[Jurnalist.md] Alina Radu, Ziarul de Gardă: În ultimul timp se observă o tendință clară pentru „slow journalism”

S-a proclamat jurnalistă imediat ce-a auzit de existența acestei profesii. Nu cosmonaută, nu vânzătoare într-un magazin de dulciuri, nu educatoare, nu învățătoare. Dar ajungând la primul interviu de angajare, s-a ciocnit cu o groaznică nedreptate: e femeie.

„Atunci când am mers să mă angajez la primul job, mi s-a spus că sunt foarte bună reporteră, dar nu mă pot angaja, pentru că sunt fată, iar ei caută reporter pentru departamentul politic și la politic nu a lucrat niciodată o ființă de sex feminin”, povestește jurnalista

Alina Radu este directoarea Ziarului de Gardă de 15 ani și are o experiență în presă de 30 de ani. Cel mai important, pe drumul spre o carieră în presă, este să cauți acel adevăr al adevărului. Să-l găsești. Să-l împărtășești cu cititorii. Și să-i lași pe ei să te judece. Pe ei și propria-ți conștiință.

Primii pași în presă

Primul meu loc de muncă a fost Redacția Știri la singurul post TV de atunci, Moldova1. Era anul marilor revoluții, 1989, și eu tocmai absolvisem facultatea de jurnalism din Chișinău, colaborând pe parcursul ultimului an cu această redacție. Cred că nu a existat un an mai spectaculos în următorii mei 30 de ani de jurnalism: harta lumii a suferit schimbări semnificative și eu eram martora căderilor și noilor începuturi în fiecare zi.

De ce jurnalism

Când mi-am zis pentru prima dată că vreau să fiu jurnalistă, puteam doar intui de ce. Eram între grădiniță și clasele primare și era moda ca oricine să te întrebe ce vrei să devii când vei crește mare. Deci, la un moment, am răspuns la întrebarea tradițională cu o întrebare: dar ce profesii mai există? Ieșisem deja din faza când voiam să fiu educatoare, învățătoare sau cosmonaută. Când s-a rostit „jurnalism” am spus cu fermitate: „da, asta vreau să devin!”.

Ulterior, am urmărit tot ce am putut în materie de jurnalism, din clasele primare am început să public câte un textuleț în presa pentru copii și ulterior - pentru adolescenți și tineri. Mai târziu, am înțeles de ce am ales jurnalismul: simt că e cea mai interesantă și eliberatoare profesie din lume, dacă o practici pe bune.

Experiență

Anul acesta fac 30 de ani de jurnalism. În ultimii 15, lucrez la Ziarul de Gardă, lansat de un grup de reporteri în iulie 2004. Primii 15 ani i-am lucrat la două televiziuni, un ziar și un ONG. Etapele au fost interesante: primii cinci ani am lucrat la singura redacție de știri TV existentă, apoi am participat la lansarea primei televiziuni private din MD, apoi - am participat la lansarea primului cotidian național. De trei ori am părăsit locul de muncă după ani de implicare în construirea a ceea ce înțelegeam prin noțiunea de „jurnalism liber”. De trei ori am trăit decepții traumatizante, epuizante, cenzură și umilințe venite de la patronii politici.

Dar asta a fost determinant: după astfel de experiențe, în 2004, am decis să creăm un ziar liber de control politic. Admiteam că ar putea să fie mai slab, mai necăjit, dar știam că poate fi doar liber. De atunci totul a fost interesant și în creștere: ziar tipărit în limbile română și rusă, pagini web în română, rusă și engleză, program tv de investigații, pagini pe rețele sociale, experimente și inovații, dezbateri, vizite, schimburi profesionale și multe altele care m-au făcut să nu am odihnă, nici măcar un concediu adevărat în ultimii 15 ani, dar nici prea multe regrete.

Amintiri

Cred că atunci când ești la început, ești dominat de îndoieli, dacă vei reuși, dacă vei putea face ceva bun. Eu am trăit din plin aceste stări, am fost respinsă uneori și am avut frica de a nu reuși să ajung jurnalistă. Atunci când am mers să mă angajez la primul job, mi s-a spus că sunt foarte bună reporteră, dar nu mă pot angaja, pentru că sunt fată, iar ei caută reporter pentru departamentul politic și la politic nu a lucrat niciodată o ființă de sex feminin. Nu am să iau spațiu să povestesc despre furia pe care o trăiam din cauza acestei segregări. Vreau doar să zic că am luptat și eu, și multe alte femei jurnaliste pentru schimbări, iar azi cele mai bune talk-show-uri politice de la noi sunt moderate de femei.

Despre greșeli

Sunt foarte importante, sunt indispensabile și sunt trambulina către succes, dar cu o singură condiție: să înveți din ele atât de bine, încât să nu le mai repeți.

O zi obișnuită de muncă

Sunt directoarea redacției, deci sunt responsabilă de procese și de bani. Caut contracte, idei, oportunități, dar și particip la realizarea lor de la A la Z. Îmi planific multe și reușesc foarte puține. Dar de asta mă rețin în profesie și la ZdG, căci agenda mea pentru ziua, săptămâna, luna viitoare e mereu ghiftuită de evenimente, întâlniri, oportunități și posibilități.

