[Obsesii part-time] Ilinca Văleanu și tot felul de lucruri: llustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie

Într-a VIII-a, când a vrut să dea la Tonitza, ai ei i-au spus că artiștii mor de foame. Într-a 12-a, când a vrut la Jurnalism, a primit același răspuns. Și așa a ajuns Ilinca Văleanu în publicitate. Mai exact Account Manager MINIO STUDIO. Dar nu a uitat de înclinațiile ei artistice. Și când prinde timpul de picior, se întoarce la ele și le transformă în tot felul de lucruri: picturi, ilustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie. Punctul de intersecție sunt poveștile, spune ea:

Publicitatea este despre povești și despre oameni. Atâta timp cât există oameni care să aibă nevoie de ele, poveștile se nasc în multe feluri: se scriu, se pictează, se modelează, se spun.

În publicitate

Încă din vremea liceului am știut că vreau să lucrez în publicitate, asta pentru că aveam impresia că e mediul în care poți să te exprimi creativ și să iasă lucruri mișto din treaba asta.

Uitându-mă în spate îmi dau seama că tot parcursul profesional m-a adus în cele din urmă aici. Spun asta pentru că am experimentat mai multe domenii, fără să știu că într-un final voi aplica câte puțin din toate într-un singur loc.

Ziceam mai sus că viziunea mea despre publicitate era: dacă ai idei bune și ești creativ, aici ți-e locul!

Ei bine, experiența mi-a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa. În primul rând, ai nevoie de pasiune pentru domeniu, de disciplină și consecvență, iar creativitatea vine să le unească pe toate.

Faptul că lucrez în industria asta e doar o confirmare că ceea ce-mi doream în trecut nu a fost doar o scânteie trecătoare aprinsă într-un moment al vieții, ci acel click care avea să activeze totul câțiva ani mai târziu.

Cred că lucrurile cele mai frumoase se întâmplă când aduni la un loc oamenii potriviți. De-asta lucrez în publicitate, pentru că mai presus de toate, publicitatea este despre povești și despre oameni.

Context & inspirație

De când mă știu, am tot exteriorizat o latură pe care încă încerc să o conturez și să o definesc. Nucleul creativ e simplu: două mâini, imaginație și suflet. Și de aici încep să prindă viață tot felul de lucruri: picturi, ilustrații, obiecte handmade, coperți de carte, fotografii și chiar poezie.

Îmi amintesc și acum emoția pe care am avut-o când am învățat să lucrez singură în Photoshop primul meu poster de concert. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât posterul era pentru una dintre formațiile mele preferate din acel moment.

Și uite așa am tot învățat să fac lucruri pe care începeam să le conectez și să construiesc.

N-aș putea să dau un time frame exact pentru că din momentul în care fratele meu a apărut pe lume, iar mama nu știa să deseneze și mă punea pe mine să-i arăt cum se fac căsuțele și rățuștele pe foaie, am pus bazele acestei bucurii care avea să devină ani mai târziu o pasiune.

Ce a urmat 

Copilăria și adolescența au fost perioadele în care am explorat foarte mult latura creativă. Existau două direcții care mergeau în paralel și cred eu că într-un anumit punct s-au intersectat armonios: scriam mult și mă exprimam vizual transpunând pe hârtie ce aveam în minte.

Mai târziu, când am intrat la facultate am început să transform totul în ceva serios și să-mi hrănesc dorința de a mă perfecționa.

Atunci am învățat să tehnoredactez cărți, reviste, începusem să fiu preocupată de concept de identitate și comunicare vizuală. Fiecare lucru nou pe care îl descopeream era o provocare, dar îmi găseam ușor motivația când mă gândeam că sunt cu un pas mai aproape de rezultatul final al proiectului respectiv.

Toate pasiunile se legau frumos: fotografia, handmade-ul și faptul că studiam comunicarea și că aveam proiecte la care lucram ca freelancer (fotograf și DTP).

Mergeam la evenimente ca fotograf, luam parte la expoziții de artă și lansări de carte, iar în weekend-uri participam ca expozant la târguri de handmade.

Cum ai învățat

Fac parte din categoria oamenilor autodidacți când vine vorba despre pasiuni.

Adevărul e că toate pasiunile sunt unelte pentru curățarea sufletului și a minții. Știu o vorbă frumoasă care spune că „pasiunile te salvează”; depinde de fiecare om în parte cum vede această „salvare”.

Cel puțin în cazul meu, toată această nevoie de exprimare în diverse feluri creative face parte din esența mea, lucru pe care nu am cum să-l schimb și nici nu-mi doresc asta.

Mi-aș dori, totuși, ca într-un moment al vieții să-mi dedic mai mult timp acestei nevoi și să o fructific.

Timp & efort

Timp am dedicat continuu de-a lungul anilor. Uneori mai mult, alteori mai puțin, depinde de context.

În trecut, oamenii din jur mă vedeau ca pe o „fată talentată” și familia mea avea aceeași părere… până la un punct.

Am două povești amuzante (sunt amuzante acum pentru că au trecut mulți ani de atunci) legate de aceste două pasiuni pe care le am: arta și comunicarea.

1. Clasa a VIII-a: Am vrut să dau la Tonitza și ai mei mi-au zis că „Toți artiștii mor de foame, tu trebuie să înveți carte”.
2. Clasa a XII-a: Am vrut să dau la Jurnalism și ai mei mi-au zis același lucru „Poate ar fi bine să dai la o altă facultate ca să ai și tu un viitor.”

Știu că mi-au vrut tot timpul binele, lucru pe care nu îl pun la îndoială, însă realitatea arată că 10 ani mai târziu, după terminarea liceului, scriu acest articol lucrând în publicitate și vorbind despre îndeletnicirile mele artistice.

De ce nevoie

Sunt doar trei pași de urmat: dream it, plan it, do it.

De aici încolo depinde de fiecare persoană în parte cât de mult timp alocă fiecărei etape și cu cu câtă dorință parcurge drumul de la idee la realitate.

Eu mă dedic total și investesc emoțional în fiecare proiect la care lucrez. În plus, un alt factor important în procesul de evoluție și de perfecționare este eșecul. De aceea, trebuie privit constructiv.

Momente în care ai vrut să renunți

Au fost și sunt în continuare momente în care nu am timp suficient sau cred că nu sunt destul de bună în ceea ce fac încât să mai investesc emoții și resurse în subiectele astea.

Realitatea e că după perioadele de negare se activează automat ceva în interiorul meu care tânjește să se exprime creativ. Așa funcționez eu.

Descoperiri

E interesant să vezi pe chipul celor din jur reacția pe care o au când văd creația ta. Supriza vine când îți dai seama că le place, că o poartă, că o admiră.

Dar cred că cea mai mare bucurie o ai tu cu tine în acel moment când știi că ai tranformat o nouă idee în realitate.

Punctul de intersecție

Voi încheia amintind faptul că publicitatea este despre povești și despre oameni.

Atâta timp cât există oameni care să aibă nevoie de ele, poveștile se nasc în multe feluri: se scriu, se pictează, se modelează, se spun.