![[Jurnalist.md] Ana Sârbu: Am refuzat de multe ori să fac materiale tendențioase și m-am concediat. Nu regret](https://media.iqads.ro/2019/12/collage13-cover-850.jpg)
O perioadă era Ana Sârbu de la Timpul, de la Jurnal TV, de la Unimedia, de la Agora. Iar acum e jurnalistă la postul de televiziune TV8. Încă. Printre rânduri a spus că urmează niște schimbări. Mai e și profesoară de jurnalism la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și voice actor la Codifun.
„Ca să fii un jurnalist bun nu este nevoie să vorbești mult, ci să știi ce să vorbești și când să vorbești. Trebuie să fii un om educat, inteligent, un bun diplomat și empatic. Și, să rămâi om, indiferent de situație și bani, asta m-a învățat tatăl meu”
Totuși, nu s-a visat jurnalistă. Voia să fie doctor. Dar au apărut niște „circumstanțe” care i-au schimbat drumul, aducând-o în albia presei. Iar profesia se pare că i se potrivește întocmai cu principiile și valorile despre care ne-a mai vorbit în rândurile ce urmează.
Calea spre jurnalism
Am început să muncesc din anul I de facultate, adică din 2009. Până atunci, am studiat la profil Real în liceul din satul meu natal Brânzenii Vechi.
Anul 2009 mi-a rămas în memorie drept un an complicat, nu pentru că m-am mutat în capitală, ci din cauza teribilelor evenimente din 7 aprilie. Eram clasa a 12-a când totul s-a întâmplat. Pe 7 aprilie, când m-am întors de la lecții, am conectat TVR-ul, ca de obicei, și mă pregăteam să-mi fac temele. La un moment dat aud pe fundal multă gălăgie și reporterul spune: „Proteste în masă, tinerii își manifestă nemulțumirea față de rezultatele alegerilor de la Chișinău”. Atunci privirea mea brusc s-a îndreptat spre ecranul televizorului. Țin minte exact imaginile și fețele oamenilor care apăreau în reportaj. În sat, nimeni nu știa nimic. Am început să butonez telecomanda. Evident, primul canal a fost Moldova 1, care difuza talk-show cu Mircea Surdu.
Am continuat să butonez, dar nimeni nu spunea măcar vreun cuvânt de ceea ce se întâmpla în capitală. În 2009 nu există „atât de mult internet” și nici prea multe calculatoare. Nu aveam de unde să aflăm detalii. Am început să sun colegii și să-i întreb dacă știu ceva. Priveam cu ochii în lacrimi televizorul.
Îmi amintesc emoțiile și de 8 aprilie 2009. Lecția de istorie. Profesoara ne-a permis să ascultăm știrile live despre ceea ce se întâmpla la Chișinău prin intermediul radioului. Da, la radio. Cu doar 10 ani în urmă așa ne informam. Evident au fost idei și dorință să mergem împreună cu unii colegi de clasă la Chișinău, dar părinții... Așa că am privit de la televizor. Despre ce s-a întâmplat cu adevărat am aflat peste mulți ani. Pe atunci nu aveam nici cea mai mică idee că peste 7 ani urma să realizez interviuri cu mai mulți tineri, care au protestat în PMAN și urmau să fie maltratați. Iar unele detalii, pe care le-am aflat din interviurile realizate cu tinerii maltratați atunci, nu le pot uita nici astăzi, (aici puteți găsi câteva din acele declarații:
Cam așa a rămas în amintirea mea anul când am intrat la facultate, dar și în presă.
Nu am ales jurnalismul
Am vrut să fiu doctor. Așa au fost circumstanțele, dar nu regret că anume așa s-a întâmplat. La un moment dat, chiar am avut de ales între medicină și jurnalism. Atunci, am ales jurnalismul, fără să mă gândesc prea mult și fără a ști ce înseamnă de fapt. Știam că aleg cu inima, chiar dacă rațiunea striga încontinuu „Alege medicina! Atâția ani ți-ai dorit asta”.
Viața constă din alegeri. Și de cele mai multe ori, viața nu îți oferă a doua șansă. Uneori trebuie să faci alegerile potrivite la 17 ani, ca la 30 să nu te trezești cu regrete și gânduri: cum ar fi fost dacă...
