[Jurnalist.md] Irina Staver: Făceam de toate. Prezentatoare, coordonator de programe, jeengle-uri, promo-uri, traininguri etc. Eram jurnalista universală

Moldova 1, Radio Moldova Tineret, Național FM, 10 TV, Noroc TV, Orhei TV - pe la toate a lucrat Irina Staver. Iar la multe dintre aceste media a asistat chiar de la începuturi. Dacă poți ieși la pensie cu această profesie, nu știm. Însă Irina a decis să facă o schimbare la 180 de grade, îndreptându-se spre Facultatea de Drept. Iar acum ea este din nou studentă la masterat.

O vreme făceam și radio, și TV. Apoi doar radio la Radio Moldova Tineret, unde am fost chiar din momentul lansării și făceam de toate: prezentatoare, coordonator de programe, jeengle-uri, promo-uri, traininguri etc. Eram jurnalista universală.

Despre presă, schimbare, deontologie și stres, copilărie, vise și muncă în rândurile de mai jos:

În copilărie

La 5 ani voiam să devin balerină. La 6, pianistă, la 9, stewardesă, iar la 10… la 10 ani am descoperit-o pe Andreea Marin și emisiunea ei: Surprize, surprize! De atunci am decis clar că le uit pe toate și voi fi și eu ca ea într-o zi, prezentatoare TV.

Primul contact cu presa

Era vara lui 2010 când ne-am întâlnit față în față cu presa, mai exact, cu televiziunea, cea care a fost și rămâne a fi marea mea iubire. Eram în primul an de facultate la jurnalism și visam să ajung să lucrez în TV. Venise pe atunci la noi echipa televiziunii naționale „Moldova1”. Propunerea lor era să ne ofere șansa, așa cum înțelegeam noi la acea vreme, să devenim vedete. Vedete TV.

Ghinionul făcuse să lipsesc anume în acea zi de la facultate, dar, ambițioasă și încăpățânată cum mă știu, am mers după aia, din proprie inițiativă la ei. Vorba ceea: „Dacă nu merge Muhamed la munte, vine muntele la Muhamed”. Și m-am propus singură în rolul de prezentatoare. Știu că în special acum, asta ar putea fi văzută ca o tactică tare naivă și cumva, neserioasă. Însă eu știam că absolut tot în viața asta se obține anume așa, pe cont propriu, din ambiție și curaj.

Se pare că tocmai datorită acestor convingeri am fost acceptată la probe. Cu zece ani în urmă probele însemnau puțin altceva decât probele de acum. La început aproape o sută de doritori, apoi am rămas câteva zeci, iar la final au ales doar trei. Printre aceștia și eu. Mi-au dat să gândesc și să prezint o rubrică de cultură, „Profil Cultural”, pe care o realizam cu un entuziasm aproape ireal zi de zi. Apoi, mi s-a propus să fiu prezentatoarea principală a matinalului de la M1, „Bună dimineața”. Fericirea mea nu avea limite! Simțeam că iată, acum mi-a venit și mie momentul de glorie. Și țin minte cum i-am dat vestea mamei și câtă bucurie mai era. Așa, apropo, mi-am câștigat și primii mei bănuți din profesia asta și eram atât de mândră, vezi Doamne!

Experiență

Cum vă ziceam, am început prin a prezenta principalul matinal al țării, aveam co-prezentatori, oameni de artă, vedete de pe ambele maluri ale Prutului, artiști, scriitori, regizori, medici iluștri, ș.a. A fost greu să mă trezesc zi de zi la 3 sau 4 dimineața, să fac paralel și facultatea, uneori și reportaje din teren. Începuse și perioada examenelor și aveam un mod de viață „ușor dinamic”. Dar eu le reușeam pe toate și înfruntând urmele de oboseală, mă declaram un om fericit. A urmat apoi perioada în care am descoperit și radioul. Și, la fel, m-am îndrăgostit. O vreme făceam și radio, și TV. Apoi doar radio la Radio Moldova Tineret, unde am fost chiar din momentul lansării și făceam de toate: prezentatoare, coordonator de programe, jeengle-uri, promo-uri, traininguri etc. Eram jurnalista universală.

Apoi m-am înscris la master. Tot în jurnalism, Managementul Instituției Media și, din nou, eram extrem de încântată că găsisem o nouă oportunitate de a mă angaja ca director de programe la Național FM. Tot așa, nimerisem acolo de la început și am participat activ la lansarea și acestui post de radio. Născoceam proiecte, emisiuni, texte de promovare, eram responsabilă de rubrica „Portret Cultural Istoric” de care eram mega încântată. Și, tot atunci, prin 2014, fiind încă la Național, m-am încercat și la știri. Știri la radio. Și da, a fost o nouă iubire, un sentiment că e încă o direcție spre care merită să mă îndrept. Dar nu imediat. Mi-am încheiat masterul cu succes, am decis ca o perioadă să mă detașez de radio și TV pentru că, din păcate intrasem și într-un surmenaj și mă simțeam epuizată. De aceea, am făcut presă pe online, un an de zile.

