Istoria nu se învață doar din manual. Ea poate fi descoperită pe străzile ascunse din inima Bucureștiului, alături de traineri pricepuți, gata să inițeze grupuri de adolescenți în ițele misterioase ale trecutului. Acest lucru l-au avut în minte inițiatorii proiectului „Povești urbane în Sectorul 3”, povestește Ana Maria Ciofîrlă, reprezentantă a Asociaței Montage și inițiatoarea proiectului.
Ne-am gândit mult la modalitatea în care putem avea un feedback sincer din partea copiilor, de a vedea ce înțeleg ei din aceste istorii. Așa că i-am încurajat să-și facă propriile povești – scriind despre ele sau desenând, în funcție de aptitudinile și dorințele lor.
Ghidați de un istoric, copii au vizitat Muzeul Holocaustului, Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România și Casa Anton Pann. În timpul vizitelor, adolescenții au luat notițe, au realizat schițe, sau au făcut fotografii. Întorși la clase, elevii au participat la ateliere de scriere creativă și desen, realizând propriile povești despre cele văzute și auzite. Cum a fost experiența unor altfel de lecții de istorie povestesc mai jos Ana Maria Ciofîrlă, istoricul Cornel Micu, 1 Q Sapro, coordonator al atelierelor de pictură, și Oana Fotache- Dubălaru, tranier de scriere creativă.
Contextul
Anca Maria Ciofîrlă: E o idee mai veche pe care o discutam alături de oamenii care fac parte din echipă și a pornit de la faptul că trecem zilnic pe lângă clădiri frumoase cu o istorie impresionantă despre care nu știm aproape nimic. Apoi ne-am gândit că ar trebui ca educația din punctul acesta de vedere ar trebui să înceapă în școli, unde elevii pot lua contact real cu ceea ce înseamnă activitățile culturale, adresate de cele mai multe ori adulților.
Dificultatea venea mai degrabă din multitudinea de locuri despre care am fi vrut să vorbim, dar am găsit o linie de finanțare în Sectorul 3 care se potrivea cu ce voiam să facem așa că, pentru început, am restrâns ideea la această zonă a Bucureștiului și un număr limitat de școli. Sperăm să o putem dezvolta și să ajungem la cât mai mulți elevi.
Echipa este relativ restrânsă, suntem 8 oameni care au răspuns chemării noastre și au avut disponibilitatea și dorința de a participa. Important este că funcționăm bine.
Profesorii
Anca Maria Ciofîrlă: Era important să alegem oameni pasionați de peisajul arhitectural urban, de istoria orașului, dar care să aibă calități didactice, să știe să lucreze cu elevii de gimnaziu. Profesorii de arte și profesoara de scriere creativă sunt oameni cu experiență în domeniu, artiști consacrați dar și oameni cu vechime în învățământul vocațional, bine instruiți, pentru a aduce un plus de valoare proiectului, dar mai ales fiecărui elev în parte.
Repere urbane
Cornel Micu: În acest tur, am pornit de la premisa că turul ar trebui să cuprindă o serie de repere urbane semnificative pentru istoria Sectorului 3, importante însă și din punct de vedere vizual, pentru că o parte din participanți veneau cu un background în artele vizuale.
Am încercat de asemenea să rezolv o serie de probleme "logistice" specifice tururilor ghidate: identificarea unui traseu relativ scurt, care să poată fi acoperit în două ore și care să înceapă și să se finalizeze la două puncte de transport în comun de unde participanții puteau călători spre a ajunge la orele de clasă. Am ales așadar o zonă centrală, cu o densitate relativ sporită de obiective care puteau fi eventual vizitate, în funcție de modul în care decurgea turul și opțiunile participanților.
Zona cartierului evreiesc mi s-a părut interesantă și datorită îmbinării de clădiri vechi (templul Unirea Sfântă fondat la 1850 și reconstruit la 1910, Casa Memorială Anton Pann ce există într-o formă asemănătoarea de la 1848) cu arhitectura nouă, care le maschează. Astfel, am încercat să determin participanții să descopere clădirile istorice amplasate efectiv între clădirile moderne din a doua jumătate a secolului XX.
Cea mai importantă dilemă cu care ne-am confruntat împreună cu organizatorii a fost selecția spațiului în care s-a derulat turul. Am fi dorit să includem în acesta și o parte din spațiul Centrului Vechi, respectiv Curtea Domnească și Hanul lui Manuc. Din nefericire, datorită problemelor de ordin logistic, reprezentate de lungimea traseului raportată la timpul avut la dispoziție, am avut de ales între Cartierul Evreiesc și Centrul Vechi. Am ales Cartierul Evreiesc pentru că l-am considerat mai puțin cunoscut și deci mai interesant decât Centrul Vechi.
