Ioanei Paun nu ii este frica. Nici sa incerce si sa experimenteze, nici sa se izbeasca de ziduri si prejudecati in proiectele sale artistice. Nu ii este frica nici sa vorbeasca despre subiecte sensibile, cum ar fi violenta, din perspectiva amorala. Nu ii este frica nici de publicul care o asteapta pe 18 decembrie, la premiera The Birth of Violence, la Bruxelles, in cadrul bienalei internationale Europalia. Spectacolul a fost prezentat in noiembrie in Franta, la Le Phenix Scene Nationale din Valenciennes, iar pe 18 si 19 decembrie va fi prezent la Theatre Les Tanneurs din Bruxelles.
Timp de un an, Ioana a lucrat cu o echipa de artisti din Romania, Franta si Belgia, interogandu-si fiecare propria pozitie cu privire la radicalism si violenta. Cum este inhibata si cand este legitimata social violenta? Cum se naste violenta?
Am pornit de la mame si am ajuns la societate, asa ca am decis sa lucram cu cetateni normali, din fiecare oras in care ajungem, si sa vedem daca exista in ei samburele violentei si cum il putem declansa.
Ioana spune in randurile de mai jos povestea acestui spectacol si ce a descoperit despre propriile ei mecanisme de gestionare a violentei in timpul acestui proiect.
Teatru, logica, arta
Am vrut sa dau la film, ar fi trebuit sa fac pregatire la Bucuresti, eu eram din Cluj, aveam Bac, asa ca am zis ca hai sa urc un etaj mai sus la teatru sa vad daca pentru Teatru e la fel de dificil. Nu ma interesa teatrul si chiar si acum imi e dificil sa merg sa vad spectacole, pentru ca imi da o senzatie de fals si prefacatorie, prafuiala.
Merg doar la teatre independente sau la spectacole din alte tari. Ca artista nu sunt aproape deloc formata formal, sincer, cu toate facultatile de arte, formarea mea initiala ramane in stiinte exacte. Am facut Matematica si Informatica, am fost olimpica la logica, sunt concreta. Un punct important a fost intalnirea cu artista Tania Bruguera care mi-a zis: you want to be badass but you're not there yet.
Primele incercari
La mine totul s-a intamplat cu capul inainte, ca un berbec, fara emotii si fara frici, doar cu izbituri puternice care veneau din increderea mea prea mare in mine si in ceilalti. Nu am stiut ce e temerea si ce e frica in aceasta meserie, de cele mai multe ori naivitatea mea e citita drept aroganta sau tupeu. Am pornit cu alti patru colegi, intr-un proiect numit Tanga Project, si in anul 3 de facultate am facut primele spectacole in afara institutiei.
A fost o aventura care ne-a consolidat tuturor increderea ca teatrul e asa cum il faci, nu asa cum il vezi.
Temele care te obsedeaza
Relatia cu autoritatea este tema mea recurenta. Apare mereu si mereu, in tot felul de forme. E o problema inca nerezolvata. Pana nu ii dau de cap nu pot trece la spectacole de dragoste :))
Povestea Birth of Violence
In 2016 am primit o propunere de la un teatru din Germania sa fac ceva la ei si le-am propus un proiect care urmarea drumul unei mame prin Europa, incercand sa-si recupereze fiul intrat in ISIS. Proiectul a ramas in aer, asa ca tema a revenit in 2017 cand am primit invitatia de la Romaric Daurier sa regizez la teatrul pe care il conduce, le Phenix.
Am citit un articol in Huffington Post despre mamele jihadistilor si m-a interesat perspectiva lor, fiindca sentimentele lor transcend judecata sociala uzuala, care intervine in genul asta de cazuri. Ma interesa sa discut despre violenta, Nasterea Violentei, din perspectiva mamei unei persoane radicalizate.
Variante, incercari
Am avut o intalnire cu artistul francez Amine Adjina si ne-am asociat sa creem impreuna acest spectacol, ca si concept. Am pornit de la mame si am ajuns la societate, asa ca am decis sa lucram cu cetateni normali, din fiecare oras in care ajungem, si sa vedem daca exista in ei samburele violentei si cum il putem declansa.
Insa ideea inca nu este in forma finala, voi repeta pana pe 18 Decembrie cand am premiera la Bruxelles, pentru ca nu sunt multumita de forma ei prezenta. Greutatea principala este sa vorbesti despre un subiect sensibil, aproape interzis, din perspectiva amorala, unui public cu garda sus.
Cat timp ai lucrat la acest proiect
Peste un an, dar nu continuu. Inca lucrez, dupa Bruxelles sunt sigura ca voi fi multumita, inca nu am ajuns la miez.
Cum s-a format echipa
Foarte eclectic si organic. Aveam nevoie de oameni de film, au venit pe rand, apoi de o artista vizuala, o urmaream pe Ioana Sisea pe Instagram si am ales sa lucrez cu ea, a acceptat, ne-am dat amandoua cu capul de pereti pana sa gasim forma finala a instalatiei din spectacol.
Reactii
Un programator important mi-a zis ca i-a placut mai mult decat ultimul show al lui Milo Rau. Asta mi-a ajuns.
Mecanismele tale interioare de gestionare a violentei
Atunci cand aleg sa vorbesc despre violenta sunt foarte calma si controlata. Dar mai mult ma intereseaza discutia despre distrugere, care este o sub-tema a proiectului - adica terorismul, care pana la urma asta face, distruge. Am realizat ca imi e foarte usor sa distrug ce am creat precum si sa anulez contexte in care nu cred.
Am realizat ca lucrul care conteaza pentru mine cel mai mult este sa cred in ceea ce fac si sa abandonez ahtierea pe care o aveam pentru recunoastere si respectul breaslei. Pentru mine nimic nu egaleaza sentimentul ca sunt cat mai aproape de a spune, artistic, un adevar sau o pozitionare pe care o am vizavi de ceva sau cineva.