Experiență
Am început să muncesc la ziarul „Timpul” în perioada când activau „greii jurnalismului”, unul dintre ei fiind chiar Constantin Tănase. Țin minte pe fiecare angajat în parte. Am avut onoarea să muncesc cu cei mai buni. Apropo, asta am făcut întotdeauna - am ales să muncesc alături de cei mai buni. Uneori, prefer să fiu cel mai „prost lup” printre cei mai deștepți, decât cel mai „deștept lup” printre cei mai proști. Aș putea spune că mă mândresc cu primele articole la „Timpul”, cu unele :) . Multe au fost ciopârțite (în sensul bun) de jurnalista Sorina Ștefârță, de care mă temeam enorm. O priveam ca pe un guru al limbii române și voiam să pot scrie ca ea. Primul articol a fost despre „Festivalul Mierii”, al doilea – „O zi din viața unui militar din Batalionul 22”, iar al treilea – un bătrân de 88 de ani, cu vreo 35 de nepoți, de care avea grijă doar vecinul. Apropo, ultimele două au ajuns pe prima pagină de vineri. Adică, pe atunci, era ceva nemaipomenit.
Ziar. Radio. TV. Online. TV
După ziar, am făcut câteva săptămâni de radio, dar am făcut skip și am vrut televiziune. Am făcut radio doar pentru că voiam să încerc toate tipurile de jurnalism. Asta pentru ca să mă asigur la ce mă pricep cel mai bine.
În 2011 era o selecție riguroasă la JurnalTV, o perioadă de glorie a acestei televiziuni (așa cred eu). Lucrau oameni tare buni pe atunci. După trei luni de voluntariat, petrecând 20 ore din 24 între pereții televiziunii, din vreo 50 de voluntari am rămas vreo 3. Am rămas să muncesc acolo pentru aproape doi ani. Să descriu perioada de acolo? E complicat :D. Mâncam pe apucate, pe la vreo 12 noaptea din aparatele de pe holurile televiziunii, dormeam pe scaunele de la montaj pentru că voiam să reușesc tot ce am promis. Plângeam mult în baie și ascultam toate feedback-urile, fără prea multe pretenții. Eram pâine caldă. Nici nu-mi vine să cred că am fost așa om bun și tăcut. Dar anume așa învăț: tac, ascult și fac concluzii.
După televiziune am făcut online, aproape 7 ani în trei instituții media, două dintre ele fiind Unimedia și Agora. Dar și în online am făcut multe reportaje video. Practic, doar materiale video.
În clipa în care scriu încă mai muncesc la TV8, sunt reporter la știri și producătoarea emisiunii „Regionalii”, dar curând lucrurile se vor schimba. La TV8 sunt de aproape de 2 ani. Pe lângă reporterie am acceptat să fac și un proiect despre combaterea știrilor false. Pentru că, în 2015, am avut un proiect similar am decis să mai dezinfectez spațiul media de știri false și manipulare. Proiectul de la TV8 „dezinfaFAKEtarea” l-am încheiat în luna septembrie a acestui an.
Amintiri
Fiecare instituție media mi-a oferit experiențe diferite, chiar pregnante, dacă vreți. Totuși, situațiile excepționale sunt cele care m-au marcat. Accidente, incendii, cazuri cu oameni care au avut de suferit în urma unor circumstanțe ale vieții. Când cunoști poveștile oamenilor, nu poți rămâne indiferent. Asta te marchează.
Sunt câteva momente pe care nu cred că am să le uit vreodată. Unul din ele a fost când am urcat pe Președinția Republicii Moldova, pentru a face un stand-up. Lucram atunci la Unimedia (2013). Am frică de înălțime, dar când este vorba de serviciu – uit. Imaginile din vârful clădirii îți taie respirația.
O altă situație a fost când filmam incendiul de pe strada Ismail (2018) și voiam imagini cât mai bune. Am mers în spatele incendiului, unde erau mai multe mașini cu pompieri. În timp ce filmam, nu am observat cum am pus piciorul chiar printre furtunurile cu apă ale pompierilor și în momentul când a țâșnit apa cu presiune... Am avut noroc că am reacționat rapid și erau în jur oameni care m-au ajutat. Doar că din cauza presiunii și a vitezei, furtunul mi-a „atins” piciorul. Am mers cu gamba umflată vreo săptămână, dar a trecut. Adică, am muncit oricum :D .
