[Pe mici sau mari ecrane] Oana Giurgiu: Trufia autorilor europeni si a festivalurilor care le tin isonul i-a indepartat de filmul de public

Filmul american isi gaseste mai usor loc in inima publicului european pentru ca circulatia filmului european de public se loveste de ambitiile exagerate ale creatorilor care nu se sincronizeaza cu asteptarile audientelor, crede Oana Giurgiu, Director executive TIFF.

Solutia ei ar fi ca

autorii sa-si adapteze modul de expresie pentru a accesa publicul. Ar trebui, mai pe sleau fie spus, sa le vorbeasca pe limba lor, asta fara sa lase stacheta mai jos.

In privinta streamingului, pericolul consta in fragmentarea platformelor, insa nici monopolul nu e o solutie.

Despre inertia industriei si rezistenta la nou, despre adaptarea muzicii la noile platforme si despre directiile locale , in continuare, cu Oana Giurgiu.

Primele amintiri la cinema

O sa spun prima amintire care imi trece prin cap si aceasta este cinema Volga, care era aproape de casa si unde vedeam cele mai multe filme. Apoi mai am o amintire cand am plecat cu fratele meu, mai mic cu doi ani, la Cinemateca (Cinema Eforie) sa vedem filme cu Stan si Bran. Eram destul de mici, pentru ca el nu stia sa citeasca si eu ii citeam subtitrarea. Si astazi apreciez curajul mamei de a ne lasa sa plecam singuri pana acolo.

In acea epoca, erau putine filme la TV, deci cinema-ul era singura sansa sa vedem ceva. Apoi cand a inceput nebunia video – hai sa fim realisti – primele filme vazute de mine erau horror, apoi au fost cele de actiune. Filmele pe video nu erau de o calitate mai buna, decat cele de pe streaming de azi. Se pastreaza aceeasi mentalitate ca cele de pe streaming sunt “de consum”, filmele de la cinema sunt “mai serioase”.

Cinema vs streaming

Filmul la cinema este inca un spectacol, pe care il traiesti complet, conectat la el. E o experienta speciala, pentru ca intri in poveste, atentia nu iti este distrasa de alte lucruri, nu poti opri filmul, pornesti cu el, ramai cu el, esti parte din el. La streaming esti cumva detasat, nu intri in conventie.

Eu, si ca mine alti spectatori, sunt sigura ca dam skip la o productie indoielnica, pe streaming, asta pentru ca putem. Este egal cu a iesi la cinematograf de la film, daca nu iti place, doar ca la cinema, nu poti intra in alta sala, pe cand la streaming, poti sa sari la alt film.

Culisele industriei

Industria asta e ca un gigant care se misca greu si ii vine greu sa recunoasca ca vremurile se schimba si ca ar trebui sa se adapteze. Modul in care functioneaza sau mai bine zis nu functioneaza, industria de film din Europa, este unul hybrid. Cu multe lucruri care sunt ramase din vechiul sistem, dinainte de epoca digitala.

Filmului i-a venit foarte greu sa se adapteze de la film/analog, la digital. Practic ar fi trebuit sa anuleze aproape tot si sa o ia de la zero. Si tuturor ne vine greu sa facem asta. Inca visam sa facem filme pe pelicula. Si practic in tot ceea ce facem, incercam sa mentinem inca viu un mod de lucru care ar trebui refacut de la zero. Doar ca e greu de acceptat. Sa nu uitam ca orice retehnologizare presupune disparitia unor profesii, scaderea locurilor de munca, ori aici oamenii sunt sensibili.

Ce isi doreste publicul vs ce vrea artistul sa transmita?

Trufia “autorilor” europeni si a festivalurilor care le tin isonul, i-a indepartat de filmul “de public” si deci practic de public. Festivalurile pe de-alta parte, au devenit singurul mijloc prin care filmul European circula in alte tari decat cele in care sunt produse. Si circulatia filmului European “de public” este practic blocata. Deci sa nu ne miram ca isi face loc in inima publicului, doar filmul american.

Ar trebui o readaptare -“autorii” sa-si adapteze modul de expresie pentru a accesa publicul. Ar trebui mai pe sleau fie spus “sa le vorbeasca pe limba lor”, asta fara sa lase stacheta mai jos.

Directii pe plan local

Ma tem ca suntem departe de aceasta dilema, pentru ca nu avem inca solutii de finantare a filmelor/serialelor care sa fie destinate doar streamingului. E un cerc vicios, sunt multe de schimbat si inca nu a ajuns cutitul la os, sau nu vrem sa recunoastem asta.

Fragmentarea platformelor de streaming - ce ar urma

Streamingul nu ar trebui sa se impauneze cu noile sale forte, pentru ca pericolul este tocmai fragmentarea, pe de-alta parte nici monopolul nu e salutar. Sincer, habar n-am cum e mai bine si cred ca ar trebui sa ne asezam cu totii la masa si sa ne gandim ce e de facut.

Am avut anul acesta o revelatie, cum ca muzica a luat-o inaintea filmului si a reusit sa se adapteze mai bine la noile mijloace de comunicare in masa. Muzica a reusit, daca nu sa anihileze pirateria, macar sa o reduca semnificativ, ceea ce in cazul filmului e inca un dezastru.

Platformele de muzica au devenit accesibile, iti ofera o paleta extrem de larga de muzica din epoci si genuri diferite. Daca esti abonat la o platforma, ai aproape tot ce iti trebuie. Viata unei piese muzicale e chiar indelungata, spre deosebire de cea a unui film, care nu e exploatat mai mult de un an, la modul realist.

Insa dupa ce am cercetat un pic, mi-am dat seama ca nici muzica nu reuseste sa “traiasca” din streaming-uri. O trupa romaneasca uneori nu reuseste sa adune mai mult de cateva mii de euro pe an din streaming-uri.  Ceea ce nu reprezinta un mod viabil de exploatare, nici macar nu asigura costurile de productie. Deci nu merge nici asta. Quo vadis? Nu stiu.

Nostalgica sau deschisa la nou?

Eu nu sunt in tabara nostalgiei, pentru ca imi e clar ca ne indepartam de asteptarile publicului si cea mai daunatoare mi se pare expresia “nu au inteles filmul, pentru ca avem un public needucat”, asta va naste o prapastie intre creatorii de film si public si daca nu ne trezim mai repede vom fi in afara timpului.