Prin arta, terapia are acces la viata „raw”, autentica, a omului, spun psihoterapeutele Ada Musat, fondatorul organizatiei Heart&Science, si Marana Matei, co-fondator. De la aceasta idee au pornit proiectul de psihoterapie prin limbaje performative Teatru Interior.
Misiunea acestei initiative este sa ii imprietenim pe copiii cu cele doua arii pentru a le da o alternativa la jocurile pe calculator, sa aiba medii noi de conexiune reala cu adolescentii de varsta lor, sa vada ca toti impartasesc aceleasi dificultati, nu sunt singuri in problemele lor, sa devina actori activi ai culturii educationale.
Ce inseamna Teatrul Interior, din ce nevoi a aparut acest proiect, care este misiunea lui si cum a fost drumul pana acum, povestesc Ada si Marana in randurile de mai jos.
De ce Teatru Interior
Marana: Nu e o idee noua. Psihodrama si art-terapia fac deja asta avand chiar o traditie in spate. Dar art-terapeutul nu e artist ci doar foloseste mijloace artistice, iar artistul nu e psiholog desi lucreaza cu mult material psihologic. Asa ca cel mai bine a fost sa aducam cele doua lumi impreuna pentru a lega un dialog constructiv. Ca si cum ai pune o vioara si un pian impreuna si din asta ar iesi o piesa minunata. Violonistul poate nu stie sa cante la pian, dar nici nu trebuie, atat vreame cat stie sa se acordeze si sa tina ritmul alaturi de pian. Asa si noi. Intregul e mai mult decat partile ei componente.
Ada: Arta ofera o multitudine de tehnici exploratorii, maniere de accesare a subconstientului, pune in act emotii greu de prins in cuvinte, altfel spus, ii ofera sufletului o scena de manifestare securizanta si sanatoasa, iar lupa psihologica vine, ulterior, sa conceptualizeze experienta observata si sa prezinte directii de lucru in acord cu ceea ce a analizat pe viu.
Prin arta, terapia are acces la viata „raw”, autentica, a omului, dincolo de meta-cognitii si meta-emotii. Astfel, participantii pot sa isi recupereze starea de bine mult mai repede si in proportii mult mai mari. Numele Teatru Interior face referire la camerele multiple din mintea noastra, la recuzita de abilitati de viata, scenariile mentale multiple care ne ajuta a avem predictibilitate, povestile adunate din fiecare vis. Un teatru extrem de bogat in resurse care poate fi externalizat din cand in cand pentru a vedea cat de mult putem fi daca ne dam voie.
Misiunea
Marana: Oficial sau ne-oficial? Ne-oficial - sa dam voie ca lucrurile sa se intample si sa ne duca acolo unde e cel mai util pentru participanti.
Ada: Sa demistificam arta si psihoterapia, doua domenii vazute inca cu iz elitist sau accesibile doar cunoscatorilor. Sa ii imprietenim pe copiii cu cele doua arii pentru a le da o alternativa la jocurile pe calculator, sa aiba medii noi de conexiune reala cu adolescentii de varsta lor, sa vada ca toti impartasesc aceleasi dificultati, nu sunt singuri in problemele lor, sa devina actori activi ai culturii educationale.
Inteligenta emotionala a tinerilor
Marana: Mai tineti minte cand eram noi mici si spuneam „Cand o sa fiu eu mare...” si urma ceva de tipul „adult fiind eu o sa-mi inteleg copiii”, „eu nu o sa judec”, „eu o sa fiu mai...”, „eu nu voi face ca mama/tata..eu o sa..”. Din pacate crestem si facem fix asta. Ma gandesc ca poate face parte din viata de adult, sa te ratacesti in ziua de maine si in acel trebuie, sa fii pe pilot automat uitand sa faci un pas inapoi si sa vezi dificultatile lor, dificultatilr adolescentilor.