Dimineața citesc rapid știrile naționale și internaționale, citesc neapărat câteva newslettere la care sunt abonată pe domeniul managementului, mass-media, inovațiilor, dezvoltării presei. După care mă ocup de proiecte, finanțări, evaluări, estimări, comunic cu partenerii. Mai discutăm cu colegii, mai glumim, mai analizăm un reportaj, mai comunicăm cu vizitatorii, mai celebrăm pe cineva dintre membrii echipei, mai mergem în deplasări. Cam așa trec zilele și anii.

Rolul unui jurnalist în 2019

Ca și în 1919, doar platformele s-au schimbat. Iar odată cu platformele - unele obiceiuri ale consumatorului de presă. Jurnalistul a trebuit întotdeauna să informeze corect, echidistant, pe subiecte de maxim interes public, fie că scria pentru un ziar mic în 1929 sau că lucrează pentru un mare grup media actualmente.

Dar ceea ce a apărut ca să ușureze munca reporterului a dus și la complicarea vieții lui. Dacă ai un telefon mobil performant, ți se cere deja nu doar să înregistrezi sunetul, dar să faci și foto, și video, și live pe rețele sociale, și să faci multimedia pe pagina web și să editezi sau să faci story pe Facebook sau pe Instagram. Deci soluțiile ne aduc dificultăți și provocări noi.

Dar rolul jurnalismului e la fel - să informeze cetățenii despre ceea ce contează și ar face viața mai bună pentru ei și întreaga societate.

Greutățile și provocările jurnaliștilor

Accesul la informație. Încă mai plătim autorităților publice pentru informații (pentu acces la bazele de date) și asta ne mănâncă nu doar bani, dar și timp, răbdare și încredere. Concentrarea mass-media sub umbrele politice, oligarhizarea mass-media, lipsa independenței autorităților de monitorizare a audiovizualului, controlul politic asupra publicității, acapararea frecvențelor TV în mâini politice, atacuri orchestrate a trolilor care duc la oboseală și devalorizarea interesului pentru presă. Sunt foarte multe provocări, iar în asemenea condiții, să faci jurnalism de investigație e mai mult decât o provocare.

Prejudecăți

Din cauza politicienilor care și-au construit proiecte politice pe baza unor redacții, proiecte abuzive, neconforme interesului public, reporterii și managerii de media fiind folosiți pentru răfuieli ne-ortodoxe cu oponenții și pentru promovarea unor politicieni corupți și lipsiți de valori, jurnalismul e din ce în ce mai pătat, atât de pătat încât abia i se văd ochii adevărului.

După atâta devalorizare, cine sunt jurnaliștii care vor trebui să salubrizeze imaginea și să restabilească bunul nume al mass-media? Corect, tot puținii reporteri liberi, care și așa sunt sufocați de solicitările tot mai numeroase ale cetățenilor gâtuiți și ei de nedreptăți, cărora nu le pot face față fără ajutorul unor jurnaliști în care cred.

Mai multă libertate

Dar și mai multe provocări. Este foarte multă mass-media online, mai multă ca niciodată, și atunci, în această competiție enormă, este greu să ieși lider, respectând normele deontologice. Trebuie doar să nu uităm că nimic nu e gratuit în viață și că libertățile jurnaliștilor de azi au fost cucerite prin lupte grele ale reporterilor de cândva, iar adevărul și libertatea au mereu dușmani, dacă nu le aperi, le pierzi.

Puterea a patra

Da, jurnalismul care monitorizează sistematic și corect celelalte trei puteri în stat, este cu adevărat puterea a patra și avem foarte multe exemple în R.Moldova când procurori, judecători, miniștri, alte persoane publice au trebuit să lase postul sau chiar să fie anchetate datorită efortului de monitorizare și presiune din partea puterii a patra.

Încotro se îndreaptă jurnalismul

Jurnalismul e minunat și va exista atât timp cât va exista omenirea. Nu văd, deocamdată, că altcineva ar pretinde să informeze publicul echidistant și consecvent. Da, au apărut bloggerii, influencerii, avertizorii de integritate care fac o muncă enormă. Dar nișa jurnalismului bun e încă liberă și este mult spațiu de acțiune.

Noua generație

E așa cum vrem noi să fie: dacă tinerii sunt la ZdG - ei sunt ca „veteranii” de la ZdG, dacă sunt la un ziar de partid, sunt ca oamenii partidului.

Reporterii de azi, în comparație cu cei de acum 30 de ani, sunt mai puțin interesați să lupte pentru valori, să facă proteste, să țină greve pentru a-și proteja libertățile. Mai mulți reporteri acceptă să facă „jurnalism” controlat politic în schimbul unui confort financiar. Dar nu putem generaliza.

Întotdeauna, și atunci, și acum, au existat jurnaliști care au riscat tot, doar să aducă publicului adevărul, așa cum îl văd și îl simt ei.

