Proful de BD: Îi învăț pe copii să devină creatorii propriilor cărți cu benzi desenate

Proful de BD: Îi învăț pe copii să devină creatorii propriilor cărți cu benzi desenate

Câtă pasiune poate încăpea într-un om? Grăjdeanu Mihai Ionuț, autor de BD, are atât de multă, încât ne molipsește pe toți. În toamna anului trecut, vorbeam cu el despre Enigma Otiliei în benzi desenate și Legendele Dacilor. Iar astăzi îl descoperim în calitate de profesor. Mihai a simțit că nu-i suficientă bandă desenată în România și a decis să facă un turneu de Comics Didactic prin toată țara. Și copiii îl urmează. Și profesorii, la fel. Mai nou, intenționează să facă BD-uri despre istorie. E mai ușor și mai interesant să înveți așa, nu?

 

Începuturi în BD

Încă din copilărie mi-am dorit ceva mai mult de la desenele pe care le făceam pe hârtie sau pe asfalt. Am vrut să prindă viață și am descoperit că prin banda desenată pot de fapt să mișc personajele, să-i fac să vorbească și, mai ales, pot introduce orice în povestea pe care o desenez. La început am făcut mai multe legături între desen și animație, între desen și filmul de cinema. Filmul de cinema a fost arta secvențială care m-a îndreptat către ideea că aș putea face o poveste în banda desenată.

Deși am avut reviste cu benzi desenate în copilărie, am fost stimulat mai mult de film, poate datorită sunetelor și a acțiunii pe care o vedeam și o trăiam în sala de cinema. Aș compara cu impactul desenelor rupestre care erau luminate de flacăra povestitorului… trebuie să fie o legătură primară! Primele benzi desenate le-am făcut la 10-13 ani și mă mândresc cu ele pentru că îmi arată exact pasiunea care mi-a declanșat cariera de autor BD.

 

Am învățat...

… din propria inițiativă și m-am inspirat din ceea ce vedeam pe marele ecran și reproduceam desenând acasă pe hârtie. La un moment dat mi-am creat poveștile mele în benzi desenate. Fiecare cadru de bandă desenată pe care îl făceam devenea în mintea mea o poartă către o lume în care nu aveam limite.

Poți învăța tainele BD-ului citind publicații de bandă desenată, reviste, albume sau romane grafice, dar este important să înțelegi procesul din spate și pașii necesari pentru a face o bandă desenată. Tot pe la 13 ani am înțeles și conceptul de scenariu care conține indicații de regie și descrierea momentelor de acțiune, care se aseamănă cu scenariul de BD.

Atunci când lucrez la o bandă desenată, eu sunt regizorul, cameramanul și, uneori, chiar trebuie să intru în pielea personajelor pentru a schița diferite mișcări sau unghiuri cât mai interesante pentru a reda acțiunea în cadre. Un artist de bandă desenată trebuie să aibă mai multe calități de grafician.

 

Rolul de profesor

Primele ateliere de bandă desenată pentru copii le-am susținut în 2011, fiind invitat să prezint publicațiile mele la un festival în Slatina și apoi la un eveniment dedicat tinerilor artiști din Galați. Atunci când am început să învăț copiii să facă BD-uri deja aveam publicate benzi desenate, printre care albumul „Piatra Sacră” și romanul grafic „Ciutanul”.

Rolul meu de profesor de bandă desenată a început cu adevărat în 2015, când am pornit școala de benzi desenate de la Râșnov. Atelierele de bandă desenată, pe care le continui și astăzi acolo, se desfășoară în cele trei școli din oraș.

Dimineața predau banda desenată în școli, iar după-amiază copiii pasionați de BD vin la centrul educațional Schubz, unde predau diferite tehnici de bandă desenată, de aceea o numesc școala de benzi desenate. Aproape în fiecare lună merg în Râșnov și timp de o săptămână organizez ateliere și expoziții cu lucrările copiilor.

 

Temeri

Nu au existat. Deoarece din 2011 până în 2015 am susținut multe ateliere de bandă desenată la diferite evenimente, astfel am căpătat experiența pentru a putea preda unei clase de 15-30 de elevi. Este important faptul că mi-am propus încă de la început să răspândesc aceasta idee a atelierelor BD în spații sau în cadrul unor evenimente care nu au legătură directă cu domeniul benzii desenate.