Teatru Interior presupune o data distilarea temelor importante, conturarea nevoilor si temerilor ca mai apoi aceastea sa capete glas intr-o piesa spectacol. Parintii sunt invitati in calitate de spectatori/observatori sa vada pe scena apoi acele lucruri pe care adolescentii doresc sa le expuna asa cum vor, atat cat vor. Daca ei, parintii pleaca avand o altfel de intelegere a lumii fiului/fiicei sale, inseamna ca totul a meritat. Daca acel parinte se duce la munca si spune colegilor sau prietenilor „Mai tii minte...cand eram noi mici ziceam ca atunci cand vom fi mari o sa....”
Ada: Completeaza foarte bine inteligenta informationala, de care scoala are multa grija, cu cea emotionala, de formare si perfectionare a abilitatilor de intelegere, exprimare articulata, gasire de corelatii si cauzalitati, sistematizare a informatiei, incredere in improvizatie si reactii spontane in situatii neprevazute in loc de blocare, evitare sau renuntare. Abilitati de viata ce le usureaza deciziile ulterioare legate de tipul facultatii, a meseriei, prin care pot discerne simplu ce pot si ce nu pot, cine sunt. Sa aiba o identitate de sine bazata pe sinele lor, nu pe social media.
Instrumente: teatrul, dansul și dramaturgia
Marana: A fost important pentru noi ca ei sa isi gaseasca limba nativa si limba latenta de exprimare. Spre exemplu, unor adolescenti le e mai usor sa se exprime folosind cuvintele (limba nativa), dar le e imposibil sa transpuna in miscare (limba latenta). Drept urmare, a fost important ptr noi ca elevii sa aiba posibilitatea sa se exprime asa cum le este mai usor, ca mai apoi sa extinda limbajele. Tot vorbim ce important e sa stim sa vorbim limbi straine, dar mai putin vorbim despre cum e sa lasi sa se auda in afara ceea ce e in inteior.
Ada: Fiecare din cele 3 limbaje performative alese au extensii de manifestare si in domeniul psihoterapeutic, asa ca pur si simplu am liberalizat niste maniere de lucru cunoscute pana acum doar practicienilor in domeniu- psihodrama ce imbina teatru cu psihoterapia, psiho-somatica ce imbina corporalitate/ fizicatie si psihoterapie, terapia narativa ce aduce dramaturgia/storytellingul alaturi de psihoterapia.
Ce artiști vi s-au alăturat
Ada: Valoarea umana, increderea ca poti sa mergi cu un om de nadejde la drum lung, care intelege umanitatea de-a fir a par, care are o vocatie, nu o meserie, face ceea ce isi doreste indiferent de rezultatele financiare. Artisti care iubesc emanciparea, dar au un respect si mai mare pentru autenticitatea si bunatatea umana. De asemenea, toti sunt varf de lance in domeniile lor, fie ca vorbim de dance performance, dramaturgie, actorie, coregrafie, numele lor sunt cele care apar imediat intr-o asociere libera cu domeniile artistice anterior mentioante.
Arcadie Rusu- coregraf si fondatorul singurului spatiu corerafic independent din Bucuresti- Linotip, folosește dansul ca modalitate de exprimare a emoțiilor
Paul Dunca- performer, folosește dansul ca modalitate de exprimare a unor problematici sociale manifestate de grupuri subreprezentate, cum ar fi adolescenții
Katia Pascariu- actrita, trainer artistic, folosește teatrul ca metodă pedagogică utilă în dezvoltarea personală a tinerilor și ca instrument educațional non-formal
Mihaela Michailov- dramaturg, co-fondatoare a Centrului de Teatru Educațional REPLIKA, folosește teatrul ca modalitate ce pune în discuţie sistemul de educaţie din România şi problemele actuale ale copilăriei şi adolescenţei
Cât de deschiși sunt adolescenții față de ideea de terapie
Marana: La inceput, impreuna cu Ada am fost prin licee sa povestim depre noi, despre proiect si ni s-au alaturat desigur cei care deja aveau o inclinatie spre psihologie, sau spre arta. Listele de asteptare au fost lungi si asta vorbeste de la sine.
