Valurile care se spărgeau de bărcile pescărești, poveștile oamenilor dintre ape, cimitirul cu istorii desprinse din alt univers. Acestea și multe altele au rămas în amintirea celor 15 adolescenți care au participat la a doua ediție a atelierului de documentare creativă inițiat de One World România la Școală. Am vorbit mai întâi cu inițiatoarea proiectului, Petra Dobruská, despre cum a pornit această aventură, iar acum, șapte dintre cei care au participat, Adelina Apetrei, Ioana Pătrașcu, Anca Copoiu, Andreea Clopot, Maria Argianu, Ruxandra Vulpe și Ada Stan, povestesc despre experiențele trăite în Sulina.
Adolescenții au lucrat exclusiv cu mijloace analoage, fie peliculă, fotografii pe film, Polaroide sau grafică, Majoritatea au fost fascinați de posibilitatea de a filma pe peliculă, simțindu-se că se reîntorc în timp, pe vremea lui Godard și a altor mari cineaști. Aceste ateliere i-au învățat pe adolescenți atât să privească lumea cu alți ochi, cât și să se uite în interiorul lor și să se redescopere.
Lucrările lor pot fi văzute până pe 1 decembrie în expoziția „INSULA SONORĂ - Caii sălbatici merg unde vor’’ în Sala Auditoriu, etajul 4 MNAC.
Acel moment în timp
Adelina Apetrei: Unul dintre cele mai memorabile momente a fost prima interacțiune dintre noi, adolescenții, și localnicii. Am încercat să le descoperim poveștile fiind însă și noi cuprinși la rândul nostru de emoții.
Ioana Pătrașcu: Cred că un moment care mi-a rămas în minte foarte clar a fost când am filmat pentru prima oară cu o camera pe peliculă și am văzut cât de grea este.
Ștefania Burtel: Un moment important din timpul atelierului a fost atunci când am filmat pentru prima dată pe peliculă, m-a fascinat.
Copoiu Anca: Cred că acele momente în care ne adunăm toți și împărtășeam observațiile pe care le-am făcut pe parcursul zilei ne-au ajutat foarte mult. Nu am văzut Sulina doar prin ochii mei, dar și prin ochii celorlalți.
Andreea Clopot: Nu cred că a fost un moment definit de spațiu și de timp, ci acea clipă în care am simțit că întâlnirile providențiale dintre oameni, pe care le vedem în filme, nu se întâmplă doar în filme. Toată treaba asta a venit neașteptat că să îmi arate că noi, ființele, oricât de nașpa ne-am simți într-un mediu care nu ni se potrivește, mereu vor există niște persoane că noi. Lumea e mare, și unii oameni și mai mari.
Maria Argianu: Un moment important din timpul atelierului din Sulina a fost cel când am ținut în mâini pentru prima dată o cameră, așa cum am văzut doar în filmele lui Godard. Am simțit beatitudine, fiindcă e o senzație incredibilă de entuziasm, combinată cu emoția de a nu face ceva greșit. În acel moment, mi s-a părut orice secvență vizuală mai fragilă ca oricând.
Ruxandra Vulpe: Un moment important din timpul atelierului a fost pentru mine a fost când scriam dimineața în cadrul exercițiilor de scriere creativă cum ne simțeam timp de câteva minute. Mi-a plăcut asta, pentru că îmi dădeam seama mai bine ce era înăuntrul meu.
Ada Stan: Într-una dintre după amieze am ajuns într o margine de Sulina, o stradă care avea în dreapta curți cu garduri construite din orice- de la roți de biciclete la uși de frigidere- și în cealaltă o câmpie cu vaci și cai. Ne-am întors a doua zi cu camera pe peliculă și aparatul de înregistrat, iar experiențele au fost extrem de diferite. Parcă mi s-au adăugat o pereche de urechi și ochi.
Experiența unui oraș uitat de lume
Adelina Apetrei: Experiența ne-a oferit oportunitatea de cunoaștere a unui oraș în care cei mai mulți dintre noi nu am fost niciodată, trecând astfel printr-o mulțime de sentimente pe tot parcursul atelierului.
Ioana Pătrașcu: Experiență ne-a ajutat să ne cunoaștem mai bine pe noi, dar și pe cei din jurul nostru și în același timp să raportăm ce vedem și simțim despre Sulina prin materiale vizuale și auditive.
Ștefania Burtel: Această experiență ne-a ajutat să comunicăm și să ne cunoaștem unii pe alții și să descoperim Sulina prin conversațiile cu locuitorii și ajutorul trainerilor.
Copoiu Anca: Personal, nu am descoperit doar un nou loc, dar m-am redescoperit și pe mine. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult să lucrez analog și mai ales să fac poze pe film. Când am ajuns acasă m-am simțit motivată să pun film în vechea cameră de fotografiat a familiei și să continui să fac poze. Și nimic nu ar fi fost posibil fără oameni, aceșți oameni minunați cu care am interacționat în cele 7 zile și nu numai.