Au mai fost situații când am sărit gardul pentru a ajunge la un bătrân și momente când, practic, am înotat ca să obțin imagini bune, zburat cu parapanta, urcat în tanc și împușcat din Kalașnikov. Chestii pe care le face orice jurnalist.
Greșeli
Este destul de greu să răspund. Asta pentru că o dată cu trecerea anilor, acele greșeli pe care le consideram la 23 de ani, acum le consider experiență. Poate aș fi vrut să devin mai sigură pe puterile mele... mai devreme. Aparent, unii oameni vor spune că sunt un om arogant, însă lucrurile nu stau chiar așa. Pentru a rezista oamenilor și părerilor negative din jurul meu trebuie măcar să par puternică, iar plânsul prin toalete sau în pernă pe nimeni nu-i interesează. Și nici nu ar trebui. Cum zice mămica mea: oamenii nu trebuie să îți vadă slăbiciunile, ci doar puterea de a lupta.
O zi obișnuită de muncă
Este o zi lungă :D. Totuși, vă povestesc pe scurt. Dimineața devreme, duș, mers pe jos (uneori), cappuccino, serviciu, documentar, filmări, uneori - multe filmări, ambuteiaje, scrierea textelor, voice-over, programări filmări, apeluri telefonice încontinuu, agendă, uneori - prânz, lecții la Artico (predau jurnalism copiilor), drum.
Energie pentru jurnalism. Și nu numai
Nu doar jurnalismul mă consumă, ci și oamenii din jur. Uneori mai mult decât aș vrea. Totuși, dacă faci ceea ce îți place - se întâmplă mai puțin.
De unde mă încarc cu energie? Cel mai mult din somn, momente frumoase cu persoanele dragi și vacanțe. Totuși, eu sunt omul oamenilor. Adică mie îmi place comunicarea în timpul zilei, primesc energie din forfota orașului, discuțiile cu oamenii și chiar gălăgia de la serviciu. Dar seara vreau liniște, multă liniște. Seara, zgomotele mă irită. De aia și vreau să am o casă în pădure, dar aproape de metropola gălăgioasă.
Primesc energie de la lucruri mici, ca de exemplu de la fulgii de zăpadă. Îmi place iarna, ninsoarea, când este frig și trebuie să te ascunzi printre hainele groase. Iar iarna este un anotimp al amintirilor pentru mine. Amintiri frumoase care mă încarcă. Am o tradiție - privesc filme americane de Crăciun, încă din luna august.
Rolul unui jurnalist
Aici am putea discuta veșnic. Asta pentru că mulți din țara noastră, dar și de peste hotare, au uitat care este rolul acestuia. Am fost și voi rămâne de părere că un jurnalist nu doar informează, ci și educă societatea. Unii jurnaliști uită că puterea pe care o dețin este imensă. Un simplu cuvânt poate afecta vieți, iar unele acțiuni pot distruge destine. Atunci când jurnalistul acceptă să facă anumite materiale despre cineva sau ceva, poate alege – să le facă sau nu. Dacă este un material care are scopuri meschine, jurnalistul are dreptul să refuze... Mulți nu o fac, pentru că le este frică să nu-și piardă jobul. Dar ei pot să o facă. Eu îndemn jurnaliștii să aibă verticalitate. Am refuzat de multe ori să fac materiale tendențioase și m-am concediat. Nu regret.
Greutăți și provocări
Nu știu cu ce probleme se confruntă colegii mei, dar pot să vă spun ce mă afectează pe mine. Sunt atât de multe, dar fac parte din rutina mea zilnică și, probabil, nici nu le mai consider provocări și greutăți.
Cea mai mare provocare rămâne cea financiară. Dacă vrei să fii jurnalist independent trebuie să accepți și faptul că nu vei fi bogat. Cel puțin în primii 10-15 ani.
În jurnalism este mai bine să vii cu lecțiile învățate. Pentru că, de multe ori, jurnalismul îi schimbă pe oameni. Și nu în direcția bună. Ar fi bine să vii în jurnalism deja cu principii și valori. Nu acelea la care v-ați gândit, dar cu acele pe care familia ți le-a dat. Cel puțin, părinții mei m-au educat corect și cinstit. Jurnalismul este o meserie care necesită tărie de caracter, insistență, multă omenie, diplomație și inteligență. Jurnalismul m-a învățat, poate, să lupt până scot la iveală o problemă, un adevăr... Și, în momentul în care pleci dintr-o companie media – „nu ponegri locul de unde ai băut apă”. Acest lucru este valabil și pentru șefii instituțiilor media, după ce pleacă angajații lor.
