[Politice 2.0] Ema Prisca: Există forțe politice în România care știu să creeze și să disemineze fake news

Ai întâlnit recent vreo pagină de Facebook gen ”Salvăm Romania"? Te-ai întrebat cine de cine să o salveze? Ai depistat deviațiile și lipsa datelor factuale? Ai înțeles că 1984 se putea numi la fel de bine 2019? Înseamnă că ești în campanie. Nu tu, viitorul tău președinte. Ești în targetul campaniei lui. Unul dintre toți, toți pentru el. Cel puțin până la numărătoarea voturilor. Până atunci însă, ai timp să-i distingi pe cei care pot salva ceva, de cei care trebuie salvați, și de cei care nici măcar nu mai pot fi salvați. Cel puțin, din punct de vedere al comunicării.

Continuăm seria Politice 2.0 cu Ema Prisca, director de creație stabilit la Barcelona, lecturer de creativitate în comunicare la Esade Business School Barcelona și absolventă a MBA-ului Berlin School of Creative Leadership. 

Ema amintește de un sondaj Eurostat, conform căruia, românii au cea mai mică încredere unii în ceilalți, dintre toate țările UE. În opinia ei, refacerea acestei încrederi este prioritară. Vorbim în continuare cu ea despre Gangs of New York - varianta cu politicieni români, despre diferența dintre marketingul comercial și cel politic, și despre preferința politicienilor pentru comunicarea în social media.

Comunicarea politică

Diferența dintre marketingul politic și marketingul comercial este că al doilea mizează pe satisfacerea a două layere: unul fizic, palpabil atunci când primești, consumi produsul sau servicul pentru care ai optat și unul emoțional, care vine din asocierea cu valorile mărcii respective – “am iphone, sunt cool”.

În marketingul politic, satisfacția fizică e inexistentă. Totul se joacă doar la nivel emoțional, prin apel la valori și simbol, iar satisfacția emoțională că am dat votul unuia care crede și simte ca mine, e negarantată. Proba e în viitor, iar politicienii mai curând dezamăgesc.  De aceea, comunicarea politică e mai greu de făcut bine.

Poziționările politicienilor

În Spania, de exemplu, oamenii așteaptă de la un candidat la cea mai înaltă funcție din stat să prezinte o figură instituțională. Ce înseamnă asta? Să fie un om pe măsura instituției prezidențiale, care să vorbească despre lucruri care-i privesc pe toți, să aibă statură, discurs de om preocupat de binele tuturor. Jacinda Arden, Macron, Sanchez, gen.

La noi e gangs of New York. Gașca anti-psd și gașca psd&friends. Marea încrâncenare, asezonată cu îmbrânceli inter-găști. Niciun candidat la presedinție nu vorbește despre ceva ce ne privește pe toți. Despre faptul că nu avem încredere unii în alții – conform Eurostat, românii au cea mai mică încredere în celălalt, dintre toți cetațenii statelor UE.

Fără refacerea acestei încrederi nu putem avansa, indiferent de câți competenți o să aducă USR-ul în aparatul de stat. (Conceptul ăsta de competență promovat de USR o să li se întoarcă ca un ciocan în cap. Una e competența profesională a unui om intrat în politică, alta e competența politică).

Mediile de comunicare

Trag tare în rețelele de socializare. E mai direct totul. Și atunci și șansele de a face gafe sunt mai dese. Media privată e aservită, iar media publică e praf. Oazele de media independentă care încearcă o echidistanță n-au reach. Toți suntem pe cont propriu.

Este clar că există forțe politice în România care știu să creeze și să disemineze fake news, minciuni, aberații pe care mulți oameni neexperimentați cu rețele, le iau de bune. Citisem o analiză după europarlamentare din care reieșea că PSD a investit în rețele cel mai mult dintre toate partidele. Nu le-a folosit, dar ceva or fi învățat.

Au apărut o puzderie de pagini de facebook, bloguri, site-uri denumite confuzant "Salvăm Romania", "Informează-te" "Alianța anticorupție din Romania" care publică numai și numai aberații. Treaba e profesionalizată. Sunt zeci de oameni plătiți, care scriu minciuni de dimineață pană seara, care ajung la mama, de exemplu.

Încurajez pe toată lumea cât de cât informată să stea cu părinții o oră sa vadă ce le intră în feed și pe ce dau click. Hipsterii să facă sâmbăta scurte seminarii despre fake news cu vecinii de palier.

Branding auditiv

Ei n-au învățat nimic, dar am învățat noi mai multe despre ei. Singurul om politic la care eu am observat evoluție e Cosette Chichirău. Dacă o pui pe Cosette de acum 3 ani, lângă Cosette din recentul interviu cu Pătraru vezi evoluție.

Muzica, fraților, muzica din clipurile electorale ucide. Muzica de librărie, glorioasă, eroică din Gladiatorul este la toți. Însoțește imagini cu candidatul vorbind despre el, vorbind rău pe alții, ducând semnături în cutii. Tot ce auzi e glorios.

