[Noile dialoguri] Dan Balanescu: Tema educatiei la romani este o tema politica. Tema invatarii nu exista

S-a sunat. Sunetul rece al soneriei, din spectrul alarmelor, inseamna pentru elevi o revenire in sine. Pentru 10 minute doar, pentru care au platit 50. Pauza se va scurge repede, dar hei, totul in numele educatiei! Dan Balanescu crede diferit.

Dan are un background de 20 de ani, ca freelancer in marketing si graphic design. In paralel, e preocupat de semiotica, lingvistica si pedagogie. A vorbit recent la un TEDx pe tema inovatiei, iar acum am discutat impreuna despre ce ar trebui sa insemne educatia moderna.

Pentru ca sunt tatal unei fete de 10 ani, chestiunea invatarii, predarii, educatiei in general, este preocuparea mea predilecta.

El face diferenta intre invatare si educatie, privind educatia ca un proces social, si invatarea ca un fenomen natural. Thomas Kuhn, autorul cartii ”Structura revolutiilor stiintifice”, este unul dintre cei care i-au influentat perspectiva, tocmai de aceea, unui sistem de educatie sincron, aflat intre doua lumi, Dan ii contrapune un model disruptiv, asincron, bazat pe libertatea individului, care este de pastrat cu orice pret, chiar si cu pretul educatiei.  

Provocari

In prezent, principala provocare ar fi revendicarea invatarii ca fenomen principal si judecarea procesului social al educarii, din aceasta perspectiva - trebuie pus individul inaintea societatii.

Societatea are alte ritmuri fata de individ; mai lente. Ea functioneaza pe baza unor “proceduri” gandite sa functioneze mult timp, pe cand dinamica individului este una mult mai adaptabila, sau cel putin mult mai afectata de schimbarile survenite in intervale de timp mai scurte.

Intre lumi

Societatea prefera predictibilitatea (tehnic vorbind, fara predictibilitate societatea se dizolva). Acum, e limpede ca educatia ca instrument social va urmari sa cultive cetateni potriviti structurilor ei. Socialul este un artefact, este o suma de conventii care sunt mai mult sau mai putin faste indivizilor din care este format.

Acest “compromis” este rentabil pentru ins in anumite circumstante (in cele mai multe de fapt), doar ca noi ne aflam acum pe granita dintre lumi, experimentam concomitent si paradigma lumii vechi si paradigma lumii noi.

Astfel ca educatia de astazi, servind o lume sprijinita de o paradigma depasita, nu mai slujeste individul prezent, ci o fantoma a trecutului.

Influente

Opinia mea asupra subiectului a fost influentata de Structura revolutiilor stiintifice a lui Thomas Kuhn; mai exact afirmatia sustinuta de acesta cum ca toate revolutiile stiintifice au fost facute de tineri sau oricum de persoane nou intrate intr-un domeniu (deci tinerii ca membri ai unui trib).

Simplificand, ideea ca toate revolutiile (generic) au fost facute de tineri, este fundamentala. La fel de important este ca afirmatia lui Kuhn nu este un gand personal, un gand filozofic, ci concluzia unui fizician, care studiind filozofia stiintei, a trecut in revista toate evenimentele care au stat la baza principalelor revolutii care s-au inregistrat in istoria stiintei.

Dincolo de aceasta carte, care sta la baza felului in care abordez problema, sunt mai putin lucrari specifice domeniului (interesante, fara indoiala), cat ideile si cartile unor ganditori sau oameni de stiinta din domenii conexe cum ar fi Stiintele Comunicarii, Cibernetica, Psihologia, Semiotica sau Filosofia. 

Perspectiva personala

Eu sunt marketer si om de publicitate. De cand mi-am descoperit vocatia de educator, acestea au devenit pentru mine instrumente. Practica comunicarii impersonale testeaza si poate corecta mai bine ca orice, eficienta unor teorii sociologice, psihologice, ale comunicarii si asa mai departe, dar niciodata, ca profesionist, nu pot sa sacrific obiectivele unui contract, care sunt in final, unele ale profitului.

Daca vreau sa vand, vand, daca vreau sa educ, educ. Sigur ca cele doua domenii se pot intalni, dar e o chestiune de bun simt sa nu afirm ca sunt educator, cand urmarind obiective de castig, folosesc educatia ca mijloc.

Indrumare minim invaziva

Fiica-mea a invatat engleza singura, pur si simplu, fiind expusa de la o varsta foarte mica acesteia. Interesul personal, intrinsec a fost motorul. Nu a trebuit decat sa ii pun la dispozitie resursele pe care le cerea (filme, cantece, povesti, carti, personaje, etc.).

