Există o mulțime de prejudecăți despre adolescenții de astăzi, se crede că sunt singuratici, dependenți de telefoane și social media, în fapt, ei se pot desprinde de toate acestea mult mai ușor decât noi. Aceasta este observația Petrei Dobruská, care a inițiat atelierele de documentare creativă, cel mai recent proiect al One World România la Școală.
Un grup de 15 liceeni, selectați din toată țara, au stat timp de o săptămână la Sulina și au trăit experiența vieții lor. Au văzut, au căutat, au experimentat locurile și la final au realizat un proiect artistic care să exprime esența acelui loc, de la documentare de scurt metraj pe peliculă, fotografii pe film și Polaroide, benzi desenate și poeme audio. Printre traineri s-au numărat Alina Manolache, regie film și montaj, Alexandru Mihai și Andrada Roșu, Fotografie și imagine, Dan Michiu Dinescu, benzi desenate, Oana Ghera și Ioana Brăilescu - fotografie.
Lucrările celor 15 tineri pot fi văzute până pe 1 decembrie în expoziția „INSULA SONORĂ - Caii sălbatici merg unde vor’’ în Sala Auditoriu, etajul 4 MNAC. Poate vă inspiră o vizită și povestea acestui proiect, spusă de Petra Dobruská și Andrada Roșu.
Povestea proiectului
Petra Dobruská: Atelierul de documentare creativă este un proiect care a luat naștere acum doi ani. Împreună cu colega mea, Ioana Brăilescu, călătoream atunci foarte mult prin țară cu filme documentare, pe care le discutam cu elevii în licee. Făceam traininguri pentru profesori să-i încurajăm să folosească filmul documentar ca instrument educațional. De fiecare dată ne trezeau interesul comunitatea în care ne aflam, oamenii activi ai comunității dar și oamenii de rând care trăiesc acolo. Un element comun pe care l-am observat a fost că tinerii pleacă, adulții îi încurajează s-o facă, iar orașele mici și mijlocii încep ușor să se depopuleze. Cu toate astea, fiecare loc are mii de povești personale, a „oamenilor mici”, trăite în diferite perioade politice, care îi influențează. Iar elevii sunt foarte receptivi la asta, au păreri proprii și le pot transforma în artă. Noi încercăm să strângem la filme elevi de prin toată țara, iar Atelierul de documentare creativă are scopul de a asculta, înregistra și de a transmite mai departe poveștile locului.
Primul atelier l-am făcut la Anina și am optat să lucrăm exclusiv cu mijloacele analog. Analogul are un avantaj pe care nu-l are orice aparat digital - te forțează să te gândești la ce expui, la ce transmiți, dar și cum o faci. Procesul e mai lent și iți dă spațiu de gândire.
Atelierul de documentare creativă e de fapt un exercițiu pedagogic orientat către metode clasice de documentare prin fotografie, film și desen. Dincolo de artă, punem accentul puternic pe abordarea etica a documentarii. Pornim de la abordările cercetărilor antropologice și încercăm să învățăm să fim atenți, să nu exotizăm. Învățăm să explorăm, nu să exploatăm. Asta ne dă șansa apoi să ne și regăsim în locurile, oamenii și poveștile auzite. Prin urmare, partea etică devine la fel de importantă ca rezultatul artistic, ceea ce nu este tot timpul o regulă în astfel de proiecte sau filme documentare.
Provocări
Petra Dobruská: Când am pornit cu ideea de a face Atelierul, cel mai important a fost de fapt să găsim o echipă de traineri cu care sa fim pe aceeași lungime de undă și asta am reușit. Pe film lucrăm cu regizoarea Alina Manolache și pe imagine cu operatorul Alexandru Mihai, pe care îi completăm noi, din echipă, cu experiență în cercetare antropologică, bandă desenată, scenaristică sau poezie recitată.
Etapele le-am construit împreună, astfel încât să ne completăm experiențele. Dar, de asemena important este că elevii sunt parte de echipă, nu ne punem noi într-o poziție de genul: voi acum aveți de învățat de la noi. Este un proces în care învățăm unii de la alții, mult și intens.
Și greutățile, sigur, au fost ca la orice proiect, dar cred că am memoria prea scurtă pentru lucruri negative.
Criterii de selecție
Petra Dobruská: Noi tot timpul încercăm să alegem elevi care să aibă experiențe diferite și chiar și pe cei care nu au deloc experiență cu vreun mediu artistic. Oricând poți descoperi pasiune, talent sau interes. Important este să fie curioși, diverși și deschiși pentru munca în echipă.
Pentru a aplica elevii trebuie să se prezinte într-un mod creativ - printr-o compunere scrisă, desen sau video - și să ne trimită o scrisoare de motivație. Primim multe înscrieri din toată țara și selecția nu e deloc ușoară. Ne-ar plăcea să-i putem lua pe toți! Asta și pentru că noi în programul nostru educațional nu încurajăm competiția cu care ei sunt obișnuiți de peste tot „să fii cel mai bun, să ai succes”, ci mai degrabă colaborarea și ajutorul reciproc în procesul de lucru.
