[Viața după Agenție] Anca Spiridon: Banii sunt cea mai mică grijă a freelancerului

Anca Spiridon nu are clienți, ci parteneri. Așa se poziționează de un an pe piața de freelancing și nu s-ar mai întoarce la statutul de angajat nici picată cu ceară. Paradoxal, crede că cea mai mică grijă a freelancerului sunt banii. La polul opus, cea mai mare și des întâlnită greșeală pe care o fac oamenii la început de drum este să ia un volum imens de muncă.

Nu prea mai folosesc agenda dar am un timeline în Excel destul de înfricoșător pentru cine îl vede prima data, care mă ajută super mult, spune Anca

Despre temerile și încântările unui freelancer în România, șefi, exceluri, limite, clienți, greșeli și învățături, povestește ea pe îndelete după cum urmează:

Nu crede în șefi

Eu nu prea cred în șefi iar termenul chiar mă oripilează. Cred în colaborări bune, mutual benefice, care te cresc și te inspiră – și asta e relația pe care încerc să o am și cu mine. Îmi dau numai proiecte care îmi plac și în care cred (adevărul e că, lucrând în evenimente culturale, e greu să nu îți placă să le comunici).

Recent mi-a (re)apărut în newsfeedul de pe Facebook articolul despre angajații care nu își părăsesc locul de muncă, ci șeful și mi se pare amuzant că, odată pe calea freelancingului, devii tu însuți un șef, întâi al tău, apoi poate și al unei echipe de proiect pe care o coordonezi. Asta te poate face să devii mai empatic cu foștii tăi șefi și să le înțelegi motivele din spatele diverselor acțiuni care îți păreau inexplicabile sau demne de contestat, sau nu.

Team player în agenție

Nu mai am șef de un an, am avut mulți ani de semi-freelancing și încă vreun an full, cred că 2016 - 2017, înainte de etapa asta dar nu m-aș mai întoarce la statutul de angajat vreodată.

Pe durata cât am fost angajată mi-am dat seama că sunt un mult mai bun team player decât un subordonat și mă pun în contexte în care partenerii și colaboratorii mei (nu îi numesc clienți) mă tratează de la egal la egal. Simt că am parte de mai multă încredere și respect și am mai mult timp să construiesc relații – lucrez pentru niște evenimente de ani de zile, în fiecare an și îmi tot perfecționez abordarea dar am și destule alte proiecte noi, punctuale, care să îmi gâdile curiozitatea.

Agenda de freelancer

Îmi echilibrez zilele de birou cu zilele de mers la evenimente și la socializare, ca să nu mă plictisesc și să simt că devin neproductivă și încerc să îmi organizez taskurile în funcție de stările pe care le am, ca să mă asigur că le rezolv în timp util fără să mă frustrez că am planificat întâlniri într-o zi în care mă simțeam sălbatică și mai înclinată să termin un raport.

Nu prea mai folosesc agenda dar am un timeline în Excel destul de înfricoșător pentru cine îl vede prima data, care mă ajută super mult. 

Mă supăr puțin când nu reușesc să mă țin de timeline din cauze externe, dar încerc să îmi organizez și colaboratorii și mă supăr și mai tare când nu îmi respect deadline-urile din cauza mea. Am prostul obicei să nu îmi las ore libere într-o zi de lucru aglomerată pentru urgențe, neprevăzute și viața care se întâmplă, dar lucrez la asta.

Limite impuse clienților și program fix de lucru

Cum iau un proiect încep să îl sparg în etape, pe taskuri și zile și știu exact când încep parteneriatele pentru un eveniment, când trimit comunicate, care sunt termenele de predare pentru spoturi sau articole. Anul ăsta chiar am avut foarte multe evenimente și numai așa le țineam sub control. De asemenea, am început să impun limite și să îmi stabilesc un program fix de lucru – fie el de zi sau de noapte, dar încerc să nu mai lucrez mai mult decât îmi planific într-o zi, să nu mai stau la laptop la ieșirile cu prietenele sau să mă uit.

Banii

Am pornit pe drumul freelancingului foarte inconștientă, sfătuindu-mă doar cu iubitul meu care mi-a spus că, dacă eu cred că voi câștigă cât am nevoie, să o fac – și prima și ultima dată. Dar, altfel, nu am vorbit cu prieteni, nici nu mai țin minte dacă prima data cunoșteam măcar alți freelanceri. Nu mi-am făcut calcule de genul de câți bani aș avea nevoie lunar, ce cheltuieli am de susținut, nu aveam habar decât că nu mai vreau să mă întorc la job. Nostim e că acum cred că banii sunt cea mai mică grijă a freelancerului.  Acum, că am o imagine mai clară a finanțelor mele lunare, estimez mai corect de câte proiecte am nevoie ca să câștig cât îmi doresc.

