Lecția britanică pentru educatorii din România: Conferința de Educație Timpurie 2019. Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice (6-9 noiembrie)

Lecția britanică pentru educatorii din România: Conferința de Educație Timpurie 2019. Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice (6-9 noiembrie)

ACT PR a comunicat pentru al treilea an consecutiv, Conferința de Educație Timpurie, un proiect prin care Fundația Acorns îți propune să promoveze profesia de dascăl și să susțină educația de la 0 ani.

Peste 550 de educatori au beneficiat de sesiuni de formare gratuite, centrate pe metode inovatoare de predare a primelor noțiuni matematice, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței de Educație Timpurie, desfășurată în perioada 6-9 noiembrie la București și Suceava. Training-urile au fost susținute de 6 specialiști britanici și au oferit exemple de practici cu aplicabilitate imediată, adaptate nevoilor generațiilor actuale și condițiilor din sistemul educațional românesc.

Evenimentul cu tema ”Tehnologie și dezvoltarea inteligenței matematice” a debutat cu ”Sticky Maths”, sesiune susținută de Ali McClure. Acest concept promovează bucuria în clasă și modalitățile inedite de învățare a conceptelor matematice încă de la creșă. Educatorii au aprofundat mecanismele de dezvoltare a creierului unui copil prin stimularea raționamentelor și a conexiunilor între noțiuni abstracte și forme concrete. De exemplu, copiii vor întelege noțiunea de 0 (zero) dacă o vor vizualiza.

Helicopter rescue, Block a doodle doo, Path puzzle, Oscar’s pizza sau Code a pillar sunt câteva dintre exemplele de jocuri și aplicații digitale recomandate educatorilor de către expertul britanic în educație prin tehnologie, Martin Bailey. Trainerul a încurajat educatorii să introducă tehnologia în clasă de la vârsta de 3 ani și să o folosească pentru a aduce mai aproape de înțelegerea copiilor concepte considerate dificile, precum algoritmul matematic.

În educația timpurie modernă, matematica devine accesibilă și atractivă pentru copii, cu ajutorul dezordinii creative. În cadrul workshop-ului ”Making Maths Magic”, Anita Curtis a încurajat educatorii să amestece resurse accesibile, precum figurine, jeleuri, pompoane, pene, sclipici sau paste pe care să le sorteze numărând împreună cu copiii.

Helen Battelley le-a oferit participanților două ore pline de energie pozitivă și activități fizice educative, explicând modul în care acestea contribuie la dezvoltarea capacității de rezolvare a problemelor și a funcțiilor motorii. Plecând de la premisa că energia unui educator se transmite copiilor, sala a fost provocată să participe activ în activități fizice care au simulat contexte fascinante pentru copii, precum un spectacol de circ.

 

Pamela Mundy, consultant în Departamentul pentru Educație al Guvernului Britanic, a prezentat o serie de principii fundamentale în educația timpurie, întărind contribuția educatorilor în dezvoltarea noilor generații. Trainerul a atras atenția asupra faptului că cei mici petrec prea mult timp desfășurând activități care le sunt impuse, iar un proces educațional eficient este acela în care copiii sunt lăsați să ia propriile decizii, să arate ce le place.

Experții spun că cei care au acum vârsta de 7 ani, vor putea alege din peste 70 de profesii neinventate încă, iar rolul educatorilor este de a-i pregăti pe copii pentru meseriile viitorului. În cadrul sesiunii sale inspiraționale, Will Hussey le-a transmis educatorilor dorința de a-i încuraja pe copii să viseze, să creadă, să fie curioși, să cerceteze și să descopere. Educatorii au fost încurajați să fie creativi și să își dorească întotdeauna mai mult, atât pe plan profesional, cât și personal.

 

"Mă întorc acasă mai bogată profesional și personal. Noi, profesorii, avem oportunitatea să lucrăm cu niște pui de om care vin deja cu o zestre genetică extraordinară! Depinde de noi ce modalitati selectăm pentru a reuși să le arătăm drumuri corecte, să îi ajutăm să își dezvolte competențele, talentele, abilitățile, să-i încurajăm să exploreze, să experimenteze și să descopere singuri lumea în care trăim. Urmărind prezentările, am conștientizat că nu ai nevoie de resurse materiale foarte costisitoare pentru a reuși să îl deprinzi pe copil cu tainele cunoașterii în general, ale matematicii în special. Dacă urmăm exemplele trainerilor, vom descoperi că matematica este chiar frumoasă, distractivă și ușoară", a declarant la încheierea conferinței Daniela Soare (educator la Grădinița Țara Copilăriei din Călărași).

 

Ediția a VI-a a marcat și desfășurarea Conferinței de Educație Timpurie într-un oraș din provincie. Pe 9 noiembrie, la Casa Corpului Didactic din Suceava, peste 300 de educatori din zona Moldovei au participat activ la sesiunile de training susținute de către Anita Curtis și Helen Battelley.

"Fundația Acorns își propune organizarea Conferinței de Educație Timpurie și în alte regiuni din țară. Acest proiect pentru comunitate poate crește doar cu sprijinul partenerilor din mediul privat și instituțional.", spune Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.

 

Parteneri București: Catena, Apa Nova, Amos, Air France KLM, Borsec, Estetiq Solutions, VDM Rental, Avincis, Imagine Art, Optiprint, Camera Luminoasă, Selftrust Academy, Almaj Iordache, Napolact, Bistro Dorobanți, Ofin Consulting, Autonom, Familia Toneli, Camera de Comerț și Industrie a României.

Parteneri Suceava: Rotary Club, Borsec, Autonom, Tehno World, Edu Max

Cu sprijinul: Casa Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava

Partener media principal: Itsy Bitsy
Parteneri media: Tonica, didactic.ro, suntparinte.ro, 9vremparinti.ro, suntmamica.ro, Senso TV.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related