[Jurnalist.md] Irina Bejenaru, TVR Moldova: Astăzi, pe lângă rolul de informare, jurnaliștii mai au și rolul să selecteze adevărul de manipulare

Când eram mici și rătăceam pe la țară, mai scăpam câte-un „bună ziua” celor mai în vârstă, și dacă nu ne cunoșteau, numaidecât veneau cu întrebarea: „da tu de-a cui ești?”. Și răspundeam și noi: „a celui de sus” sau „a lui mama și a lui tata”. În funcție de inspirație și dispoziție. Lucrurile nu s-au prea schimbat pentru jurnaliștii din R. Moldova. Aceeași întrebare se aude des pe la proteste, pe la vox-uri sau în Parlament, dacă nu te recunoaște vreun deputat: „da tu de-a cui ești?”

Prejudecăți avem de toate, și provocări, și greutăți… despre ele ne-a povestit Irina Bejenaru, jurnalistă la TVR Moldova. Nu s-a visat în presă. A luat această decizie spontan și pe nechibzuite, chiar în fața comisiei de admitere. Dar spune că nu regretă deloc.

„Cu microfonul TVR am ținut ore în șir de breaking news din teren, am realizat campanii care au sensibilizat pe ambele maluri ale Prutului, emisiuni de dezbateri și am surprins momente istorice”, pentru asta merită să te avânți în jurnalism, crede Irina.

Biografie pe scurt

Cu siguranță ați auzit istoriile care încep cu „de mică visam să devin…” ei bine, nu sunt despre mine. Eu nu m-am visat jurnalist și nici nu mă dădeam în vânt de mică după buletinele de știri. Jurnalismul a ajuns în viața mea pur întâmplător, atunci când după liceu am intrat în Universitatea de Stat din Moldova, cu actele în mână, să aplic la facultatea de economie, dar m-am răzgândit în fața comisiei de admitere și am ales, brusc, jurnalismul. Nu mă întrebați de ce, pentru că nici astăzi n-am un răspuns. ))

Dar cu certitudine a fost o decizie corectă. Chiar din primul an de facultate am început să bat pe la ușile instituțiilor de presă din Moldova și îi rugam să mă primească să trag cu ochiul la ce fac ei, pentru că am înțeles că meseria asta se învață pe teren. Astfel mi-am dat seama că vreau să muncesc într-o televiziune. Așa că în 2012, imediat după ce mi-am luat licența, am intrat în echipa de știri de la televiziunea publică, iar câteva luni mai târziu (nu era deloc simplu să fii angajat la un post TV) urma să semnez și primul meu contract de muncă.

Experiență

În 2012, la mesagerul de la Moldova1 intrau pe post primele știri semnate de mine și eram tare mândră de munca mea. Am avut noroc de un producător care a avut orbește încredere în mine sau avea mare nevoie de știri în jurnal, așa că din prima zi mi-a pus microfonul în mână și mi-a zis să mă întorc cu știri. Și am adus material bun.) Acolo am învățat să muncesc mult, operativ și calitativ. Au fost doi ani în care camera de filmat, din cea mai mare sperietoare, a devenit cel mai bun prieten.

În 2014, împreună cu câțiva colegi am format echipa știrilor TVR Moldova și am creat primul jurnal de știri transmis de la Chișinău. Cu microfonul TVR am ținut ore în șir de breaking news din teren, am realizat campanii care au sensibilizat pe ambele maluri ale Prutului, emisiuni de dezbateri și am surprins momente istorice.

Amintiri

Primul subiect, primul stand up, prima transmisiune live sunt ca prima dragoste - nu se uită niciodată. Îmi place să fiu în mijlocul evenimentelor, stresul mă mobilizează. Iar în tot acest amalgam de emoții și evenimente se întâmplă să mai și greșești, indiferent dacă ești la început sau ai zece ani de carieră în spate. E omenesc să greșești, dar important în această meserie e să nu greșești intenționat. Greșelile făcute accidentat mai pot fi corectate. 

O zi obișnuită de muncă

De 7 ani, o zi de muncă pentru mine începea cu prima filmare și se încheia cu ultimul eveniment din acea zi. Câteva filmări pe zi, cu sau fără transmisiuni live, continuau cu munca din redacție, unde scriam textele știrilor, le sonorizam, iar ulterior intram cu ele în montaj și îmi încheiam munca, atunci când erau gata să fie date pe post. Și asta doar în zilele liniștite. Pentru că în caz de mișcări tectonice pe scena politică sau un eveniment important în societate, ziua de muncă se poate lungi până după miezul nopții. Așa că cine iubește să muncească după un grafic fix și să-și facă planuri pentru timpul liber nu prea are ce căuta în această meserie.

Rolul unui jurnalist în 2019

Același ca și în 2009 sau 1999 – de a transmite operativ și echidistant cele mai noi informații. E adevărat că această profesie evoluează ca oricare alta. Doar că la un moment dat, această ramură a luat-o pe căi greșite. Așa că astăzi, pe lângă rolul de informare, jurnaliștii mai au și rolul să selecteze adevărul de manipulare.