În 2013 a fost anul în care am lansat „Legendele Dacilor”, până atunci atelierele mele de benzi desenate se concentrau mai mult pe literatura română. În 2014, am inițiat Salonul BD „Povești din București în benzi desenate”. În cadrul edițiilor salonului organizez ateliere pentru cei mici. Anul acesta salonul a ajuns la a VI-a ediție.

 

Metodologia benzilor desenate

În prezent, alături de cadrele didactice am introdus ora de benzi desenate în curriculum obligatoriu la Școala Primară Montessano din București. Este al treilea an de când predau banda desenată pentru școlari și metodologia mea a evoluat cu ajutorul lor. Pentru că lumea deja îmi cunoaște activitatea de autor și profesor BD sunt invitat peste tot în țară să susțin ateliere de bandă desenată. La Opera Comică pentru Copii predau în mod constant pentru copii cu vârsta între 7 și 14 ani.

De asemenea, colaborez cu masteranzi și doctoranzi, în special de la litere, pentru a dezvolta această metodologie în școli și licee la nivel național.

Predau banda desenată în diferite școli la invitația învățătorilor și profesorilor de gimnaziu, la ora de literatură, istorie și desen. Alături de cadrele didactice am introdus banda desenată la orele de literatură la clasele a III-a, a IV-a și a V-a, pentru că este vârsta cea mai potrivită și imaginația lor se află la un nivel foarte ridicat. Momentan colaborez și cu profesorii de istorie pentru a dezvolta această metodologie.

 

Din ce este compus programul

Îi învăț pe copii să devină creatorii propriilor cărți cu benzi desenate. Prin acest lucru poate crește și cultura benzii desenate la noi. Atelierele BD sunt pe categorii de vârste și este important să le explici pe înțelesul lor, chiar dacă este vorba de desen.

Banda desenată este alcătuită și din text, de aceea orele de benzi desenate se adresează copiilor începând cu vârsta de șapte ani, pentru că este nevoie să citească și să scrie. La început desenul este mai puțin important, povestea este pe primul loc, iar copiii pot desena personaje simple din bețe (linii). Este important să înțeleagă pașii și faptul că povestea pornește de la o idee.

 

Lecția nr. 1 despre benzile desenate

Mai întâi trebuie să cunoască fenomenul în sine, care este popular în toată lumea. În Franța și Belgia se numește „bandes dessinées”, în SUA „comic book”, iar în Japonia banda desenată se numește „manga”.

Am reușit să adaptez etapele realizării unei benzi desenate pentru diferite vârste. Este nevoie de răbdare și pasiune. Pe parcursul anilor am conceput și publicat „Cartea mea de benzi desenate” care îi ajută pe copii să devină mici autori de benzi desenate.

 

Teme pentru acasă

Îi încurajez să continue cu o nouă pagină, să facă și o copertă sau poate un nou număr al revistei lor de benzi desenate.

 

Drumul spre inima elevilor

La clasele primare este mai ușor, deoarece copiii sunt fascinați de puterea desenului și mai ales atunci când le arăt la tablă că orice poate deveni personaj de benzi desenate. O carte, un scaun sau un creion, chiar și o bancă poate să devină personaj de benzi desenate.

La gimnaziu, elevii sunt fascinați de jocurile pe telefon, dar reușesc să-i atrag către benzi desenate, atunci când le demonstrez la tablă că pot desena personaje din jocuri. Elevii sunt fascinați să facă BD-uri cu personaje cu superputeri, iar atunci când inventează ceva din imaginația lor îi încurajez pentru că au creat ceva original.

 

Copiii sunt...

... foarte receptivi, dar trebuie să știi să le vorbești și să glumești cu ei. Este nevoie de răbdare. Copiii trebuie și să se distreze, atunci când fac o bandă desenată. Stilurile de desen diferă, unii copii preferă să coloreze banda desenată, iar alții preferă o variantă necolorată.

 

Din desenele copiiilor

Am descoperit ce mai este nou în industria jocurilor și care sunt personajele preferate din desenele animate, dar în același timp banda desenată îi ajută pe copii să-și exprime gândurile și sentimentele, lucruri pe care nu și le pot exprima prin cuvinte.