Andreea Clopot: Proiectul a fost o experiență care mi-a valorificat potențialul cu adevărat. Având în vedere că programul era mereu destul de încărcat, îmi aducea satisfacția că fac ceva important pentru prima dată, nu am avut timp să mă simt inutilă. Nu prea pățesc.
Maria Argianu: Experiența a fost frumoasă, deși au existat multe momente culminante când ne puneam mâinile în cap și ne întrebam ce o să facem. Cred că a fost mai ales valoroasă fiindcă am văzut ce înseamnă să investighezi, să cauți esența orășelului Sulina în micile detalii, în așa fel încât să transmită ce ne doream să transmită. Tabăra de documentare creativă a fost o provocare, fiindcă am ieșit din zona de confort și am învățat să privesc altfel locurile străine – prin ochii localnicilor. O activitate de acest gen te ajută să schimbi perspectivele, ceea ce e benefic pentru oricine.
Ruxandra Vulpe: Un moment important din timpul atelierului a fost pentru mine a fost când scriam dimineața în cadrul exercițiilor de scriere creativă cum ne simțeam timp de câteva minute. Mi-a plăcut asta, pentru că îmi dădeam seama mai bine ce era înăuntrul meu.
Ada Stan: Într-una dintre după amieze am ajuns într o margine de Sulina, o stradă care avea în dreapta curți cu garduri construite din orice- de la roți de biciclete la uși de frigidere- și în cealaltă o câmpie cu vaci și cai. Ne-am întors a două zi cu camera pe peliculă și aparatul de înregistrat, iar experiențele au fost extrem de diferite. Parcă mi s-au adăugat o pereche de urechi și ochi.
Surse de inspirație
Adelina Apetrei: Inspirația venea din toate activitățile și cu tot ce intrăm în contact la Sulina. Am vizitat “Cimitirul Piraților” un loc încărcat de povești surprinzătoare, chiar desprinse din lumea fantasticului. Pe partea de scriere creativă am reușit să desprindem istorisirile a două persoane ce ne-au ghidat prin cimitir ajungând la rezultatul final: poezie recitată. Aceste poezii au fost folosite ca fundal sonor împreună cu alte sunete înregistrate la Sulina în cadrul expoziției “Insula sonoră”.
Ioana Pătrașcu: Nu aș putea spune că e ceva din Sulina care m-a inspirat mai mult că altceva din Sulina, ci Sulina a fost în sine o descoperire, iar din fotografiile pe care le-am făcut am vrut să surprind locurile și oamenii fix așa cum sunt.
Ștefania Burtel: Cel mai mult m-a inspirat momentul când am developat cu Punky și prietenul ei. Când intrăm în camera obscură simțeam că o parte din pasiunea mea este valorificată cu adevărat. Și momentul când am filmat a reprezentat o parte importantă pentru lucrarea mea de la expoziție.
Copoiu Anca: Sulina ca întreg a reprezentat inspirația. E greu să aleg doar o singură componentă, dar m-a fascinat istoria locului, în special legendele. Din această cauză am fost foarte bucuroasă că am avut ocazia să transpun poveștile în versuri.
Andreea Clopot: În general, poezia, emoțiile, trăirile intense, astea sunt elementele ce mă inspiră și cu care vreau să lucrez, să le țin aproape. Pot spune că muncă mea a constat în asta, și că rezultatele au fost cele așteptate.
Maria Argianu: Cel mai mult m-a impresionat povestea tinerilor din Sulina. Fiind de vârsta lor, am fost curioasă și eu, și ceilalți din echipă să auzim despre ei și activitățile lor. Zis și făcut. Am abordat diverși tineri, care mai de care mai activi – o fată olimpică la limba greacă, un băiat karatist și dansatori pasionați. I-am întrebat despre viața în Sulina și acest lucru a fost expus în scurtmetrajul de la expoziție. Am aflat că viața de sulinean poate fi grea, iar unii aleg să se cufunde în lectură, ori să plece în căutarea unui mediu mai prielnic. Am empatizat cu ei, căci provin dintr-un oraș mic și lipsit de oportunități, tot din județul Tulcea. Deci, subiectul a fost la propriu și la figurat, ‚’aproape de casă’’.
Ruxandra Vulpe: Am fost inspirată de ideile colegilor de la bandă și de cheful de a face ceva fain al celorlați participanți la atelier.
Ada Stan: Cimitirul, unde (pe lângă Tabăra, locul unde stăteam) am petrecut cel mai mult timp. S-a transformat într-o bandă desenată și acum desenele cu pirații și marinarii mă urmează prin toate caietele în care desenez.
Nu am să uit
Adelina Apetrei: Valurile ce se spărgeau de bărcile pescărești, poveștile oamenilor “dintre ape”.
Ioana Pătrașcu: Sunetul vapoarelor, siglele cu pești, roțile care erau folosite pentru a nu se lovi bărcile, nodurile care legau bărcile, valurile și țânțarii mi-au atras atenția.