Provocările jurnaliștilor în R. Moldova astăzi

În tot acest război hibrid, printre multă manipulare și dezinformare, cea mai mare provocare pentru jurnaliști este să fie credibili. Nu știu ce spun astăzi sondajele, dar neîncrederea oamenilor în presă este tot mai mare și poate fi văzută chiar în stradă. Atunci când vrei să întrebi ceva o persoană, iar ea înainte să-ți răspundă te întreabă de la ce post TV ești… e trist.

Prejudecăți

Că muncești în interesul cuiva. Eu sunt sigură că fiecare jurnalist a auzit cel puțin o dată întrebarea: „voi ai cui sunteți?”

Și e greu să demonstrezi că tu îți faci treaba onest, pentru că nu te mai crede nimeni.

Schimbări

Toate schimbările din această profesie sunt cu două tăișuri. Există mai multă tehnică, dar uneori dispare calitatea materialului jurnalistic; există tot mai multe instituții media, dar ne confruntăm cu tot mai multe surse care răspândesc fake news; mai multe posibilități de angajare, dar parcă dispare prea repede entuziasmul celor ce vin de pe băncile facultății. Și putem continua să enumerăm.

Libertate

Probabil că libertatea unui jurnalist este dictată de politica editorială a instituției în care muncește, dar încă nimănui nu i s-a îngrădit libertatea de a pleca dintr-o instituție care-l obligă să facă ceva contrar propriei credințe.

Jurnalismul mai este puterea a 4-a!

Și va rămâne puterea a 4-a atât timp cât materialele jurnalistice vor continua să genereze mobilizarea societății în campanii sociale, vor genera demisii de rang înalt și vor fi subiect de anchetă pentru instituțiile de drept. Atât timp cât ți se mai închid uși în față pentru că pui „prea multe întrebări”, jurnalismul va rămâne o putere.

Noua generație

Mie nu-mi place să judec jurnaliștii care muncesc la instituții considerate afiliate politic, dar din păcate, acest lucru a pus jurnaliștii pe baricade. Și cu mare regret, dar nu o să mai vedeți o breaslă solidarizată în cazul în care un jurnalist este nedreptățit.

Tocmai de aceea, noua generație ar trebui să vină cu mai multă solidaritate și cu foarte mult entuziasm. Și asta pentru că jurnalismul este profesia din care, atunci când dispare entuziasmul, ar trebui să pleci.

Online-ul

A adus pluralism de surse în media și a oferit posibilitatea să te informezi despre orice, la orice oră, indiferent de locul unde te afli. Dar odată cu această diversitate s-au infiltrat și foarte multe surse ce răspândesc fake news. Probabil ar trebui să se muncească mai mult la instruirea societății cum să deosebească o sursă credibilă.

Rețelele sociale au devenit sursa principală de informare

Și aici chiar nu e vina presei. Și asta pentru că, de multe ori, o să găsești mai întâi postată pe facebook declarația unui oficial, și abia mult mai târziu o să primești un comunicat pe e-mail. Politicienii fac dezbateri pe facebook, fac acuzații, dezvăluiri și dau replici tot pe rețelele sociale. Astfel că jurnaliștii sunt nevoiți să urmărească paginile oficiale ale oamenilor politici, funcționari ș.a

Relația între publicitate, politic și presă

Comunicarea ar trebui să lege cele trei domenii. Atunci când există o comunicare sănătoasă și neselectivă între politic și presă, și atunci când materialele de publicitate vor fi corect delimitate, vom putea vorbi despre un echilibru de putere între cele trei.

Relația cu specialiștii în comunicare

Relația probabil diferă de la instituție la instituție și depinde în mare parte de comunicator. Se spune că atunci când materialul tău este lăudat de un comunicator, nu e bine. :D Sigur că e o prejudecată, dar e generată de faptul că, de multe ori, serviciul de presă al unei instituții se arată deschis față de presă doar atunci când organizează un eveniment care ar pune în lumină favorabilă instituția pe care o reprezintă. 

O comunicare „sănătoasă” cu presa

O să vorbesc strict din nume personal și o să vă zic că nu-mi place atunci când la solicitarea mea către o instituție de stat mi se răspunde cu „nu cred că asta este subiect de știre” sau nu mi se răspunde deloc. Nu-mi place când serviciul de presă nu mai este de găsit în jurul orei 17:00 pentru că i s-a încheiat ziua de muncă sau îți reproșează că îl deranjezi; nu-mi place când unii comunicatori discută selectiv cu presa și nu-mi place când te consideră obligat să transformi în știre orice comunicat care, de foarte multe ori, conține doar apă de ploaie.

Eu tare sper să ajung să văd cum fiecare își vede doar de treaba pe care o are de făcut; și o face bine și onest. Și acest lucru se referă la toate meseriile din țara asta!