Bilanț la 1 an de la lansarea platformei de influencer marketing 2Performant - Ce bugete s-au alocat influencerilor

Bilanț la 1 an de la lansarea platformei de influencer marketing 2Performant - Ce bugete s-au alocat influencerilor

Platforma de influencer marketing 2Performant, face retrospectiva primului an de funcționare şi împărtăşeşte statisticile înregistrate în urma a aproape 400 de colaborări avute între influenceri şi brandurile care au lansat campanii în platformă.

Platforma conectează brandurile cu influencerii şi simplifică procesul de derulare al unei campanii pentru toţi utilizatorii implicaţi. Influencerii reuşesc să ajungă mult mai uşor la brandurile pe care comunităţile lor le apreciează, iar brandurile descoperă constant noi ambasadori prin care pot transmite mesajul lor. De exemplu, în doar 3 zile o companie poate desfaşura o campanie cu peste 20 de influenceri, cu un minim de resurse alocate în comunicarea cu aceştia.

Profilul influencerilor listați în platformă
Un marketplace consolidat, unde brandurile pot găsi oricând influencerii potriviți.

Sunt 508 de creatori de conținut în platformă, de la influenceri cu câteva mii de urmăritori, până la vedete cu audiențe de milioane.

 

Media numărului de followeri la nivelul influencerilor listați în platforma 2Performant arată în felul următor:

  • Facebook - 37,7 mii
  • Instagram - 41,5 mii
  • Blog - 61,5 mii
  • Youtube - 118,8 mii

 

Instagram la putere

După cum se vede în distribuția profilurilor de mai sus, Instagram caştigă tot mai mult teren, din cei 508 influenceri din platformă, 426 dețin și un cont de Instagram. Instagram crește accelerat de mult timp și nu pare să se oprească. Sunt destui influenceri care activează exclusiv pe Instagram și au comunități foarte sudate.

 

Cât s-a plătit real pe o colaborare cu un influencer

Există aproape 400 de colaborări în cadrul celor 62 de campanii de influencer marketing derulate în platformă (unele încă în desfășurare), ceea ce înseamnă o medie de 6 influenceri într-o campanie.

Există și influenceri care au avut foarte multe colaborări, recordul fiind de 10.
Următorii pe listă după numărul de colaborări sunt influenceri cu 7, respectiv 6 campanii finalizate.

Valoarea medie a unei colaborări a fost de 172 euro, iar tariful mediu plătit pentru 1000 de urmăritori a fost de 1,81 euro.

S-a observat o dorință foarte mare din partea influencerilor să colaboreze cu brandurile, mai ales din faptul că jumătate dintre aplicările la campanii se fac în primele 24 de ore de la lansare. Așadar, platforma este pentru mulți dintre influencerii listați marketplace-ul pe care 2Performant l-a imaginat și a reuşit să spargă barierele de timp şi birocraţie care întârziau startul a noi colaborări relevante între influenceri şi branduri.

 

Clienții, de la librării online la companii din industria de banking

Există o mare diversitate de industrii printre brandurile care au utilizat platforma 2Performant: Orange, Old Spice, Pampers, Cărturești, ING, Decathlon, Lay’s, Elefant.ro, Vivre, Catena, Dyfashion, Esteto, Piatraonline, Vegis, ș.a., unele branduri revenind în platformă pentru mai multe tipuri de campanii.

"Îmi place să spun că prin accesul la o astfel de platformă s-a democratizat marketingul online. Barierele de tehnologie, buget și competență au dispărut, iar întrebarea care se pune astăzi pentru orice brand este: cați oameni vrei să faca marketing pentru tine?",
spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

 

Despre campanii

Parte dintre brandurile care au avut colaborări în platforma 2Performant au fost la prima campanie cu influenceri. Există în piaţă un interes tot mai crescut legat de colaborarea cu influenceri dar bariera de care se lovesc brandurile este lipsa informaţiilor despre influencerii disponibili în industria lor şi despre particularităţile structurării unei campanii de influencer marketing. Platforma vine în sprijinul lor tocmai prin accesul instant la peste 500 de influenceri şi consultanță în structurarea briefului şi derulării campaniei.

Pionierii campaniilor cu influenceri au fost în mod tradițional brandurile din industriile de food, fashion și beauty. Însă, pe măsură ce influencer marketing-ul se maturizează, se alătură și alte industrii - chiar și pe segmentul B2B. Aici însă este încă nevoie de mai mulţi creatori de conținut cu comunităţi nu neapărat numeroase, ci foarte nișate.

Una din campaniile B2B derulate prin platforma 2Performant a fost ”Libertate în facturare” de la SmartBill, campanie adresată influencerilor cu audiențe din zona de business. Iată două dintre postările campaniei:

 

2Performant a stat de vorbă cu Miruna Ursache de la SmartBill despre această campanie de influencer marketing și puteți citi interviul aici.

Un alt profil al brandurilor prezente în platformă sunt multinaţionalele, care au nevoie constant să identifice noi influenceri. Aceştia aleg utilizarea platformei şi pentru campaniile cu mai mulţi influenceri, reuşind astfel să gestioneze multe colaborări într-un timp scurt.

 

Vlad Vlădescu, Digital Marketing Manager la PepsiCo, descrie colaborarea cu 2Performant în felul următor:

"Mi-a plăcut felul în care se poate gestiona într-un mod facil și centralizat o campanie cu un număr mare de influenceri implicați, sărind peste eforturile obișnuite de negociere și implementare directe.
Am apreciat disponibilitatea datelor despre comunitățile influencerilor, care ne-au ajutat în selecția celor mai potrivite profiluri.
Din punct de vedere al conținutului creat, am primit execuții care ne-au surprins plăcut, aliniate briefului, în care produsul a fost integrat natural și neinvaziv pe pagina influencerilor."

 

Rezultatele primului an validează necesitatea platformelor de influencer marketing pentru a susţine dezvoltarea trendului la nivel local, acum când piața este în creștere și influencer marketing-ul a trecut de la ”să facem?” la ”când și cum facem?”.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related