Apoi, a urmat un nou proiect important, 10 TV. O televiziune unionistă, unde aveam din nou libertatea să spun ce gândesc. Dacă ar fi să spun de ce i-aș mulțumi acestei televiziuni acum, ar fi pentru: prețuire, redescoperire, românism și personalitățile marcante pe care am avut prilejul să le descopăr la emisiunea pe care o moderam  - Sfatul Țării.

Mi-am urmat drumul media la NOROC TV, unde am revenit iată, la știri. Aici mi s-a oferit norocul și șansa de a deveni prezentatoare de știri. Sau știristă, cum obișnuim noi să spunem. Aici am avut primele mele ediții speciale, live-uri, transmisiuni în direct între Chișinău-București, uneori aveam intervenții la emisiunea lui Rareș Bogdan, Jocuri de Putere, aveam și emisiunea mea, Piața Unirii, reportaje și tot ceea ce poate și trebuie să ofere un jurnalist responsabil telespectatorilor săi de pe partea cealaltă a ecranului.

Orhei TV a fost ultimul meu pupitru de știri și televiziunea la care la fel, în spiritul și maniera bunei mele practici am asistat de la bun început și am ajutat la lansarea acesteia. Nu am făcut și prezentat doar știri. Am moderat emisiuni de politică, am abordat teme sociale, de interes general, dar și dezbateri.

La etapa actuală

Sunt din nou studentă. Urmez un program de master în Drept. Vine o vreme când înțelegi că e bine să mai știi și altceva, iar din acest considerent m-am văzut nevoită să iau o pauză scurtă de la muncă, însă revenirea nu se va lăsa mult așteptată, oricum.

Rolul unui jurnalist în 2019

Acum jurnalism nu mai înseamnă doar radio și TV. Modelul sau profilul clasic atât de familiar a evoluat semnificativ. Acesta e preocupat mai mult de online, iar tendința e să își lege activitatea tot mai pregnant de social media. Că e de bine sau nu, nu se știe, dar racordarea pe care o face astăzi jurnalistul la tot ce înseamnă modern și actual e de apreciat. Contează să nu-și uite sau, și mai grav, să nu-și trădeze menirea sa principală: cea de a informa corect societatea. 

Provocări

Sunt multe. Dar e nevoie, totuși, de ceva mai mult discernământ în cazul jurnaliștilor pentru a alege grâul de neghină. Ar mai fi nevoie de ceva mai multă atenție și motivare și din partea șefilor sau angajatorilor din media. Vreau să zic, dacă au avut norocul să obțină un BUN jurnalist, să știe și cum să îl păstreze. Nu mă refer doar la salarii care nu pot fi comparate măcar cu cele din occident bunăoară, desi, în evoluția noastră, ar fi timpul ca și la noi profesioniștii să fie remunerați corespunzător. Mă refer aici și la instruiri constante, traininguri de calitate, un mulțumesc spus la timpul potrivit, aprecierea și încurajarea ca în oricare altă profesie sunt vitale și pentru jurnaliști. Dacă vor avea parte de toate astea, cred eu că și greșeli sau ispite nedorite vor fi mai puține.

Prejudecăți

Din păcate, avem o groază. Printre cele mai frecvente ar fi: s-a vândut unui X, Y post pentru bani, pentru foloasele proprii. Dacă are nenorocul să fie femeie, atunci poți auzi afirmații gen că s-a culcat cu cineva și așa a obținut o anumită poziție, că e proastă, că a venit din stradă, că e cu pile și multe altele. În timp, devii imun și nu ai altă preocupare decât să îți faci demn și profesionist treaba.

Puterea a 4-a

Când vine vorba despre puteri, aici constat cu tristețe și regret că jurnalismul nu mai e puterea a 4-a. De fapt, nu mai e nici a 5-a, a 6-a, a 10-a. Mi-e trist să recunosc, dar am mari îndoieli că jurnalismul mai e o putere în general. Prea s-a știrbit din etică și bun simț, din cultură și menirea de a educa, mai întâi de toate.

Despre libertate nici nu mai are rost de vorbit. Ce vedem acum în RM e că mass-media nu a ajuns decât o porta voce a celor cu bani și influență.

Noua generație

Mi-e foarte greu să prezic o traiectorie de viitor și de perspectivă acestui domeniu. Cert e că nu se îndreaptă tocmai corect și de aici și impresia mea că va rezista și va exista până la ultima picătură de deontologie și bun simț uman.

Și totuși, mai există speranță! În noua generație de jurnaliști care promite multe, promite (re)evoluție, digitalizarea presei, transformarea ei doar în online media și asta ne place sau nu, e prezentul și viitorul, la nivel internațional. Deci, poate o fi de bine. Timpul va arăta.