Poți face lucrurile bine sau prost, nu binișor

Mi-am dat seama că nu îmi mai e frică de gândurile mele și că nu mai trebuie să mă țin ocupată cu munca doar ca să nu gestionez ceva mai adânc. Mă împrietenesc cu monștrii mei mai mult în fiecare zi, e vorba de unghiul din care te privești.

M-am liniștit și cu cât știu, mi-am dat seama că am adus structura învățată ca account în agenție într-un domeniu în care cam lipsește dar e tare necesară, așa că prefer să iau proiecte doar din zona mea de confort dar plusez la profesionalism și la abordare. Dacă nu am libertatea să le acord atenția pe care o consider necesară, prefer să nu le încep. Cred că poți face lucrurile bine sau prost, nu binișor și aleg să le fac bine și să nu mai lucrez cu oamenii care au tendința să le trateze superficial. Greșelile sunt inerente dar încerc să învăț din ele cât mai mult și să anticipez ce ar putea să nu meargă bine.

Ce ne învață freelancingul

Despre bani am învățat foarte multe. Și despre propria valoare – cât valorează timpul și ce știi să faci și cum știi să faci. Încă încerc să îmi aduc fee-urile la nivelul corect al pieței căci am pornit de la ceva făcut în timpul liber din pasiune, dacă se plătea, era minunat.

Când vrei să trăiești din asta și când faci bine ce faci, trebuie să devii mult mai atent la ce ți se oferă versus ce ți se cere. Aici încă învăț dar sunt pe drumul cel bun – anul ăsta am spus nu unor proiecte și am negociat argumentat, sunt încă tare mândră de un email scris acum o săptămână.

Și am mai învățat că, deși e bine să fii cât mai organizat și să planifici ce ai de făcut, cu adevărat important e cum reacționezi când viața te surprinde.

Greșeli

M-am temut până de curând, nu doar la început, că nu o să știu cum se fac lucrurile și că voi greși și că mă voi face de râs și că nimeni nu va mai vrea să lucreze cu mine niciodată. Între timp mi-am dat seama că intuiția e o unealtă mai bună decât conceptele pe care nu le înțelegi dar am și norocul unui domeniu care îmi oferă multă libertate în cum aleg să comunic ceva.

Tot între timp am devenit și mai îngăduitoare cu greșelile mele – prefer să mi le asum și să vin cu soluții decât să minimalizez tot ce știu, chiar și pentru câteva ore, pentru un nume greșit într-un email sau un deadline de print uitat.

Dar tot timpul mi-a fost ușor să creez și să mențin relații cu oamenii, cumva știam că orice voi face va implica să stabilesc conexiunile necesare, ăsta e singurul lucru asupra căruia nu am avut nici un dubiu.

Mă surprinde de fiecare dată cât de mulți oameni cred în mine și îmi spun că fac o treabă bună și îmi dau proiecte și îmi cer sfaturi și împreună cu care fac lucruri faine. Cred că teama inițială că nu știu destul încă doarme cu un ochi deschis.  

Zile liniștite la birou sau într-o cafenea

Sunt un freelancer cu un proiect mare, aproape part time, cu un birou cu doi colegi minunați și cu mulți colaboratori freelanceri și ei așa că singurele lucruri care m-am temut că îmi vor lipsi – feedback-ul și încă o pereche de ochi pertinenți și obiectivi aruncați peste ce fac le am oricând simt nevoia.

Îmi aleg proiectele, toate – să îmi placă, să mă provoace, să învăț din ele, că le vreau în portofoliu.

Nu am clienți cu fee-uri recurente, fac exclusiv comunicare pe evenimente culturale punctuale, trebuie doar să mă asigur că am o continuitate care să îmi ofere confort și să nu mă scoată din ritm. Mă pot concentra doar pe asta, nu mă împart între clienți din domenii diferite, totul se leagă și mă învârt destul de mult între aceiași oameni care îmi plac și cu care mă bucur să lucrez.

Am libertatea de planifica ce vreau să fac și când – zile liniștite la birou la Bad Unicorn, zile de lucru cu alți freelanceri într-o cafenea, un brunch cu un prieten marți dimineață, un film văzut în miezul zilei, o după-amiază de citit la bibliotecă sau de gătit acasă. Și faptul că mă responsabilizează foarte tare să îmi gestionez banii cât mai ok, să îmi planific timpul, parcă m-am făcut și eu mare.

Pensia

Cât timp o să pot pune oameni în legătură și o să apară ceva care să mă pasioneze, cred că o voi face, chiar și la pensie. Dar mai cred că o să încep să mă mai liniștesc de anul viitor și o să adun încet-încet atelierul de bijutier în care aș vrea să îmi petrec orele rămase între evenimente, care sper să fie cât mai multe.