Prejudecăți
Este una care mă irită mult: „Ană, tu vorbești mult, ai ales meseria potrivită”. Nu, pentru ca să fii un jurnalist bun nu este nevoie să vorbești mult, ci să știi ce să vorbești și când să vorbești. Trebuie să fii un om educat, inteligent, un bun diplomat și empatic. Și omenia – cuvântul care îmi sună în urechi non-stop. Să rămâi om, indiferent de situație și bani, asta m-a învățat tatăl meu.
Noua generație de jurnaliști
Pot să zic sigur că majoritatea oamenilor care vin la facultatea de jurnalism vor să apară pe sticlă. Și acest lucru nu cred că s-a schimbat în ultimii 20 de ani. Totuși, tinerii jurnaliști din anul 2019 sunt mult mai siguri, mai informați și cu mult mai multe posibilități decât cei din anul 2009, de exemplu.
Puterea a patra
Jurnalismul a fost, este și va fi o putere. O putere colosală. Libertate poți avea dacă îți dorești. Desigur, există țări în care jurnaliștii nu au această libertate pe care o avem noi.
Jurnalismul, încotro?
Acum totul este în continuă mișcare. Să o fac pe profetul nu aș vrea. Dacă va dispărea meseria de jurnalist sau televiziunile? Nu va fi așa. Vor exista mult timp, doar că vor suferi anumite modificări. Multora li se pare că s-ar descurca să fie jurnaliști. Și-au pus telefonul în față și vorbesc, povestesc ceea ce se întâmplă la fața locului. Gata, sunt jurnaliști. Da, asta este o parte din jurnalism. Una tare mică. Jurnalistul nu doar relatează. Jurnalism de calitate înseamnă documentare, surse, cultură generală, viziune etc.
Efectele internetului
Mulți se informează „din Facebook”. Din acest motiv și am ajuns să am proiecte de combatere a știrilor false și a manipulărilor, pentru că orice informație apărută pe internet este considerată drept un adevăr. S-a pierdut din calitate și, pe alocuri, din credibilitate. Totuși, sper că oamenii să devină mai selectivi când citesc informațiile.
Rețelele sociale
Practic, toți se informează și postează declarații importante pe Twitter (Europa), VK (Rusia) și Facebook (R. Moldova). Fiind politician sau persoană publică preferi să publici declarațiile importante pe rețelele sociale, decât să răspunzi la apelurile a 20 de jurnaliști. Așa este mai simplu.
Ce ai de câștigat: găsești ușor informații și imagini video despre practic orice și oricine, dacă vei căuta bine.
Ce ai de pierdut: risc înalt de a fi manipulat și mințit, dacă nu verifici informația.
Social media afectează doar în cazul în care jurnalistul vrea acest lucru. Eu văd doar partea bună – o platformă de a-ți promova produsul.
Relația cu PR-iștii
Există jurnaliști care „se transferă” în PR și Comunicare, crezând că este același lucru. Și unii dintre jurnaliști nu se descurcă cu meseria de comunicator. Ca să fii un bun profesionist trebuie să studiezi la universitate sau să treacă ceva ani ca să înveți din greșeli. Mai există talente, dar asta este mai rar.
Există o altă problemă. Unii comunicatori consideră că funcția lor le permite să se comporte de parcă sunt „Dumnezeul pe pământ”, iar jurnaliștii trebuie să se închine ca să obțină informații. Ar trebui să rămânem oameni simpli, indiferent de funcțiile noastre și persoanele pe care le cunoaștem.
Avem două extreme: lipsa unei relații sau relații prea apropiate. Sunt comunicatori care oferă informații rapide doar prietenilor săi din presă. Ceea ce este greșit, evident. În țările europene, comunicatorii și jurnaliștii ies la o ceașcă de cafea pentru a discuta informații, pentru a crea legături profesionale și chiar planifica subiecte.
Mobilitatea jurnaliștilor
Nu pot să zic că s-au schimbat conferințele. Ele au rămas la fel. Dar să scoți un jurnalist din oficiu este mai complicat, mai ales dacă nu sunt resurse financiare. Totuși, subiectele și poveștile interesante pot face un jurnalist să iasă din oficiu.
