Femeia din fotografia de mai sus este Diana Nausedienė, prima doamnă a Lituaniei, soția președintelui lituanian Gitanas Nausėda. Și stă pe un scaun care, poate, vi se pare cunoscut. Un scaun care apare într-una dintre cele mai cunoscute, emoționante și populare campanii din România din ultimii ani. Pe un scaun ca acesta au stat scriitori, muzicieni, sportivi și mulți oameni obișnuiți din România în campania Magic Home. Iar acum stau personalități din Lituania, cerând același lucru. Empatie.
Un mail din Lituania
Totul a inceput cu un mail din Lituania. Sau printr-un ricoșeu al entuziasmului, după cum povestește Vlad Voiculescu, co-fondator Magic Home si MagicCamp, posibil candidat al Alianței 2020 USR-PLUS la Primăria Capitalei.
De la un voluntar din Germania, apoi prin reprezentantul economic al Lituaniei la Bruxelles. Ei le-au spus despre proiect celor de la Mamų Unija, o organizatie locala cu activitati foarte apropiate de cele MagiCAMP, si apoi au incercat sa ii puna in legatura cu cei din Romania.
”Dupa ce ne-au contactat prin email cu scopul declarat de a porni in Lituania o campanie similara cu “Impreuna pentru MagicHOME”, am avut cateva conferinte telefonice, am semnat un acord iar la inceputul saptamanii, Melania Medeleanu a fost in Lituania unde a inaugurat proiectul alaturi de cei de la Mamų Unija si prima doamna a Lituaniei”, explică Vlad Voiculescu.
În felul acesta, campania Magic Home a fost donată ONG-ului din Lituania, iar prima casă pentru părinții copiilor bolnavi de cancer a fost construită în Vilnius.
”MagicHOME este cel mai mare proiect de voluntariat la care am lucrat pana acum - un proiect care a strans peste 140.000 de romani in jurul unei idei generoase, aceea de a oferi un refugiu aproape de spital parintilor cu copii bolnavi care vin de departe. Un loc in care parintii sa se poata odihni si familiile sa poata ramane impreuna in apropierea spitalului”, spune Vlad Voiculescu.
Este o gura de aer proaspat si de speranta in probabil cel mai otravit an pe care l-am trait eu in Romania; o dovada in plus ca exista in Romania sute de mii de oameni care asteapta doar o chemare pentru a contribui la vindecarea Romaniei - o vindecare care nu poate veni decat prin empatie, solidaritate si solutii concrete.
Cu fiecare contribuind dupa puteri. Impreuna, sunt foarte putine lucruri pe care nu le putem face, crede Vlad
Nevoi universale
”Se pare ca si in Lituania conditiile din spitale pentru apartinatori sunt aceleasi, spune Irina Pencea, Managing Partner Jazz, care tocmai s-a intors din Lituania: stau pe un scaun langa patul copiilor pe toata perioada tratamentului si familiile au aceeasi mare nevoie de un loc unde sa isi incarce rezervele de supravietuire ai unde sa gaseasca un sprijin in perioada grea prin care trec.
Dupa o discutie cu Egle Melinauskiene, mama care a fondat Mamu Unija acum 11 ani, si fiica ei Justina, care o sprijina in organizatie, "ne-am lamurit rapid ca avem de a face cu oameni ca noi si ca se leaga frumos un parteneriat. Pe de o parte MagicCamp si Mamu Unija au multe de impartasit, iar noi am fost de acord sa le donam conceptul pentru a aduna cei 500.000 euro de care au nevoie ca sa finalizeze casa”, povesteste Irina Pencea.
