Despre digital marketing, un start-up eșuat și comunitatea de marketeri din Moldova

Despre digital marketing, un start-up eșuat și comunitatea de marketeri din Moldova

De la un grup pe facebook, la o comunitate de specialiști din Republica Moldova și România, care-și împărtășesc bucuriile și tristețile muncii din piața de publicitate, sunt niște etape de trecut. Vadim Cușnir, fondatorul Social Media în Culise, descrie cum s-a ajuns la această sinergie, de cine depinde și cum evoluează un simplu grup spre o comunitate, care a devenit, în scurt timp, un brand „cu acte în regulă”.

 

Un antreprenor care a dat cu oiștea-n gard

Acum trei ani, habar n-aveam ce înseamnă marketing. Am aterizat în el pe neașteptate, ca și cum ai porni la drum cu trotineta și te-ai întoarce, brusc, cu avionul. Activitatea mea de atunci și digital marketingul aveau zero șanse de intersecție. Am învățat din mers, din alergat și din schiat, pe alocuri. Pentru că lucrurile în online se mișcă cu viteza a cincea și, dacă nu ții pasul cu ele, rămâi în urmă cu ani - lumină.

În 2016, pornisem un start-up îndrăzneț, care își propunea să adune la un loc specialiștii în marketing, pentru ca mai apoi să le vând un anumit produs. Ideea, care mi se păruse inițial atât de genială și în care credeam atât de mult, s-a lipit de piață exact ca nuca de perete, iar din toată inițiativa mea am rămas doar cu amintiri ciudate, datorii și un grup de specialiști marketing pe Facebook.

La început, a avut n-șpe mii de denumiri, una mai ciudată ca alta, zeci de membri care n-aveau nicio treabă cu marketingul și niciun obiectiv clar în față.

Astăzi se numește Social Media în Culise, și este cea mai mare Comunitate de Social Media Marketing din Moldova, având peste 10 000 de membri activi, printre care: specialiști în marketing, antreprenori, social media manageri, copywriteri, PR-iști, specialiști SEO, designeri, project și brand manageri din Republica Moldova, dar și din România.

Așa am ajuns, fără să vreau, dintr-un antreprenor care a dat cu oiștea-n gard – omul cu un grup Facebook mare și frumos de specialiști în marketing. Plus la toate, m-am trezit că trebuie să și administrez cumva acest grup, să devin peste noapte și Community Manager.

 

Ce înseamnă să fii Community Manager

Multe și mărunte. Dar și mai mari, ca de exemplu:

- Să stai pe post de Națiunile Unite între membrii care se ceartă
- Să vii cu subiecte de actualitate și să stimulezi discuția pe grup;
- Să ridici întrebări controversate
- Să împărtășești materiale educative;
- Să nu dormi nopțile, moderând comentarii
- Să-i cunoști personal pe cei mai activi membri (cel puțin)
- Să organizezi întâlniri offline;
- Să ai grijă ca nimeni să nu se ia la bătaie de la atâta entuziasm.

 

Adevărul despre piața de marketing

De când am început să cresc comunitatea, am ajuns să cunosc tot mai multă lume, specialiști și antreprenori, care îmi împărtășeau experiențele, cunoștințele, dar și frustrările lor.

Așa am adunat foarte multe materiale, cărți și tot felul de analize, studii de caz și statistici. Tot ce descopeream − împărtășeam cu membrii grupului, iar feedback-ul pozitiv, comentariile și mulțumirile lor m-au încurajat să scot în față oameni, specialiști, să-i invit la interviuri Live, în care să le pun întrebări și să-i motivez și pe ei să-și împărtășească experiențele.

Pentru că prin asta învățam cu toții. Iar lucrul la care am ținut din prima clipă și la care nu voi renunța niciodată a fost și este transparența. Până în prezent, numărăm peste 40 live-uri despre marketing, management, sisteme de afaceri, SEO, promovare pe Youtube, copywriting, administrare de afaceri, dar și departamente marketing, cu specialiști de top din Republica Moldova, dar și din România. Iată doar unul dintre ele, cu Eugen Boico:

 

Blog despre și pentru comunitate

Aceste live-uri, dar și materialele de care am făcut rost personal și cele împărtășite de membrii grupului, au stat la baza constituirii blogului Social Media în Culise. La moment, blogul se află în perioada de rebranding, redesign.

În prezent, biblioteca virtuală SMC numără peste 130 de articole, rezumate, notițe, interviuri, cărți și materiale PDF despre marketing și tot ce ține de promovare pe digital și nu numai, iar Dashboard-ul grupului conține sute de linkuri utile, recomandări și date de contact ale diverselor specialiști: de la fotografi și designeri, până la specialiști social media, PR-iști sau copywriteri etc. 

 

Brandingul și identitatea vizuală a grupului

Social Media în Culise nu mai este doar un grup pe Facebook, ci e o comunitate de specialiști. O comunitate recunoscută, care a devenit deja un brand. Și e prima comunitate de Facebook cu propria identitate vizuală și branding ca la carte.

Social Media în Culise a devenit, în doar 3 ani, locul unde se cer sfaturi, răspunsuri și sprijin. Unde orice specialist își poate face și el branding personal, prin comentariile pe care le scrie și valoarea pe care o aduce. Acest schimb de informații și modul în care specialiștii deschis se ajută între ei ne definește. Acesta a și fost momentul în care am înțeles că grupul are nevoie de o identitate vizuală bine pusă la punct.

