Copii fericiți, părinți fericiți. Așa se poate traduce un model educațional alternativ, care menține întotdeauna în centrul său nevoile copilului, pasiunile și înclinațiile sale și îi oferă acces la informații despre domeniile care îl preocupă. Și-atunci, școala care îl implementează ar fi un spațiu al bucuriei și învățării conștiente. Un loc în care educatorii și elevii se întâlnesc undeva la mijloc, iar predarea cunoștințelor este una interactivă, nu de tipul unui monolog care, de cele mai multe ori, plictisește copilul în sistemul de stat.
Luiza Apostu și Laura Munteanu s-au gândit la un astfel de concept educațional, o școală a viitorului. Folosind principiile și instrumentele modelului Agile Learning, ele au creat modelul Rubik, o școală liberă cu sistem de învățare auto-dirijat, în care copiii aleg ce vor să studieze, în funcție de interesele și pasiunile pe care le au. Un spațiu în care cei mici au o voce și libertatea de a lua decizii, dezvoltându-se astfel în adulți autonomi, iubiți și fericiți.
De curând, ele au lansat și o campanie de crowdfunding pentru a face cât mai cunoscută școala Rubik și pentru a strânge suma de 10.000 de euro, bani necesari pentru un nou spațiu, materiale și salariile personalului. Mai multe despre toate acestea povestește Luiza Apostu, co-fondatoare a Rubik School.
Educația altfel
Am 27 de ani și de 6 ani lucrez cu copiii într-un program de educație financiară și antreprenorială. Lucrând cu copiii, am conștientizat că am nevoie să lucrez și mai mult cu mine. Astfel, m-am format în psihoterapie prin dans și mișcare și mi-am luat certificarea în Social Emotional Learning la Universitatea Rutgers California. Acum un an, studiind diferite modele de educație alternativă din lume, m-am certificat și ca Agile Learning Facilitator, în Barcelona și Mexic, modelul ale cărui instrumente le folosim și noi astăzi la Rubik School.
Laura are 28 de ani. În prezent face parte din echipa de organizare a Festivalului și Concursului George Enescu, însă lucrează cu copiii de aproximativ 10 ani, fie prin lecții de pian, fie la ateliere de educație muzicală timpurie. S-a format în metode alternative de predare, precum Orff, Kodaly sau Dalcroze, iar în prezent predă la MiMa Muzica ateliere de educație muzicală timpurie bazate pe aceste metode. Pasiunea sa pentru educație a fost ingredientul de bază atunci când a decis să mi se alăture la Rubik.
Dorință și idee
Rubik a început acum un an jumate de la dorința de a le oferi copiilor o altfel de experiență de învățare, de la încrederea profundă că, în centrul modelului unei școli, trebuie să fie copilul și nevoile lui. Visam mereu la un spațiu în care acești copii au o voce, în care ei au posibilitatea să aleagă ce vor să învețe, un loc care îi antrenează pentru viitor și care le oferă fundația socio-emoțională de care au nevoie.
Am început împreună cu alți 12 oameni pasionați de educație să studiez școlile din jurul lumii, să caut acele școli despre care aș fi interesată să aflu mai multe, să descopăr noi modele de educație alternativă și, mai apoi, cum să ajung să le fac o vizită. Mi-am dat seama că nu e suficient să citesc teorii despre educație și m-am provocat să fac călătorii de învățare în jurul lumii la școli alternative.
Așa am ajuns ca, în ultimele 18 luni, să vizitez 20 școli din Amsterdam, Rotterdam, Ghent, Barcelona, Mexico City și alte trei orașe din Mexic. Sunt școli în care a fost nevoie să stau o perioadă pentru a absorbi cultura, felul în care copiii relaționează cu o altfel de învățare, pentru a vedea ce rezonează cu mine și care din toate aceste modele vreau să le aduc acasă, unde aveam de gând să creez o școală alternativă.
