De cate ori n-ai auzit prin agentii ca “urmeaza sa filmam un spot cu un regizor strain”?
Dar ce te faci cand strainul e chiar de la noi sau cel putin, ar trebui sa fie considerat, dupa ani buni de “contributie pentru cultura si spiritualitate”. Tom Wilson a venit prima oara in Romania cu un rucsac in spate si un cort.
Cut, 20 de ani mai tarziu: Tom regizeaza, editeaza, compune muzica si pune voice over pentru cele mai importante branduri de la noi sau de afara, in paralel cu productii de film independente. Cu radacini in cultura brit dominata de rave-uri si party-uri indie, seri de DJ-ing si filme de arta, background in jurnalism si studii la Oxford, Tom a luat-o de cativa ani pe calea regiei de film si advertising, ca un pas logic, spune el:
Daca nu as fi facut advertising, nici nu as fi putut sa-mi finantez filmele. E un lux pentru mine sa am sansa sa fac un film de lung metraj pe banii proprii
I-ar placea sa se aloce mai mult timp muzicii din reclame, e pasionat de povesti care sa puna spectatorul in ipostaze complicate, cum e si cea din Bucharest Experiment, iar cel mai recent film al sau a fost nominalizat la Raindance Festival in Londra. A filmat din Honduras pana in Japonia, iar povestile lui dau la fel de bine si in scris, nu numai pe film.
Din Anglia la Bucuresti, via Babele
Am venit prima data in '99 si era chiar inainte sa incep facultatea. Impreuna cu un prieten am mers de la Istanbul pana la Paris, cu un rusac in spate si un cort. In Romania, am ajuns direct in Bucuresti, dar ni s-a spus ca e prea periculos si uite asa, am decis sa luam trenul catre Sinaia. De acolo, am urcat la cabana Babele, am fost prins intr-o furtuna si atacat de niste caini de ciobani. Era ca o aventura inainte de facultate.
La cabana m-am intalnit cu Vlad Nanca, artist contemporan. A fost random, eram fleasca dupa furtuna, am ajuns la camere si acolo era Vlad si prietena lui. Ne-am imprietenit, am mers la Brasov, ne-am distrat, dupa care am ramas in contact. Era ca pe vremuri, cu scrisori etc. Apoi prin 2000 am fost invitat sa pun muzica la mare, la 2 Mai, cu NSK (DJ Vasile, Matze si Electric Brother). Ne-am intalnit cu gasca de prieteni, mi-am facut prietena aici si am avut o relatie la distanta. Intamplator, omul cu care m-am imprietenit cel mai tare atunci, acum e DOP-ul cu care colaborez cel mai des. Bogdan Filip il cheama si e un DOP foarte talentat. Acum 5-6 ani am inceput sa lucrez cu el pe plan profesional.
Cand te-ai gandit sa te muti aici?
Am terminat Filosofie Politica & Economie la Oxford. In Anglia poti sa faci orice dupa facultate, nu prea conteaza ce studiezi. Dar multi dintre cei care au terminat facultatea cu mine se duc in Media, Managmenent, Banking. Primul job in Romania l-am avut la PricewaterhouseCoopers, ca si copy editor. Am lucrat chiar aici la Eroilor in primele 6 luni si a fost singurul job 9 to 5. Dupa asta am fost doar freelancer. Tot timpul in perioada facultatii eram pe aici, in vacante.
Am vrut mult sa ma mut in Romania, pentru ca eram liber sa fac de toate, partea de DJ, evenimente, fara sa am stresul din Londra. Acum e greu sa faci ceva in Londra, dar si atunci era. Nu stiu pe nimeni care sa fi reusit ca freelancer acolo. E prea multa lume, chiria e prea mare. Sunt oameni care se descurca ca freelanceri, dar 90% au un job normal. Londra nu mai e nici ea ce a fost. Era o adevarata capitala culturala, cu arta, muzica... Acum a devenit orasul celor bogati, iar artistii s-au mutat.
