au fost bine primite si de cei care le-au vazut.

Cu cei de la MBQ am facut o serie de vaze si tavi, realizate din cupru alama si lemn si care au fost lucrate impreuna cu doi mesteri caldarari si un strungar. A fost prima colaborare cu mesteri si a fost o experienta foarte frumoasa, in care am intrat pentru prima data in universul unui mester si am reusit sa vad procesul din spatele muncii sale. Este impresionant si atat de personal cand intri in spatiul acesta al altor oameni, care muncesc asemantor cu tine si vezi cum in urma experientei de-o viata, lucruri care sunt deosebite, par atat de usor de realizat. As putea spune desavarsite, si ma intorc cred la importanta muncii in evolutia fiecaruia.

La fel a fost si experienta DeltaCraft, unde am gandit o serie de volume de sezut, realizate din stuf in tehnica de executie specifica realizarii acoperisurilor. Aici insa diferenta intre lumea mea si cea in care am intrat a fost cu atat mai mare, incat nu eram deloc familiarizat cu tehnica de lucru si intreg procesul de executie s-a intamplat in curtea mesterilor, langa gradina, in Letea. A fost minunat!

Nu stiu daca a fost ceva anume care sa ma fi determinat sa ma intorc spre astfel de repede. Nici nu stiu daca poate fi vorba de o intoarcere, avand in vedere ca nu mai fusesem niciodata aici. In trecut mai lucrasem cu un manufacturier din Viena si de fapt acolo l-am cunoscut si pe Andrei Georgescu prin care am inceput colaborarea cu intreaga echipa MBQ. A fost o serie de intamplari favorabile, care au dus la o constientizare a mea, vis-à-vis de niste lucruri pe langa care, mai mult sau mai putin, am trait de cand eram mic.

In prezent ma simt in continuare foarte atras de acest curent, imi place foarte mult lucrul cu oamenii si o sa continui fara indoiala sa lucrez in directia asta in perioada urmatoare.

Pentru proiectele viitoare, ma gandesc la tot felul de materiale cu care mi-ar placea sa lucrez, insa sunt sanse mari sa ma opresc din nou, o vreme pe lemn. Am tendinta constanta sa ma extind spre materiale noi si asta uneori poate sa te tina in loc. Sau ma rog, nu neaparat in loc pentru ca esti in continua explorare, dar sa incetineasca o evolutie pe care ai putea-o avea daca ai alege cateva materiale pe care sa ajungi sa le cunosti si in care sa te poti exprima la potential maxim. E poate un pic asemanator cu overthinkingul :). Din punctul meu de vedere, genul asta de explorari sunt perfecte de facut in timpul facultatii. Evident ca si facultatea trebuie sa fie intr-un fel anume, si sa te trimita spre zonele astea de cautare prin teme si profesori. Nu stiu insa daca se intampla la noi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related