Scump la vorbă, dar cu un talent generos, Vladimir Maracineanu își semnează lucrările cu „De Vladi”. Și surprinde atât prin creațiile sale, cât și prin istoria sa pe care o numește „ordinară”. A lucrat hamal câțiva ani, la piață. Apoi s-a dus să muncească la Moscova. Acolo a învățat cum să modeleze dintr-o creangă o operă de artă. Și după câțiva ani și-a deschis un mic „atelier” în ograda sa din Cahul.
Nu are exces de popularitate nici în Republica Moldova, acolo unde s-a născut și unde își duce traiul. Îl știu doar câțiva oameni din oraș. Dar Slavă Internetului, că putem descoperi și noi talente, chiar dacă se află hăt peste Prut.
Vladimir creează mereu din puținul pe care-l are. Și când spunem „puținul”, nu încercăm să moderăm adevărul. Îl spune simplu, în rândurile următoare, sculptorul, lemnarul, pictorul și, pur și simplu, artistul De Vladi.
Biografie
Mă numesc Vladimir Maracineanu, locuiesc la Cahul și am 43 de ani. Lucrez lemnar. Am trăit și trăiesc o viață obișnuită. Nimic ieșit din comun: grădiniță, școală, nouă clase. De la 16 ani lucram în Sovhoz ( tradus de obicei prin „fermă de stat”). La 18 ani am plecat la armată.
Patru ani am lucrat în calitate de hamal la piață. Apoi am ajuns în Federația Rusă, la Moscova. Acolo am prins ceva în ale lemnăriei. După trei ani și câteva luni am revenit acasă și m-am angajat lemnar. Iar după șapte ani ca angajat, am decis să-mi construiesc un mic atelier. Așa am început a lucra acasă cu lemnul. S-au făcut deja 12 ani de când sunt propriul meu șef.
Pasiune
Sculptez. Prima dată m-am gândit la ideea de a transpune poveștile în realitate acum trei ani în urmă. Am văzut niște lucrări în beton pe internet și am încercat să fac în fața casei un scaun de bârne sculptate din beton. Știind să pictez, s-a primit destul de bine.
Apoi, am încercat să sculptez o figură de om. Apoi încă una. Și mi-a reușit, zic. Iar anul acesta mi-am sculptat gardul casei.
De ce „De Vladi”
M-am numit De Vladi, pentru că, pur și simplu, mi s-a părut că sună destul de artistic. :)
Comenzi
Nu am. În calitate de sculptor nu sunt tocmai cunoscut. Cu excepția vecinilor și celor apropiați.
În timpul liber
Cărți citesc rar în ultimii ani, căci internetul îmi oferă orice doresc să aflu. Dar mă interesează istoria și tot ce-i legat de psihologie și religie. Cel mai bun din tot ce-am citit rămâne a fi romanul „Spartac” pe care l-am lecturat în copilărie.
Am puțin timp liber, dar când găsesc mă plimb cu motocicleta.
Greutăți
În primul rând, financiare. În al doilea, nu sunt cunoscut și cred că nu prea sunt luat în serios. Și totuși, finanțe, finanțe…
Inspirația vine
Atunci când văd ceva interesant în internet. Încerc să fac ceea ce văd, dar, desigur, cu multe corectări din partea mea. Și iese ce vedeți și voi.
Planuri de viitor
Aș vrea să fac sculptură, dar din păcate acest lucru este costisitor. Și nu oricine ar fi pregătit să facă o astfel de comandă. Așa că voi sculpta în fața casei mele și a vecinilor. Pur și simplu... din plăcere.
La ce visez?
La nimic deosebit. Vreau să fac tot ce e legat de artă...
Sfaturi
Celor care vor să învețe ceva, le urez baftă, multă răbdare și o mână de talent. Căci talentul este, totuși, o mică rază de lumină în orice lucru.