Viata culturala a Bucurestiului
Tot timpul sunt foarte entuziasmat, incerc sa povestesc despre scena culturala de aici cat pot de mult cand ies din tara. Mi se pare super efervescenta. La inceput aveam asteptari ca Bucurestiul chiar sa devina al doilea Berlin. Dar intr-un fel ma bucur ca nu a devenit. Mi se pare ca Berlinul a devenit un fel de Florida pentru artisti, “where creatives go to die”. Iti pierzi motivatia, petreci mult timp prin parcuri, e locul in care fiecare om e artist contemporan, mi se pare enervant, e o piata care a devenit suprasaturata. Mie asta mi-a placut aici, ca trebuie sa cauti chestii.
Acum Bucurestiul se apropie din ce in ce mai mult de ceea ce inseamna un oras european ca la carte. Si-a pierdut din unicitate. In sensul in care e mult mai asemanator cu tot ce e in afara. De exemplu, ai H&M. Inainte nu aveai de unde sa-ti cumperi haine, decat de la second sau sa aduci din strainatate. Tin minte ca daca veneai din strainatate cu niste adidasi mai ciudati toata lumea era, mama, ce tare, de unde i-ai luat? Dar acum, copiii se imbraca ca in Occident, ca in Londra sau Berlin, sunt super pe val.
Sunt plusuri si minusuri, sunt mai multe locuri unde poti sa iesi, dar fara personalitate, s-au nivelat. De exemplu, un prieten a venit din Anglia acum o saptamana si imi spunea ca fiecare loc pare fix ca in Londra. E misto sa stii ca ai oriunde un loc unde sa bei o cafea sau sa mananci un sandwich, dar s-a pierdut ceva. Inainte era clubul Web sau chiar vechiul Control.
Generatia noastra ne-am blocat cumva in Web, oameni de varsta mea sunt nostalgici dupa acea vreme. Multi oameni din advertising au inceput acolo, se cunosc de acolo, asa au inceput agentiile. Asta lipseste acum in Bucuresti, un pic. Atunci, puteai sa mimezi ca esti o minoritate amenintata care lupta pentru dreptul la exprimare.
8mm, regie si multa muzica
A fost o miscare foarte naturala. Eu am inceput cu presa scrisa, dupa care am lucrat in radio. Am invatat sa editez, sa mixez, sa montez. Si cu muzica am avut tot timpul tangente, ca DJ. Ai mei au avut o mare influenta, pentru ca au avut o colectie mare de discuri si asta a fost primul contact. Nord vestul Angliei are o istorie bogata, Manchester-ul cu Joy Division, Stone Roses, Happy Mondays.
La fel si cu muzica experimentala. Blackburn, orasul din apropierea caruia sunt si eu, era centrul culturii rave dupa ‘89. Oamenii veneau din Londra la Blackburn sa participe la rave-uri ilegale, in fabrici, cu mii de oameni. Intr-un fel, muzica e zona alternativa by default care te atrage cand esti adolescent – cumparand NME si Melody Maker si The Face era un soi de “scapare”.
Am crescut intr-un orasel cu 16 mii de locuitori, dar cu o cultura de muzica foarte puternica, care are acum 5 studiouri de inregistrari. E ca si cum te duci la Slobozia si gasesti 5 studiouri de productie. Acolo i-am cunoscut pe muzicieni ca Demdike Stare care sunt acum pe val. Revenind, eu am studiat Arte pana la 18 ani si faceam oricum filme de arta pe atunci, fotografie. Prima data cand am venit in Romania a fost cu o camera de Super-8mm si faceam filme scurte. Deci, urmatorul pas logic a fost regia.
Ai avut vreodata vreun sentiment negativ legat de Romania, ca nu esti bine primit aici, ca oamenii se poarta intr-un anumit fel?
