[Pe strada lui George] Mădălina Bădoi: Lucrarile mele nu erau desene usor de digerat de toata lumea

Madalina Fiive inca are frica de a-și arata desenele tuturor, pentru ca uraste intrebarea: „dar de ce arata asa?”. E o poveste mai lunga pe care nu vrea sa o spuna mereu. O spune insa mai jos: este felul ei de a transforma realitatea, inca de cand era mica, si de a tine piept cruzimii lumii. Inscrierea ei pentru Future Artists @ George Street Gallery e o planeta extraterestra, un oras acvatic, unde toti suntem niste pesti. Suntem liberi in bolul nostru cand nu ii vedem marginile, explica Madalina. 

Incerc sa cresc din fetita care desena numai monstrii si lumi paralele, pentru a iesi din zona mea de confort. Incerc sa experimentez mai multe stiluri. Sunt multe lumi pe care nu le-am cunoscut inca.

Pana pe 29 septembrie puteti vota versiunea Bucurestiului care v-a placut cel mai mult, dupa ce dati o tura prin toate propunerile. Intre timp, noi vorbim cu Madalina despre arta incomoda, trepte de adaptare si artistii care striga pe zidurile orasului, dar fara sa faca galagie.

Scurta istorie personala

Numele meu intreg e Madalina Andreea Badoi. Folosesc semi pseudonimul de Madalina Fiive de ceva timp pentru ca am o legatura speciala cu cifra 5 si cumva toti prietenii mei au inceput sa ma strige asa dupa aceea. Am 23 de ani, sunt din Constanta, am stat in Bucuresti pe timpul facultatii, iar apoi, dupa ce am terminat am, plecat in Praga sa lucrez ca Graphic Designer pentru o perioada. De putin timp m-am intors inapoi pentru ca simt ca mai sunt lucruri pe care imi doresc sa le fac aici.

”Relatia mea cu arta” este complicata. O sa spun ce probabil multi artisti au mai zis, dar chiar nu stiu cat am ales-o ea si cat m-a ales ea pe mine. Clar, ne completam. Totul a inceput de cand aveam vreo 4-5 ani si parintii mei ma duceau la diferite cursuri pentru a-mi descoperi vocatia, insa eu cand ajungeam acasa singurul lucru pe care il faceam opsesiv era sa  umplu orice suprafata goala pe care o vedeam cu desene, de la servetele de masa pana la peretii de prin casa. Asa ca in anii urmatori au luat decizii care sa ma impinga spre a studia asta.

La 11 ani am fost transferata la liceul de arta din Constanta, apoi la facultate am mers la UNARTE. Cand am inceput la 11 ani sa studiez arta am avut o profesoara foarte buna de desen, ei ii datorez tot ce sunt acum din punct de vedere artistic. Eram un copil foarte inchis in el, timid, foarte empatic si cu foarte multa imaginatie usor macabra. Am fost mereu pasionata de religie, de fantome, de filmele de groaza, de magie, vrajitorie, simbolistica, tot ce mi se parea ca imi da de muncit pentru a-i afla sensul si care ma si speria putin. I was living for the thrill ca sa zic asa. Still am.

Cand eram mica, am fost si destul de bullied, multi imi spuneau ca sunt urata si weird, asa ca intr-o zi am inceput sa desenez niste monstrusori pe care ii facusem in mintea mea pe prietenii mei de joaca. I i-am aratat si profesoarei mele de arta, iar ea m-a incurajat sa continui sa desenez ce am in minte mai mult decat ce vad in realitate (motiv pentru care am invatat cu adevarat sa fac studiu tocmai in facultate). Si asa ca mi-am tot desenat realitatea mea.

Mereu imi zicea „nu desena dupa poza, tu ce vezi?” si asa desenam ce vedeam eu, iar ea era incantata de fiecare data. Si era singura persoana care imi spunea ca nu desenez urat. Lucrarile mele pana in ultimii ani nu erau desene usor de digerat de toata lumea. Si ma confrunt inca cu frica de a-mi arata desenele chiar tuturor, deoarece urasc intrebarea „dar de ce arata asa?” si asta e o poveste mai lunga.

Am inceput recent sa folosesc palete de culori mai vii si tematice mai vesele tocmai pentru a avea o sansa la concursuri ca acesta de fata. Sunt inca intrigata totusi mult mai mult de partea mai deep a lucrurilor care se intampla si ma inconjoara decat de culorile vii in care sunt imbracate. Mi se pare ca sunt un observator foarte bun si ca cu timpul am invatat sa cresc si intr-un participant. In prezent incerc sa cresc din fetita care desena numai monstrii si lumi paralele pentru a iesi din zona mea de confort. Incerc sa experimentez mai multe stiluri. Sunt multe lumi pe care nu le-am cunoscut inca.