Măi, candidaților, există mult talent în România pe muzică, care vă poate face ceva ce se cheamă branding auditiv. Vă compune o temă de campanie în linie cu imaginea pe care vreți s-o promovați si vă dau un set de subteme de aplicat pe diferite materiale video sau audio. Muzica este un canal subtil, dar foarte eficient pentru a crea alianțe sufletești. Investiți în estetică, merită!

Campania actuală

E o campanie fără miză. Robotul săsesc e mult înainte față de următorul clasat și nu ne-a făcut de rușine prin străinătate, frica noastră cea mai mare (pe care ne-o alimentează la greu dna Dăncilă). Avem deja președinte și asta strică spectacolul electoral.

Campania e plictisitoare ca toate lucrurile fără miză. Are însă și o parte de freak show amuzant cu Cumpănașu, candidatul din cadavre și doamna Ioana, personajul fiction al lui Voiculescu. Toma Corunt, candidatul ciocolatei Rom, e mult mai credibil ca dânsa. E de evidențiat însă efortul dlui Barna de a bate țara în lung și-n lat.

Candidații

O să-i iau pe rând pe ăia care vor lua voturi exprimate în cifre care merită calculate.

Domnul Toader Paleologu, candidatul turnătorului Băsescu și cândva în suita femeii fatale, Elena de Udrea, e cel mai deștept. Pe banii lui Băsescu, îsi ridică profilul de învățător la nivel național. Are aderență la profesorimea de vârstă medie și în vârstă din urbanul mic și mijlociu, umilită și deprofesionalizată. De mână cu tăticu’, atinge și cederiști în etate care n-au terminat lupta cu comunismul.

A promis ceva ce ar însemna mult pentru România: desecretizarea arhivelor securității. (Îl invit pe domnul Barna să preia promisiunea asta, dacă intră în turul doi. Dacă terminăm cu corupții, să terminam și cu turnătorii). Vizual, materialele de campanie ale dlui Paleologu arată de parcă-s făcute de fata lui Băsescu, fosta europarlamentară.

Mircea Diaconu. Mărturisesc că mie îmi place foarte mult filmul “Mere roșii”.  Ce actriță, Carmen Galin! Diaconu putea să rămănă în imaginarul românilor trecuți prin comunism, ginerele preferat de soacre. N-a vrut. Un caz de ambiție mai mare ca putința. Acum e candidat independent, susținut din umbră de dreapta pesedistă, Tări și Ponta. El zice în posterele lui electorale: “un om”. Și-l cred, așa e.  Dar răsu-plânsu, dl Diaconu e underdogul acestei campanii. Dacă baronii din PSD ar fi un pic interesați de aceste prezidențiale, dl Diaconu ar putea ajunge în turul 2.

Candidatul Dan Ilie Barna aleargă mult prin țară. Cinste lui! Mă așteptam ca această întâlnire raw cu electoratul să-l influențeze un pic, măcar la nivel verbal. Fericiți în România, da, se poate, dar cu pastile. Barna e candidatul small talk. Poate îndruga vrute și nevrute. Acest meme-video e grăitor (aș fi pus meme-uri și cu ceilalți candidați, dar n-au în electorat hipsteri să le facă așa mișto).

Milionul de achieveri cu venituri mai mari de 800 de euro are ce vota. De când a început campania pre-electorală, dar care e de fapt electorală, dl Barna scade în sondaje. Lucru straniu, pentru un competent ca dânsul. Vizual însă, campania dlui Barna este la ani lumină de restul. Bravo, oamenilor de vizual!

Dna Dăncilă este nevotabilă. Chiar și cei mai proști dintre noi au înțeles că e bâtă. (Și cu toate astea, nu înțeleg cum, așa bâtă, deține puterea în PSD, care sunt infami, dar nu proști). “Sunt mamă”. N-are nimic, nici măcar de mamă vitregă. Și în plus ne-a făcut de râs peste tot, ceea ce pentru psihicul nostru traumatizat e greu de dus.

Dar e în cărți pentru turul doi, că pesedul o fi slăbit, dar nu e pe moarte. În locul ei, nu m-aș duce la dezbaterile din primul tur. Aș inventa un accident și aș ieși palidă și necoafată la televizor, în capot din ală infect, pe pat de spital, împărțit cu o altă femeie suferindă, dar nu Rovana, spunând că această experiență din spitalul românesc mi-a arătat adevărata suferință a românilor, pe care în sfârșit îi înțeleg ca o mamă pe patul de spital. Aș filma alb-negru. Viori crescendo, Max Richter, coloana sonoră.

Klaus, robotul săsesc (expresia îi aparține starului de radio, Nic). România normală. Nu știu ce înseamnă asta. Oare aia în care unul care a falsificat acte prin interpuși, ca să intre în posesia unei case, iese a doua oară președinte? Marea majoritate a celor de peste 40 de ani care-s anti-psd o să-l voteze, dacă au chef să se deranjeze. Robotul e varianta safe.

Distingerea adevărului în epoca post-truth

Nu se poate. Decât dacă cineva alocă timp să cerceteze, ceea ce e un job în sine. Asta ar fi sarcina televiziunii publice. De aia o plătim.