Primii pași în Agile Learning
Am început în vara acestui an, cu 25 de copii cu vârste într 4-12 ani, printr-o tabără agilă. A fost o ocazie pentru noi de a testa modelul Agile Learning și de a vedea cum integrează copiii instrumentele.
Din noiembrie 2019, deci de 2 săptămâni, am deschis comunitatea de învățare, care se adresează atât copiilor din sistemul tradițional, cât și homeschoolerilor. În prezent funcționăm după programul de școală al copiilor, de la 11:30 la 18:00, ca un afterschool. Deși ne ferim puternic de acest cuvânt, care este înțeles ca fiind doar spațiu de făcut teme pentru copii.
Până în prezent am avut 40 de copii care au interacționat cu Rubik și modelul Agile Learning, fie în tabără, fie în comunitatea pe care am deschis-o de curând. Am început comunitatea cu 4 copii și am ajuns, în mai puțin de 2 săptămâni, la 15 copii înscriși. Avem o echipă extinsă de 10 oameni, educatori, specialiști, oameni pasionați de educație și 46 de oameni în satul Rubik.
Modelul educațional Rubik
Rubik School este o școală liberă, cu un model de învățare auto-dirijat, în care copiii aleg ce vor să învețe în funcție de interesele și pasiunile pe care le au. Folosim instrumente din Agile Learning cum ar fi:
- calendarul săptămânal în care copiii se auto-organizează în comunitate;
- panouri de cerere și oferte în care copiii scriu ce își doresc să învețe săptămâna aceasta și ce oferte/experiențe de învățare vor să le ofere celorlalți copii;
- instrument de gestionare a nemulțumirilor din comunitate cu ajutorul căruia identificăm ce lucruri ne dorim să schimbăm, venim cu soluții pe care le punem în practică și vedem apoi care este cea mai potrivită.
Fiecare copil are un traseu personalizat de învățare, pe care și-l construiește împreună cu un educator și un instrumente de auto-evaluare în care urmărește: dacă a făcut tot ce și-a propus, ce abilități și-a dezvoltat, dacă este mulțumit, cum s-a simțit în săptămâna ce a trecut, ce își propune să facă mai bine săptămâna următoare și ce păstrează ca bună practică din ce a făcut pâna acum.
Folosim joaca ca instrument de învățare și dezvoltare. Copiii învață cel mai bine prin joc, din mediul înconjurător, explorând și experimentând liber, din cultura de care aparțin și nu doar din conținut.
Prin învățarea experiențială, Project Based Learning, copiii își vor dezvolta abilități și vor învăța biologie, chimie, fizică, mate sau română prin proiecte practice interdisciplinare.
Funcționăm în comunitate pe 4 principii:
- Am grijă de mine.
- Am grijă de colegii mei.
- Am grijă de spațiu.
- Părerea mea contează.
Le dezvoltăm astfel copiilor abilități, comportamente, atitudini, valori și nu doar cunoștințe. Pentru că viața reală nu oferă contexte în care ei trebuie să știe doar teoria lui Pitagora sau unghiurile așa cum le-am învățat noi în cutiuțe separate. Viața e despre provocări, job-uri și proiecte în care se întâlnesc toate aceste discipline. Și când nu vor ști un anumit lucru le va fi mult mai ușor să-l învețe.
Ce caută părinții pentru copiii lor
Părinții au început, de acum ceva ani, să fie deschiși la alternative de învățare pentru copiii lor, însă până de curând, paleta alternativelor în educație începea doar după programul de școală al copiilor: cursuri extracurriculare, programe de dezvoltare personală pentru copii, teatru alternativ. Astăzi, părinții încep să înțeleagă că acest alternativ nu trebuie să se întâmple doar după programul de școală, ci este ideal este ca școala însăși să îi ajute pe copii să învețe altfel.
Părinții au reacționat foarte bine la acest model și vin la noi tocmai pentru că îi învățăm pe copii cum să învețe, să ia decizii, să se auto-organizeze și responsabilizeze și văd cât de încântați și deschiși sunt copiii seara acasă să povestească despre ce au învățat la Rubik.