Competitia „Future Artists @ George Street Gallery”

O prietena mi-a spus de acest concurs, trebuia si ea sa participe dar nu a mai avut timp. Lucreaza foarte mult. Ce m-a atras la el a fost faptul ca era vorba de o pictura murala, iar eu fix asta am studiat la facultate, iubesc sa desenez pe suprafete foarte mici, ori foarte mari. Sunt zodia gemeni, nu am pic de echilibru.

Cand am inceput sa ma gandesc la ce as vrea sa desenez pentru concurs ma tot gandeam la faptul ca ati mentionat ce fel de oameni il vor vedea zilnic si asa ca m-am tot invartit in jurul ideii de „libertate”. Initial voiam ceva sa inspire asta, am facut cateva schite dar cand am deschis photoshopul sa incep sa desenez, cumva, ceva nu mergea. Nu imi iesea nimic cum trebuie si asa ca m-am intors la schitat lucruri.

V-am trimis doar un desen, dar am facut vreo 3 de fapt. Mi se parea totusi ca asta ar fi cel mai ok dintre ele, nu stiu daca am facut alegerea buna, voi vedea. (Stiu ca puteam sa inscriu mai mult de unul). Am hotarat totusi sa il trimit pe acesta si cu descrierea pe care am scris-o pentru ca mi s-a parut ca ar fi cel mai apropiat de cum simt eu Bucurestiul in sufletul meu. 

As fi ales niste culori probabil mai sumbre daca as fi mers all the way, dar v-am spus, imi doream sa am macar o sansa sa castig concursul, asa ca pentru a impaca ambele tabere mi-am imaginat cumva ca orasul ar fi ceva de pe o planeta extrarestra si am tot inaintat in directia asta.

E o planeta extraterestra, e un oras acvatic, toti suntem niste pesti. Suntem liberi in bolul nostru cand nu ii vedem marginile. Iar sufletul meu/ nostru al oamenilor care stau in el incearca sa lumineze pe cat poate „calea” (fie ca e vorba propriu zis de strazi, sau de caile altora).

Dificultati

Obstacolele pe care le-am intampinat in realizarea lucrarii au fost in mare parte legate de „cum sa fac stilul meu digerabil pentru un public mai larg”si forma suprafetei, de care am incercat sa tin cont.

Mesaj pentru juriu

Nu stiu ce sa le transmit juratilor in legatura cu lucrarile mele, pentru ca momentan au vazut doar unul. Dar daca tot ati mentionat, o sa imi las portofoliul aici. Si dupa ce il vad as zice ca ar trebui sa stea cu ochii pe mine pentru ca sunt un rau continuu de imaginatie infinita si sunt destul de incapatanata sa ma mulez pe orice pana atrag tuturor atentia la faptul ca sunt speciala.

Si pentru public

As vrea ca publicul sa vada in propunea mea ceva ce simt si ei dar nu stiau cum sa o puna intr-o imagine.

Arta de stradala

Iubesc arta stradala. Mi-ar placea sa nu fie ilegal sa desenezi unde doresti, pentru ca as desena tot orasul, daca tot nu e restaurat, macar sa devina ca acele portelanuri chinezesti care au crapaturile vopsite cu aur. 

Imi place ca m-ati intrebat daca ma opresc sa ma uit la graffitiuri si la ce e scris pentru ca e amuzant. Doar la asta ma uit.  Arta stradala mi se pare ca e vocea oamenilor care au gasit o modalitate de a se striga in oras fara sa faca galagie. Si ma fascineaza in mod deosebit cei care fac asta indiferent de riscuri. Ma refer la cele care sunt pe bulevarde sau la inaltimi mari. Mereu imi fac scenarii imaginare cu acei oameni care s-au gandit ei intr-o noapte ca se vor urca pe un balcon, sau un banner sau mai stiu eu ce pentru ca vor ei sa isi puna desenul acolo. Mi se pare reckless si free in aceleasi timp.

Rolul ei la un nivel mai general, in societate, pentru privitori mi se pare ca este ca o pata de culoare necesara. Un motiv de-a mai descreti mintea sau de a o increti pentru ca esti intrigat. Mult prea multi oameni nu au cultura artistica din diferite motive, dar cand ceva iti sare in fata in drumul tau spre munca sau cand te plimbi, nu ai cum sa nu il observi. Se cere sa fie ascultat, chiar daca poate nu e inteles.

Pictura care mi-a atras atentia recent in Bucuresti este aceea de la Gara de Nord pentru ca prin zona aceea locuiesc acum. Este o fata, are cateva simboluri feministe prin imagine, ma tot intrebam cum e facuta pentru ca imi parea a fi afis initial.

Din afara tarii nu am o pictura stradala de care as putea zice ca e preferata mea inca. De obicei doar simt apreciere profunda pentru ele, dar chiar nu cred ca am stat vreodata sa ma gandesc care imi place cel mai mult, insa in Paris am vazut pe strazi mozaicurile lui Invader, un prieten de-al lui Banksy, si mi se pare destul de tare ca am apucat sa le vad cu ochii mei dupa ce citisem atat despre el.