Nu, deloc. Nu ma pot preface ca sunt intr-o pozitie dificila, comparativ cu cat de greu le este romanilor in Anglia. Eu zic tot timpul ca sunt imigrant si nu expat. E o lipsa de solidaritate sa spui ca vii dintr-o tara mai bogata si ca esti expat. Esti imigrant, vii pentru aceleasi motive ca orice imigrant.
Cat de greu a fost sa te documentezi pentru primul tau film, Bucharest Experiment?
Eu nu am avut probleme, dar unii care au investigat Experimentul Pitesti au. Asta iti arata continuitatea dintre regimul de azi si ce era inainte. Intr-un fel e mult mai bine pentru autoritati sa expuna ce s-a intmplat, dar in continare tot vor sa ascunda asta.
Eu nu pot spune ca fac jurnalism de investigatie. Mie imi place sa pun totul intr-o alta lumina, responsabilitatea mea ca film maker este sa pun intrebari, incat adevarul sa iasa singur la iveala, iar oamenii sa traga o concluzie. Prin tehnica de filmare, orice subiect poate capata o fateta sau alta.
Daca ma filmezi acum, cum interactionam noi, ma poti face sa par fie un mega cocalar, fie un mega intelectual, doar din filmare, cum vrei tu. Si mi se pare ca nu poti face asta ca jurnalist, acolo trebuie sa arati faptele. Dar ca artist, cred ca felul in care spunem povesti e mai interesant, trebuie sa manipulezi emotiile altfel. Ce fac eu in advertising si film e de fapt o manipulare a emotiilor.
Experimentul Bucuresti e adevarat sau fals, pana la urma?
E si si. E 50% adevarat. Poate mai mult.
Cum a fost primit de public?
Are un sfarsit foarte socant, iar asta nu e neaparat placut, imi imaginez, ca spectator. Simti ca ai fost manipulat un pic. Imi place sa pun oamenii intr-o situatie mai dificila, pentru ca noi suntem manipulati in fiecare zi. E bine sa-i inveti pe oameni sa fie critici, sa evalueze ceea ce vad.
Film vs. publicitate
In piata sunt unii regizori care vad advertisingul ca un fel de compromis din care isi castiga existenta si aia e. Eu nu gandesc asa deloc. Ma simt norocos ca am sansa sa-mi castig existenta, perfectionandu-mi munca, regia. Mi se pare ca asta e un mare privilegiu. Inteleg ca unii oameni se plang de nivelul scazut din advertising, dar mi se pare ca e plin de creativi care fac si chestii misto pe langa.
Cand suntem pe platou, de multe ori lucrez cu un art care face si pictura, sau un copy care e si muzician, etc. Daca nu as fi facut advertising, nici nu as fi putut sa-mi finantez filmele. E un lux pentru mine sa am sansa sa fac un film de lung metraj pe banii proprii. M-a costat ceva, nu foarte mult, dar costa.
Mai tii minte prima reclama?
Da. Dar totul cred ca a inceput cu reportajele pentru BBC. Prima chestie pe care am facut-o a fost un reportaj pentru BBC, despre o vrajitoare. Am fost la ea si am filmat cum face niste vraji. Un fel de portret video. Am filmt cu un Canon 5Dii. Pentru multi oameni din generatia mea a fost revolutionar. Am fost one man show, am filmat, montat, plus partea de sunet.
Atunci am invatat din greseli. Cred ca am facut export la final complet gresit, am schimbat aspect ratio-ul, dar s-a pus pe site-ul lor. Asadar, eu am inceput cu documentare. Fratele meu locuieste in Japonia, am fost acolo la un an dupa tsunami si am facut un video portret despre supraveitori. Am avut si un reportaj pentru BBC cu ultima colonie de leprosi din tara, langa Tichilesti, in Tulcea.