Cei din Lituania s-au apucat de treaba, iar pe 16 septembrie a avut loc lansarea. Spotul a fost realizat după modelul celui din România:
Am fost foarte surprinsi cat de repede s-au miscat, fara o agentie. Au gasit pana si acelasi model de scaun. Si la ei reactia tuturor partenerilor a fost imediata si mai multe celebritati au fost de acord sa filmeze, spune Irina Pencea
Lansarea
In seara dinaintea lansarii, Irina Pencea și Melania Medeleanu alergau prin aeroport sa prinda zborul catre Vilnius. ”Tocmai aflasem ca va veni si Prima Doamna a Lituaniei la conferinta de presa, si zborul nostru se devansase ca sa nu riscam ceva. La 9.30 dimineata am ajuns in Cathedral Square in Vilnius, unde au amenajat camera de spital intr-un container mobil, si ne-am bucurat sa vedem ca pana si ursuletul de plus isi avea locul lui pe pat”, spune Irina Pencea.
Diana Nausėdienė, prima doamnă a Lituaniei, a fost prima care a stat pe scanul părinților din Lituania.
Ideea solidarității mamelor, ideea cetățenilor și a comunității este foarte importantă pentru mine.
Ceea ce nu poate face statul, poate fi realizat de cetățenii lui. Fiecare dintre noi poate face ceva. Cum ar fi să stea pe acest scaun, a declarat Diana Nausėdienė
Reactiile in presa au fost pozitive, spune Vlad Voiculescu: ”multi si-au prezentat recunostinta pentru proiectul pe care au putut sa il preia, iar in ochii celor care au participat la lansare am vazut lumina celor impreuna cu care am inceput proiectul la sfarsitul lui 2017”.
”Conferinta de presa a avut loc acolo langa containerul cu scaunul, si am vazut foarte de aproape reactia presei, emotiile Primei Doamne cand s-a asezat pe scaun, si efortul celor de la Mamu Unija de a raspunde simultan atator intrebari. Nu intelegeam limba, dar simteam emotia. Dar ce ne-a impresionat cel mai mult au fost emotiile lor, le era greu sa estimeze ce impact vor avea. Ne-a transpus imediat in starea de acum aproape 2 ani cand lansam noi campania si ne intrebam de cati voluntari vom avea nevoie ca sa tinem scaunul ocupat permanent”, povesteste in detaliu Irina Pencea.
Gandul cu care am ramas dupa aceasta vizita, dupa ce i-am vazut pe toti acesti oameni a caror limba nu o intelegeam deloc, a fost ca empatia si ideile bune sunt universale. Oamenii simt la fel, indiferent ce limba vorbesc.
Si mi-a mai confirmat inca o data ca atunci cand intelegem cu adevarat natura umana putem crea idei universale, care transced granitele sau limbile, spune Irina
11 familii vor putea locui în același timp în casă, potrivit unui articol de pe 15min.lt
În fiecare an, aproape 100 de copii din Lituania suferă de cancer. Și când un copil este bolnav, toată familia este bolnavă. O astfel de casă creează un mediu sigur pentru familii, un loc în care oamenii își pot împărtăși poveștile”, spune E.Melinauskiene
Alături de prima doamnă a Lituaniei, mai multe personalități au participat la acest proiect și au colaborat la realizarea spoturilor "One Chair Story".
În Romania, scaunul rezistenței a mobilizat mii de oameni de bine, artiști sau oameni de afaceri, prezentatori TV, scriitori sau sportivi. Campania a fost premiata la Cannes în 2018 cu un Silver in cadrul Health & Wellness/ Fundraising & Advocacy și a luat Grand Effie, desemnată cea mai eficientă campanie a anului.
MagiCAMP, MagicHOME, MagicBOX, MagicTICKET, toate sunt proiecte care raspund unor probleme grave ale familiilor cu copii bolnavi pe care statul fie le-a uitat, fie niciodata nu le-a avut in vedere.
Urmeaza alte cateva proiecte care cred ca vor redefini modul in care privim solidaritatea fata de aceste familii greu incercate si in general, capacitatea incredibila pe care o avem noi, comunitatea, sa ii sprijinim pe toti cei incercati - in fiecare zi, cu foarte mic efort din partea noastra, spune Vlad Voiculescu