Social media

Orice știre o găsim doar la un click distanță. Fie că e vorba de Google, Facebook sau Apple News. Așa se pare că e mai rapid, mai comod, mai ușor. Presa nu mai poate face nimic altceva decât să se alieze cu aceste platforme și să-și construiască branduri şi comunităţi online, unde lumea să vină direct, nu prin intermediari.

Mă gândesc că nu mai sunt departe acele zile în care să vedem și televizoarele alături de vechile aparate de radio doar prin muzee. În general, acest aspect, poate fi abordat din două perspective.

Partea bună e că online-ul a deschis noi uși și posibilități doritorilor de a deveni celebri, pe lângă evidenta accesibilitate de informare. Acum, mai mult ca oricând trăim în era vlogging-ului care oferă un uriaș spectru de genuri sau stiluri: de la divertisment, la politică, de la social la economic, de la frumusețe, fashion, la rețete, sport, stil de viață. Aproape oricine se poate numi astăzi jurnalist doar pentru că a prins acest val al digitalizării.

Partea proastă e că-i prea ușor, prea comod, prea la îndemână totul și asta ne plictisește, ne face ochiul mort, de sticlă. Nu se mai trăiește viața cum era odată, viața se googluiește, știrile se multiplică pe principiul de copy-paste, iar jurnaliștii, deși se pare că ar avea totul la dispoziție și nesfârșite posibilități de afirmare, ajung roboți înghițiți prea devreme de valul „modernizării” absolute.

Relația dintre presă, politic și publicitate

Dacă e să presupunem că presa este, totuși, cea de-a patra putere în stat, atunci relația ei de putere rămâne a fi una bine consolidată și conectată cu politicul sau publicitatea. În prezent, în Republica Moldova, această interconexiune capătă puteri, adesea, incontrolabile, anume în campaniile electorale. Atunci când publicitatea în presă, pe platformele media, la TV abundă în slogane, texte siropoase și „fac jocul” unor anumiți indivizi. Să nu uităm, totuși, puterea fără discernământ e nulă. Se cere ceva mai multă atenție și profesionalism tocmai pentru a nu cădea în ispite.

Relația cu PR-iștii

M-a intrigat dintotdeauna. Și nu neapărat în sensul bun, dar mai curând că mă duce într-o zonă a suspiciunilor oarecum și a bizarului chiar. Ce văd eu în Moldova acum e că deși s-ar părea că sunt domenii apropiate ca și gen, activitate, și ar trebui, deci, să existe o colaborare, respect și colegialitate, de cele mai multe ori se întâmplă exact invers. Se văd și se consideră a fi pe baricade opuse, se crează un soi de competiție nejustificată și fiecare se consideră mai superior în fața celuilalt.

Ar fi normal să construiască între ei punți de legătură, idei și concepte de dezvoltare pe un anumit domeniu. Să se renunțe la orgolii, principii sau prejudecăți adesea nefondate în această comunicare dintre jurnaliști și PR-iști.

O comunicare „sănătoasă” cu presa

Jurnaliștii au și ei nevoie să poată obține acces la anumite informații de interes general în societate, pentru a face o știre corectă, bine gândită și documentată și dacă voi, PR-iștii, evitați, ocoliți, refuzați atunci, se întâmplă de cele mai multe ori efectul nedorit și dur criticat – știrea apare ca o informație seacă, falsă sau doar neinteresantă. Aici, lipsește clar comunicarea, operativitatea, colegialitatea, toate percepute ca elemente definitorii într-o relație „sănătoasă”.

Mobilitatea jurnaliștilor

Scoaterea unui jurnalist din biroul său în zilele noastre și prezența sa la diverse evenimente e și asta o problemă, într-adevăr. Acum zece ani când îmi începeam activitatea în presă, nu mă puteai ține în redacție la cât de entuziasmată eram de prezențele mele la tot felul de evenimente, conferințe, locuri în care știam că dacă voi fi acolo, automat voi ajunge să fiu mai bogată în noi cunoștințe, oameni, șanse să cunosc noi istorii de viață care mai apoi să facă obiectul inspirației mele pentru a crea noi subiecte, povești de viață, reportaje sau interviuri interesante.

La mine ajungeau constant invitații de tot felul, fie pe mail, fie la telefon direct, fie telefonam eu în dorința de a mă informa. Acum, s-a schimbat macazul. Jurnaliștii participă la conferințe tot pe net, iar dacă și ajung la anumite evenimente preferă tot comunicarea virtuală în defavoarea celei reale.

În concluzie, cu toții deopotrivă trăim acest miraj al lumii virtuale, considerându-ne în trend, mega informați și geniali. Undeva așa și e, dar uităm că marile personalități, inclusiv jurnalistice și-au făcut un nume de pe vremea când la modă era clasicul cu televiziunea, radioul, presa (ziarul tipărit) și cu milioanele de „ochi vii” de pe ambele părți ale ecranului.