Insa, prima reclama a fost pentru OvidiuRo, care e asociatia lui Leslie Hawke din Romania, mama lui
Ethan Hawke. Ei au un program pentru copiii saraci, ii ajuta sa poata merge la gradinita. Am facut o reclama pentru ea unde eu am filmat, montat, editat, compus muzica si am tras si vocea. Iar primul job comercial a fost pentru Danone. M-a invitat Viorel de la Cyclops Films, ii multumesc public. Aia a fost prima filmare in echipa pentru mine. Dureaza pana te obisnuiesti cu trecerea asta, la munca cu o echipa mai mare.
Piata de la noi VS. cea din UK
Cand filmam cu agentii din UK e o chimie foarte placuta, mai ales ca avem aceeasi cultura vizuala. Noi am crescut cu aceleasi emisiuni pe care le stim de cand eram mici, cum ar fi la voi, de exemplu, Teleenciclopedia. Exista si un umor comun.
Poate si punctualitatea?
Nu numai asta. Insa ce am observat e ca ai mai multa libertate ca regizor.
Regizori romani in strainatate
Multi romani deja filmeaza in afara destul de mult, Hypno de exemplu, care e un regizor foarte bun care m-a inspirat si m-a ajutat foarte mult la inceput, m-a ghidat in industrie si pentru asta ii raman foarte recunoscator. Regizorii romani clar pot face fata la ce se intampla in afara, poti vedea asta din noul val de cinema romanesc, care e unul dintre cele mai importante. Asta ca un indicator al talentului. Cred ca singura diferenta este la marimea bugetelor.
Regizorii sunt de multe ori judecati pe principiul cash on the screen. Daca filmezi elicoptere, masini si ai 30 de schimbari de locatii, cu o suta de costume, normal ca filmul tau o sa arate impresionant pe reel. Daca tot setup-ul tau e cu o bunica in bucatarie, e ca si cum nu ai responsabilitatea de a manevra un buget mare.
Si problema in Romania e ca bugetele s-au micsorat, lupta pentru bani e din ce in ce mai mare, asa ca regizorii mici nu au ocazia sa lucreze pe productii mari. Si atunci nu ai cum sa arati ce poti. Sunt multi regizori super buni care sunt la inceput si care s-ar bucura sa filmeze ceva mai ambitios, dar daca clientii nu vad si ei lucrul asta, nu merge. Cei mai multi prefera sa faca campanii online mici decat o productie mare.
Esti un regizor scump?
Cred ca da.
Ti s-a intamplat sa refuzi reclame?
Da. Pe motiv de timp. Eu incerc acum sa lucrez pentru reel-ul meu. Si daca primesc un job cu “familia in bucatarie” si nu am nici timp, atunci pica. De fapt nu refuz job-uri, refuz pitch-uri. Pentru ca daca cineva chiar te-a selectat, atunci simti ca trebuie sa-l faci. Apoi, daca sunt vedete sau oameni dificili, daca am auzit de la alti oameni ca X e nasol pe platou, nu ma bag.
Inseamna ca te-ai inteles bine cu Delia?
Delia a fost foarte ok, chiar distractiv.
Pe multe spoturi ale tale esti si voice over. Sunt pentru afara?
Un agent mi-a zis ca majoritatea clientilor nu asculta daca e o limba straina. De aia, incep sa fac de fiecare data cate un “Directors Cut” cu voice over in engleza.
Cam periculos in Honduras
Am ajuns cu o saptamana inainte de filmarea spotului Julius Meinl, am dat cateva ture, dar fara sa iesim noaptea, pentru ca era mult prea periculos. Cineva tocmai fusese impuscat recent in fata hotelului. Am avut un bodyguard inarmat care ne pazea zi si noapte.
O mare problema acolo e politia, pentru ca ca te pot trage oricand pe dreapta si sa-ti faca ce au ei chef. Omul nostru de la paza a lucrat in serviciile secrete si a renuntat pentru ca a zis ca era prea multa coruptie. Avea poze in telefon cu prieteni de-ai lui decapitati. Politica e nasoala acolo, dar oamenii sunt minunati.
Cat de importanta e muzica in reclamele tale, apuci sa propui clientilor si piese?