Aceasta experienta a minimei interventii, a expunerii si a accesului a fost experimentata, documentata si teoretizata la alt nivel teoretic si de utilitate, de Sugata Mitra, prin experimentul Hole in the wall, materializat printre altele intr-o platforma online.

Ideea este ca nu exista predare, ci doar invatare si indrumare daca te afli in preajma cuiva care vrea sa invete. Asemenea situatii sunt permanent in jurul nostru, astfel ca unii oameni sunt mai predispusi sa fie indrumatori decat altii… nu exista un loc si un timp privilegiat pentru invatare sau pentru indrumare.

Educatia in societatea romaneasca

Subiectul a inceput sa se manifeste de la o vreme. Exista cateva personaje interesante care s-au exprimat si care se exprima, dar sunt pe care sa dispara ca niste “oameni invizibili”, intr-o societate in care nu exista cultura individului, ci a grupului, a sindicatului. Tema educatiei la romani este o tema politica. Tema invatarii nu exista.

Abordarea mass-media

Cele mai interesante voci le intalnesc pe retelele sociale, personal nefiind racordat la structurile si circuitele educatiei din Romania. Mass-media reflecta ce am spus mai sus, adica nu filtreaza, ci transmite zgomotele societatii… cumva e firesc, oamenii din media nu sunt experti in educatie, ci in stiri, si ca urmare, cand e stire o rostogolesc, cand nu, nu.

Ca sa fiu mai specific, o sa spun ca cel mai important exponent al filosofiei invatarii, ai noii ordini in educatie, Solomon Marcus, a aparut in media, insa din pacate nu a reusit sa strabata distanta dintre mintea lui si urechile care trebuiau sa auda.

Solutii

Solutia vine din zona filosofiei educatiei; vine de acolo de unde ne punem intrebarea cu ce folos?. Societatea contemporana pare a fi raspuns ca in folosul cetatii. Raspunsul corect, insa, este: in folosul individului.

Cea mai importanta valoare care defineste individul ce se implineste este libertatea. Ca urmare nici nu are rost sa discut despre educatie decat daca libertatea nu este conservata cu orice pret. Cu orice pret inseamna fie si cu pretul educatiei.

Toate formele educatiei contemporane oficiale incalca mai mult sau mai putin aceasta valoare fundamentala pentru a intruni conditiile solicitate de sistem: toata lumea in acelasi loc, in acelasi timp, disciplinata, ascultand inteleptul de pe scena (the sage on the stage). Aceasta forma de educatie se numeste “sincrona”.

Solutia optima timpurilor noastre este dimpotriva: “educatia asincrona”. Aceasta solutie am experimentat-o multi dintre noi (tinerii in orice caz) in situatia jocurilor online, unde indivizi de oriunde din lume, intra oricand, intr-un spatiu virtual, se sincronizeaza in cateva minunte la ultimele evenimente si continua jocul fara nici o problema.

O astfel de solutie, respecta, libertatea individului, este mai economica (nu solicita spatii fizice, intretinere, personal numeros) si este, nu in ultima instanta, mai performanta. De ce? Pentru ca oricine, de oriunde, poate studia doar cu somitati, intalnindu-se cu acestea online. Sigur, asta ar insemna sa dispara armata de cadre didactice, inlocuita fiind de cativa indrumatori exceptionali.

Al doilea element al solutiei e inca si mai extrem decat primul, pentru ca ataca insasi fundamentul invatamantului de stat: obligativitatea… invatamantul este gratuit si obligatoriu: gratuit e ok pentru ca presupune facilitarea accesului, problema e la obligatoriu… cele doua se exclud reciproc. Pur si simplu, lucrurile trebuie sa fie clare: ori una, ori alta, amandoua sunt ca “virgula” spusa in plina cacofonie, facand-o inca si mai evidenta.

Statul trebuie sa asigure toate resursele pentru a facilita accesul si atat. E decizia fiecaruia ce face cu viata lui. Scolile de acum sunt un lant de fabrici de diplome conditionate una de alta (nu intri la liceu daca nu ai facut generala sau la facultate daca nu ai liceul) si o uriasa masina de locuri de munca. La celalalt capat, am avea o societate care angajeaza pe baza de aptitudini sau portofoliu, nu de diplome si o masa de oameni care invata ceea ce ii implineste.

Solutia, in rezumat: invatamant gratuit asincron minim invaziv.