Efectele online-ului

Internetul a conferit o viteză enormă informației. Consumatorii de informații află, practic, știrile instantaneu. Și jurnaliștii, transmit instantaneu. E de bine. Dar tot binele are părțile sale proaste. Fast-food-ul a generat supraconsum cu efecte nefaste asupra sănătății. Fenomenul fast-info are de asemenea efecte adverse. În ultimul timp se observă o tendință clară pentru „slow journalism”: oamenii vor să citească investigații bine lucrate, reportaje, istorii lungi, podcasturi create timp de săptămâni și luni. Ceea ce s-a pierdut din cauza vitezei - adică profunzimea, este recâștigată prin proiecte dedicate exclusiv jurnalismului narativ și de analiză.

Rețelele sociale

Pentru jurnaliști nu ar trebui să existe limitări în a se informa. Or, informația nu e doar în stradă, la piață, la Parlament, la închisoare. Informația este și pe internet, inclusiv pe rețelele sociale. Acum rețelele sociale nu mai pot fi ignorate, acolo miniștrii își fac live-urile, politicienii se răfuiesc cu oponenții, victimele se expun pentru a-și găsi salvarea, agresorii se expun pentru a-și găsi pedeapsa. Singurul lucru de care noi jurnaliștii ar trebui să ținem cont este că pe rețelele sociale sunt doar o mică parte din viață, restul - se întâmplă în mediul ne-virtual.

Viața unui produs media pe rețelele sociale poate fi extrem de tumultuoasă, devenind viral, preluat, citat și răs-distribuit sau poate fi scurtă și neobservată. Jurnaliștii experimentați știu asta, și în dependență de valorile pe care le au, pot pune un titlu „fierbinte”, ca să asigure o viralitate imediată sau pot cântări cuvintele atât cât să atragă, dar să nu amețească.

Hiperviralitatea este ca și fast-food-ul, cu senzații gustative excelente la început, dar cu sentimentul de greu la ficat după. Pe noi ne ajută foarte mult cititorii, ei ne arată din deget dacă facem titluri prea senzaționale, sau ne „pedepsesc” cu ignorarea, dacă facem titluri prea plictisitoare. Să ne fie clar tuturor, jurnalismul de pe rețelele sociale e despre titluri și fotografii, nu este despre conținut. Și dacă reușești prin titlu să atragi omul nu doar pentru click, ci și pentru citirea unui text până la capăt, și apoi citirea unor alte texte de pe site, atunci titlul cela a reușit.

Publicitate, politic și presă

În R.Moldova relația publicității cu presa este foarte distorsionată. În cea mai mare parte este controlată politic, concentrată și direcționată către media oligarhilor. La părerea mea, piața publicitară din ultimii ani este foarte bolnavă și arată dezgustător.

Relația cu PR-iștii

Noi facem un ziar de investigații. De 15 ani facem jurnalism „rău”, „colțos”, prin care arătăm cum funcționează corupția, iar corupția deseori înseamnă o relație incestuoasă între politicieni și business. Așa cum vor șefii din business și „șefii” lor din Guvern, așa e relația specialiștilor din comunicare cu jurnaliștii de investigație. În cei 15 ani s-au întâmplat prea multe fapte care au îndepărtat PR-ul și reporterii de investigații.

Astfel, jurnaliștii combativi nu se arată interesați de relații cu PR-iști care toarnă sirop peste un fruct plin de mucegai. Și invers, PR-iștii caută, deseori, să lucreze cu jurnaliști cu probleme „de vedere”.

O comunicare „sănătoasă” cu presa

Viața la investigații e sobră. Jurnalistul sapă mult, ca să afle puțin. Și atunci trebuie să sape și mai mult ca să afle suficient. Iar când află suficient de mult și de urât, unii PR-iști fac campanii ca să acopere săpăturile. Și asta nu ajută la nimic. Dacă cineva scoate la iveală o problemă, ea trebuie discutată și rezolvată, nu îngropată. Asta ar fi un prim pas, să nu se încerce îngroparea jurnaliștilor, a jurnalismului de investigație, de analiză - la dorința businessmanilor și politicienilor care au bani de PR. Demult aștept o discuție națională privind etica în afaceri, etica în politică, etica în publicitate vs etica în mass-media.

Schimbări

Conferințele au devenit live, jurnaliștii le urmăresc online. Ce i-ar scoate din redacții? Pe cei de la ZdG îi scot protestele, locurile unde nu merge nimeni să facă live, locurile unde politicienii zic că nu e voie, locurile unde oamenii nu sunt auziți. Să meargă acolo și PR-iștii și se vor întâlni cu jurnaliștii buni. Fiecare trebuie să iasă din zona sa de confort, și politicienii, și afaceriștii, și PR-iștii, și jurnaliștii. Acum, când fiecare țăran are cont pe rețelele sociale, iar pușcăriașii fac conferințe live din închisori, atât jurnaliștii, cât și PR-iștii au o mare competiție și trebuie să se reinventeze.