Cum sunt părinții de generație nouă
Nemulțumirea față de sistemul tradițional există, părinții încep să fie din ce în ce mai vocali și am observat tendința noii generații de a căuta preponderent pentru copiii lor grădinițe private alternative. Cumva, în etapa de vârstă 2-6 ani, le e mai ușor să ia această decizie, dorind să le construiască copiilor o bază sănătoasă încă de mici, sperând ca, atunci când vor ajunge în sistemul de stat, să facă față mai bine.
Noua generație de părinți caută săli de clasă fără bănci, învățare în natură, învățare experiențială, programe care le hrănesc copiilor comportamentul explorator și curiozitatea. Când zic noua generație, nu mă refer la toți părinții, mă refer tot la o comunitate care începe ușor-ușor să se mărească.
Între timp s-a mărit și comunitatea părinților cu copii homeschooled sau unschooled. Acei părinți care sunt deschiși către o altfel de învățare, care înțeleg că educația începe de la copil și nu de la cineva care stă într-un birou și decide din varii motive ce să învețe copilul până la o anumită vârstă. Aceștia sunt părinții care cu siguranță s-ar îndreapta către o școală liberă, cum e Rubik School. Sunt părinții care înțeleg că responsabilitatea educării copilului, nu e a doar a școlii sau educatorului, ci e și a lor.
Chiar de curând, am avut o întâlnire cu niște părinți ce mi-au spus la moment dat astfel: “Luiza, nouă ne e foarte clar că vrem altceva pentru fetița noastră, un altfel de sistem, ceva alternativ dar nu știm exact ce.” Aceștia sunt părinții care, deși au frici, caută să le demonteze, se dezvață de felul vechi în care au învățat, sunt părinții care vor o altfel de școală. În continuare și ei au nevoie de asigurări și reasigurări cu privire la ce o să învețe copilul mai concret într-un sistem de învățare liber, ce o să facă după ce termină o școală care nu este acreditată de Ministerul Educației și simt că există în continuare acest handicap pe care îl avem majoritatea, acela al diplomelor.
Dar copiii de generație nouă
Noile generații de copii nu mai au stare în bănci. Sunt copiii cărora li se pune des eticheta de hiperactivi, și asta pentru că felul în care se predă în majoritatea școlilor tradiționale îi substimulează, nu este deloc conform nevoilor lor. Sunt copiii pe care cu greu îi mai pui în casetuțe sau pe care îi scoți după șabloane, pentru că ei înșiși cer altceva.
Însă este și una dintre cele mai alergate și suprasolicitate generații. O generație care merge de la un curs opțional la altul, de la o experiență alternativă la alta, tocmai pentru că părinții vor să suplinească golurile pe care școala le are. Acești copii au uneori un program mai încărcat decât un adult cu un job full time.
Astfel, ei ajung să nu mai știe să stea, sunt agitați, au nevoie constantă să facă lucruri, capacitatea lor de focus scade și se plictisesc repede. Acesta este și un lucru pe care lucrăm la Rubik School: să îi învățăm pe copii cum să se auto-organizeze, să ofere ei experiențe celorlalți și nu doar să aștepte să primească, îi învățăm că e în regulă să se plictisească și le oferim spațiu să stea cu acea stare și să creeze din ea.
Oamenii din jurul Rubik
Ideea a fost creată și implementată de mine și de Laura Munteanu, iar pe parcurs ni s-a alăturat primul facilitator, Ema, care este în spațiu zilnic cu copiii. Avem și o echipă extinsă, formată din oameni pasionați de educație, pe care i-am cunoscut fie la Universitatea Alternativă, fie în călătoriile de învățare.
Ne-au surprins și părinții deschiși care s-au oferit să vină să ne ajute cu ce pot: de la dat vestea mai departe, la oferit pâine făcută în casă la masa de prânz, la sprijin în promovare. Cu o parte dintre acești părinți vom lucra mai departe și pe proiecte punctuale precum: amenajare spațiu, construire comunitate de părinți, dezvoltare programe socio-emoționale copii.