Cred ca in perioada adolescentei, cand se ridica o gramada de intrebari fundamentale, se contureaza identitatea si viitorul mijloacele precum psihoterapia si arta vin la fix. Ce fac ele defapt? Cauta sa inlesneasca exprimarea si sa aduca o intelegere mai profunda a lucrurilor. Nu asta fac elevii? Bine, asta daca puteti vedea dincolo de „NU” sau „Lasa-ma in pace”, „Nu intelegi tu”
Ada: Spre uimirea noastra multi dintre ei au vorbit deja cu un consilier scolar sau psihoterapeut. Probabil toate serialele de la Netflix i-au ajutat sa li se para ceva „cool” in care „ afli ce este in mintea celuilalt” „sa devii mai sarmant/ seducator” asa ca pop-culture-ul a fost de partea noastra si ne-au primit cu interes, curiozitate.
In plus, invelisul de arta performativa ne-a facilitat destul de mult apropierea de ei, intrucat a imbracat totul intr-un joc liber, un mediu sigur, plenar, cu multa relaxare si creativitate, fara pic de diagnistic, intoarcere in trecutul dureros, etichetat cu „it s mummy / daddy issues”. I-am ajutat sa isi identifice unicitatea, sa profite de atuurile lor, sa isi resemnifice experientele de viata, sa se vada in oglinzi diferite. Terapia a devenit o maniera de a se pune foarte bine in valoare, de a face si mai bine ceea ce stiu deja.
Noua generatie
Marana: Fiecare e atat de diferit incat stau si ma intreb ce e noua generatie. Cu cat ii conosti mai bine, cu atat iti e greu sa te uiti la ei ca un sub-grup social. In urmatorul proiect trebuie sa luam un sociolog sa dea o mana de ajutor aici. Parca si vad proiectia in viitor: echipa interdisciplinara acum de 10. Vedem.
Ada: Mi s-au parut extrem de agili, articulati intelectual, ascutiti in ceea ce isi doresc, deloc rasfatati, ne-au demonstrat ca nu stau pe telefoane daca ceva ii intereseaza, ca ne respecta si isi fac temele daca le cred valoroase, ca au cunostinte generale si putem vorbi cu ei ca de la egal la egal, ca au putere de instrospectie chiar daca in fata celorlalti nu o arata ca sa nu para prea „seriosi/weirdo”. Niste adulti in corpuri de copiii. Sa lucram cu ei ne-a reconectat cu eul de copil ce uitase ca are voie, ca isi poate permite sa se distreze, sa fie, sa se bucure, nu doar sa faca si sa performeze. Ca exista si alte feluri de a trai, mult mai eliberatoare.
Cum sunt provocarile lor
Ada: Cred ca ceea ce diferentiaza mult cele doua generatii este aparitia tehnologiei care a remodelat comportamentul de interactiune umana, a extins granitele fizice, a adus o lume noua in care poti evada cat de mult vrei si in care iti pot manifesta orice alter ego, ceea ce pe vremea noastra nu se putea. Te jucai fizic, in spatiul dat, cu prietenii din proximitatea blocului, cat prindeai cu privirea era ceea ce puteai cunoaste geografic, ceea ce aducea un set diferit de asteptari, cognitii, nevoi.
S-au dilatat foarte mult si valorile de bine si de rau prin prisma tehnologiei, pentru ca a fii extrem de violent intr-un video game, nu inseamna ca iti permite sa il mustrezi pe copil, e doar un virtual reality, chiar daca poate se poarta sangeros in acel joc, a vorbi cu multiplii parteneri pe dating apps inseamna doar texting, nu i-ua cunoscut, poate, niciodata in viata reala, deci ideea de inselat/promiscuitate nu poate fi pusa pe masa. Astfel, provocarile si durerile lor interioare devin mult mai subtile, sensibile, profunde, mai ales ca domina o confuzie, lipsa de certitudine, claritate. Ori pe vremea noastra, nu avem astfel de dileme morale.
