[Obsesii part-time] Alina Minu: Se spune că pasiunea se află în bucurie. Eu am găsit-o pe-a mea în neliniște și mizerie

Alina Minu, reliable account director@pastel, nu crede în destin, deși ițele lui au de-a face cu descălecarea ei în marcom, de la 20 de ani. Restul timpului și-l ocupă luptând cu nedreptatea. Lupta asta a început din copilarie și a avut multe etape: de la învățătoarea care i-a hărțuit colegul, băieții de a 12-a care discriminau fete, profesorul care aștepta validarea propriilor idei, până la politicianul inconsecvent, polițistul incapabil, medicul șpăgar și tot așa.

În căutare de răspunsuri, m-am alăturat primei organizații civice și celei mai vizibile în domeniul politic atunci, PRO Democrația. Chiar dacă nu am găsit decât mai multe și mai multe întrebări, ONG-ul a fost o școală bună.

 Experiența a fost urmată de 15 ani de activism, dintre care 12 în zona de civic și influențare a politicilor în organizații mici și mari, din țară și străinătate. Anii de activism full time au învățat-o că normalitatea unora este lux pentru alții. Despre schimbare, nedreptăți și furie, povestește Alina mai jos.

În publicitate

Crezi în destin, menire, acel așa ți-e scris repetat de prea multe ori pentru a mai avea sens? Nici eu. Până să privesc retrospectiv la relația ambivalentă dezvoltată cu marcomm-ul de... demult.

Profesional, sunt în comunicare de la primul job: un project-based pentru departamentul de Field Marketing al Phillip Morris România. Aveam 20 de ani și pretenții de „înalt funcționar european”. M-am încăpățânat cu o pseudo carieră diplomatică toată facultatea și anii care au urmat, lucrând între timp în PR. În ciuda derapajelor, alegerea era previzibilă. Doar la 5 ani voiam să înțeleg ce-i aia reclamă și mă uitam la TV pentru a-l revedea pe Bisericanu spunând „Sincer?! Dezastru…” în spotul Norvea, iar la 6 repetam și în somn jingle-ul „dai giochi preziooooosi” de pe Rai UNO.

Cumva, joburile din comunicare îmi acordau confortul (financiar) de care aveam nevoie în drumul spre rezolvarea nedreptății sociale, drept țintă a aspirațiilor mele europene. Odată cu maturizarea, însă, am realizat că mă pierd într-un threesome în care atât politica, cât și marcomm-ul evoluează mai repede decât pot eu ține pasul.

Așa am intrat într-un mariaj definitiv cu advertising-ul, prima dragoste, păstrând activismului statutul special câștigat în ani.

Context & inspirație

Se spune că pasiunea se află în bucurie; în sentimentul plăcut pe care îl ai, gustul bun pe care îl simți, în starea de satisfacție pe care ți-o creează obiectul obsesiei. Eu am găsit-o pe-a mea în neliniște și mizerie.

Deși termenul nu-i face dreptate, pasiunea pentru corectitudine vine din bătăile rapide ale inimii și pierderea glasului la contactul cu nedreptatea. Din furia față de învățătoarea care l-a hărțuit pe Mihnea pân-a leșinat de emoție în fața unei clase în hohote într-a II-a. Față de băieții de-a XII-a care-au aliniat boboacele precum animalele înainte de târg în vederea preselecției la bal. Iar, mai târziu, din aversiunea față de profesorul care aștepta validarea propriilor idei, de politicianul inconsecvent, polițistul incapabil, de medicul șpăgar, de... de... de…

Ce a urmat 

Cu gândirea alb-negru a „Rigid-ului” (a.k.a. tata) și empatia fără margini a mamei drept repere, am fost încurajată mereu să trec lucrurile prin propriul sistem de valori și să gândesc liber, să identific injustiția și să o sancționez. Orientarea politică a familiei avea să-mi fie combustibil în implicarea în prima organizație civică.

Era 2004, iar ai mei visau la un președinte de dreapta în persoana lui Stolojan (care între timp a devenit Băsescu). Interminabilele discuții în contradictoriu cu bunicii (susținători fervenți ai PSD) mă bulversau teribil pentru că, în lumea mea alb-negru, nu știam pe cine/ unde să încadrez. Iar la alegerile din toamna acelui an urma să și votez pentru prima dată!

În căutare de răspunsuri, m-am alăturat primei organizații civice și celei mai vizibile în domeniul politic atunci, PRO Democrația. Chiar dacă nu am găsit decât mai multe și mai multe întrebări, ONG-ul a fost o școală bună. Prin skill-uri de viață (am trimis faxuri pe vremea când cereai ton la telefon), infinitele dezbateri politice, înțelegerea lipsei de direcție a partidelor vremii și a mecanicilor de campanii electorale, experiența PRO a fost o primă gură de aer cu adevărat curat.

Transformări

Prima experiență ONG-istă mi-a fost, de fapt, doză. Prima dintr-un drog la care nu aveam să renunț, probabil, niciodată.

A fost urmată de 15 ani de activism, dintre care 12 în zona de civic și influențare a politicilor în organizații mici și mari, din țară și străinătate, cu istoric de ani buni în spate sau care abia se înființau. Pentru o perioadă, pasiunea și jobul au coincis și, dincolo de monitorizări și raportări, am trecut la a crea grupuri de lucru, a organiza seminarii și conferințe, dar și proteste și flash moburi. Altfel spus, am interacționat cu oameni din localități mici – din peste jumătate din județele țării – care aveau mai multă nevoie de orientare.