În ceea ce privește comunitatea, noi ne-am dat seama că e nevoie de un sat să crești un copil, dar și să construiești o școală. De aceea noi numim această comunitate care s-a strâns în jurul Rubik, ca fiind un sat ce își dorește să construiască o școală în care copii sunt văzuți, auziți, se dezvoltă armonios în adulți ce pot face ulterior o schimbare. Sunt persoane care au trăit aceeași frustrare ca noi: aceea a unui sistem care nu ne-a învățat să gândim, care nu ne-a întrebat ce vrem să facem, ce ne place sau ne pasionează, un sistem în care am primit mulți de "așa se face" "așa trebuie" "lasă că merge și așa", o lume cu un traseu foarte bine conturat de alții.
O școală altfel
Am decis să deschidem școala în toamna anului 2020 pentru a avea timp să testăm modelul, să afle părinții de noi, să găsim spațiul de care avem nevoie și să ne luăm autorizațiile minim necesare.
De asemenea, avem nevoie de timp să lucrăm alături de specialiști la curriculum Project Based Learning, să creionăm de la zero instrumente și metode noi și să dezvoltăm sistemul de badge-uri pentru copii.
Vom avea badge-uri pe care copiii le vor obține și nu examene, iar când ajung la vârsta de 14 ani, vor putea da examen pentru a urma un liceu internațional din România sau din altă țară. Copiii vor fi înscriși la o școală umbrelă din SUA, beneficiind de o certificare internațională care îi ajută să urmeze apoi un liceu.
Campania de crowdfunding
Conceptul întregii campanii a fost: ”Împreună construim o altfel de școală. Chiar altfel.”. Și am declinat acest mesaj pe canale diferite pentru a ajunge la tot mai multe persoane.
Campania de crowdfunding are 2 obiective pentru noi: unul este acela de a vedea cât de pregătită este piața din România pentru o astfel de școală liberă și pentru a ne valida ideea. Pentru că în comunitatea restrânsă din care noi facem parte primim validări, dar vrem să vedem care sunt reacțiile în afara ei.
Al doilea obiectiv este acela de a strânge 10.000 euro, bani cu care ne vom muta într-un spațiu nou pentru a acomoda cele 2 grupe de grădiniță și prima grupă de școală care începe în septembrie 2020, vom cumpăra materialele educaționale și vom plăti o parte dintre specialiștii cu care lucrăm.
Am gândit campania și ca pe o oportunitate pentru cei care ne cunosc de puțină vreme, sau doar au auzit de noi, de a vedea și a gusta din experiența Rubik. Noi credem că nu este suficient să explicăm acest model de școală, ci considerăm necesar să trăiască și copiii și părinții experiența Rubik, să vadă cum folosim instrumentele, cum învață copiii o zi la Rubik și apoi să înțeleagă valoarea lor.
De aceea, aproape toate recompensele pe care noi le oferim prin campanie, sunt experiențe pentru copii: o zi agilă, un weekend agil sau o tabără, dar și pentru părinți sau oricine este pasionat de educație și vrea să afle mai multe.
Promovare
Până în prezent ne-am promovat pe Pagina de Facebook, am organizat Open Doors pentru a vorbi față în față cu părinții și ne-am dat seama că sunt foarte eficiente și utile, am participat prin campania de crowdfunding și la evenimente precum Startarium Pitch Day și urmează Made în Ro.
De curând am început să apărem în publicații sau emisiuni online și vrem să creștem tot mai mult și pe partea asta.
Un alt lucru care a funcționat pentru noi este ceea ce am lansat de curând: schimbarea pozei de profil pe Facebook cu un frame pe care scrie: ”Susțin Rubik School”. A fost și este un succes, tot mai mulți oameni aleg să își schimbe poza și astfel se răspândește vestea despre școala pe care o facem și o deschidem anul viitor.