Toate experientele de viata te ajuta in munca de actor, crede Pavel Ulici. Pentru a juca, e important sa traiesti mai intai. Si apoi te folosesti ca un sadomasochist de experiente care te-au traumatizat sau, dimpotriva, reinvii momentul in care te-ai indragostit cu adevarat pentru prima oara. Pavel si-a facut debutul in lumea filmului in 2012, cand a aparut in "The Zero Therorem" regizat de Terry Gilliam. Apoi a tot jucat. În "Minte-ma frumos in Centru Vechi", regizat de Iura Luncasu, „The sons of liberty, regizat de Kari Skogald, „6.9 pe Scara Ricther”, regizat de Nae Caranfil, “Metal Hurlant”, regizat de Gulilliam Lubrano, “Dragon Heart: Druid's Curse”, in regiza lui Colin Tague.
Pavel a aparut si in videoclipul Deliei, „Da, mama” si, de 12 ani, a jucat în foarte multe reclame, de la Coca Cola si UPC, Maggie, Skoda și Tarom la Bergenbier, Vodafone sau Joe. In timpul liber, Pavel este implicat intr-un proiect muzical alaturi de Flavia Hojda. Despre muzica, filme, reclame si suflet, in randurile ce urmeaza:
Copilaria la tara e cea mai frumoasa
M-am nascut intr-un orasel frumos, inconjurat de dealuri, numit Baia Mare. Am absolvit Liceul de Arte din acelasi oras, sectia muzica/chitara clasica. Cele mai frumoase amintiri din copilarie, sunt cele petrecute in vacantele de vara la bunici, la tara. Acolo era locul in care puteam sa ma bucur cu adevarat de cele 5 simturi cu care am fost inzestrat. De la cerul pe care doar acolo il puteam vedea cu toate stelele lui, la mirosul fanului proaspat cosit, pana la gustul mancarurilor facute de bunica Clara.
Astea sunt lucrurile pe care le pastrez cu drag in sertarul cu amintiri valoroase, mai ales ca in ultima vreme traind intr-un mediu cu mult beton, nervi si poluare, le simt din ce in ce mai mult lipsa. Poate suna un pic poetic, dar asta din cauza faptului ca mi-am propus sa compun cate un cantec pe saptamana si citesc multe poezii.
Vocatia actoriei
Nu sunt genul de om care si-a dorit din pantecele mamei sa se faca actor. Cred ca nici cand am dat la actorie nu m-am gandit prea mult la asta. Petreceam mult timp in preajma colegilor fratelui meu Corneliu, care era deja student la UNATC. Ma atragea felul lor de a fi, mi se parea ca sunt speciali, diferiti, imi placeau serile petrecute impreuna, cantand, vorbind, jucandu-ne tot felul de joculete de pe la facultate, iar apoi in urma unui pariu cu unul dintre colegii fratelui meu, am decis sa dau la facultate.
Cred ca prin anul doi mi-am dat seama ca vreau sa fac asta iar apoi in anul trei cand ma pregateam pentru admiterea la masterat, in timpul lucrului cu mine insumi, am avut un moment in care am simtit ca asta e meseria pe care vreau sa o urmez. Cerebral vorbind cred ca e un mod prin care pot sa ma exprim artistic.
Studentia
Pentru mine a fost o perioada bogata in: emotie, cultura, prietenii, iubiri, despartiri, esec si succes. Mai ales in primii doi ani, in care eram atat de entuziasmati si plini de viata, dornici sa ne aruncam in necunoscut. Petreceam foarte mult timp cu colegii, defapt eram tot timpul impreuna. Dupa ce terminam cursurile, daca nu aveam de pregatit vreun examen pentru care lucram de multe ori pana tarziu dupa miezul noptii, imi chemam colegii pe la mine sa vedem un film sau sa facem o seara de recitat poezii sau pur si simplu sa petrecem timp impreuna.
Au fost niste ani frumosi de care imi e dor.
Imi e dor pentru ca atunci nu ne interesa asa mult sa devenim cei mai mari actori, ne interesa sa fim impreuna, sa ne bucuram de ce se nastea acolo in timpul exercitiilor. Imi e dor pentru ca eram parca mai reali. Apoi a venit anul trei de facultate “cand deja eram actori” pregatiti pentru spectacol, gata sa intampinam jungla de afara.
Cea mai mare frica
Cea mai mare frica a mea, nu o voi face publica din motive lesne de inteles. Dar una dintre fricile mele e este, cum zice vorba din popor, sa nu trec prin viata ca gasca prin apa.