Cea mai mare problema in advertising e ca muzica vine pe ultimul loc tot timpul, in ultimele 5 minute alegi ceva de pe Pond5. Ideal ar fi ca muzica sa fie gandita inainte, pentru ca e 50% din spot. Si noi ca regizori suntem vinovati, pentru ca de multi ori montam cu piese cunoscute care ar fi extrem de scumpe de cumparat si asa se trebuie sa ajunge la un compromis - cu un soundalike sau piese din “Library Music”.
Dureaza foarte mult sa gasesti o piesa buna. Iar de cele mai multe ori eu am la dispozitie o jumatate de ora. E o responsabilitate foarte mare si nu ai timp sa te ocupi de toate. Mi-ar placea foarte mult sa dau unui compozitor sa lucreze pe muzica din spot chiar de la inceput. Iar mie mi-ar placea sa fac decupajul pe muzica lui. Arme sunt foarte buni de la noi, sunt doi producatori care au lucrat si pentru Anglia si au facut o treaba foarte buna.
Ai aparut vreodata?
Da, in spotul cu Delia, sunt undeva prin spate. Si sunt intervievator in spotul pentru Julius Meinl. Si intr-un film al lui Adrian Sitaru, joc alaturi de Dan Chisu.
O animatie pentru Netflix
Netflix au venit cu conceptul pentru Global Christmas Campaign. Acel spot a trebuit sa-l facem in sapte limbi iar in brief ne cereau ca video-ul sa fie o animatie. In final, a fost folosit doar in Brazilia si Japonia, doar pentru ca unul dintre bosii de la Netflix nu a vrut deloc animatie. Chiar daca asta a fost brief-ul nostru. Din pacate, acolo a fost un communication breakdown. Frame Breed au facut partea de VFX, sunt baieti foarte faini.
De ce nu vedem mai multe clipuri pe tomwilson.com
Din pacate, nu am facut multe clipuri. Am facut unul pentru Ludic, trio de muzica clasica, apoi unul pentru o prietena in Anglia, dar acolo am fost “one man show”. As vrea sa mai fac clipuri, dar am probleme cu bugetele, care sunt foarte mici. Poti sa faci ceva ok, dar te chinui. Sunt foarte fitos la muzica, e greu sa fiu atat de inspirat, trebuie sa iubesc ce aud. Am facut si un clip pentru Paul White.
Matthew Mark Luke John, nominalizat la Raindance Festival
Am aflat despre satul Fantanele prin OvidiuRo, pentru care filmasem inainte. Ei mi-au facut lipeala acolo pentru a preda limba engleza la scoala. Mi-am facut prieteni acolo, am cunoscut preotul din sat, unde am locuit timp de o saptamana, fara electricitate in casa. E o comunitate rroma acolo si am fost foarte bine primit. La inceput au fost suspiciosi, dar dupa aia m-au acceptat. Mi-a fost greu sa gasim actrita principala, dar prin intermediul scolii am reusit.
Am intalnit-o pe strada, i-am zis salut si mi-am dat seama ca e foarte carismatica si potrivita pentru rolul principal. Nici macar nu am facut auditii. Am pus-o sa faca o mica repetitie si imediat mi-am dat seama ca e perfecta pentru rol. Daca nu ar fi fost ea, as fi renuntat la acest film. Oamenii erau suspiciosi cu privire la film si la implicarea lor, fiind o comunitate de pocaiti, iar cinema-ul nu e cel mai bun prieten. Majoritatea fetelor tinere sunt maritate si era greu de gasit cineva care sa joace spre exemplu, rolul surorii ei in film.
Finantare de la CNC pentru un britanic cu acte
Eu nu stiam regulile CNC, dar cred ca si alti “straini” au castigat. Eu acum, dupa 15 ani, aplic pentru cetatenie pe baza de “contributie speciala pentru cultura si spiritualitate”. Eu nu am avut permis de sedere pana acum, dar dupa 17 ani, mi-ar placea sa fiu considerat regizor roman.