Ștefania Burtel: Conversațiile cu coordonatorii și tot ceea ce ținea de fotografiat, filmat și developat.
Copoiu Anca: Am fost fascinată de bărcile și de vapoarele pe care le-am văzut. Majoritatea dintre noi nu vedem ceva de genul în fiecare zi. Nu mă pot abține să nu mă gândesc la “barcă-ambulanță” pe lângă care treceam dacă mergeam pe faleză.
Andreea Clopot: Atmosfera locului mi-a atras atenția foarte mult. Umblau caii pe stradă și nimeni nu părea să aibă un băț în fund din cauza asta. Foarte mulți căței peste tot. Oamenii erau și ei din toate tipologiile posibile: oameni obișnuiți, dar și excentrici. Toate erau adunate în Sulina, și totuși rămâne un loc atât de liniștit și modest ce aduce a sat.
Maria Argianu: În Sulina m-a emoționat profund doamna cu ochii albaștri de la muzeu, care spunea că acolo unde distrugem, natură se răzbună. Există unii oameni care emană o energie pură, au un zâmbet molipsitor și exprimă o înțelepciune profundă prin felul lor captivant de a fi. M-au marcat cuvintele ei, m-a atins cu pasiunea cu care vorbea despre istoria Sulinei și am realizat că mă atașez ușor – ușor de ceea ce mă înconjura. Sulinenii s-au dovedit a fi oameni frumoși.
Ruxandra Vulpe: Că parte din Sulina, poveștile din cimitir și cele despre pirați cred că erau cele mai interesante de desenat și închegat o poveste în jurul lor. Mi-au atras atenția toate legendele care gravitau în jurul cimitirului.
Ada Stan: Pontonul, unde dacă petreceai o zi întreagă puteai să vezi toți locuitorii trecând pe acolo.
O fracțiune de secundă
Adelina Apetrei: Nu mi-a fost foarte dificil să surprind momentul. Am avut ocazia de a lucra cu o echipa de adolescenți care, la fel că și mine, am încercat să ne integrăm în ceea ce atelierul presupunea, observând tot ce ne înconjoară ulterior îmbinând arta vizuală cu procedeele artistice pe care le-am experimentat împreună.
Ioana Pătrașcu: Cred că a fost mai greu să aleg momentul pe care să-l surprind și nu cred că pot să zic că a fost ușor sau greu mai departe.
Ștefania Burtel: Nu a fost greu să surprind momentul, însă a fost grea despărțirea după cele șapte zile dintr-un grup oameni ce aveau pasiuni asemănătoare ca ale mele. Ideile fiecăruia au contribuit formând un întreg și muncă noastră a fost valorificată.
Copoiu Anca: Țin minte că lucrăm la poezii în sala de conferințe împreună cu celelalte fete din echipă și toate ne blocasem. Ne-am găsit cuvintele abia când am părăsit încăperea și am făcut din nou contact cu atmosfera Sulinei. Nu știu nici acum ce ne-a ajutat, zgomotul valurile care se izbeau de bărci, câinii care ne țineau companie, sau chiar aerul în sine.
Andreea Clopot: Destul de greu având în vedere că eram și eu tot timpul surprinsă. Nu mai fusesem în Sulina niciodată. Vedeam ceva pentru prima dată, admirăm, fotografiam. Alteori mă lua valul și simțeam nevoia să umplu întregul film cu poze cu căței. Noroc că timiditatea mă împingea să cedez altora oportunitatea de a face mai multe poze.
Maria Argianu: Atunci când am explorat orășelul am capturat pe cameră cam tot ceea ce îmi atrăgea atenția. Deși am pornit cu frică de a nu greși, de a nu compromite filmul, am fost încurajată să abordez o atitudine mai experimentală. Am surprins oameni care s-au adăpostit de agitația orașelor mari pe malul Dunării la Sulina, bărcile legănându-se și orice mi se părea mai caracteristic. A fost greu, pe de o parte, să surprind momentele în desfășurare, deoarece trebuia să ne mișcăm repede, ori pierdeam momentul când trecea vaporul, sau pe doamna drăguță de pe bicicletă. Analizăm totul, iar când găseam ceva care îmi atrăgea în mod special atenția, acționam cât mai repede de frică să nu pierd ocazia de a arăta și altora ce am văzut. Tot acest proces mă energiza și-mi dădea o mare satisfacție atunci când reușeam să ‚’ fur’’ câte o clipă pe film.
Ruxandra Vulpe: Mi s-a părut mai greu să termin toate panel-urile benzii desenate decât să captez momentul. Pulsul Sulinei este unul calm, liniștitor, poate chiar plictisitor în prezent, dar cu un trecut epic demn de filme de aventură.
Ada Stan: Super greu, mai ales pentru că aparatele ne erau străine și trebuia să-ți alegi foarte bine momentul. Uneori găseai momentul și nu erai destul de rapid, alteori îl găseai și nesiguranța că s-ar putea să nu fie MOMENTUL te ținea pe loc.