Am analizat, am studiat percepțiile oamenilor, am făcut sondaje și am cerut opinii pentru ca mai apoi, împreună cu o întreagă echipă de designeri, specialiști marketing și project manageri, să construim identitatea pe care o vedeți cu toții acum.

Am creat o serie de spoturi, pentru a ilustra diversitatea grupului și a arăta de unde toate au pornit. Nu în zadar le-am și dat numele de Origini.


 

Definirea identității grupului a fost mai mult decât un exercițiu de branding. Acesta a reprezentat șansa ideală de a arăta multor membri la început de drum, cum se creează și ce presupune construcția identității de brand. Îmi plac foarte mult exemplele concrete, cu date și cifre, de aceea, am împărtășit aceste informații, am cerut păreri la diverse etape în selecția logo-ului și nu numai. Și îmi place să cred că, prin asta, am crescut nu doar eu, dar și comunitatea.

 

Cum se crește un grup pe Facebook

Organic. Prin engagement. Prin a aduce în discuție subiecte de actualitate, de interes pentru membrii grupului, făceam în prealabil sondaje pentru a afla care sunt subiectele ce interesează cel mai mult publicul − am primit reacții pe măsură: oameni implicați, multe comentarii și inimioare. Iar în ultimul timp – și un număr tot mai mare de membri din România. 

 

Care e secretul?

Să nu dezamăgești publicul. Să-i dai doar informație de calitate. Niciodată nu am permis postări și profiluri comerciale, pentru că asta creează repulsie. Doar prin publicarea conținutului calitativ am crescut nivelul de profesionalism al grupului. Am ajuns să accept tot mai puțină lume pe grup, să nu-mi fie frică de întrebări deschise și răspunsuri sincere.

Bineînțeles că multă implicare vine și din subiectele controversate, alea mai „incomode” și mai puțin cuminți. Nu au venit toate de la mine. Și faptul că le-am acceptat vine din dorința mea de a sparge stereotipuri, de a scoate adevăruri de sub preș și de a bate în durerile marketerilor din Moldova. Pentru că astea nu sunt puține și, dacă fugim de ele, nu înseamnă că le rezolvăm.

 

Cine minte în Marketing?

Toată lumea minte. Mai ales, în marketing. Anume întrebările dureroase din grup, dar și discuțiile cu specialiștii și antreprenorii, m-au ajutat să-mi conturez o impresie asupra pieței de marketing din Moldova.

Piața din Republica Moldova e foarte mică și se limitează, mai mult, la Chișinău. De aceea, ceea ce văd este dezvoltarea promovării pe digital, dorința de a afla tot mai multe, de a învăța din studii de caz și exemple concrete, de a veni cu o mână de ajutor pentru specialiștii la început de drum. Cel puțin, în grupul Social Media în Culise, așa este.

 

Offline-uri

Ce m-a motivat să organizez offline-uri? Să cunosc membrii comunității personal. După offline-uri, am continuat cu participarea la organizarea conferinței Mad Marketers, iar apoi am pus bazele propriului seminar − Mură-n Gură, drept răspuns la solicitările multor membri de a afla tot mai multe despre promovarea pe Facebook.

Iată ce spun membrii despre Offline-ul Supradoză: 

 

Aşa a fost la Forțele Contentului: 

 

Iar aşa la Mad Marketers: 

 

Ce se vede pe piață

La capătul celălalt al balansoarului, dincolo de curiozitate și dorința de a crește profesional, mai stă și modestia specialiștilor adevărați care, din păcate, nu acoperă tupeul pseudo-experților. Aceștia din urmă vin cu recomandări eronate și soluții ireale la cerințele pieței. Promit marea și sarea, dar ceea ce se vede în rezultate, de fapt, este egal cu zero.

Această realitate m-a motivat să creez cursul Minte în Marketing, în care deconspirăm multe dintre capcanele pseudo-experților și explicăm, pe viu și real, cum stau lucrurile într-adevăr și pe ce trebuie de mizat în promovarea online, mai cu seamă, pe Facebook.

Întotdeauna mi-a plăcut să operez cu cifre concrete și date reale, mai cu seamă, dacă brandurile implicate în aceste colaborări optează și ele pentru transparență și nu le este frică să arate pieței cum au crescut. Căci împreună cu ele, am crescut și eu.

 

Ce rămâne în Culise

Multă muncă, dăruire, nopți nedormite, curaj și o permanentă sete de a descoperi ceva nou. Da, am aterizat în marketing pe neașteptate, am crescut într-un timp foarte scurt, dar am investit și continui să investesc foarte mult în educația mea. Înainte de a mă arunca în vânt să-i învăț pe alții, învăț, înainte de toate, eu. Cred în cărțile bune și informația de calitate, dar și mai mult, cred în rezultate, în experiențe reale și învățăminte scoase din greșeli.

Comunitatea Social Media în Culise a fost punctul meu de pornire în marketing, care a continuat cu zeci de oferte de colaborare pe partea de strategie marketing, social media, copywriting și promovare online pentru branduri din Moldova și, mai nou, din România. Tot drumul meu în marketing din ultimii trei ani m-au adus acum la propria agenție în București.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related