Ne verificăm telefonul de sute de ori pe zi, comunicăm prin emoji, oferim Like-uri și Love-uri și le așteptăm cu nerăbdare de fiecare dată când publicăm o fotografie. Cu alte cuvinte, suntem obișnuiți să ne arătăm susținerea, dragostea sau interesul, pe căi virtuale.
De la acest insight pornește și noua campanie de strângere de fonduri pentru Asociația Inima Copiilor. Să donezi pentru a salva copiii bolnavi de inimă durează la fel de mult cât durează să dai un Love în social media. Dar are o valoare infinit mai mare. În online, toată lumea vrea să strângă cât mai multe inimioare. Noi vrem să-i ajutăm pe cei de la Inima Copiilor să salveze cât mai multe.
În acest moment, cifrele nu sunt deloc în favoarea copiilor care se nasc cu malformații cardiace grave.
Doar 1 copil din 3 poate fi operat într-un spital public din țară, iar anual în jur de 200 de copiii au nevoie de ajutorul nostru pentru o șansă la o copilărie normală.
Asociația Inima Copiilor, prin misiunile medicale pe care le organizează lunar, reușește să opereze la secția de Cardiochirurgie pediatrică de la Marie Curie în jur de 20 de copii, cu costul unei singure operații în străinătate. Timp de două săptămâni, în fiecare lună, o echipă de medici străini operează alături de medicii români, pe care îi și formează. Dacă pentru primele misiuni a fost nevoie de 15 specialiști străini, acum paricipă la misiuni doar 4 specialiști din străinătate pentru că echipa românească a făcut progrese enorme.
În cei 6 ani de când au înființat singura secție de Cardiochirurgie exclusiv pediatrică din România, la Marie Curie, cei de la Inima Copiilor au organizat 60 de misiuni medicale și au operat mai mult de 900 de copiii. Împreună, îi putem ajuta să continue.
Așa că pe love.inimacopiilor.ro ne-am propus să strângem, pentru început, suma necesară pentru încă un an de misiuni medicale. Aici se contorizează toate donațiile prin SMS, donațiile online sau prin transfer bancar. LOVE-urile noastre, ale tuturor, ajung la cei ale căror inimi mici au mare nevoie de ajutor.
"Cu un Like sau Love nu poți ajuta un copil. Sau poți? Mesajul campaniei aduce în discuție două aspecte importante. În primul rând, ușurința cu care poți schimba (adică, salva!) viața unui copil. Un simplu SMS, patru litere: LOVE. Ușor, natural, rapid, ca un LOVE pe Insta. În al doilea rând, ne-am dorit să explorăm valoarea acestui simbol pe care îl vedem și îl folosim tot timpul, fie că e vorba de Facebook reaction, Instagram love, emojis, gifs, fashion sau pop culture. De data aceasta, fiecare inimioară reprezintă o inimă reală pe care o poți salva." Sabina Stănciucu (Group Creative Director Marks).
"1000 de copii bolnavi de inimă se nasc la noi în fiecare an. Și pentru ei încă nu-i ușor să ajungă la operația care le va salva viața. E greu pentru ei, e greu pentru familiile lor. Pentru asta muncim din 2009: să le facem drumul mai ușor. Să nu mai avem copii în așteptare pe listă, copii care se pierd.
Din donații am construit secția de la Marie Curie și continuăm să o ajutăm să crească. Muncim împreună cu oamenii din secție și specialiștii din străinătate să ajungem în punctul în care sectia să funcționeze independent și continuu. Anul acesta ne apropiem de 200 de copii operați aici.
200.000 euro avem de strâns în fiecare an. Și, grație prietenilor de la Marks, e mult mai ușor acum să primim ajutor: un LOVE la 8844 înseamnă o donație de 2 euro lunar. E un semn de iubire fiecare SMS și ajută un copil bolnav de inimă să ajungă mai ușor la operația salvatoare." Alex Popa (Președinte Inima Copiilor)
Le mulțumim, în primul rând, celor de la Inima Copiilor, pentru că luptă neîncetat de 6 ani și pentru că sunt singura speranță a acestor copii și a părinților lor. Apoi le mulțumim celor de la Parc Film care s-au implicat pro bono alături de noi în crearea campaniei, dar și colegilor pe care i-am "distribuit" în spotul online :)
Te invităm să dai și tu LOVE prin SMS la 8844, pentru a contribui lunar cu 2 euro pentru inimile mici care au nevoie de noi sau să donezi pe love.inimacopiilor.ro.
Echipele participante:
Echipa Marks:
Mia Munteanu, Client Service Director
Ana-Maria Preduț, Account Manager
Irina Costea, Social Media Manager
Sabina Stănciucu, Group Creative Director
Dan Hagiu, Creative Director
Maria Ștefăniță, Senior Art Director
Irina Radu, Copywriter
Anca Mihalache, Art Director
Cătălin Manolache, Digital Project Manager
Radu Cioran, Lead Web Developer
Bogdan Mîinescu, Senior Front-End Developer
Casa de productie: Parcfilm
Tudor Hristescu, Regizor/Producator
Echipa INIMA COPIILOR:
Enona Chiriac
Alex Popa
Robert Miklos