Aici am văzut cum, pas cu pas, organizațiile civice pot aduce schimbarea și, mai ales, cum pot fi ajutați cei pe care statul îi uită în sate și orașe prea puțin importante din perspectiva capitalului electoral pe care îl aduc. Am văzut și cum, cu îndeajuns de multă insistență, primarul din localitate se poate orienta spre comunitate sau că întreg consiliul te poate ignora chiar dacă ai legea de partea ta.

Dar, dincolo de a vedea, am trăit și am simțit alături de oamenii din comunitățile locale cu care am lucrat. Am suferit când, aflându-mă într-un elan de proslăvire a economiei sociale într-un sătuc uitat din lume din Brăila, am fost întrebată de locuitori de ce nu primesc (și ei) făină de la primărie când au un salariu de 135 lei pe lună (si ăla la negru, cu siguranță). Dar m-am și amuzat de autenticitatea situației când, în alt sat, oamenii m-au invitat la un vinișor de-al locului după o discuție privind alegerile europarlamentare. M-am bucurat să aflu de GAL (grupuri de acțiune locală) funcționale și cu rezultate și centre de zi pentru copii ținute cu puterea unor oameni simpli dar dedicați.

Pe scurt, anii de activism full time m-au învățat că realitatea României profunde este total diferită de cea în care am crescut. Normalitatea mea și a ta pentru altcineva este un lux, iar noi, ceilalți, avem datoria de a acționa până când lucrurile vor sta altfel. Am înțeles, astfel, că furia inițială este doar declanșator, întrucât pasiunea rezidă în schimbarea adusă. În speranța schimbării și în lupta încrâncenată pentru aceasta.

De ce e nevoie

Cum luptele arareori sunt câștigate de la prima confruntare, dincolo de determinare este nevoie de consecvență și mobilizare. De oameni care cu puțin să facă mult, mult mai mult bine decât cred. Probabil știi deja că puținul acesta poate fi a citi legea electorală înainte de a merge la vot, a urmări măsurile luate de autoritate, a participa la ședințele de consiliu local (sau măcar de bloc!), a trata mediul și oamenii cu respect, a încerca să îmbunătățești soarta altcuiva oricât de puțin.

Nici nu este nevoie de mult timp sau resurse financiare, ci numai de un pic de aversiune față de ceea ce nu merge și de mai multă motivație pentru a arăta că se poate îndrepta.

Momente în care ai vrut să renunți

Indiferent că este vorba de civic, de mediu, social, drumul activismului este bolovănos, iar activitatea de zi cu zi poate lua forma unui război de uzură. Pentru mine, cel puțin, așa a fost. Și nu rare au fost momentele când m-am gândit că ar trebui să renunț pentru că nu știam când voi vedea schimbarea la care visam – și chiar am făcut-o pentru o vreme.

Dar au venit proteste care m-au însuflețit, arătându-mi că la fel gândesc și alții asemenea-mi, probabil. Au venit apeluri de la cei cu care am lucrat și am văzut cum de la era ONG-ului trecem la cea a grupurilor civice și a echipelor de voluntari adunați în jurul unor cauze clare. Asta îmi dă speranță și tărie să cred în ce va urma.

Am întâlnit și oamenii potriviți pentru a continua. La pastel am găsit o echipă concentrată pe bine, iar  în Dana (Managing Director) – un lider altruist și convins că fiecare gest contează pentru a trăi împreună într-o țară și o lume așa cum ni le dorim. Așa a pornit programul nostru intern de binefacere și voluntariat „Nicio lună fără o faptă bună” în care, alături de oamenii buni (și nu doar profesional) ai pastel, am ajutat copii din medii defavorizate, am gătit pentru familii nevoiașe, am participat la evenimente caritabile, am plantat copaci și câte și mai câte.

Punctul de intersecție

Pfff… grea întrebare! Pentru că sunt nenumărate puncte de intersecție în funcție de ce aspect al marcomm-ului avem în vedere. Ca fapt, eu, am aflat ce înseamnă campanie media outdoor și tipuri de OOH-uri nu la școală sau în advertising, ci în ONG, făcând cercetare de teren pentru monitorizarea cheltuielilor cu afișajul electoral în perioada de campanie.

Dar, pentru un răspuns general, ca majoritatea lucrurilor astăzi, activismul și marcomm-ul sunt în interdependență. Să ne gândim numai ce s-ar întâmpla dacă, drept efect al degradării mediului și al acțiunilor activiștilor din domeniu, oamenii ar refuza să mai consume produse ambalate în plastic. Sau la super-premiatele campanii de fundraising realizate de publicitari pentru ONG-uri la noi și în lume. Sau să ne amintim de reacțiile publicitarilor români organizați în grup civic la episodul CPF sau la diverse derapaje ale statului. Sau la permanenta căutare de sens a businessurilor și la tot ce înseamnă misiunea socială a companiilor. Sau la domenii ale marcomm-ului- precum CSR, PA, PR- care se suprapun frecvent cu zona de participarea publică.

Punct evident de intersecție între cele două, dar și de rezolvare a problemei împărțirii timpului am găsit tot la pastel. Aici mă bucur zi de zi de roadele expresiei „fă ceea ce iubești și nu va mai trebui să lucrezi o zi în viața ta”. Și asta nu numai datorită programului „Nicio lună fără o faptă bună” sau a faptului că suntem semnatari ai Cartei Diversității, ci și pentru campaniile cu sens la care lucrăm și pe care am șansa de a le coordona. Banometru – proiectul de educație financiară al ARC (Asociația pentru Relații Comunitare) – sau rebrandingul ATCA în Autism Voice sunt numai două dintre inițiativele cu sens deja încheiate. Și totuși, doar primele dintr-un șir lung despre care vei afla curând!