Întrebări
Cornel Micu: Întrebările au vizat în general istoria comunității evreiești sau statutul social al lui Anton Pann care își permite o casă în centrul Bucureștiului. De aici discuția s-a axat pe specificul Bucureștiului ca oraș extins pe orizontală datorită lipsei sistemului de fortificații specific orașelor medievale din Europa Centrala și de Vest. Astfel se explică existența grădinilor mari, din care o parte mai pot fi observate și astăzi pe străduțele din zona centrală.
Când le-am atras atenția asupra faptului că la jumătatea secolului al XIX-lea casa lui Anton Pann era amplasată la marginea Bucureștiului, mi-au fost adresate o serie de întrebari cu privire la viteza de extindere a orașului, care a transformat această zonă în una centrală. Probabil că obiectivul care le-a atras în cea mai mare măsură atenția a fost Casa Memorială Anton Pann datorită modului interactiv de organizare a muzeului: au putut asculta cum sunau instrumentele muzicale tradiționale și vizualiza o parte din fabulele lui Anton Pann pe dispozitive specifice epocii.
Povești noi
1 Q Sapro: Colaborez de ceva vreme cu Asociația Montage și îmi place să văd cum proiectele se transformă în lucruri frumoase și aduc bucurie altora. Le gândim împreună iar implicarea în acest proiect a venit natural, e un proiect pe care voiam să-l facem de mult timp și sper să-l putem dezvolta.
Ne-am gândit mult la modalitatea în care putem avea un feedback sincer din partea copiilor, de a vedea ce înțeleg ei din aceste istorii. Așa că i-am încurajat să-și facă propriile povești – scriind despre ele sau desenând, în funcție de aptitudinile și dorințele lor.
Oana Fotache-Dubălaru: Fiind vorba de copii mai mari, aproape adolescenți, am încercat să-i familiarizez cu diversitatea formelor și temelor literaturii, altfel decât se întâmplă asta în programele și manualele școlare. Prin natura lor, acestea sunt limitate la dimensiunea ideologică, de reprezentare a unor valori mai degrabă convenționale și îndepărtate de preocupările elevilor. Le-am gândit în parte sub forma unor lecturi și discuții pe text, apoi au avut timp să redacteze o scurtă compunere pornind de la imagini (afișe de film). Am jucat un joc care să-i ajute să înțeleagă elemente de compoziție a povestirii. Au reacționat foarte bine la experiment și la fragmente din literatura contemporană, și asta a fost o bucurie pentru mine. Sper că le-a plăcut și lor.
Cel mai greu a fost să intuiesc așteptările lor și să mă pliez pe nivelul vârstei și al experienței lor. Am avut mari emoții, dar de la bun început am văzut că ne înțelegem foarte bine, că sunt interesați și receptivi, dornici să afle lucruri noi și să scrie ei înșiși. Atelierul s-a încheiat cu relatarea excursiei lor prin sectorul 3 și am avut surpriza să citesc poezii și proze bine scrise, proaspete, pline de viață.
Talent și disciplină
Oana Fotache-Dubălaru: Lăsându-i să scrie așa cum simt și încercând să eliminăm presiunea clișeelor, a așa-numitelor „expresii frumoase”, a unui concept unic de valoare literară. Cred că ghidajul trebuie să aibă loc treptat și cu finețe, fără a interveni prea mult sau prea brusc, astfel încât ei să capete încredere în scrisul lor. Pe lângă asta, e nevoie de multe lecturi individuale, cât mai diverse, și aici profesorul sau familia pot ajuta. În cele din urmă, cu un minim sprijin, un copil talentat își va găsi drumul.
Reacția copiilor
Cornel Micu: A fost interesant să lucrez cu copii după o pauză lungă, de când făceam practica predării în cadrul Facultății de Istorie. În comparație cu adulții (studenții cu care lucrez acum), am observat un entuziasm mult mai mare manifestat de copii participanți la tur. Ceea ce m-a impresionat au fost reacțiile celor cu un background în artele vizuale, care nu numai că au făcut o mulțime de fotografii obiectivelor vizitate, ci le-au și schițat pe caietele de lucru.
Anca Maria Ciofîrlă: Au fost absolut încântați. Le-au plăcut tururile ghidate, atelierele creative... Abia așteaptă vernisajul și lansarea revistei în care va fi munca lor din aceste zile. Practic reacțiile elevilor ne fac să ne dorim să mergem mai departe, ele ne aduc din nou la muncă, zi de zi.
1 Q Sapro: Creativitatea merge mână în mână cu imaginația iar aceasta este hrănită cu povești. Dacă vrei să fii creativ începi de la o temă, apoi îți oferi libertatea de a te gândi. Făcând lucrul acesta cât mai des antrenezi mintea să producă lucruri frumoase. Cu cât mai mulți oameni creativi ai într-o societate, cu atât mai sănătoasă este aceasta. Copiilor le spun că cel mai important lucru este să viseze și să facă în așa fel ca ceea ce visează ei să transmită și altora. Prin desen, scris, dans, muzică, prin orice formă de artă.
