[Politice 2.0] Bogdan Costin: Între noi, alegătorii, e trendul acela de discuții fără nuanțe, degrabă vărsător de sânge, din social media

Zilele trec, candidații vorbesc. De bine, de rău. De bine de ei, de rău de ceilalați. Bogdan Costin, Creative Director Saatchi & Saatchi + The Geeks, se plasează în tabăra celor care văd lupta politică ca un exercițiu de retorică, urmărind discursurile mai mult decât candidații. Și se întreabă cine sunt acei alegători care își dau votul pe un zâmbet și un slogan.

Un vot nu înseamnă loialitate pe viață față de un candidat, e loialitate față de o direcție în care crezi că trebuie să meargă țara.

Bogdan observă că în această campanie sunt mulți candidați care se poziționează geopolitic, ceea ce dă naștere la tot felul de interpretări din partea audienței, care dintr-o dată se vede implicată într-o luptă cu mize globale. Arena în care se manifestă alegătorii e digitalul, cu opinii de-o parte și de alta a globalizării și a discursului naționalist.

Vorbim în continuare despre influențele trendurilor politice din afară, despre manifestarea efectului Cambridge Analytica în țara noastră, și despre poziționarea fiecărui candidat din această campanie.

Comunicarea politicienilor

Nu e nimic mai bine sau mai rău, e aceeași poveste dintotdeauna. Fiecare politician își livrează mesajul care rezonează cu publicul lui țintă. Lupta electorală este în fapt o luptă a discursurilor, a ”narativelor” cum li se spune. În ceea ce mă privește, sunt mai atent la discurs, cumpăr discursul în primul rând, nu candidatul.

Aleg discursul care îmi promite că duce țara în direcția în care cred și eu că ar trebui să meargă. Un vot nu înseamnă loialitate pe viață față de un candidat, e loialitate față de o direcție în care crezi că trebuie să meargă țara. Restul e doar vorbărie aiurea despre ce mănâncă Barna într-un restaurant, cât bea pe vremuri Băsescu, cât de tăcut e Iohannis sau cât de agramată e Dăncilă.

Medii de comunicare

Dacă te uiți la comunicarea oficială a candidaților, adică cea de pe panouri și pliante, nu s-a schimbat nimic, se adresează celor care aleg un candidat doar pe baza unui slogan și a unei fețe zâmbitoare. Mereu m-am întrebat câți or fi aceștia. Ce s-a schimbat, dincolo de comunicarea oficială publicitară și cea a discursului pe care fiecare candidat îl repetă în orice apariție în public, este modul în care au început să folosească social media și digitalul.

Discursurile

Politicienii fac același lucru ca toți cei dinaintea lor. Își repetă papagalicește discursul. Foarte puțini au capacitatea de a intra într-un dialog real cu cineva care le supune discursul unor întrebări, clarificări, nuanțări. Asta nu au învățat sau nu au de ce să învețe, pentru că discursurile sunt mai degrabă concepute să stârnească emoțiile electoratului, nu rațiunea.

Campania actuală

Mi se pare că acum candidații se poziționează și geopolitic, adică defilează intern și cu alianțele externe. Așa vezi mai clar care e mai mult cu Statele Americii și Trump, care e mai mult cu UE, care întărește relațiile cu Rusia și China. Sau se acuză reciproc și pe baza alianțelor externe (ăla e cu rușii, ăla cu chinezii, ăla e cu americanii și-or să ne bombardeze rușii din cauza lor, ăia sunt cu UE care ne face colonie și ne spune ce să facem la noi în țărișoară etc.). Dar asta e mai bine, zic eu, pentru că plasează lupta locală într-un context mai mare.

Candidații

Alături de fiecare român. Foarte bun, rezonează cu toată populația. Doar că rezonează diferit. În cazul meu e ca în autobuz, văd că e alături de mine, dar mi-e frică să nu-mi ia portofelul din buzunar. Sloganul ăsta ar avea nevoie de un disclaimer din acela mic, Alături de fiecare român* (* mai puțin protestatarii din piețe, hashtagiștii plătiți de Soroș, corporatiștii, cei diaspora, cei care vor drepturi pentru minorități, cei din familia netradițională, părinții nemulțumiți de școală, pacienții nemulțumiți de sistemul medical și mulți alții).

Tot sloganul ăsta se bate cap în cap cu restul discursului public al PSD, care își umple electoratul de ură și frică, huo corporații, vin fasciștii de la USR la putere, vă lasă fără pensii, vă lasă fără spitale, privatizează tot, o să fie jale, vine Iohannis, ne iau americanii și UE țara, o să fie altă jale!