De la viata la film
Toate experientele de viata te ajuta in munca de actor. Te folosesti ca un sadomasochist de experiente care te-au traumatizat poate, sau dimpotriva, reinvii momentul in care te-ai indragostit cu adevarat pentru prima oara.
E important sa traiesti si apoi sa scrii, zicea Cehov. Cred ca asta oarecum e valabil si la actori, e important sa traiesti viata in mod real, sa acumulezi experiente din care mai apoi sa iei in functie de ce ai nevoie pentru rolul la care lucrezi.
Pregatirea pentru rol
Nu am o metoda anume, ma folosesc de ce am invatat in scoala si de experienta pe care am capatat-o in anii ce au urmat. In prima faza, cand am un text in fata, il citesc de mai multe ori si incerc sa aflu cat mai multe informatii despre personajul pe care il am de interpretat. Incerc sa imi dau seama care sunt relatiile dintre el si celelalte personaje. Dupa care, cu informatiile pe care le am din text, plus alte materiale de documentatie, filme, muzica si o doza de imaginatie, incerc sa creionez universul acestui personaj pe trei etaje: emotional, fizic si psihic.
Influenta fratelui mai mare
Nu stiu exact cum si daca m-a influentat in mod direct fratele meu Corneliu Ulici, in decizia mea de a urma actoria. Dar in schimb stiu ca a avut si are o influenta mare asupra vietii mele. Chiar zilele trecute, discutand cu cativa prieteni despre spatii in care am locuit, mi-am dat seama ca fratele meu, este omul cu care am locuit cel mai mult sub acelasi acoperis. M-a sprijinit foarte mult in ceea ce am facut pana acum fie ca era vorba de chestiuni ce tin de actorie, muzica sau viata in general. Asa ca nu pot decat sa ii multumesc si sa imi doresc ca toti fratii sa aiba un frate ca al meu.
Cu Terry Gilliam, pe platourile de filmare
Experienta cu Terry Gilliam a fost destul de scurta, el a venit la un moment dat la mine si mi-a spus: “Wow, semeni perfect cu James Franco” eu i-am zambit usor fals, el a mai zis cateva vorbe, dupa care a plecat. In schimb, un lucru fantastic, care s-a intamplat datorita acestui proiect, a fost ca, la aproximativ doi metri de mine juca Cristoph Waltz, colegul meu de birou in acest film.
Sunt extrem de recunoscator ca am avut ocazia sa il vad pe unul dintre actorii pe care eu il apreciez foarte mult, in campul muncii. Sa vad profesionalismul, talentul, creativitatea acestui om, pe viu, a fost o mare bucurie pentru mine.
De la actorie la muzica
Acest proiect muzical, cu prietena mea draga, Flavia Hojda, s-a nascut tot in teatru, acum cativa ani. De atunci, cu multe pauze, printre filmari si repetitii, am mai cantat prin diverse locatii. Dar de ceva vreme ne-am hotarat sa acordam mai multa atentie muzicii. Cum ziceam la inceputul interviului, mi-am propus sa compun cate un cantec pe saptamana. E un proces destul de greu si anevoios, pentru ca am multe idei pe care le incep, fac cate o strofa sau un referen iar apoi ma opresc si nu reusesc in nici un chip sa le mai continui, sa le fac o structura finala.
Mi-ar placea foarte mult sa facem un spectacol in care sa combinam cele doua arte, muzica si teatrul. Nu stiu momentan in ce forma, nu stiu daca in spiritul musicalului clasic, dar ma gandesc mult la asta.
Fascinanta lume a reclamelor
Am dat sute de castinguri pentru reclame si am aparut in destul de multe in decursul anilor.
Practic, primul pas pe un platou mare de filmare, a fost prin 2006 la studiourile Castel Film, cand filmam pentru un spot publicitar. Tin minte ca a fost o productie destul de mare, cu dansatori, cai, actori, pompieri etc. Am fost foarte fascinat de tot ce vedeam in jurul meu, mai ales ca tocmai ce ma mutasem in Bucuresti din oraselul meu micut in care nu se intamplau prea multe evenimente.
Planuri de viitor
Dupa cum am spus, momentan vreau sa dezvolt proiectul muzical, sa gasesc un concept care sa imbine muzica si teatrul, sa imi gasesc un agent strain pentru film, pe Europa si cam atat, in linii mari.