 

Comics Didactic

În perioada 2017-2019, am lansat volumele din colecția „Comics Didactic - benzi desenate pentru elevi” care cuprind opere clasice din literatura română în benzi desenate: „O scrisoare pierdută”, „Bubico”, „Câinele și cățelul”, „Enigma Otiliei”, „Hagi Tudose”, „Sobieski și românii” și „Făt Frumos din lacrimă”. Aceste adaptări au atras un număr mare de fani ai proiectului Comics Didactic, mai ales profesorii de română au fost fascinați că există așa ceva, iar eu mi-am dorit să creez o platformă prin care să popularizez banda desenată în România.

Pentru fanii proiectului Comics Didactic vă recomand grupul de Facebook: comics didactic - benzi desenate românești, pagina mea sau canalul meu de YouTube COMICS DIDACTIC.

 

Despre turneu

Turneul Comics Didactic reprezintă o platformă prin care promovez cultura benzii desenate la nivel național. În cadrul turneului descopăr elevi talentați la desen și îi încurajez să participe la expoziții și concursuri de benzi desenate. Sunt invitat în multe școli și licee din țară pentru a face expoziții și ateliere de benzi desenate. În diferite școli și licee am fondat cluburi de benzi desenate la Colegiul Național Spiru Haret - București sau Clubul de benzi desenate Râșnov.

Anul acesta la Râșnov am organizat o expoziție Salon BD-Jocmania 2019 în care planșele elevilor au fost expuse în școli și în centrul orașului, iar cele mai bune lucrări au fost premiate. O componentă a turneului Comics Didactic reprezintă și inițierea saloanelor de bandă desenată în orașele în care organizez ateliere.

În 2018, am inițiat Salonul BD Brașov „România 100 în benzi desenate” ca urmare a atelierelor de bandă desenată pe care le-am susținut în școlile din oraș pentru a stimula interesul pentru acest domeniu.

Turneul Comics Didactic a ajuns la București, Arad, Oradea, Râșnov, Brașov, Sinaia, Buzău, Sibiu, Găiești, Cristian, Galați, Bacău, Baia de Fier, Amara, Giurgiu, Cluj, Mangalia și în curând în alte orașe din țară.

 

Impactul

Se vede deja. Banda desenată devine o obișnuință în școli, iar publicațiile devin din ce în ce mai căutate.

 

Spre internațional

În 2016 am participat cu proiectul Comics Didactic în Europa, fiind invitat cu o expozitie și prezentare despre activitatea mea la Festivalul de Benzi Desenate din Bruxelles. Particip la evenimente de bandă desenată în Belgrad și Leskovac (Serbia). În 2017 am primit premiul organizatorilor la festivalul de benzi desenate „Veles” din Macedonia.

Toate aceste participări nu fac decât să lărgească orizontul benzilor desenate, să fie apreciate și căutate, dar cel mai important să apropie copiii, elevii către carte. Să-și imagineze un univers cu ajutorul BD-ului și nu cu ajutorul telefoanelor sau tabletelor.

 

Proiecte din prezent

BD HISTORIA - Benzi Desenate Istorice este proiectul la care lucrez acum, în care voi aborda la început momente din istoria comunismului în România, într-o serie de romane grafice.

Este un proiect ambițios și deja am format o echipă de artiști pentru a realiza împreună mai multe volume și reviste de benzi desenate istorice, acoperind astfel toate perioadele din istoria României.

 

Defrișarea subiectelor

Întotdeauna am subliniat că avem personaje și povești românești care merită transpuse în benzi desenate și astfel poți deveni mai original ca autor BD. Găsesc subiecte multe și uneori este greu să mă opresc doar la unu!

Îmi place să mă documentez și să descoper povești noi. Întotdeauna mă pun în locul cititorului și astfel îmi dau seama dacă tema va fi interesantă pentru public. Temele viitoare vor fi cu siguranță transpuse în premiera într-o bandă desenată românească.

 

Invitații

La Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București, am început o serie de expoziții „Maeștri ai benzii desenate românești”. Au expus maeștri Valentin Tănase, Albin Stănescu, Puiu Manu, iar în luna octombrie 2019 vă invit să admirați benzile desenate semnate de maestrul Sandu Florea (autor româno-american de benzi desenate din universul Marvel si DC Comics).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related