Pentru o Românie normală. Sloganul ăsta îmi spune ceva ce vreau să aud, dar îmi lipsește reason to believe-ul, din cauza partidului din spatele candidatului. Mi-e un pic teamă de ce înțelege PNL-ul prin ”Românie normală”. Cum ziceam, dincolo de slogan, nu sunt convins de restul discursului, mă refer mai ales la ritm și ton în cazul candidatului, și la conținut în cazul partidului care îl susține.

Fericiți în România. Alt slogan care îmi spune ceva ce vreau să aud. E clar adresat și nouă, fraierilor care nu am plecat încă din țară, dar și celor din diaspora care ar vrea să se întoarcă. Știu, există riscul teribil de a fi super dezamăgit peste 4 ani, când va trebui să-mi torn cenușă în cap public că am fost barnist și cioloșist, chiar mă întreb dacă nu mai bine să votez acum cu PSD, de la care știu la ce să mă aștept, deci nu voi fi dezamăgit.

Puterea online-ului

Cei care își obțin voturile de la publicul prezent online folosesc mai mult sau mai puțin stângaci social media, fac filmulețe, meme-uri, infografice, activări în digital, orice ca să capteze atenția.

Iar cei care se bazează pe voturile celor mai puțin prezenți, folosesc și ei unealta asta cu două capete numită social media ca să relativizeze discursul celorlalți candidați și să creeze confuzie în mintea publicului mai puțin interesat de politică, până în punctul în care acesta va renunța să mai participe la vot.

Chiar, voi în ultima perioadă nu primiți foarte multe cereri de prietenie pe Facebook de la profile evident false, create de o lună, cu o singură poză de om la profil, restul de mood, cu timeline doar cu shares? Sunt trolii care se pregătesc să îmi livreze shit in the brain în cele 3 campanii electorale care urmează să aibă loc anul acesta și cel următor.

Media tradițională mai funcționează doar la audiența tradițională, ca să o numim așa, și-a pierdut enorm din credibilitate în ultimii ani.

Trenduri din afară

Discursul conservator e în creștere, care mizează pe naționalism și religie, pe ”în trecut era mai bine”, erau alte valori, dom’le. Mai multe partide și candidați apasă pedala antiglobalizării, ”patriotismului” înțeles la noi ca întoarcere la valorile credinței creștine și la eroii noștri din istorie, la Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân. Deloc my cup of tea. 

Iar între noi, alegătorii, e trendul acela de discuții fără nuanțe, degrabă vărsător de sânge, din social media. Dacă zic că sunt de acord că planeta suferă și că marilor poluatori ar trebui să li se impună niște cadre de funcționare, gata, sunt socialist, vreau stat intervenționist, sunt de stânga sau fascist.

Dacă zic că pe de altă parte mi se pare totuși normal ca marile corporații să lucreze pentru profit, gata, sunt de dreapta, adept al liberalismului economic extrem, capitalist sălbatic. Deși eu nu simt nici o disonanță cognitivă, ambele enunțuri pot coexista foarte bine în mintea mea. Așa că, mai nou, am ales să tac mai des.

Influența Cambridge Analytica

Prea puțini români știu de Cambridge Analitica încât strategii să fie mai prudenți. Vor mulge vaca asta cât de mult timp pot. Se vede cu ochiul liber deja. Există cei care știu cu cine votează și de ce (au acceptat discursurile care îi reprezintă). Și există enorm de mulți oameni, din toate categoriile sociale, care nu sunt interesați de politică prea mult, nu urmăresc constant discursurile candidaților și partidelor care îi susțin, nu urmăresc multitudinea de evenimente care îți pot forma o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă politic în țară.

Metoda Cambridge Analitica pe aceștia îi vizează. Aceștia sunt targetați masiv cu atât de multe informații contradictorii și conspirații, încât fie s-au scârbit de politică în general și nu vor vota, fie s-au scârbit de politicienii purtători ai discursului, culmea, care îi reprezintă chiar pe ei. Și uite așa văd deja mulți oameni în jurul meu care deja se declară dezamăgiți, extrem de dezamăgiți, de politicieni care încă nu au ajuns vreodată la putere. Sau care repetă concluzia preferată, ”toți sunt la fel”.

Epoca post-adevăr

Fiecare discurs politic conține un adevăr. Da, chiar există corupție la nivel înalt, politic și administrativ, chiar ni se fură banii, chiar avem o justiție nefuncțională și subjugată de puterea executivă și legislativă. Dar da, există corupție și în rândul magistraților și în justiție. Da, corporațiile funcționează pentru profit și își trimit o parte din profit la bază, în țări străine. Dar da, corporațiile creează locuri de muncă și bunăstare în zonele în care au investit. În toate discursurile politice găsești fragmente de adevăr, dar depinde cum sunt folosite ele în respectivul discurs. Și alegătorii se ceartă între ei pe aceste fragmente de adevăr, și fiecare are parțial dreptate, dar uită să vadă the big picture, acolo unde se simplifică foarte mult lucrurile.