Impresii din timpul atelierului
Andrada Rosu: Pentru mine Atelierul de documentare creative din Sulina a însemnat și prima experiență ca trainer. Trebuie să recunosc că am pornit la drum cu teama că va fi dificil să îi ținem pe toți concentrați pe temele de lucru. Tema mi-a fost spulberată încă din prima zi de lucru pe teren. Mi s-au părut incredibile determinarea și asumarea de care a dat dovadă fiecare în parte. Știau foarte clar în ce mediu vor să lucreze, care sunt abilitățile lor, unde își pot aduce aportul și în ce zone noi vor să experimenteze. Un alt lucru la care nu mă așteptam a fost tendința lor de a se comporta “ca la școală”.
Noi insistam cu numele mici, ei insistau cu formulele de politețe. Cred că depășirea acestui mod de a percepe situația în care ne aflam a fost și cea mai mare provocare. Să îi convingem că nu e o competiție, că nu există întrebări sau răspunsuri greșite, că e în regulă să ceară aceeași explicație de câte ori au nevoie, că e normal să nu știi totul și că uneori singurul mod de a învăța ceva nou este prin practică și improvizație. M-am bucurat să observ cum, cu fiecare zi care trecea, deveneau mai dezinvolți, mai curajoși și mai curioși.
Petra Dobruská: Pe mine mă uimește de fiecare dată cum toți prind încredere în ei înșiși. De acum încolo știu că se poate, că nu e ușor, dar merită! Dar mai ales, cum ei vin din toată țara la atelier, vezi la început că percep locul în care se află ca fiind exotic, ca și nu ar fi parte de ei. După câteva zile își dau seama că, de fapt, în foarte multe privințe se aseamănă cu orașul lor natal. Cu toții am moștenit o istorie comună și trăim sub sistemul politic actual.
Programul unei zile
Petra Dobruská: E unul foarte intens. Muncă de dimineața până seara! Documentare, reflecție asupra realităților văzute și auzite, căutarea conceptelor potrivite, dezbateri despre ce vrem să transmitem. Și seara urmărim filme, astfel încât să ne inspirăm și să mai dezbatem procese de cercetare și documentare. Dar Andrada ce zice, cea de la Sulina a fost primul atelier pentru ea.
Andrada Rosu: Mult teren, în primele zile în grupuri mai mari, pentru a ne familiariza cu locurile și atmosfera generală, alternat cu discuții referitoare la subiectele care îi atrag și felul în care acestea pot fi tratate și transformate în ceva palpabil. După alegerea subiectelor grupurile s-au micșorat și au început să lucreze aplicat, îndrumate de unul sau doi traineri.
Dimineața începea întotdeauna cu o sesiune de freeflow, în care scriam și discutam împreună cu toată echipa planurile pentru ziua respectivă. Apoi urma documentarea pe teren: filmat, fotografiat, intervievat, urmată de noi discuții despre progresul făcut, blocaje și pași de urmat. Apoi încă o tură de teren și discuții. Serile erau rezervate pentru filme - ideale pentru a porni noi discuții despre metode de cercetare și documentare -, pentru prezentările propriilor cercetări și feedback. Au fost 7 zile intense, axate în mare parte pe proces, pe înțelegerea unor principii și structuri de bază în documentare.
Expoziția
Andrada Rosu: Pentru că s-a lucrat cu medii artistice diferite: film, fotografie, bandă desenată, polaroid, interviu, audio-poem, a fost nevoie de un fir roșu care să ofere lucrărilor coerență și acest fir roșu este tocmai ideea de traseu. Lucrările sunt grupate sub forma unor insule, sau stații, fiecare prezentând o altă fațetă a Sulinei, o altă poveste pe care participanții au găsit-o relevantă, iar aceste insule sunt ținute împreună de o serie de indicatoare care ghidează spectatorul prin sala de expoziție.
Parcursul pe care le-au traversat participanții la Atelier este într-un fel recreat de vizitatorii expoziției. La fel ca în expedițiile noastre, ei vor regăsi o mulțime de elemente care cer prezență, atenție și răbdare pentru a prinde claritate și substanță. Ce reușește expoziția să transmită foarte bine este faptul că “esența” unui loc, sau a unei comunități stă în suma poveștilor lui/ei, fără ca una sau alta să cântărească mai mult. Toate poveștile astea prind o formă încă și mai concretă cu ajutorul instalației sonore, care însoțește vizitatorii pe tot parcursul expoziției.
Cum redai esența unui loc
Andrada Rosu: Aici o să fac o mică paranteză pentru a aduce în discuție unele dintre întrebările care ne-au dat mari dureri de cap. Cum transmiți esența unui loc? În ce stă specificitatea unui loc, sau a unei comunități? Primul impuls al adolescenților a fost acela de a se arunca la subiecte “mari”, despre evoluția sau dispariția grupurilor etnice, despre istoria Sulinei, despre păstrarea tradițiilor, ceea ce a fost impresionant și curajos, dar totuși nerealist pentru situația dată. Așa că de la un punct încolo au schimbat strategia. S-au întors înspre ei, înspre întrebările și interesele lor personale, înspre subiectele pe care le-au simțit mai apropiate sau mai intrigante.
Petra Dobruská: Arată cât de dornici sunt ei să se exprime și cât de creative sunt, ceea ce cred că nu ne surprinde așa de mult. Dar sunt și foarte articulați, au păreri și nu le este frică să experimenteze. Este clar că avem de învățat de la ei. În același timp, dacă vezi expoziția, îți dai seama cât de multe prejudecăți există în general despre adolescenții din ziua de azi – singuratici, dependenți de telefoane, internet și social media. Uneori mi se pare că ei se pot desprinde de toate astea mult mai lejer decât noi, care nu ne-am născut cu ele.