Prejudecati
Marana: Catre proiect au venit cei care deja rezonau cu aceasta zona. A fost ca o auto-selectie. Ai nostri au aratat o sensibilitate pentru zona asta si curiozitatea lor e de-a dreptul apetisanta. Nu cred totusi ca asta se aplica pentru toti adolescentii.
Ada: Adolescentii chiar merg la galerii de arta, la spectacolele de la Macaz, Replika, Linotiop, participa la cursuri de dans contemporan, sunt in trupe de teatru. Cel putin cei care au ales sa faca parte din proiect sunt clar interesati si ii ajuta sa isi rafineze afinitatile artistice. Am tinut si cursuri in scoli unde arta era „strainul japonez” pe care nu il cunosc, le era teama ca nu il vor intelege, asa ca mai bine nu se apropiau de el.
Dar, in mare, arta li se pare ceva special, care ii aseaza pe un piedestal, ii face mai atragatori, se simt mandri, cu prestigiu. Doar ca putini sunt cei care le explica pe limba lor arta performativa sau vizuala, fara cuvinte ermetice, fraze lungi, incat sa nu ii faca sa intre intr-o disonanta cognitiva, inadecvare si sa fuga. Tine de noi cum stim sa ii apropiem pe copii de arta si psihologie
Cum au decurs atelierele
Ada: Prima parte a fost mai degraba experientiala, artistica, performativa, apoi aduceam explicatii si insighturi terapeutice. Rescrierea scenariului de viata, gasirea unor perspective alternative prin care sa vada situatiile de viata traite, accentul pe exceptiile de viata, deschiderea de optiuni noi care sa nu ii tina captivi unui singur fir narativ, deficitar, al povestii de viata. Imbogatirea rolurilor sociale din viata lor.
Totodata, am mizat pe maniere in care pot comunica asertiv, in care isi pot defini care sunt limitele si granitele sanatoase pentru ei intr-o relatie, cum sa se pregateasca mai bine pentru reactiile automate pe care le au in anumite circumstante si sa aiba controlul asupra impulsurilor. Sa se simta mai bine in corpul lor, sa identifice punctele forte dincolo de standardele sociale, sa aiba o imagine corporala realista, sa nu se pedepseasca pentru ca trebuie sa se incadreze in xxs
Procesul
Marana: Pe cat de sincer si autentic pe atat de dificil e. Sa spui ceea ce vor ceilalti sa auda, sa „faci frumos” e un rol pe care il exersam in virtutea faptului ca suntem fiinte sociale. Daca vrei insa sa spui ceea ce nu se spune, sa spui adevarul tau chiar si urechilor care nu sunt pregatite sa asculta, aici deja intram pe teritoriul curajului. Si daca vrei sa si spui si intr-o maniera care sa nu protejeze sensibilitatea celuilalt, aici adaugi eleganta empatiei. E o echilibristica dificila sa provoci suficient cat sa schimbi, dar nu in maniera neportivita cat sa ranesti.
Ada: Ateliere saptamanale, repetitii de 4-5 ore pe zi, chiar si in timpul saptamanii, in ultima vreme, Rescrierea textelor de catre adolescenti in continuu pana vor atinge esenta, exercitii de coregrafie de 2 ori pe saptamana, joc dramatic alaturi de Katia Pascariu in care inteleg spatialitatea, ce inseamna fiecare gest, cum sa se raporteze la public, cum sa determine reactiile publicului, cum sa induca publicului emotii nu sa le expuna pur si simplu. Munca pe paine, cum se spune.
Demersul este identic cu cel al unor actori profesionisti care construiesc un spectacol de la zero, cu texte din viata lor, tehnica- devised theatre si extrem de multa munca din partea mentorilor - Katia Pascariu, Mihaela Michailov, Paul Dunca, Arcadie Rusu. Va iesi ceva memorabil pentru micuti, mai ales ca niste super profesionisti depun atat de mult efort ca ei sa ridice un produs artistic de calitate superioara. Probabil va fi una din cele mai frumoase amintiri ale adolescentei lor peste ani.
